Din acest moment ar trebui să-i spunem „Consiliul Audiovizualului”. Nu „Național”, pentru că, în clipa în care forul, care mai mult înnoadă decât desface, și nu doar la nivel de reglementări!, prin audio-vizual românesc, a adoptat un aviz negativ pentru proiectul legislativ vizând obligativitatea intonării Imnului Național, el a devenit practic un simplu consiliu. Și ar trebui ca aceiași parlamentari care au inițiat un proiect firesc și, mai ales, necesar în actualul context de deromânizare a orice, să inițieze schimbarea denumirii forului. Să devină un for consultativ și să-și dea doar cu presupusul. Pentru că nu poți fi „național” doar în anumite „recomandări” date televiziunilor…
Dar cel mai deranjant în decizia CNA, din fericire strict consultativă, vizând neintroducerea obligativității difuzării simbolurilor naționale la nivelul posturilor comerciale este o ante-pronunțare de rău augur la adresa televiziunii publice. O televiziune care, oricât de lipsită de consistență este acum, rămâne o instituție simbol. Care și-a (re)găsit „libertatea” în 1989, ca TVRL, cu difuzarea Imnului Național, și a făcut-o, zi de zi, un sfert de secol. Or, măcar pentru acest lucru și tot își merită numele și locul de televiziune națională publică.
Și este vorba de o ante-pronunțare, nicidecum o simplă speculație, venită ca motivare a unuia dintre voturile din cadrul CNA vizând obligativitatea difuzării Imnului Național, care ridică o gravă problemă. Mai ales că argumentul în favoarea introducerii obligativității difuzării imnului, argument vehiculat de membrul CNA care a votat în favoarea unei asemenea decizii, desființează practic ideea, inițial patriotică a parlamentarilor, cu una de acoperire, acesta precizând sec: „Televiziunea română, azi, mâine, nu o să mai transmită nimic. Atunci cine o să transmită Imnul?!”.
Or, ce știe CNA și nu spune? Ba, o asemenea insinuare ar putea fi atașată acum și inițiativei venite dinspre parlament. Pentru că de ce se tem parlamentarii care au decis să inițieze proiectul de lege vizând obligarea televiziunilor comerciale să difuzeze imnul? Este dispariția TVR ca televiziune publică națională o chestiune deja tranșată? Și dacă da, nu suntem oare cu adevărat în fața unei probleme demne, măcar acum, de o analiză în CSAT? De ce Dragnea Liviu nu mai sesizează acum „o vulnerabilitate națională” așa cum a făcut când a aflat că TVR nu va mai transmite Eurovision-ul și meciurile din Franța?
Pentru că, într-adevăr, având pe masă decizia CNA de a nu obliga televiziunile comerciale să difuzeze Imnul Național, iar în perspectivă imediată, riscul desființării TVR, aparent din motive financiare, cine va mai difuza oare în spațiul audio-vizualului Imnul Național? Va rămâne imnul țării un clip disponibil doar pe „youtube”, eventual pentru „nostalgici”? Pentru acei „nostalgici” vizați de legea anti-legionară care își va extinde poate efectele de pecingine juridică, dacă mai rămânem multă vreme atât de nepăsători, și peste ultimele simboluri „libere” ale Statului Român…
Unde am ajuns, nu tristă, ci adormită țară?! Poate, mâine-poimâine, lipsită și de dreptul de a-și mai intona imnul în spațiul public, nu?! Și, Doamne ferește!, să nu ne trezim că va trebui să ne „postăcim” prin petiții online pentru dreptul nostru de a asculta Imnul Național, după bâta dată simbolurilor naționale de venetica vâslașă Lipă (pentru istorie, primul oficial care a interzis intonarea Imnului Național în spațiul public!), CNA suflând acum în aceeași pânză anti-românească, dar într-o formulă de definire a spațiului public mult mai extinsă.
Așadar, ferm, CNA ne spune clar că posturile private de radio și TV nu pot fi obligate să difuzeze imnul țării. Dar sunt obligate să-și „adapteze programele” în cazul zilelor de doliu național. Nu este însă o chestiune cam frântă în logică, aici? Măcar la nivel de logică, pentru că, evident, nici o coadă de topor nu se îndoaie, fiind dintr-un cauciuc „adaptat” vremurilor. Iar interesant ca fi când imnul difuzat în cadrul competițiilor sportive, pentru că sportivii și spectatorii nu se tem de vâsla unei canotoare aflate vremelnic pe cursul de apă al veneticilor (și se va „scurge” dincolo de noi, pietrele națiunii!), nu va mai fi transmis de televiziuni, invocând tocmai poziția (de capră) adoptată de CNA!
Și, cine știe? Poate că singura șansă de a mai asculta Imnul Național și a mai vedea simbolurile țării pe micul ecran să o găsim într-un proiect de lege privind obligarea televiziunilor generaliste și de știri să difuzeze emisiuni culturale și educative… Căci, asta riscăm să trăim în netrăirea noastră la veghea fruntariilor țării: Imnul Național difuzat ca minutul de cultură TV!
CNA se prezintă ca un for ce veghează, chipurile, la păstrarea decenței în emisiunile radio și TV, dar care păzește perenitatea… indecenței de tip tabloid TV. Și care, din chiloții pe care îi poartă pe fruntea-i teșită, inclusiv de dejecțiile unor emisiuni „de divertisment”, a considerat ca inoportună difuzarea zilnică a Imnului Național. Au decis ei, niște agarici de specie lipă, aflați vremelnic în postura de funcționari publici, lipsiți de orice trăire, precum sinistra Lipă, care permit și promovează difuzarea pe posturile de televiziune a tuturor nenorocirilor, dar care se opun Imnului Național!
Pe cine deranjează difuzarea imnului? Ar trebui să răspundem grabnic, pentru a nu ajunge să ne fie transformată și această valoare națională într-o chestiune de referendum. Pentru că apartenența la identitatea națională nu poate fi lăsată la discreția agaricilor și cozilor de topor!
Lasă un răspuns