Problema germană

Guvernul de la Berlin a decis că Germania să aibă o armată puternică, pentru a întări rolul ţării pe plan internaţional şi pentru a putea reacţiona la eventuale ameninţări – anunţau în primăvară lui 2016 sursele de presă oficioase. Iar un comunicat oficial făcea cunoscut că „armata germană va cunoaşte, pentru prima dată de la reunificarea ţării, o creştere a efectivelor, după reduceri continue timp de un sfert de secol”. Mişcare e pusă în legătură cu atentatele teroriste care au zguduit capitalele vest-europene şi criză migranţilor, dar şi cu un factor mai puţin invocat în declaraţiile oficiale ale Berlinului: tensiunea crescândă din flancul estic al N.A.T.O., pe fondul crizei ucrainene şi a noii curse a înarmărilor care prinde consistentă între Moscova şi Washingon în această parte a continentului. Administraţia Obamna a solicitat public şi cât se poate de explicit Germaniei să se implice masiv în consolidarea flancului răsăritean al Alianţei, problema care va fi un punct fierbinte pe agenda summitului anual al N.A.T.O. de la Varşovia.

Exigenţelor americane, Berlinul le poate face faţă prin rezolvarea a cel puţin două sfidări: 1. Dezvoltarea, în ritm rapid, a unei armate performanţe, capabilă să-şi asume noile şi importantele ambiţii şi provocări de pe agenda Germaniei reunificate şi în plină „externalizare”; 2. Salvgardarea bunelor relaţii cu Rusia, care devine un partener economic tot mai important pentru Germania.

În ce priveşte perspectivele armatei germane, ministrul de resort Ursula von der Leyden a anunţat public abolirea limitării efectivelor de 185.000 de militari, instituită în 2011, astfel încât, după cum scrie presă, până în 2023, armata germană va înrola încă 14.300 militari şi 4.400 angajaţi civili (oricum, în momentul reunificării, efectivele militare fuseseră reduse de la 585.000 la 185.000). N.A.T.O. aşteaptă că Germania să-şi îndeplinească şi angajamentul comun de a consacră 3,2 la sută din P.I.B. pentru apărare. La un buget total de 34,3 miliarde €, în 2016, Germania a oferit sectorului militar doar 1,17 la sută din PIB, faţă de 2,2 la sută Franţa şi 2,6 la sută, Statele Unite. „Este înafara oricărei discuţii că avem o întârziere care trebuie recuperată”, declara categoric Wolfgang Ischinger, preşedintele conferinţei de securitate de la München.

Sfidarea militară căreia îi are de făcut faţă Germania are însă semnificaţii şi mai sensibile, pe fondul preocupărilor tot mai marcate în Europa (mai ales cea occidentală) că statul german reunificat se consolidează treptat într-un statut de hegemon neîncoronat pe continent. „Devenită puternică prin succesele sale economice şi revenind influenţă în lume, Germania a redevenit oare o putere hegemonică, una care îşi impune legea europenilor?”, se întreba politologul francez Anne-Marie Le Gloannec. Cu alte cuvinte, scria ea chiar în titlul unui articol apărut în publicaţia „Le Debat”, „Revine problema germană?”. Da, sună răspunsul este o problema care „nu încetează să frământe Europa”.

Multe alte articole din presă occidentală, semnate de politologi cu autoritate, semnalează fenomenul. Iată doar câteva titluri , apărute în ultimele luni ale lui 2015: John Richard Cookson, „Naţional Interest”: „Nouă problema germană”; Roger Cohen, „The New York Times”: „Problema germană revine”; Timothy Garton Ash, „New York Times Review of Books:”: „Nouă problema germană”. Politologul german Hans Stark, care remarcă, şi el, acest leitmotiv tot mai frecvent, în presă americană, scrie: „Astăzi, puterea germană este cea care nelinişteşte sau irită. Văzuţi de peste Atlantic, germanii domină Europa la un nivel pe care mai nimeni nu şi l-ar fi imaginat decât cu greu în urmă cu 15 ani”. Constatare similară şi pentru Europa, unde Anne-Marie Le Gloannec afirmă că „Germania apare că statul cel mai important din U.E. şi cel mai influent în Consiliul Europei”. La care filozoful olandez Luuk van Middelau completează: „O Uniune dominată prea vizibil de Berlin nu e viabilă”. „Prin ponderea şi centralitatea ei geografică, Germania îşi întinde umbră peste U.E. şi Europa, indiferent că vrea sau nu”, conchide politologul francez le Gloannec. Iar problema germană, astăzi mai ales, este, obligatoriu, şi una europeană. Ba chiar euroatlantică. Summitul N.A.T.O. de la Varşovia e chemat, şi el, să caute soluţii noii, dar atât de vechii, probleme.