Alexandru Graur și limba …moldovenească

Zilele trecute colegii mei de facultate, promoția 1965, ne-am întâlnit, cu și mai mare plăcere, acum când suntem tot mai puțini! Am fost promoția cea mai numeroasă din istoria Facultății de Litere, peste 360 după admiterea din toamna lui 1960. Colegii mei și-au adus aminte cu toții de momentul inaugural al vieții noastre de alumni primăvărateci și zănateci: am fost adunați în vestitul R III de la Chimie, singurul amfiteatru care ne putea cuprinde pe toți, și ne-a vorbit Alexandru Graur, figura cea mai prestigioasă și mai cunoscută din tot învățămîntul românesc filologic. Am constatat deunăzi că toți colegii au reținut îndemnul rostit în urmă cu o juma de secol de marele savant cu o parafrază a unui îndemn celebru: bastonul de mareșal din ranița fiecărui soldat!… Al nostru era de academician!… Deși promoția noastră nu a dat niciun academician (rușine, domnilor din staful academic, rușine!), avem mulți colegi care au scos cărți minunate, au marcat literele românești, cultura și învățămîntul din România. Drept care un coleg mai clar văzător ne-a luminat: suntem promoția de aur! Te pomenești!…

Discuțiile despre acel memorabil debut au alunecat, mai  ales pentru că eram eu de față, spre subiectul Alexandru Graur, cu amintiri și comentarii. S-a ajuns și la celebrul reproș: Graur a afirmat că există o limbă moldovenească, a unsprezecea printre limbile romanice!… Cum a putut susține așa ceva?!

Eu mi-am făcut datoria și le-am povestit colegilor discuția mea cu Al. Graur pe acest subiect, pe la mijlocul anilor 1970. Eram în postura de a-l putea întreba ce anume l-a determinat să facă o asemenea afirmație. Cred că, dintre toți colegii de catedră, eram sigurul care putea să facă asta. Știam că este vorba de singura pată pusă pe o viață și o activitate exemplară. Nu cumva putea fi ștearsă?

Graur, cel căruia îi datorez atâta, ca să nu zic „totul”!, mi-a povestit cum i s-a cerut la un moment dat pentru „Scânteia” să scrie un articol pe acest subiect: limba care se vorbește dincolo de Prut. Asta se întâmpla în plin deceniul „obsedant”… A scris Alexandru Graur un text, iar în ziar a apărut altul!… Ziarul „Scânteia” era vocea cea mai autorizată a partidului comunist. Nu se punea problema să dea o dezmințire, să protesteze sau să recurgă la alt procedeu din presa normală!… Iar Graur, membru de partid comunist cu numărul 0000082, din 1938, știa ce-i aia disciplina de partid!… Nu știu dacă a mai spus la multă lume cum a fost… Cred că a pronunțat și numele lui Silviu Brucan, ca fiind persoana care a comandat articolul!… Autor și al escrocheriei …ideologice comise astfel! Graur a scris una, iar Brucan a publicat alta, ce i-a covenit lui și altor ispravnici ai vieții noastre academice de atunci!

Le-am povestit colegilor discuția mea cu Graur și i-am văzut că se bucură de cele aflate. Ba chiar mi-au reproșat că nu am scris nimic pe acest subiect!… Am scris eu, dar n-a ajuns la ei! Atunci mai scrie o dată și încă o dată, să se afle, mi-a replicat Puiu Rujan!… I-am dat dreptate și scriu aceste rânduri la îndemnul colegului și prietenului Rujan!

Și tot Puiu Rujan a găsit că era momentul potrivit să ne povestească cum a fost examenul lui în anul I, cu Alexandru Graur însuși!… Memorabil examen! Pe care eu am să-l povestesc de fiecare dată când se va putea! Rețineți așadar mărturia domnului Dumitru Rujan, deplin lămuritoare în „cazul” Graur și limba moldovenească. Sunt bucuros s-o consemnez:

Studentul Puiu Rujan, cam naționalist, ca fiecare brașovean serios, pregătindu-și examenul de lingvistică generală s-a împiedicat și el în afirmația că la Chișinău nu se vorbește românește, ci moldovenește. Și s-a pregătit, adică a meditat serios asupra subiectului și s-a decis că orice subiect i-ar cădea pe bilet, el va avea grijă să ajungă și la problema moldovenească. Și chiar așa s-a întâmplat. Astfel că între studentul Dumitru Rujan și profesorul examinator academicianul Alexandru Graur s-a încins o veritabilă dezbatere pe această temă. Ne-a povestit Puiu că Graur l-a lăsat să-și expună obiecțiile, apoi și-a prezentat argumentele sale, l-a lăsat pe junele preopinent iar să vorbească, așa că disputa s-a încheiat pe concluziile lui Puiu. Dându-i nota pe carnet, Graur a comentat: deși avem argumente și teze diferite, ale dumitale nu sunt lipsite de valoare și merită să le susții mai departe!… Conchid astfel că Graur nu sus-ținea teza limbii moldovinești! Nu ținea s-o impună!

Mărturisesc că-mi pică cum nu se poate mai bine relatarea lui Puiu! Dintotdeauna i-am luat apărarea lui Graur, cu puțina mea autoritate, în puținele subiecte controversate rămase de la Graur. Menționez cu plăcere că din toată facultatea numai eu îi spuneam „domnule profesor”! Cum să-i zic „tovarășe”?!…

Ce notă i-a dat Graur? Un nesperat 10! Nu se aștepta Puiu, după ce îl contrazisese tot timpul!… Detaliu amuzant: când tatăl lui Puiu a aflat că fiul său a luat nota 10 la examenul cu marele Graur, i-a dublat subvenția lunară!…

Pică mănușă această poveste, din care deduc și se dovedește că Alexandru Graur nu credea o iotă din povestea cu limba moldovenească de peste Prut.

Ba mai mult chiar, alt coleg, ascultând povestea lui Puiu, a intervenit cu o precizare bibliografică extrem de importantă: primul care a afirmat că există acea pârdalnică limbă moldovenească ar fi fost Emil Petrovici!… Ar merita lămurită și această chestiune! Dar și Emil Petrovici, putem fi siguri, va fi având povestea sa, care să-l exonereze de rușinoasa teză!

Întâlnirea noastră colegială durând zi de vară până-n seară, am fost pus să povestesc și alte amintiri, cum am ajuns să țină la mine așa de mult domnul profesor și altele. Unul dintre colegi m-a împuns cu o întrebare mai neroadă, neroadă rău: „nu te-a mirosit Graur că ești antisemit?!”

M-am întristat că mi se pune asemenea întrebare și n-am răspuns. Dar îmi dau seama că întrebarea aceasta și-o mai pot pune și alții, că în publicul larg sunt destui care gândesc așa, cum că aș fi eu anti-semit, sau anti-maghiar etc.

Așa că răspund: eu nu sunt anti-semit, ci sunt pro! Sunt pro ADEVĂR! A respinge niște minciuni cu caracter anti-românesc înseamnă că mă manifest ca român! Ca apărător al dreptului românilor de a avea parte de o evaluare corectă a prestației lor în istorie! De câteva ori am intrat astfel în contradicție cu unii evrei, puțini la număr, care au lansat teza holocaustului din Transnistria! Dar există și alți evrei, care susțin că nici vorbă de holocaust în Transnistria! Evrei importanți, dintre cei mai importanți, precum Wilhelm Filderman, rabinul Alexandru Șafran și mulți, mulți alții! Evrei care onorează speța umană! Nici nu se poate imagina o comparație a acestora cu haimanale ca Florian sau Vainer, clienții mei!…

Cunosc evrei din Israel care au avut bunici în Transnistria, de la acești bunici ei au aflat că nici vorbă să fi fost holocaust în Transnistria! Toate acestea m-au bucurat nu numai ca om și ca român, dar și în calitatea mea de „omul lui Graur”: am aflat și de la Graur ce a fost în timpul lui Antonescu! Am discutat destul de mult acest subiect!

Graur a fost în acei ani foarte activ în Centrala Evreilor, cea condusă de Nandor Gingold! După august 1944 s-au găsit câțiva evrei din aceeași stirpe cu Florian & Vainer care să-l acuze pe Gingold și colegii săi, inclusiv pe Graur, că au colaborat cu regimul lui Ion Antonescu! Cum era să nu colaboreze când acel regim i-a salvat pe evreii din România, inclusiv pe cei deportați în Transnistria, de unde s-au întors mai toți, mai puțin evreii care au dezertat la ruși, precum tatăl lui Norman Manea?! Da, e adevărat, pe vremea lui Antonescu evreii au fost scoși din școli, atât elevii, cât și profesorii! Dar li s-a dat tot ajutorul ca să organizeze o rețea de învățămînt proprie. Alexandru Graur a funcționat în această rețea, ca inspector și ca profesor! La câteva ședințe de catedră Graur ne-a povestit amintiri din acea activitate! Își asuma cu seninătate acei ani, știind foarte bine că nu are ce să-i reproșeze lui Antonescu, nici sieși!…

Iar când l-am întrebat de ce evreii, după august 1944, nu s-au înrolat în armata română să lupte alături de ruși împotriva Germaniei hitleriste și anti-semite, Graur mi-a răspuns cam așa: s-a considerat că muriseră prea mulți evrei în celelalte țări din Europa și măcar evreii din România să se salveze toți!… Așa a spus: muriseră în celelalte țări mulți evrei… Iar în România supraviețuiseră toți evreii! Graur dixit!

Îmi mai aduc aminte când s-a discutat la un moment dat despre „duminica aceea” de la Iași, din iunie 1940, iar doamna Lucia Wald, ieșancă, ne-a povestit mai multe, ca martoră. Și-a adus aminte că atunci, în acele zile, a fost ucis un văr al dumisale!… Nevinovat!… Niciun cuvînt însă despre celelalte victime, peste zece mii, inventate după 1990 de Moses Rozen… O veritabilă hecatombă, de care nu a pomenit nimic! Nu-și mai amintea de ceva ce n-a existat!…

O amintire de la cursul de „nume de persoană”, a ținut un semestru, celălalt semestru Graur ne-a ținut un curs despre „nume de locuri”.  La primul curs, când s-a ivit ocazia, Alexandru Graur ne-a vorbit despre numele Corneliu sau Cornel. Un nume care a fost rar în onomastica românească. A cunoscut brusc o creștere spectaculoasă, datorită căpeteniei legionare Corneliu Zelea Codreanu, foarte popular la un moment dat. Și a făcut o precizare: cam toți cei care poartă numele de Cornel sau Corneliu se trag din familii de legionari! A fost pentru părinți un fel de a-și mărturisi credința legionară când aceasta a ajuns să fie interzisă și chiar aspru pedepsită… M-a mirat tonul neutru, reținut, cu care Alexandru Graur rostea de fapt o apreciere la adresa legionarilor. Deloc negativă… După aceea, pe câți Corneliu am cunoscut și i-am putut iscodi, mi-au confirmat: tată sau naș de botez legionar!

Nu ascund că mă frămînta un gând: cum să-i pun la aceeași masă pe Graur și Țuțea… Am tot amânat, mi se părea că nu numai eu, dar și toți cei din jurul meu sunt nemuritori…

Graur avea o părere proastă despre Zaharia Stancu, ne-a zis că fusese „agent provocator”! Siguranța se folosise de el împotriva legionarilor și a comuniștilor, dacă mai țin eu minte bine!…

Subiectul  – evreii în vremea lui Antonescu,  l-am discutat și cu Vicu Mândra. Era foarte pornit împotriva mareșalului deoarece pe baza legilor sale fusese condamnat la moarte și executat un coleg de-al său de liceu, un adolescent: lipise afișe pro-sovietice pe zidurile Capitalei… Nu mi-a zis nimic de Transnistria domnul Mândra… Niciun reproș pentru Antonescu, pentru autoritățile românești! O mai fi trăind Vicu Mândra?!… Gurile rele îi atribuie un rol important în istoria literaturii române: ar fi fost persoana care a „pieptănat” Jurnalul lui Sebastian. Adică l-a cam falsificat, l-ar fi împănat cu fraze pe care Sebastian nu le-ar fi scris niciodată!… Alte fraze le-o fi scos!

Alt coleg evreu cu care am discutat o sumedenie de subiecte „delicate” a fost Șt. Cazimir, năstrușnicul Ștrul. Niciun cuvînt despre sutele de mii de evrei uciși sau morți în Transnistria. După 1990 i-am cerut public, dar și între patru ochi, să intervină în povestea cu cocoșul roșu din Transnistria. N-a făcut-o. Mai are timp. Aștept.

Un coleg evreu la care am ținut mult este Iancu Fischer, descendent direct din Fischerii care au „contribuit” la declanșarea răscoalei de le 1907. Nu știu cum ajunsese pe rafturile din catedră un volum masiv de documente despre 1907, editat de Mihail Roller. L-am răsfoit de câteva ori, era plin de documente care îi acuzau pe arendașii evrei, pe alde Fischer cel mai des.

Lui Iancu Fischer îi datorez o informație care pentru mine este extrem de prețioasă: Într-o discuție cu doamna Lucia Wald, la care a asistat și bunul meu coleg Constantin Dominte, Fischer i-a amintit „Lucsiței” că Graur, marele profesor Alexandru Graur, în 1966 a amenințat ministerul și rectoratul că-și dă demisia din învățămînt dacă nu se aprobă propunerea sa ca junele absolvent Ion Coja să fie oprit preparator la Facultatea de limba și literatura română, catedra de lingvistică generală… Nu prea aveam dosar politic bun!… N-am știut de acest gest extraordinar al Profesorului nostru, și-mi pare rău că nu i-am arătat mai pe față dragostea, respectul și recunoștința, cât a fost în viață. Dar avea un stil care descuraja orice încercare de a i se vârî cineva pe sub piele!… Cum se întâmpla pe la alte catedre! Era bucuros să fie contrazis, firește, cu argumente. Vezi examenul cu Puiu Rujan… Ce ușor îmi este să-mi imaginez scena! Cu prima ocazie o să-i cer lui Puiu și alte detalii! Toate! Tot ce-și mai amintește!

O mică paranteză despre doamna Lucia Wald, reiau o vorbă mai veche: merita doamna Wald cu prisosință să ocupe un fotoliu academic. În mod paradoxal, a dezavantajat-o faptul că este evreică… Nu că n-ar mai fi evrei în Academie! Doar că spre deosebire de aceștia Lucia Wald și-a asumat întotdeauna evreitatea, ca și convingerile politice! Jos pălăria! Închei paranteza…

…Dacă Alexandru Graur ar mai fi trăit și după 1990, sunt convins că nu mi-ar fi reproșat decât stilul, prea vehement câteodată, dar nu „conținutul” prestației mele post-decembriste  ca …anti-semit!

Va fi să reiau acest subiect. Faptul că în viitorul apropiat voi face mai departe politică, de data asta nu de unul singur, ci înrolat sub drapelul unui partid, mă obligă să clarific tot ce e de clarificat privitor la persoana mea! Nici n-am apucat să-mi pun semnătura pe adeziunea la PRM că au și apărut intriganții cu acuzații prostești, prostești, dar cu ceva șanse să prindă la proști, iar numărul acestora, al celor ușor de dus cu vorba, nu poate fi igorant, proștii clasei contează la alegeri pe picior de egalitate cu înțelepții neamului!…

Așa că mă explic: am făcut dintotdeauna caz de doctrina și atitudinea naționalistă în politică. Mi se pare a fi cea mai normală! Naționalismul, solidaritatea cu grupul din care te tragi, este în ADN-ul fiecărui om, al fiecărei ființe. Dar niciodată n-am susținut că în România patrioți pot fi numai românii „get-beget coada vacii”! Este o chestiune de bun simț și de informație elementară să afli, să știi, cât de mulți sunt „alogenii” care au teoretizat și practicat naționalismul românesc cel mai avântat, mai curat. În fruntea lor eu îi pun pe Nicolae Steinhardt și pe Alexandru Graur. Dar mai sunt atâția!… Nicolae Steinhardt a scris cel mai adânc text despre sufletul românesc!

Ba aș zice că numărul mare al acestor români la prima sau a doua generație, care devin mari promotori ai românismului, este o dovadă care încurajează și argumentează încrederea naționaliștilor ca mine în valorile românismului, ale spiritualității românești! Încrederea în viitorul nostru românesc! Dacă românismul este capabil să câștige de partea sa susținători de marcă, proveniți din sînul altor neamuri, înseamnă că acest românism are temeinicia sa imposibil să-i fie contestată sau înfrântă!