Între marile provocări ale acestui mileniu, posibila desecretizare a tehnologiilor de restaurare a surselor informaționale primare ar provoca un seism de o magnitudine necontrolabilă pentru multe, foarte multe dintre instituțiile „clasicizate”, imobile oricărei intervenții de noutate. Posibilitatea de a recompune/rescrie istoria universală în unele date (demitizând trucajele scribilor, cronicarilor de poruncă) printr-un alt sistem de lecturare a cristalelor profunde sau (Tunelul Timpului) recuperarea din chaos a unor voci, imagini – ar modifica esențial, poate, istoria și esența unor științe, cea a bisericii, impunând o nouă dimensiune genezei și etogenezei (spre exemplu) unor popoare, state. Orgolii imperiale, încă pulsatorii, și-ar atenua discursul civilizatoriu, actanții (majoritari în centrul dezvoltat al Europei) trebuind să accepte modificări de roluri, de locuri în geo-politica actuală. Spre exemplu, cum și în ce forme vor reacționa reprezentanții țărilor la vârf din arealul limbilor romanice la situarea centrului de formare și disipare a latiniei exact în teritorialitatea dacică? Cum, cât și în ce forme vor interveni naționaliștii francezi (și nu doar ei) care, inclusiv la un mare campionat desfășurat sub semnul respectului, îi etichetează pe români ca „țigani”, o impietate în clar față de propriii lor strămoși(dacă romii ar fi români)?! Adiacent acestei relații, cum și ce măsuri contributive ar trebui să inițieze țările din jurul Bruxelului pentru a-și „repara” deciziile rasiste, din perioade distincte, privitor la expulzarea țiganilor, fapt inexistent în teritorialitatea limbii române unde, pentru etnici, populația a acceptat prezența sau împământenirea. Or scenariul acesta, unul real, se desfășura în condițiile tragice ale decimării populației române atât pe frontul luptelor anti-otomane dar și al confruntărilor cu armatele creștine ale învecinaților. Cu supramăsură (copie în subțire a noilor „confruntări” geopolitice) parte din țările actualei comunități europene impozitau silnic țările de margine continentală, suzeranitățile impuse fiind măsura calpă în raportul sacrificiu (al apărătorilor pământului limbii române) și mai binele imperiilor creștine.
Mă seacă până-n rărunchii ființei și duhului național neisprăviții din falanga Boia, cei care scriu de-a-mboilea pentru alți treizeci de arginți o istorie ticăloșită de care, uneori, chiar sponsorii alogeni se sperie. Reiterând într-un damf al rătăcirilor, atent distribuite, otrava desnaționalizării, mancurții cu ifose academice clamează, șase măsuri după Rösler, separarea, ruperea României în bucăți, măsurând propriile lor construcții cu un fir de plumb fără plumb, mișcat ca pișatul boului în scrieri schizoide. Și în timp ce noi, ăștia mai puțin iluminați, despăgubim cu anasâna unor decizii administrative de râsul curcilor state, regalități expiate, moștenitori în fals, tocmai pe aceia care, în parte, sunt ei înșiși datori românilor, marele micuț L.B. se mișcă prin istoria românilor ca printr-un parc de distracții, trăgând gratuit în eroii naționali, urcându-și târtița pe tronuri și scaune arhierești, jucând la alba-neagra bătălii, victorii și înfrângeri, holocaustul continuu la care românii au fost supuși, refuzând să dispară.
Ca român dintr-un neam risipit, adunat, de-a stânga și de-a dreapta Prutului, dincolo de Carpați, l-aș condamna, pentru început, pe Boia & Co, să facă o statistică a morților din Letopisețul Țării Moldovei a lui Neculce, să compare, pentru acea perioadă, tributul de vieți ale românilor cu cel din orice altă țară a Europei (în lupte de apărare, desigur). Dacă va înțelege ceva, doar un act de pocăință publică l-ar mai putea salva de la expierea ca „istoric”.
Sigur, sunt multe provocări ale neliniștitei minți omenești, ale cunoașterii. Se vor rejudeca, sper, cu alte măsuri, neviciate, fapte, conjuncturi, decizii. Și poate că astfel, dincolo de acest timp al lașităților, ne vom recupera eroii.
Lasă un răspuns