Coiful Vultur de la Ostrov

Coiful decorat cu un vultur încins de doi şerpi ondulaţi, descoperit la Ostrov, judeţul Constanţa, redă imaginea vulturului – suveran al piscurilor pierdute în nori, Pasărea-de-Pradă-Mamă cu cioc de fier şi gheare încovoiate, pe care şamanii o invocau în ritualurile iniţiatice (un astru necunoscut; un fel de Soare al Soarelui nostru; Geamănul lui din simbolurile duale existente). Aria comunei Ostrov din județul Constanța (cuprinzând satele Almălău, Esechioi, Bugeac, Gârliţa, Galiţa și Ostrov) a fost locuită, aşa cum o dovedesc descoperirile arheologice, încă din cele mai vechi timpuri.

Astfel, în lucrarea „Din istoria Dobrogei” a lui D. M Pippidi şi D. Berciu se vorbeşte despre aşezarea întărită descoperită la Gârliţa, datând din perioada Hallstat-ului timpuriu (1200 – 800 î.Hr.) Ceramica descoperită aici, depozitată în prezent la Muzeul de Istorie din Călăraşi, cuprinde fragmente de vase mari (urne) bitronconice şi cu proeminenţe înconjurate cu caneluri și profiluri din străchini din grupa zisă cu turban. Hărţile prezentate în paginile cărţii, evidenţiază locuri unde au fost descoperite şi tezaure şi monede histriene izolate din secolele V-III î.Hr., precum cele de la Păcuiul lui Soare, Silistra, sau amfore greceşti, precum cele de la Ostrov. Alte descoperiri au fost făcute pe teritoriul satului Bugeac, sub forma a două necropole. Primul cimitir, situat în apropierea Ceairului Bugeac, a fost descoperit în anul 1965, cu ocazia lucrărilor de modernizare a drumului naţional Constanţa – Ostrov, cuprinzând morminte cu urne de incineraţie. Cel de-al doilea cimitir, situat în apropierea Ceairului lui Moş Marinciu, se află pe malul Lacului Bugeac la patru kilometri sud-vest de satul cu acelaşi nume, fiind descoperit în urma săpăturilor din primăvara anului 1969.

Aşezarea datată ca şi cea de la Ceairul Bugeac în secolul IV î. Hr., nu a putut fi cercetată decât pe o suprafaţă de 680 m, deoarece restul fusese distrus de-a lungul timpului de puterea şuvoaielor de apă. Aceste descoperiri arheologice dovedesc existenţa pe aria comunei Ostrov a unor aşezări săteşti. Acestea întreţineau strânse legături, aşa cum o dovedesc materialele descoperite, atât cu alte comunităţi vecine, cât şi cu tracii (geții sudici), ori cu negustorii greci, ajunşi aici pe calea cea mai lesnicioasă a antichităţii – fluviul Dunărea. Istoria zonei va fi mai bine pusă în valoare odată cu descoperirile aparţinând primelor secole ale erei creştine. După cum se ştie, spre sfârşitul secolului I î.Hr. romanii au ajuns la Dunărea de Jos, anexând între anii 29-28 î.Hr. şi Dobrogea. În anul 46 d.Hr., aceasta a devenit o provincie romană, organizată într-o prefectură, care în regiunea sud-dunăreană îşi sprijinea apărarea pe Castrul Legiunii a XI-a Claudia de la Durostorum (azi Silistra, în Bulgaria). Această aşezare, menţionată în izvoarele istorice ale vremii, s-a născut prin transformarea unui centru civil şi a unei canabae. În vremea lui Hadrian (sau puţin mai târziu), aşezarea a obţinut titlul de Canabae Aeliae, favoare oferită doar celor mai importante aşezări, iar în vremea împăratului Marcus Aurelius (161-180) a devenit Municipium Aurelium Durostorum.

În aceeaşi perioadă (secolele II-III d.Hr.), peste Durostorum au trecut migraţiile costobocilor, carpilor şigoţilor, însă această puternică aşezare romană şi-a continuat existenţa şi în secolele următoare până la dispariţia Imperiului Roman de la Dunărea de Jos, la începutul secolului VII. Interesul pentru zona cuprinsă de oraşul Silistra şi comuna Ostrov s-a manifestat încă din secolul al XIX-lea, însă cercetări de teren au început abia după al doilea război mondial, atât din partea română, cât şi cea bulgară. Arheologii bulgari au descoperit în perimetrul Silistrei, Castrul Legiunii a XI-a Claudia întins pe o suprafaţă de 19 ha şi câteva terme. Pe teritoriul României, circa 2-2,5 km aval de castru au fost descoperite, între 1995-2002, 19 cuptoare de ars ceramica, gropi menajere, un edificiu termal, numeroase fragmente ceramice, multe din ele aflându-se acum la Muzeul de Istorie din Călăraşi, un numeros material numismatic, etc. Construcţia cetăţii de la Durostorum de către romani nu a fost întâmplătoare. Începând de aici un şir de alte cetăţi punctau malul Dunării constituind sistemul de fortificaţii Limes Danubianus. Unele dintre ele s-au ridicat pe ruinele unor cetăți getice anterioare. Peste multe dintre acestea, cum s-a întâmplat şi în cazul Durostorum-ului, s-au ridicat în secolele următoare fortificaţii ale unor organizaţii politice. Prezenţa armatei romane, pe linia Dunării şi în interiorul Dobrogei, a avut drept urmare stabilirea unor raporturi, importante pentru procesul dezvoltării comerțului și a relațiilor interumane, cu lumea satelor înconjurătoare. Acestea şi-au continuat existenţa şi după dispariţia imperiului Roman de la Dunărea de Jos. De exemplu, în aria comunei Ostrov importante urme de existenţă pentru secolele VIII-XI, în afara centrelor de la Dorostolon şi Păcuiul lui Soare, au fost descoperite şi în satul Gârliţa. Aici, pe malul lacului Bugeac, în 1966, cu ocazia săpăturilor efectuate pentru fundaţia unei case de pe teritoriul satului a fost descoperită o urnă care conţinea oase umane arse. În urma săpăturilor arheologice din 1968 au fost descoperite 12 morminte cuprinzând urne, neacoperite, cu oase umane arse şi pe baza ceramicii descoperite, necropola de la Gârliţa a fost datată în secolele VIII-IX.

După cum menționam anterior, pe teritoriul satului Bugeac (com. Ostrov) au fost identificate două necropole getice de incinerație din sec. 4 î.Hr., iar în arealul satului Ostrov a fost descoperită o parte din necropola orașului roman Durostorum, în care s-au găsit două coifuri din bronz datate ca aparținând secolului I – II d.Hr., un cap de statuetă Tanatos din marmură, diferite sarcofage ș.a. Aceste coifuri de paradă se pare că au fost descoperite împreună cu o monedă de la Antoninus Pius,  împărat roman în perioada 138-161, fiind astfel și datate. Fiind cotate ca aparținând acelei perioade (sec.I – II d.Hr.) și recunoscute ca fiind romane, acestea sunt fără îndoială printre cele mai reprezentative exemplare ale toreuticii romane în bronz, alături de coiful cu mască întreagă, pe care sunt trasate şi obrăzarele, descoperit la Bizya (Vize, Bulgaria), în Tracia antică (Geția sudică). Starea fragmentară a celor de la Ostrov nu ne împiedică totuşi să ne facem o idee despre bogăţia şi acurateţea decoraţiei. Unul dintre aceste coifuri – Coiful Vultur – este conceput cu obrăzare mobile, fiind lucrat în chip de trup de vultur (Mama Gaya Vultureanca), încins spre bază de doi şerpi ondulaţi (Naga, știința pierdută; „Să fiți înțelepți ca șerpii”) ale căror cozi sunt despărţite la spate de un gorgoneion (Capul Gorgonei; cel care vine pe la spate, din nevăzut și este de speriat (groază)). În câmpul delimitat sus de unduirile şerpilor e reprezentat Marte nud (Zeul Războiului), încadrat de două Victorii, cu coroană în mâna dreaptă ridicată. Imaginea este sugestivă pentru că cele două Victorii par a susține cu mâna dreaptă șerpii cerești (imaginea a draconarilor geto-daci cu steagurile desfășurate pe cer, în opoziție cu imaginea Sfântului Gheorghe, care fixează pe pământ șarpele – balaur), așa cum apar personajele și pe basoreliefurile din piatră din Complexul de la Dendera (Egipt), aparținătoare de Templul lui Hathor. Aici Zeița „Shu” a atmosferei (vântului, luminii, aerului) susține șarpele încă nenăscut (în placenta cosmică). Pilonul Djed (Get), symbol al stabilității (Stâlp al Cerului), coloană vertebrală a lui Osiris, este înclinat. Cele patru linii orizontale care formează baza superioară a „djed-ului” (cele patru laturi ale pământului, cele patru zări) sunt completate de brațe umane întinse, ca și când „pilonul djed” umanizat (Osiris aflat închis în Pomul Vieții, Iisus Hristos răstignit pe cruce) ar încerca, în disperare, să susțină bolta cerului ce stă să pice. Șarpele se naște din Floarea de Lotus (Steaua care va veni, cea din obiceiul de Crăciun „cei care vin cu Steaua”, dar și Steaua care apare la nașterea Mântuitorului). În basoreliefuri, în partea dreaptă a șarpelui apare o maimuță care are două cuțite în mâini. Ea va face operația „cezariană” prin care va da naștere Șarpelui (Balaurul, Dragonul) care va ataca Pământul. Totul era încriptat în știința pierdută a Vechii Biserici Valaho – Egiptene.

Eu aș susține ipoteza că acest coif este unul geto-dac și, dacă a fost descoperit într-un mormânt roman, posibil să fi fost un trofeu de război. În susținerea acestei ipoteze pot prezenta existența unor coifuri asemănătoare ale geților sud – dunăreni (traci) create chiar din sec. IV î. Hr. Se mai poate ca romanii să fi preluat simbolistica geto-dacă după cucerirea Daciei, atunci când Traian a construit marele său For, ridicând și sute de statui de daci în capitala Marelui Imperiu (recunoscând astfel știința pierdută a Vechii Biserici Valaho – Egiptene). Coiful descoperit are pe singurul obrăzar păstrat (cel de al II-lea a fost reconstituit) înfăţişarea unui Dioscur cu cal şi lance (unul dintre frații gemeni Castor și Polux, născuți din cele două ouă ale lebedei Leda). Celălalt apare pe obrăzarul doi, cel reconstituit. Acesta este un simbolul de dualitate cosmică explicitat anterior (Soarele și pandantul său cosmic invizibil acum). Imaginea Dioscurului este cea a unui Cavaler Trac, Danubian, Zamolxian, ca mesager de taină și cunoscător al unei științe pierdute. Existența Marii Păsări și a celor doi șerpi face parte tot din simbolistica Vechii Biserici Valaho – Egiptene, fiind pandante cu Șoimul Horus (Zeul Cerului, Zeul războiului) și Cobra Regală (Stăpâna Cerului Wadjet), care reprezentată lângă Soare (sau pandantul său cosmic) devine „uraeus-ul” – emblema conducătorilor Egiptului de Jos.

Cel de al doilea coif descoperit la Ostrov este decorat cu motive zoomorfe, vegetale și geometrice. El este de tip „cu mască”, are o coamă mediană, al cărei punct de origine, la spate, este capul unui mistreţ (symbol al forței oarbe, sălbatice), iar în faţă profilaturile laterale ale acestei coame sunt terminate cu capete de lei modelate în ronde-bosse, în vreme ce corpurile lor erau lucrate în relief pe faţa coifului. La baza coifului, de o parte şi de alta a capului de mistreţ, sunt doi grifoni fantastici, iar în câmpurile libere din dreapta şi stânga, respectiv un Marte nud (Zeul Războiului) şi o Victorie înaripată, cu cunună în mâna dreaptă ridicată. Printre alte descoperiri de astfel de coifuri „plastice“ în castrele de pe linia Dunării pot fi citate cea de la Brigetio şi cea dintr-un loc necunoscut din Pannonia, ambele piese aflându-se acum la Muzeul Naţional din Budapesta. Mai putem menționa coiful de la  Nicopolis ad Istrum (Muzeul de arheologie din Sofia).

Prin simbolistica sa deosebită Coiful Vultur descoperit la Ostrov (jud. Constanța) este unic. El poate fi adăugat mesajului coifurilor de aur și argint al Frăției Getice (Coifurile cu Ochi) descoperite doar pe teritoriul țării noastre, în care apar elemente simbolice ale Marii Păsări Răpitoare (Mama Gaya Vultureanca), precum simbolul penelor și imaginea emblematică a Mamei Gaya, cu peștele în cioc și mamiferul în gheare (ia în gheare tot ce este viu pe Pământ), ce apare și pe Cupele Getice ale Marii Uitări, de tip Agighiol. Simbolismul acestor elemente strămoșești merge mai departe, iar sabia emblemă a poporului geto – dac (sica) este cea adusă de vârf, precum redutabilele gheare ale vulturului Gaya, imagine aflată și pe blazonul fraților Asan, cei care au ridicat în balcani Imperiul Valah cu capitala la Veliko Târnovo (numită de vlahi, urmași ai Geților de Aur și Târnova (Târnava); sau „Cea curată”, de la „târn”, mătură mare).

Coiful Vultur studiat se află în prezent în colecțiile Muzeului de Istorie și Arheologie din Constanța, unde poate fi admirat de vizitatori la secțiunea Coifuri și măști de paradă

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*