Agrafa ornamentală din metal care se întrebuința în antichitate pentru a încheia un veșmânt poartă numele de fibulă. Fibula, ca accesoriu de îmbrăcăminte, era confecționată din metal comun (fier, bronz) sau prețios (argint, aur) și a apărut începând cu secolul al XIII-lea î.Hr. Pe lângă rolul de podoabă, fibula are, mai ales, un rol utilitar, acela de a prinde veșminte, printr-o construcție comparabilă cu cea a acului de siguranță din zilele noastre. Fibulele sunt extrem de variate topologic și au o importantă valoare cronologică. Fibulele nu erau accesorii obișnuite de îmbrăcăminte. Cele din aur erau și insigne ce marcau rangul și funcția unui purtător de chlamys. Ea și fibula exprimau puterea funcționarului imperial. Regulile stricte ce stabileau purtarea fibulelor la curtea imperială în secolele IV-VI d.Hr. stabileau că împăratului îi erau destinate în exclusivitate pietrele prețioase, ca „insigne sacre și o podoabă interzisă și inaccesibilă supușilor lor”.
Sub Leo I se repetă regula, fiind interzis bijutierilor să confecționeze tot ce „ad cultum et ornatum imperatorium pertinet”, între altele împodobirea cu perle, smaralde și ametiste a șeilor și a harnașamentului cailor, iar pentru fibule „fibulis in chlamidibus his utantur quae solo auro et arte pretiosae sunt”. Cel mai vechi tip de fibulă este în formă de arcuș de vioară, foarte asemănătoare unui ac de siguranță și ca formă și ca întrebuințare. Ulterior s-au dezvoltat tipuri noi de fibule, creatorii lor punând un accent mai mare pe latura lor ornamentală, ele având în continuare și un rol utilitar. Printre tipurile mai deosebite a existat fibula pasmenterie, dar mai frecventă a fost fibula în formă de ochelari, tipică pentru epoca Hallstatt B. Au existat și fibule romane cu corpul în formă de svastică și capetele brațelor în formă de cap de cal, asemănătoare cu unele aplice de harnașament (roțile timpului). Un element de podoabă în formă de medalie, care se purta aplicat sau ca pandantiv la costum ori harnașament sau ca ornament de fibulă se numea faleră. Astfel de falere apar în cazul tezaurului geto-dac de la Coada Malului, a celui de la Herăstrău, sau în cazul tezaurului „Cloșca cu puii de aur” (în sistem dublu, legate printr-un lanț, ca simbol al Lumii Duble, a existenței celor două Tărâmuri, a întoarcerii inexorabile „la izvoare”).
Un astfel de accesoriu vestimentar atribuit primei epoci a fierului, datând din secolul al XII-lea înainte de Hristos a fost descoperit întâmplător în anul 1924 la cariera de argilă din localitatea Suseni („Sus-eni”, pandant cu „Jos-eni”). Acesta a fost declarat a fi unic în lume, prin frumusețea lucrăturii și prin felul cum a fost păstrat. În plus, cercetările au scos la iveală o altă surpriză: piesa din bronz nu prezintă urme de folosire și nu se poate stabili cărei culturi aparține. Misteriosul accesoriu vestimentar cunoscut ca și „Fibula de la Suseni”, este o fibulă de tip „passementerie”, adică cu spirale, cu scut și cu pandantive, aflată încă de la descoperirea sa în colecția Muzeului Județean Mureș. Având o lungime de 22-23 de centimetri și o greutate de peste 300 de grame, Fibula de la Suseni este atribuită Epocii Bronzului sau sfârșitului Epocii Bronzului sau, în termeni științifici, este atribuită Hallstatt-ului timpuriu sau Hallstatt-ul A, adică prima Epocă a Fierului. Piesa a fost descoperită din întâmplare în 1924 pe prima terasă a râului Mureș, pe partea dreaptă a râului, în apropierea comunei Suseni, la Fabrica de Cărămizi, într-un vas ceramic alături de alte obiecte din bronz, în majoritate fragmentare, respectiv 91de piese. Frapant la această remarcabilă descoperire a fost faptul că deși celelalte obiecte de bronz din vas erau afectate de trecerea timpului, Fibula de la Suseni era întreagă și într-o stare foarte bună.
Unicitatea Fibulei de la Suseni este dată de faptul că ea nu a putut fi clasificată în niciunul dintre cele trei tipuri de „passementerie” existente până în acel moment. „A fost descoperită incidental, nu a fost descoperită de arheologi și din această cauză nu există foarte mult detalii despre condițiile și caracterul descoperirii. Un mic detaliu pe care îl putem remarca este că a fost descoperită într-un vas de lut, adică piesele din bronz au fost depuse într-un vas de lut. Din păcate piesele vasului s-au pierdut și din această cauză încadrarea culturală a depozitului nu mai poate fi precizată. Descoperirea se numește „tezaur de bronzuri” pentru că acesta conținea foarte multe piese de bronz, în jur de 100 de piese, printre care toporașe de bronz, fragmente de săbii sau de lame de săbii, brățări de bronz, fragmente de fibule, dar foarte multe piese erau fragmentare. Cea mai importantă piesă, care era întreagă, este Fibula de la Suseni, care se poate încadra în tipul fibulă de passementerie. Este un exemplar unicat, mai avem alte piese asemănătoare, dar o piesă identică cu Fibula de la Suseni nu mai există în lume. Avem piese asemănătoare și din Transilvania, nu atât de frumoase, unele întregi, altele fragmentare, mai avem fibule de tip passementerie și în Ungaria, Cehia, Slovacia, dar o astfel de piesă frumos lucrată, întreagă și chiar cu o condiție de păstrare foarte bună nu mai există (…) Unicitatea ei e dată de formă, Fibula de la Suseni este una de tip passementerie varianta Suseni, în condițiile în care în lume tipurile de passementerie sunt numerotate cu A, B și C”, a declarat cercetătorul Rezi Botond, din cadrul Muzeului Județean Mureș. Se presupune că această fibulă era folosită ca accesoriu de îmbrăcăminte, se prindea haina cu ea în partea superioară a corpului, lângă umăr, însă cercetările au scos la iveală că Fibula de la Suseni nu prezintă urme de folosire. „În ce privește caracterul descoperirii, faptul că era într-un depozit sau într-un tezaur de bronz cercetătorii au ajuns la concluzia că probabil a avut și o conotație simbolică, era probabil o piesă de prestigiu. Piesa nu prea are urme de folosire, dar totuși este foarte frumos prelucrată. În Epoca Bronzului avem multe piese frumos prelucrate, dar păstrează urme de folosire, de deteriorare încă din preistorie. Dar sunt piese care turnate, dar nu au fost finisate și ajung în depozite. Piesa de la Suseni este una care a fost și frumos prelucrată, dar nu a fost folosită. De obicei în preistorie când un ornament este folosit, este de obicei alcătuit din mai multe părți, iar unele părți mai lipsesc sau sunt deteriorate. Fibula de la Suseni se păstrează în condiții foarte bune (…) Fibula ține de prima fază a perioadei hallstattiene, care în literatura europeană este încadrată Epocii Bronzului sau sfârșitului Epocii Bronzului, înseamnă în jurul secolului XII î.Hr. Fiind preistorie, nu putem vorbi de etnii, cine purta această podoabă, dar putem lega de anumite culturi arheologice. Această perioadă Hallstatt A este una cam problematică, pentru că nu știm exact aceste depozite de bronzuri cărei culturi aparțin”, a subliniat Rezi Botond. „Nu știm cine folosea această podoabă, pentru că nu am găsit-o într-un mormânt, de exemplu, care ne-ar fi putut da un răspuns pe baza cercetării antropologice a unui schelet (…) Astfel de piese sunt fie descoperiri izolate, fie găsite în depozite, care sunt privite ca și descoperiri cu o anumită încărcătură simbolică. Pentru cine sau cum au fost depuse, nu avem asemenea informații. Probabil pentru o divinitate”, a accentuat Rezi Botond.
Fibula de la Suseni poartă un mesaj ce poate fi „citit”, începând din partea stângă, astfel: „În prezența Marii Forțe Centrale (Soare, Dumnezeu, Zeus, Jupiter, etc.), cele două astre vor veni în contact (Pământul și un alt corp ceresc). Spadele miniaturale care sunt prinse de urechi (sunt în aer, sunt în cer, nu sunt vizibile) sunt în număr de zece (sabia lui Damocles; armele zeului) . Noi numărăm până la zece normal (semnul lui IO; unu, doi, trei, patru, etc.), iar apoi numărăm crescător, dar de fapt întorcându-ne tot către zece (unu-spre-zece, doi-spre-zece, trei-spre-zece etc.), pentru că ne vom întoarce „la izvoare” de fiecare dată. La noi, numărul „douăzeci” mai este numit și „un pol”, pentru că nu îl putem atinge. După „nouă-spre-zece”, noi ne întoarcem spre IO, la zece. Cei nouă care se întorc formează Eneada. Un alt pol desemnează o altă lume. În partea superioară a scutului fibulei apar opt inele – urechi, ca semn al octogonului, dublul lui patru, semnul Pământului (al celor 4 zări). Pe scutul Fibulei de la Suseni apar simbolurile ruperii în două a Lumii – perioada cataclismică (căderea cerului pe pământ). Cei doi stâlpi în forma literei „T” ai Lumii, care țin Bolta Cerească (formați dintr-o triadă și având fiecare la partea superioară două din cele patru zări) sunt prăbușiți (căzuți). Între ei apar cele două Lumi (Tărâmuri) care vor interacționa la un moment dat. Cele patru puncte „fixează” câmpul de bătaie al războiului ceresc ce va veni.
Celebra Fibulă de la Suseni a devenit un adevărat simbol al județului Mureș, figurând pe actuala stemă a județului și fiind distincția cea mai importantă care se acordă de către Instituția Prefectului — Județul Mureș de Ziua Națională a României. Multe personalități mureșene au fost distinse cu celebra Fibulă de la Suseni, o podoabă menită a evidenția și a răsplăti meritele acestora. Fibula de la Suseni a fost acordată de-a lungul timpului unui număr de peste 70 de personalități mureșene de excepție din domeniul științei, culturii, sportului și oamenilor cu merite deosebite, astfel mesajul ei fiind multiplicat și răspândit, spre știința tuturor.
Lasă un răspuns