Arhiva zilnică: 13 iunie 2016

Am văzut circul cu cea mai mare masă, record mondial, 20.000 de oameni. Chipurile, strângere de fonduri pentru un spital de psihiatrie pentru copii. „Spital de psihiatrie pentru copii” cam sună a, centru de tratat adicțiile, dependențele de droguri, alcool și depresiile”. Păi da, ca în loc să punem biciul pe statul care nu are absolut nicio politică împotriva traficului de droguri și a consumului de stupefiante, noi facem mese cu cârnați cruzi/arși și orez țeapăn/terci! În loc să punem biciul pe statul care nu face nimic pentru identificarea și eliminarea factorilor care declanșează depresii și împing la consum de stupefiante copiii, noi o ardem cu recorduri! Ce nu spun ăștia de crapă toți „de grija copiilor”?! Sărăcia și inechitatea socială sunt factorii de risc majori și extrem de puternici în declanșarea depresiilor la cei mici și ii predispun la consum de alcool și halucinogene! Și dependentele de droguri și alcool, ghiciți ce, sunt la ordinea zilei printre săraci! Lipsa de educație, lipsa de locuri unde copiilor le-ar fi bine, părinți și bunici stresați și împovărați de griji și nevoi, bullyingul copiilor cu părinți avuți de la școală?! Iată, alți factori de stres cronic și depresie pentru copii care le hrănește dorința de a fugi de realitatea mizera, urâtă, infectă, de societatea creata de către partide de impotenți, prosti și corupți, de guverne formate din impotenți, hoți și corupți, de președinți proști, hoți și corupți! Și foarte bine ca PSD-ul are inițiativa cu reintroducerea obligatorie a uniformelor.Nu sunt eu fan psd, dar așa o lege trebuia făcută de multă vreme! Nu, nu e măsură comunistă, primele uniforme școlare din lume au apărut în Marea Britanie, mai precis în Londra, acum câteva sute de ani!

…Mi s-a făcut silă să vad 20.000 de oameni veniți din toate colțurile țării ca să se laude ca au intrat și ei în cartea recordurilor și sa pozeze „meniul”… Băăăă, asta ne așteaptă pe toți!  Mâncare de pușcărie, încolonați ca la pușcărie, aplaudând „inițiative” de-astea, susținute de gogomani, hoți și trădători! Mă, dacă îi chema cineva pe toți ăia să adune gunoaiele aruncate pe străzile din orașele și satele unde locuiesc, se duceau?! Că peste tot sunt numai gunoaie! Unele, chiar bipede și în fruntea țării! Dacă îi chemau pe ăia să muncească ca voluntari la ridicarea de școli, de centre sociale pentru copiii defavorizați, s-ar mai fi dus 20.000?! Îmi poate explica cineva de ce întotdeauna a fost îmbulzeala la „pomeni” de-astea politice?! Ca da, dincolo de vrăjeală, organizator e și „Bloom the World”, ong foarte popular printre useristi. Că sustenabilitate, ecologie, minimalism de Instagram și retorică progresistă. Da, da, exact despre mimarea empatiei și vrăjitorie neomarxistă e vorba! Culmea ironiei, la „pomană” s-au pozat la „valori” tefeliste de numa-numa’! Deși ei fac mișto de „pomamagii”, deși ei au promovat vaccinarea pe un mic moca! Și să îl vezi pe Nicu și pe Ciucu și toți primarii și clicile de mâncători de rahat mainstream bălind la un cârnaț cu orez a fost cireașa de pe colivă și bomboana de pe tortul mortului! Mă, încă nu v-ați dat seama că ONGul a creat un „eveniment” pentru Nicușor Dan, care par și el în campanie electorala, chipurile „președintele care ne unește”?! De ce credeți că s-a băgat ca musca în curul calului la ITO?! Dar peste toate, cu „evenimentul” ăsta am intrat în cartea recordurilor PENTRU PROSTIE! Îmi explică și mie de ce „elitele” s-au coborât la nivelul „plevei”? Că tot numesc ei oamenii săraci „pomamagii”?! Ce au cautat acolo toți sarmaliștii useriști cotrocenizați?! Să îi arate susținere lui Nicușor, da?! Și nu. Nu e pomana României – dacă mă gândesc mai bine. Că la pomană sunt chemati oamenii sărmani. Iar acolo s-au dus cei săraci cu duhul. Ăia care încă mai cred în „sufletul bun” al Matematicianului de renume mondial”! Nu puteau dona fără sa mănânce? Nu existau 20.000 de copii pentru care s-ar fi putut dona alea cinci tone de mâncare FĂRĂ TAM-TAM, când în țară avem copii a căror cină e o cana de apă rece? Că nici ceai sau o felie de pâine nu au, bietele suflețele… Asta e România lui Nicușor și a lui Bolojan! Fix asta e! Ceaușescu a ridicat cu banii și sudoarea romanilor cea mai mare și mai grea clădire din lume la categoria clădiri administrative pentru uz civil! Și Nicușor s-a dus să laude un șir de mese făcute din reciclari și să mănânce un cârnaț cu soia, făcând din asta eveniment politic electoral!

Voi înțelegeți la ce nivel a ajuns Țara?! Vae victis!

Bolojan-Distrugătorul îşi continuă neabătut opera de „reconstrucţie” prin demolare, cu aerul solemn al unui arhitect de baltă care a primit planurile direct de la demolator. Unde vede o cărămidă, vede o cheltuială; unde întâlneşte un om, descoperă o statistică; iar unde mai pâlpâie vreo speranţă, găseşte urgent un indicator de eficienţă care trebuie optimizat. Cu fiecare pas făcut „pentru binele ţării”, ţara mai pierde câte ceva din ce a mai rămas: o bucată de răbdare, o fărâmă de demnitate şi, pe alocuri, chiar senzaţia că mai există cineva la volan. Dar nu-i nimic: important este că direcţia rămâne fermă, privirea rămâne încruntată, iar explicaţia rămâne aceeaşi – trebuie să doară acum pentru ca, într-un viitor luminos şi atent contabilizat, să ne fie bine. Dacă românul mai întreabă, din când în când, unde duce drumul acesta, i se răspunde cu superioritatea celui care cunoaşte destinaţia, dar preferă să nu o divulge. La urma urmei, într-o ţară (dacă se mai poate numi așa), în care „pas cu pas” metoda actuală de guvernare, nu mai contează atât de mult unde ajungi. Important este să înaintezi suficient de metodic încât, atunci când te uiţi în urmă, să nu mai recunoşti aproape nimic din ceea ce ai lăsat în urmă. Cu un an în urmă, reîntors de la Paris unde a fost uns ca sluga oficială a Davosului și a lui Macron, Ilie Bolojan a purces să prindă muştele din zbor pentru a le pune „pamblici”, dându-le apoi drumul sub forma unor emanaţii mustind de lipsa de scrupule, ca un burete de apă. Servitorul sorosist, Bolojan-Distrugătorul emană aere occidentale, respinge superior atmosfera autohtonă şi, şocat de umanitatea „anormală” a românilor, împroaşcă semnele mitocăniei ipocrite și distruge „Pas cu pas” puținul care a mai rămas din Țara de până în decembrie 1989. Mă văd obligat conjunctural, să îi adresez perversului slujitor al lui Soros, replica meritată:: „We agree to disagree” (Suntem de acord să nu fim de acord). Fostul prim-ministru demis în Parlamentul României la 5 mai 2026 profită de o prevedere constituțională și emite în continuare legi-fără-de-lege care distrug ceea ce românul „de rând” mai are, cu toate relele care au trecut peste el, şi care nu contenesc să-l agreseze.

Tăcerea românilor îi permite personajului în cauză să procedeze cum gândeşte că este mai bine (pentru el – n.n.), dar nu mă poate obliga să adopt procedura și tratamentul practicat de tiranul malefic Bolojan. Iată însă că a dat „norocul” peste neamul românesc prin apariţia unor astfel de înţelepţi stilaţi care dau lecţii de conduită şi nu întâmplător „uită” temenelele pe care le-au făcut în ultimii ani în „corul robilor” şi pentru care a fost promovat drept „ultra”, „super”, marfă”… idolul lui Macron și al Ursulei von der Leyen. Desigur, cine se-asemănă, se adună așa, și ea demisă din funcția de Ministru de Externe (săracul Titulescu a murit a doua oară când a văzut că madam Țoiu (oare numele ei vine de la clondirul bețivilor? – n.a.) proasta proastelor și urâta lumii mai stă pe locul din care el a reprezentat diplomația românească. În urmă cu peste 16 ani, precedentul Suveran Pontif, sosit în prima sa vizită într-o ţară ortodoxă, a numit România „Grădina Maicii Domnului” şi presupun că Sanctitatea Sa ştia pentru ce. Parafrazând, zic şi eu: mare este „Grădina Maicii Domnului” şi tare mulţi duși cu pluta are! În înalta lor înţelepciune, aceştia ar trebui să gândească mai atent la faptul că excesul de infatuare provoacă ulcere şi atacuri cerebrale. Tensiunea continuă la nivelul vieţii cotidiene a declanşat o serioasă deformare a percepţiei Bolojanului care și-a depus capul la prăvălia de amanet a lui Emmanuel Macron alături de Ursula von der Leyen. Societatea românească, profund afectată psihic, din care omite să menţioneze că el însuşi face parte, a fost-este supusă cretinismelor și vânzării (la propriu) de țară și alimentării buzunarelor escrocului internațional Zelenski cu banii storși cu de-a sila de la români. Și astfel, demisul Bolojan, cu mapa vânzătorului de țară sub braț și cu aerul celui care a descoperit secretul prosperității personale pe seama țării, Bolojan-Distrugătorul înaintează. Nu aleargă, nu se grăbește, nu ezită. Dacă mai găsește prin cotloanele administrației vreun leu care n-a fost încă taxat îl ia de guler și-l trimite disciplinar la muncă pentru Ucraina. Dacă dă peste vreun buget care încă ai respiră, îi pune imediat botnița deficitului, iar dacă întâlnește vreun român care mai are naivitatea să creadă că statul ar trebui să existe și pentru el, îl privește lung, ca pe o eroare de sistem.

În mâinile sale lacome, România s-a transformat într-un laborator de reforme demolatoare, în care cobaiul este mereu același: românul. Experimentul se repetă până când pacientul nu mai protestează, nu pentru că s-a însănătoșit, ci pentru că n-a mai rămas cu suficientă energie să trăiască. Bolojan, cel mai distructiv prim-ministru din istoria României declară cu „modestie”: „Eu cunosc intim un singur om, şi anume pe mine însumi! Eu merg în toate direcţiile, chiar dacă sunt obscure, banale, idioate, geniale sau criminale… fiecare din ele are străpungere către românii și apreciere din partea conducerii lagărului concentraționar numit Uniunea Europeană”. Se poate observa lesne că teroristul Bolojan sfidează umanitatea „anormală” a românilor. El prezintă simptomele unei nevroze cronice ce nu poate fi tratată decât cu încarcerarea sa la Jilava pentru terapie de lungă durată. Poate că reîntoarcerea în trecutul său unde se simțea atât de bine când fura camioane nu i-ar dăuna… Noi, ceilalți, trebuie să sprijinim revolta ciobanilor împotriva uciderii oilor la comanda altei alienate mintal, Ursula von Den Leyen, escroaca nepedepsită de la Bruxelles. Cu toții se impune să reacționăm asemenea ciobanilor care au venit cu turmele de oi la București. Poate așa vom mai putea salva ce a mai rămas din Țara lui Ștefan Mihai, Ion, Nicolaie…

Reamintesc: oricine știe că „Cine se-aseamănă, se adună!”, ața că dacă măcar acum ne asemănăm, să luptăm pentru descătușare, pentru libertate și un trai decent. „Trăiască Nația!”.

Se spune că șahul este un joc. Cred că este una dintre cele mai mari minciuni spuse vreodată despre el. Șahul nu este un joc. Este o oglindă. O tablă cu șaizeci și patru de pătrate pe care oamenii își proiectează fricile, ambițiile, orgoliile, răbdarea și felul în care aleg să trăiască. De aceea, atunci când privești o partidă de șah suficient de mult, încetezi să mai vezi piesele. Începi să vezi oamenii. La începutul vieții, aproape toți credem că suntem regine. Puternici. Capabili de orice. Convinși că lumea ni se va deschide înainte. Avem planuri. Avem certitudini. Avem răspunsuri pentru întrebări pe care încă nu ni le-a pus nimeni. Apoi începe partida. Și descoperim că viața nu ne întreabă ce piese am fi vrut să fim. Ne mută ea. Uneori ne transformă în pioni. Ne obligă să înaintăm încet. Pas cu pas. Fără scurtături. Fără aplauze. Atunci înțelegem prima lecție. Nu viteza contează. Contează direcția. Pionul nu poate merge înapoi. La fel ca timpul. La fel ca viața. Oricât am regreta o alegere, o iubire pierdută, un drum abandonat sau un cuvânt spus la mânie, nimeni nu primește dreptul de a muta înapoi. Există doar înainte. Întotdeauna înainte. Poate de aceea pionul este cea mai umană piesă de pe tablă. Este mic. Este vulnerabil. Este sacrificabil. Și totuși, poartă în el cea mai mare promisiune. Dacă rezistă suficient. Dacă merge suficient de departe. Dacă nu renunță. Poate deveni orice. În șah, acesta este un detaliu tehnic. În viață, este o lecție de speranță. Apoi există regina. Toată lumea o admiră. Puternică. Rapidă. Capabilă să ajungă oriunde. Asemenea oamenilor care au influență, bani, frumusețe, talent sau putere. Dar șahul ascunde un adevăr incomod. Regina poate controla aproape întreaga tablă. Și totuși, nu poate câștiga singură. Nici o putere nu este suficientă atunci când omul rămâne singur. Nici o victorie nu compensează absența celor pentru care ai vrut să câștigi. Există apoi calul. Piesa care refuză să meargă drept. Care sare peste obstacole. Care apare acolo unde nimeni nu se așteaptă. În fiecare generație există astfel de oameni. Cei care nu respectă traseele obișnuite. Cei care sunt criticați înainte de a fi înțeleși. Cei care par pierduți până în ziua în care toți realizează că vedeau mai departe decât ceilalți. Dar nici măcar calul nu este cea mai interesantă piesă. Cea mai interesantă este regele. Pentru că este cea mai importantă piesă și una dintre cele mai slabe. Toată armata luptă pentru el. La prima vedere pare nedrept. Apoi crești. Și înțelegi. Înțelegi că adevărata putere nu este libertatea. Este responsabilitatea. Nu este să conduci. Este să răspunzi pentru ceea ce conduci. Nu este să fii admirat. Este să fii prezent atunci când ceilalți au nevoie de tine.

De aceea, cei mai puternici oameni pe care îi întâlnim rareori par puternici. Sunt obosiți. Poartă griji. Fac sacrificii despre care nu vorbesc. Și continuă. În tăcere. Ca niște regi care încearcă să țină partida în viață încă o zi. Dar poate cea mai importantă lecție a șahului este alta. Nu despre piese. Nu despre strategie. Nu despre victorie. E despre timp. Fiecare mutare deschide un drum și închide alte zece. Fiecare alegere câștigă ceva și pierde altceva. Nu putem trăi toate viețile pe care ni le-am imaginat. Nu putem iubi toți oamenii pe care i-am întâlnit. Nu putem urma toate drumurile care ne-au atras. La un moment dat trebuie să alegem. Iar după ce alegem, trebuie să avem curajul să continuăm fără să privim permanent spre variantele abandonate. Poate acesta este adevăratul sens al șahului. Nu să înveți cum să învingi. Să înveți cum să alegi. Cum să pierzi fără să te distrugi. Cum să aștepți fără să disperi. Cum să sacrifici fără să devii amar. Cum să înaintezi fără să poți da timpul înapoi. Iar la sfârșitul partidei, când toate ambițiile se sting, când zgomotul se așază și când tabla rămâne goală, descoperim ultimul adevăr.

Regele și pionul ajung în aceeași cutie. La fel ca oamenii. Diferența nu este dată de piesa pe care am fost. E dată de felul în care am jucat partida. Cred că partea care tulbură cel mai mult nu este concluzia cu regele și pionul în aceeași cutie. Este ideea că viața nu ne întreabă niciodată ce piesă am fi vrut să fim. Ne mută ea. Iar demnitatea constă în felul în care jucăm poziția primită. Acolo, cred, șahul încetează să mai fie un joc și devine o lecție despre condiția umană.

Cu câteva săptămâni în urmă, m-am întâlnit, la un șpriț, pe o terasă din centrul mega-betonat al Clujului, cu Gogu… Gogu Strigoiu. Se cheamă așa după mama-sa… Strigoaia otrăvitoarea cu coasă. Celebra coasă de Bruxelles… ca și varza! Că tot ne-au făcut ăia de acolo… varză! Din vorbă-n vorbă, ca tot românul, după subiectele fotbal și femei, inevitabil ajungem la politichie… Unde, al dracu’ Gogu ăsta… mai mereu le nimerește… ca la 6 din 49.

– Gogule, ce ne facem, frate, că, de 36 de ani… „ole, ole, ole, Ceaușescu nu mai e”! Dar ce e…? Sănătate, cultură, educație, remunerație, o nouă generație și o imensă tristețe care face senzație… într-o țară amanetată la consignație! Asta da… situație… cu exclamație!

– Cumetre, răspunse Gogu, nici nu poate fi altfel, căci, după „despărțirea” din decembrie ’89… banii au rămas la „băieții deștepți” de la Securitate! La fel ca și în cazul despărțirii de o femeie… întotdeauna piz… pardon, sexul rămâne la ea! Așa și banii, au rămas la… Securitate!

– Nu mai înțeleg nimica… Și Europa ce zice?

– Nici nu ai ce să înțelegi, căci, dacă înțelegi ceva, înseamnă că ești pe… miriște! Și în Uniunea Europeană este la fel… puterea de decizie este exclusiv în birourile birocraților de la Bruxelles!

De exemplu, ceea ce dorește astăzi UE este prelungirea războiului din Ucraina. Ei fac absolut tot ceea ce se poate pentru ca acest război să nu se încheie! Sunt oameni care refuză realitatea… care refuză adevărul! Bineînțeles, pe banii, efortul și suferința noastră! Noi plătim „consumația”, dar nu ne întreabă nimeni dacă vrem să consumăm… Vrei, nu vrei, mănâncă, nene, fleică! Războiul, pentru noi, este precum situația în care te-ai afla în imediata vecinătate a unui vulcan… El nu erupe permanent, dar stai cu ochii pe el ca pe butelie: mai iese niște fum, mai auzi un zgomot… Aoleu, vine peste noi! Iar partea proastă este că, pe lângă noi, se sperie și investitorii… Este vorba despre mari investiții… despre fluxuri economice!

Am auzit cu toții de zecile de miliarde de euro care s-au „investit” de către puterile occidentale în Ucraina. Desigur, obligându-ne și pe noi, ca țară, să luăm din buzunarul rupt al bietului român… Priviți la prețurile, inflația, taxele și impozitele nesimțite de astăzi! Iar dacă UE a făcut o „investiție”… bineînțeles, ea trebuie să aibă… să aducă și un profit. Dar ce constatăm? Că există „riscul” ca acest război să se încheie printr-o înțelegere între Rusia și SUA, din care UE să nu primească nimic. Și, credeți-mă, nu va primi nimic, pentru că așa se așază structurile… Alta va fi noua ordine în regiune! Adică rușii și americanii se vor înțelege peste capul UE, iar europenii, care au băgat o grămadă de bani în toată „afacerea” asta, se vor alege cu praful de pe tobă!

Revenind la situația politică de la noi, dar și din Europa, observăm că partidele consacrate, devenite în ultimii ani tradiționale — de centru, de centru-dreapta sau de centru-stânga — nu mai inspiră încredere. La fel și partidele democrat-liberale sau partidele de masă social-democrate! Astăzi, votul nu se mai dă pentru ceea ce ai făcut în trecut, ci pentru ceea ce urmează să faci! Vechile partide nu mai inspiră încredere… sunt compromise, nu mai au idei și nu mai au o identitate! Astăzi vedem așa-numitele „mari coaliții”, care au adunat toate partidele precum ingredientele într-un ceaun de gulaș, dar au uitat să pună și condimentele! Rezultatul este un mare loc viran politic, pe care cresc astăzi partidele de orientare suveranistă, tradiționalistă, național-creștină! Acestea sunt considerate, în mod fals, extremiste de către pierzătorii globaliști, neomarxiști, de serviciu! Partide care, într-adevăr, vin cu un program sau cu un mesaj radical, deoarece ele răspund unei nevoi populare, electorale, în acest sens! Pentru că astăzi majoritatea, sătulă de minciuni și promisiuni deșarte, dorește măsuri mai radicale, dintr-un soi de disperare. Atunci când observi că ceilalți o scaldă, că guvernanții și autoritățile nu se ocupă și nu se preocupă de binele tău, ci doar de propriile lor interese, când vezi că viața se duce din ce în ce mai jos, cauți pe cineva care să poată salva ambarcațiunea de la naufragiu! Ambarcațiune prost condusă de cei de până acum. Cauți pe cineva care să ne aducă pe toți la țărm! Cauți pe cineva cinstit, care să nu ne mai mintă!

Cine ne minte? Cel care spune că va fi bine! Dar cum să fie bine când noi vedem că este un război care nu se mai termină, că prețul energiei a depășit de mult Everestul, că nu mai avem industrie, agricultură și comerț, că resursele și bogățiile țării au fost înstrăinate pe gratis străinilor, că patrimoniul românesc a fost devorat de cel străin… Când vedem că noi, împreună cu întreaga Europă, umblăm după cai verzi pe pereți – la propriu verzi, pentru că energia verde este un soi de sinucidere asistată! Și toate acestea sunt rezultatul crizei democrației… o criză care are drept cauză principală promovarea, în ultimii ani, la conducerea UE și a puterilor occidentale, a unor lideri politici caraghioși… impotenți intelectual și moral! Spre deosebire de liderii unor țări precum China, Rusia, Turcia, Iran și India, care, de departe, le dau clasă măscăricilor de europeni! Cel mai grav este că, până în urmă cu câțiva ani, puteam să le spunem celor din BRICS că-i compătimim… deoarece la noi era democrație. Astăzi, însă, vor râde, pentru că la noi cenzura este din ce în ce mai apăsătoare! Așa-i când, în România, se anulează alegeri politice, când sunt împiedicate anumite persoane să candideze, când se are în vedere anularea unor partide politice care nu convin Sistemului. Astăzi, la noi, nu mai este democrație, este oligarhie. Iar la ei nu mai este dictatură, este meritocrație! În timp ce ei au urcat, noi am coborât! Cum spune și domnul profesor Corvin Lupu: „România merge de 36 de ani înainte, coborând”! Și de aceea ei vor câștiga războiul din Ucraina… din Iran! Paradoxul lumii de azi constă înurmătoarea schimbare: partidele radicale, suveraniste, naționaliste, de dreapta, pledează ă pentru pace! În timp ce liderii politici europeni alimentează constant războiul! Călin Georgescu a fost „executat” în decembrie 2024 tocmai pentru că s-a pronunțat ferm pentru pace! Așa cum „Pace vouă!” le-a spus ucenicilor Săi Domnul, când li S-a arătat după Învierea Sa din morți.