Milogenia pământului continuă… Cu inițiative atât de aberante, puerile dar și jignitoare că îți vine să te rogi să se ridice Brâncuși din pământul Franței, evident, singur, că noi nu am fost în stare nici măcar să-l aducem acasă, să vină dară grabnic și să ia în sfântul lui mormânt „Cumințenia”, care prea a fost transformată de venetici într-o amuletă a kitsch-ului de politici social-publice din România. Cu pânze azvârlite pe clădirea guvernului, cu fel și fel de urne de colectă aruncate prin noile „cârciumi” ale activităților noastre social cotidiene, mall-urile, de parcă am strânge bani pentru a închide ultimul orfelinat al țării, cu „proiecte” insinuate unei ipocrizii generale în care, nu recuperarea în sine a lucrării în patrimoniul țării este adevăratul scop al acestei întregi agitații, ci explozia de epigonism a fel și fel de neica nimeni care cred că au prins clipa nemuririi imaginii lor într-un selfie patrimonial impus. Dar care vor lăsa ca urmă a trecerii lor prin această lume același insignifiant scurmat în uriașa albie de moștenire brâncușiană. Acolo unde nume ale vieții publice tropăie a mesaje probrâncușiene transformând însă pământul atât de iubit de marele sculptor într-un noroi ce împroașcă o moștenire spirituală.
Așa ne apreciem noi înaintașii? Mai urmează să vedem negustori de litoral împătimiți brusc de arta brâncușiană oferind poze cu noua „maimuță” a instantaneelor cu burți și țâțe lăsate la vatra nisipului ori iconițe și amulete sfințite vândute pe lângă lăcașurile de cult…
„Subscripția” Cumințenia pământului s-a transformat în mizeria publică a autoridiculizării… Pentru că asta facem inventând campanii publicitare în care cheltuim pentru materialele de promovare mai mult decât se va fi donat ca urmare a impactului publicitar. Umplem cu kitsch mesajul operei… Și vom ajunge nu doar ca lucrarea în sine să fie depozitată, ca imagine, nici măcar ca prezență patrimonială palpabilă!, într-un subsol al memoriei noastre colective, o debara a (ne)conștiinței față de înaintași unde i-am zăvorit deja pe mulți dintre Marii Noștri Români, lăsându-i pradă penibilului monstruos promovat imagistic de feluriți detractori, ci întreaga Lui operă…
Este greu de spus, de exemplu, la ce s-au „gândit” epigonii Departamentului Politici pentru Relația cu Românii de Pretutindeni care tind a acapara imaginea românilor de afară, cu adevărat români de pretutindeni când au „creat” o „aplicație” brâncușian digitalizată. La pixelul albastru politic? La pixelii „morți” ai ecranelor vândute cu rabat de defecțiune (că ochi de uliu să ai și nu are cum să te deranjeze un pixel „mort” într-o mare de nuanțe pe care pe care oricum nu le sesizezi – dar nici nu trebuie, este de ajuns să o știi acolo, că asta vinde, nu?!). Un „agarici” s-a gândit la vânzarea „pe bucăți” a lui Brâncuși… Nu a osemintelor (nu încă!, eventual, pe post de moaște ori acatiste „de noroc” la mintea tot mai puțină a multor confrați), ci a „pixelilor” din fotografia unei aplicații digitale. Iar asta sună și a discriminare. Căci, în timp ce în țară românii pot să facă donații, măcar atât!, românii de afară sunt puși să cumpere „pixeli”. Poate și ca mesaj politic, nu?!
Oricum, „material”, Brâncuși nu este al nostru decât în atavismul unei gândirii de provincial. El este al Umanității, fiind Universul unei iluminări întru spiritualitate. Priviți-i lucrările până veți înțelege! Căci, de nu veți fi înțeles mesajul, ‘geaba vă veți lăuda că ați luat acasă o „frântură”, o poză, un „pixel” sau chiar veți fi rupt o bucată din cearșaful aruncat parcă pe post de giulgiu ce ar trebui să acopere hoția cozilor de topor ce ne cheamă, pe noi!, la curățenie sufletească, începând, desigur, cu golirea buzunarelor și a portmoneului.
Toate aceste „suveniruri” din monstruosul campionat al impostorilor de hulire brâncușiană nu au nici o valoare. Nu au fost atinse de nemurirea spirituală a sculptorului. Așa că, nu vă vor aduce nici ani de noroc, nici deceniile (bine meritate de unii!) de ghinion…
Lasă un răspuns