Dă-mi, Doamne, suflet de poet și inimă de viteaz!…

Polemici mai vechi sau mai noi ale lumii și ale țării, în speță, sunt tratate de poetul și eseistul GEORGE PETROVAI, cu aceeași seriozitate și efervescență creatoare care-l caracterizează. Poetul știe să fie romantic, shakespearean chiar – în Întoarcerea Risipitorului, o minunată piesă de teatru în versuri, o rescriere a pildei (nou)testamentare a Fiului Risipitor – în care se resimt subtile influențe ale dramaturgiei clasice medievale britanice: prozodia, inversiunea poetică frecvent utilizată, retorica textului, ș.a. Alteori, plin de aplomb, poetul resimte revoltă și indignare pentru tot ceea ce se întâmplă strâmb, într-o țară atât de îndreptățită să primească mai mult.

Pseudo-baladele sale sunt veritabile scrieri pamfletice, poetul aducând/readucând în atenția publicului larg fățărnicia clasei politice actuale, care (își) servește propriile interese, fără nici cea mai mică grijă față de interesul național. O „clasă” cu adevărat decadentă, plagiatoare, care nu va fi dispusă să schimbe în bine nimic, niciodată, ci doar să-și chivernisească averile și să le sporească infinit, în detrimentul poporului mai sărăcit ca oricând.

Cuvântul lui George Petrovai, deși usturător, comportă foarte mult bun simț, poate mai mult decât ar merita șleampăta adunătură de politruci contemporani. O remarcă specială pentru forța cu care poetul se roagă divinității, singurei speranțe mântuitoare pe care poporul român o mai are, singura pavăză împotriva nedreptății, falsității, minciunii și „tiraniei democratice”, o rugă minunat exprimată în Baladă bocet pentru țară:

„Tată ceresc mult mai presus/ de-a noastră voie păcătoasă,/ nu Te-ntrebăm cum de-ai admis/ această crudă încercare/ pentru a ţării-nlăcrimare,/c-ar însemna să ne-ndoim/ de ne-nţelesul scop divin/ pentru gândirea omenească,/ ci ne rugăm milă să ai/ de morţi, răniţi şi viii toţi:// Pe morţii-n chinuri/ iartă-i, Doamne, şi fă-le parte din a Ta dragoste cerească,/ alină-i pe-ntristaţi,/ pune răniţii pe picioare/ şi ţine România-n veac/ sub mâna Ta ocrotitoare./ Amin.”

George Petrovai este și rămâne un poet de forță, cu o mare vitalitate creatoare, extrem de activ în media literară și culturală din țară și din străinătate, un creator care merită toată stima și aprecierea breslei, fie doar și pentru sinceritatea cu care știe să se exprime, să cuvinte, întru triumful dreptății atât de necesare în vremurile noastre. Creația sa este parte integrantă a unei rezistențe iminente la nonvaloare, rezistență ale cărei principii fundamentale rămân adevărul și, de ce nu, lumina rezultată din ciocnirea fulgerelor gândurilor aruncate în luptă, ca unică monedă de schimb.

Gheorghe A. STROIA

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*