Proverbele – oglinda lui Dumnezeu

Poporul român a fost  conștient întotdeauna, – și a mărturisit aceasta de câte ori a avut prilejul -, că există o forță supranaturală, creatoare și conducătoare a lumii. Întreg folclorul românesc vorbește despre aceasta. În lucrarea de față, ne-am oprit asupra proverbelor, mai cu seamă că avem în curs de apariție un serial de patru volume de proverbe religioase românești, din care primul a apărut deja. În perspectivă, ne propunem ca, după apariția celor patru volume, să sintetizăm materialul respectiv și să realizăm  o sinteză pe tema Teologia și proverbele românești, așa cum am făcut cu alte noțiuni reflectate în paremiologia românească (justiția, Sf. Taine, spre exemplu). Trimiterile din lucrarea de față se fac la cele zece volume ale lui Iuliu Zanne.

Din proverbele românești reiese, fără ambiguitate, că Dumnezeu este o ființă rațională, spirituală, cu chip de om, care intră în relație cu oamenii. Dumnezeu este forța supranaturală, creatoare și conducătoare a Universului. El este ființă rațională, Unul în ființă, dar întreit în persoane: Tatăl, Fiul și Sfântul Duh. Cele trei persoane formează Sfânta Treime. Legătura dintre cele trei persoane este dragostea. Cele trei persoane ale Sfintei Treimi au atribute specifice, dar și atribute comune. Omul din popor vorbește de ,,Moșul”(Dumnezeu-Tatăl), de Mântuitorul Iisus Hristos și de Sfântul Duh, precizând adesea lucrări ale acestor persoane în legătură cu omul.

După ce parcurgem mai multe dintre astfel de proverbe, ajungem la concluzia că imaginea lui Dumnezeu este antropomorfă, „după chipul și asemănarea omului”. Pe Dumnezeu Îl poate atinge sau, la o adică, Îl poate lovi: „A da cu securea în Dumnezeu” (VI, 688), „Aruncă cu piatra-n Dumnezeu” (VI, 688). Dumnezeu are organe ca ale omului: „A fi (sta) după spatele lui Dumnezeu” (X, 371), „Când seceri la grâu, să laşi un peticel numai cât cuprinzi cu braţul, numit barba lui Dumnezeu, în mijlocul lanului, că aşa e bine” (IX, 314); folosește ca mijloc de transport un cal obișnuit: „A descălecat Dumnezeu la …” (VI, 81); se ajunge la El, chiar în ceruri fiind, cu multă ușurință: „A călcat pe ou şi s-a prins de Dumnezeu” (VI, 665). Dumnezeu e foarte aproape de om: „A fi cu Dumnezeu în sân” (VI, 679) și omul are acces la El cu ușurință.

Atributele lui Dumnezeu:

1. Atributele comune: Sfințenia. Dumnezeu este sfințenia absolută: „Ca Dumnezeu” (IX, 214); „Ca Dumnezeu ce l-a făcut” (IX, 220); ,,Ca Dumnezeu ce l-au lăsat” (IX, 220); „Ca Dumnezeu ce l-o dat” (IX, 220); ,,Ca Dumnezeu ce l-o ţinut” (IX, 220); Spiritualitatea. „Pe Domnul, şi de nu-l vezi, de El să te înfricoşezi şi mult să te sfieşti” (VIII, 703); „Nimeni pe Domnul vede, iar El pe toţi îi vede” (VIII, 702); Dumnezeu este mai presus de legile naturale, de legile după care se conduce lumea văzută și nevăzută: „Dumnezeu unde voieşte, chiar legea firii se biruieşte” (VIII, 704); „Aşa a fost să fie de la Dumnezeu”(VI, 687), „Aşa a vrut Dumnezeu” (VI, 687), ,,Aşa-i, când n-are Dumnezeu stăpân” (VI, 637); ,,Ca Dumnezeu cine poate?”(VI, 642); „Când Dumnezeu va cu tine,/Şi dracul cu colaci vine” (VI, 649); ,,Când îi dă Dumnezeu, nici dracul n-are ce-i face” (VI, 650); ,,Când o dă Dumnezeu, nu are voie dracu să o ia” (VI, 650); „Când vrea Dumnezeu să ne hrănească, nu poate să împie­dice asta Sfântul Petru”(VI, 650); ,,Ce o vrea Dumnezeu sporeşte” (VI, 667); „Ce putem face înaintea lui Dumnezeu!?” (VI, 642); „Ce unul Dumnezeu dăruieşte şi orânduieşte, toată lumea nici a lua, nici a clăti poate” (VI, 645); „Cui Dumnezeu vrea a-i da, şi pe fereastră îi ţipă” (VI, 651); ,,Dacă vrea Dumnezeu şi tureatcă se face”(VI, 651); „Dumnezeu e atotputernic şi încă nu împacă pe toţi” (VI, 647); „Dumnezeu e mare om”(VI, 642); „Dumnezeu e mare şi puternic”(VI, 642); „Dumnezeu, că e Dumnezeu, şi nu poate mulţumi pe toată lumea” (VI, 647); „Dumnezeu, că-i mare, şi n-a dat la toţi deopotrivă”(VI, 651); „Iehova este târziu la mânie, dar mare în putere” (VI, 653); „Mare e Dumnezeu, dar meşter e şi dracu!” (VI, 642); „Mare-i Dumnezeu!” (VI, 641); ,,Nimeni nu poate sta-mpotrivă l-a Domnului voinţă” (VIII, 702); ,,Unde e greu, îţi ajută şi Dumnezeu” (VI, 661); ,,Unde este voia lui Dumnezeu, se biruiesc toate firile omeneşti” (VI, 646); „Unde nu va Dumnezeu, omul nu poate” (VI, 646); „Unde nu va să ajute Dumnezeu, în deşert se nevoieşte cineva” (VI, 646); ,,Unde va Dumnezeu, cu anevoie se poate muta cu sfatul” (VI, 645); „Unde vrea Dumnezeu sunt prieteni, bani şi de toate” (VI, 667).

Dumnezeu este mai presus de legile firii și în voia Lui stau minunile, adică derogările de la legile fizice, fapte și evenimente, care nu pot fi explicate rațional, științific:

1. Atotștiința. În fața lui Dumnezeu nu există taine sau necunoscute: „Domnul toate le vede şi le aude, d-aceea nu te mai ascunde” (VIII, 704); „Ştie Dumnezeu al cui e colacul” (VI, 664); „Ştie Dumnezeu al cui e sacul cu făină”(VI, 664); „Știe Dumnezeu al cui e sacul cu făină şi podul cu slă­nină” (VI, 663); „Ştie Dumnezeu ce face”(VI, 636); ,,Ştie numai Dumnezeu” (VI, 665); „Taina lui Dumnezeu nimenea nu o ştie” (VI, 636); ,,În tot locul sunt ochii lui Iehova” (VI, 638); „Nu ştie omul ce ştie Dumnezeu” (VI, 636);
2. Atotprezența sau ubiquitatea: „Duhul când se revarsă, ca apa îneacă o lume” (IX, 203). Dumnezeu este atotprezent și în lumea aceasta și cea de dincolo. Însăși moartea nu este altceva decât o poartă de trecere din lumea aceasta la Dumnezeu: „A mers la Dumnezeu” (VI, 688).

f. Veșnicia sau eternitatea: Dumnezeu este începutul și sfârșitul, mai presus de timp și de spațiu, infinitatea, eternitatea: „A fi alfa şi omega (V, 13). „Numai Dumnezeu este veşnic” (VI, 634)