Când Ițic Klaus se crede „strül” rabinen!

Asta e tragedia noastră… Nepatrioții ne țin lecții despre patriotism… Până acum se limitau în a ne ironiza patriotismul. Acum, au găsit o cale mai șireată. Pentru a nu se mai împotrivi unui curent tot mai evident, s-au urcat în luntrea falsității, și au început prin a poza a patrioți, mârâind consonatic imnul și ținându-și mâna în dreptul inimii (pesemne au pus în buzunarul interior un portmoneu ori un talmud să nu li se facă rău, să nu se aprindă dinăuntru și să ardă ca dracii stropiți cu aghiazma patriei!). Pozați în selfie-ul propagandei de instantaneu facebook și media, că dacă net-ul l-a făcut președinte pe unul, o să-l facă, pe același!, și lance de patriotism (să nu uităm însă că și lancea are două tăișuri…), acum își permit să ne dicteze definiția lor corectă pentru patriotism.

Patriotismul nu mai este ceva rău! Răi suntem noi cei ce ne limităm în formulele noastre de patriotism și naționalism. Și nu dăm ascultare noilor demagogi care ne scriu definiția a ceea ce înseamnă patriotism.

Klaus Iohannis a găsit probabil bilețelul, nu roz, ci talmudic, pentru definiția pe care trebuie să ne-o servească drept motto al președinției alianței holocaustilor. A dat de el, pesemne, când stătea sprijinit de zidul plângerii, dar nu a durerii din țară, nu a revoltei românilor loviți în dreptul lor de a-și omagia Patrioții, ci de cel de la Ierusalim.

Iohannis a vorbit despre patriotism. Nu l-a etichetat în cele două ape pe care vrea el să le separe, dar este clară insinuarea „patriotismului bun” și răul suprem al patriotismului nostru.

Și nu ne-ar fi deranjat că se agită pe o temă tot mai confiscată de epigoni, venetici ori feluriți „agarici” și „dandanache” ieșiți la prezidenția votului în loturi. Dar să vii să afirmi că păstrarea memoriei holocaustului reprezintă un act patriotic întrece orice limită! Acesta este dară patriotismul bun. Cel iudeobun! Căci, pe cealaltă parte a tăișului, ne aflăm noi, răi în fundamentarea unui patriotism în care noi ne relevăm înaintașii noștri. Patriotismul pe care ei ni-l sancționează prin legi aberante.

Și mai este o schimbare de discurs pe lângă diferențierea patriotismului bun, acela în care trebuie să aducem elogii veneticilor, și patriotismul rău, acela în care noi ne elogiem Eroii Naționali, un discurs ce devine mai radical și mai punitiv. Căci, dacă rabinul Klaus vorbea până mai ieri despre „conservarea memoriei holocaustului ca un act necesar”, acum ni-l incumbă ca obligatoriu, prin asocierea cu ultima valență pe care nu au reușit să ne-o confiște. Iar un etnic vine și ne învață noua lecție talmudic adaptată: „Memoria holocaustului și a patrimoniului cultural evreiesc contribuie la cultivarea memoriei naționale”. Or, de la a cultiva aceste falsuri până a le transforma în substanța memoriei naționale, pe care să o transferăm, prin lipsa noastră de reacție, generațiilor următoare, nu mai este decât un pas.

Patriotismul și Memoria Națională ne sunt sustrase, rescrise și apoi, „de dânșii” înapoi date. Inoculate. Ce va mai urma? Panteonul Național, golit de Eroii Neamului, de părinții ființei și a simțirii noastre, și ticsit cu figurile de ceară ale veneticilor. Ba, poate, și despre Românism vom afla că reprezintă, trebuie să reprezinte că altfel e penal, nu?!, cultivarea memoriei evreiești, săsești și țigănești, redefinit ca un românism… multicultural, și nu va fi de mirare să vedem că și naționalismul, atât de hulit de cei ce ne conduc pentru a ne dezagrega, este bun în noua versiune istoriografică.

Casele noastre memoriale stau și se năruie… Monumentele noastre sunt lăsate în ruină iar bălăriile le acaparează acolo unde nu au venit veneticii pentru a le da la o parte, odată cu plăcuțele noastre istorice. Memoria noastră istorică este desfăcută inscripție cu inscripție. Dar rabinul Klaus ne avertizează despre URGENȚA înființării unui Muzeu al Holocaustului. Ba, mâine-poimâine, o să-l descoperim ca secțiune principală chiar la Muzeul Național de Istorie.

Doar că nu avem nevoie de definiția rabinului Klaus. Patriotismul nu are nevoie de o etichetă scrisă pentru cei ce îl simt, îl trăiesc, se sting pentru el. Se sting cu el, dar nu abandonează reduta românismului.

De ce și Încotro? Răspunsul este chiar în repetarea misiunii pe care o are rabinul cu kippă de ponei prezidențial (și a sa herghelie călătoare!): „Schimbarea mentalităților privind holocaustul”…

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*