Numele acesta ne duce imediat cu gândul la acel personaj înfiorător din Sfânta Scriptură, condamnat la moarte, pe care cei prezenți la procesul intentat Mântuitorului Iisus Hristos cereau în mod repetat să fie eliberat, iar Domnul să fie răstignit! Cutremurător!
În Biblie se spune despre el doar că era „tâlhar” și că își aștepta executarea sentinței de condamnat la moarte. Nu știm pentru ce fapte. Poate ucisese, poate violase, poate îndemnase poporul la răscoală, poate furase, poate înșelase, poate fusese demnitar și luase mită sau își însușise din banii sau bogățiile statului ceva. Asemenea cazuri erau destul de frecvente. Ne amintim, tot din Sfânta Scriptură, că, împreună cu Mântuitorul, au mai fost răstigniți doi „tâlhari”. Așadar, toți cei care săvârșeau infracțiuni grave erau numiți „tâlhari” și de cele mai multe ori erau condamnați la moarte. Altfel spus, acești oameni erau socotiți cei mai de jos ai societății, gunoiul.
Tot din Biblie aflăm că, în momentul în care Pilat, guvernatorul roman, care, în virtutea demnității sale, îndeplinea și funcția de judecător suprem în provincia Palestina, încerca să-L scape de condamnare pe Iisus, convins fiind de nevinovăția Sa, propune poporului un „târg”: ,,Era obiceiul la evrei, ca de Paști să elibereze un tâlhar” din închisoare. Atunci Pilat le-a zis: „- Pe care voiți să vă eliberez, pe Baraba sau pe Iisus ce se zice Hristos?” Cei prezenți au răspuns în cor, repetat: „Pe Baraba! Pe Baraba!” „Și cu Iisus ce să fac?” a întrebat Pilat. „Să se răstignească! Să se răstignească!”
E cutremurătoare atitudinea acestei mulțimi. Dar să vedem cine alcătuia această „mulțime” din curtea pretoriului. Aflăm, tot din Biblie, că acolo erau „arhierei și cărturari” și cei care se bucurau de trecere, în sensul că erau agreați de mai marii zilei. Așadar, era vorba de acoliții stăpânirii religioase și politice din Ierusalim, de profitorii, care veniseră sau fuseseră chemați, ca să asiste la proces și să „voteze” ceea ce mai marii lor le comandau. Atenție! Nu este vorba de locuitorii de rând ai Ierusalimului, de poporul cel adevărat. Acesta îi ieșise lui Iisus înainte cu câteva zile la porțile cetății, își întinsese hainele pe jos ca să treacă El, împodobise gardurile cu țesături multicolore, purtase în mâini ramuri de finic și strigase: „Osana, Fiul lui David!” Poporul Îl primise ca pe un împărat. Stăpânirea îl condamna ca pe ultimul tâlhar peste numai patru zile, iar profitorii zilei strigau, cu spume la gură ,,E vinovat de moarte!”. „Să se răstignească!” Toți fac parte din poporul evreu, cu excepția lui Pilat și a ostașilor romani, dar nu toți gândesc la fel. Mulțimea de oameni simpli, curați sufletește, pe care El îi învățase și îi vindecase, vedea cu înfrigurare în Iisus pe ,,Fiul lui David”, viță împărătească, Omul capabil să-i elibereze de sub robia romană. Îl adorau, Îl iubeau sincer și adevărat. Cei din curtea pretoriului formau un grup-tampon, care avea și rolul de a stopa eventuala pătrundere cu forța a poporului adevărat, care ar fi vrut să-L scape. Fiecare dintre cei din curtea pretoriului era beneficiarul unui câștig oarecare din cârdășia cu stăpânirea: fie o funcție publică, fie o scutire de impozit, fie cine știe ce înlesniri. Nu ședeau degeaba acolo în timp de noapte, ca să asiste la procese, ca să strige, să vocifereze. Erau chemați doar când stăpânirea știa că trebuie să facă o ilegalitate, să forțeze lucrurile într-un caz oarecare și aveau nevoie de susținători, pentru a da tărie hotărârii lor.
Atitudinea celor din curtea pretoriului, care ,,votează” orbește tot ceea ce li se spune, în speranța unui viitor câștig pentru loialitate, sau ca răsplată pentru niște beneficii deja primite, ne înspăimântă. Cât se poate coborî ființa umană pe scara valorilor morale pentru ,,o strachină de linte”, cum ar fi spus cineva din vremea noastră! Nu știm ce obligații aveau față de stăpânire. Poate primiseră o sticlă de bere, un kilogram de zahăr sau de orez, un pachet de țigări, o umbreluță, un creion, o tigaie sau ceva asemănător! Nu mai contează! Important este că ei sunt în stare să-și vândă și sufletul. Forțează pe judecător să condamne la moarte un om nevinovat. Știau bine că-i nevinovat, îl văzuseră, îl auziseră, poate îi vindecase și pe ei sau pe vreunul din casa și din familia lor, dar, la semnul „șefului”, votau pentru condamnarea lui la moarte. Știau că, dacă va scăpa cu viață, le va mai vindeca și alți bolnavi, poate le va mai învia și morți, dar nu conta. „Șeful” a zis așa și gata!
Baraba era un „tâlhar”. Așa cum am spus mai sus, nu știm ce infracțiuni săvârșise, dar fusese condamnat de un tribunal. Aștepta în „beciul domnesc” ziua execuției. Masa de manevră din curtea pretoriului știa bine că, dacă Baraba iese din închisoare, își va continua activitatea infracțională: va ucide, va tâlhări la drumul mare, va jefui case și instituții, iar dacă îl vor pune în funcții publice va face altele și mai mari. Cu toate acestea, fiindcă „șefii” au zis așa, „poporul” sau, mai bine-zis, adunătura din curtea pretoriului îi cere eliberarea.
Cazul prezentat ne duce la concluzia că interesul personal, de grup, de partid, de gașcă, dezumanizează în multe cazuri pe om. Logica, buna-cuviință, frica de Dumnezeu și respectul de oameni sunt anulate. Individul devine o rotiță dintr-un mecanism al morții și al distrugerii, care nu mai raționează, nu mai alege între bine și rău, ci execută orbește ceea ce i se cere. Avem nenumărate astfel de cazuri în istorie, când oameni care în viața civilă erau intelectuali, artiști, oameni demni de tot respectul, când au ajuns în anumite împrejurări, au devenit adevărate brute.
Îndrăznim să ne întrebăm și să vă întrebăm: nu cumva, oare, cei mai mulți dintre noi semănăm acelui grup din curtea pretoriului? Cred că da! Să ne facem un examen de conștiință și vom vedea că așa este. De câte ori am ales dulceața de câteva minute a unui păcat și am alungat răsplata veșnică, pe care ne-ar fi dat-o practicarea virtuții? De câte ori n-am cerut pe Baraba, fie că a fost el băutură, fie fumat, fie desfrâu, fie furt, fie jurământ strâmb, fie crimă, fie mită, fie înșelăciune sau altele asemenea și am ,,votat” uciderea lui Iisus, fie că s-a numit El cumpătarea, abținerea, credința, mila, binefacerea, omenia, rugăciunea, fapta bună, postul etc.!
Baraba din Biblie a fost un personaj real, așa cum a fost și Domnul Iisus Hristos. Tabloul judecății Mântuitorului ne ajută să înțelegem mai bine psihologia mulțimii însetate după beneficii, în ciuda considerentelor morale; mulțimea aceea poate să fie simbol pentru noi în viața morală, poate să fie o imagine a fiecăruia dintre noi, care este mai tentat să aleagă răul decât binele, păcatul decât virtutea, urmând mai degrabă pe diavol decât pe Dumnezeu!
Cine are urechi de auzit să audă!
Lasă un răspuns