„Dacă s-ar putea picta cântecul sau visul…”

Daţi-mi de doi lei un vis / Pentru noaptea următoare, / Verde -albastru, / mov deschis / Şi-mpletit c-un fir de soare”. Aşa grăieşte melodios unul din cântecele dragi ale marii noastre cântăreţe de muzică populară. Maria Dragomiroiu, născută pe 11 iunie 1955 în comuna Ioneşti, satul Marcea din judeţul Vâlcea este o foarte cunoscută interpretă de muzică populară din România. Având o voce deosebită, cu un amplu registru vocal, şi fiind posesoarea unei tehnici excelente, de solistă de muzică clasică, Maria Dragomiroiu a fost comparată, mai ales la începutul carierei, cu Maria Tănase, doamna cântecului popular românesc.Maria Dragomiroiu este unul dintre cei mai talentati artişti ai României. S-a născut cu drag de cântec din prima zi a vieţii sale. Mama sa a murit când ea avea numai 11 ani, iar Maria a plecat la Bucureşti, unde a urmat Liceul „Ion Luca Caragiale”. A debutat la „Festivalul Cântecele Oltului” din Călimăneşti în anul 1972 şi primit trofeul concursului „Floarea din grădină“. A susţinut şi susţine în continuare concerte şi turnee în ţară şi în străinătate şi a obţinut multe premii şi distincţii. Are o familie fericită care îi este aproape în tot ceea ce întreprinde, cu drag și din tot sufletul.

Seniorul excelenţei, jurnalistul şi omul de televiziune Florin Condurăţeanu avea să spună despre Doamna noastră a cântecului popular românesc, Maria Dragomiroiu: „Există artişti care ajung pe scenă ca urmare a unui vis vechi ce le-a încordat toată fiinţa an şi an. În mintea şi sufletul lor a încolţit dorinţa de a se afla sub lumina reflectoarelor şi de a bucura spectatorii şi s-au străduit, canalizând tot zbuciumul lor spre această reuşită în lumea scenei. Un astfel de artist care a visat frumos, şi până la urmă visul a devenit artă, este Maria Dragomiroiu, femeia plină de sensibilitate şi sufletism. De mică a plecat de sub aripa duioasă a mamei ei, femeie ambiţioasă şi de nădejde, a coborât din satul ei aflat pe dealurile blânde ale Vâlcei şi a urmat şcoala în Bucureşti locuind la o mătuşă. Maria Dragomiroiu s-a înscris la un liceu unde învăţau feciori de ştabi, trăitori în cartierele cu ştaif ale Dorobanţilor. Puiul de ţăran a reuşit cu firea ei luminoasă să-i cucerească pe colegii veniţi din protipendada comunistă şi n-a fost împovărată mai deloc de complexele copilului care asculta muzică la difuzorul prins într-un cui în peretele casei ţărăneşti. Maria Dragomiroiu venea de cu zori la şcoală, ca să cânte în clasa încă nepopulată de elevi. Fredona atât de frumos cântul popular încât primea şi aplauze în şcoala încă pustie în primele ore ale zorilor. O aplauda femeia de serviciu care se sprijinea în mătură, vrăjită de glasul micii oltence. S-a înscris ambiţioasa Maria Dragomiroiu, eleva de la Liceul „Caragiale” la concursul „Floarea din grădină”. A trecut primele etape eliminatorii cu note maxime însă la ultima etapă juriul a ezitat să-i decerneze trofeul spunând că glasul său seamănă cu al Mariei Tănase. Maria Dragomiroiu le-a iubit teribil pe cele două uriaşe Marii: Maria Lătăreţu şi Maria Tănase, dar nici un moment nu şi-a pus în gând să le imite. Iar cariera ei superbă de mai târziu a arătat că ea este Maria Dragomiroiu. Unica Maria Dragomiroiu. Până la urmă juriul i-a dat şi la ultimul concurs nota 10 şi Maria a plecat plângând de fericire cu trofeul „Floarea din grădină”, făcându-i pe răzgâiaţii colegi de liceu s-o numească „floricica noastră”. Naşa copiilor ei, superba cântăreaţă Ileana Sărăroiu, a susţinut-o şi i-a dirijat paşii, iar ambiţia fetiţei de ţăran s-a împlinit şi Maria Dragomiroiu este marea artistă a cântului popular românesc. A visat, şi-a forţat destinul să-i pună în lucrare visul. Maria Dragomiroiu nu uită niciodată casa bătrânească din satul vâlcean unde ascultă folclor la difuzorul din perete şi atunci când simte nevoia să capete putere din rădăcinile ei definitiv rămase în pământul satului natal dă o fuga în Vâlcea, mătura frunzele din ograda părintească şi deretica prin odăile copilăriei unde duhul mamei se regăseşte în fiecare colţ, umplând-o de tărie şi azi când este celebră.” 

Jurnalistul Aurel Zgheran avea să menţioneze în scrierile sale: „Pe la sfârşitul anilor ’70, muzica populară românească se înzestra cu o voce fascinantă care, fără să distoneze atmosfera muzicală a acelui deceniu mult înstăpânit de Maria Tănase şi Maria Lătăreţu, a revigorat tonusul cântecului cu forme lirice inspirate de cele două Marii etern patrimoniale ale folclorului muzical românesc. Profilul acesta cu mare forţă şi efervescenţă spirituală a glasului îl contura o tânără care avea căldura şi afectivitatea identificate în comuniunea cu publicul, pentru că emitea acorduri pure, avea o anume virtuozitate muzicală. Era Maria Dragomiroiu, o fermecătoare copilă olteancă de la Marcea, sat al comunei Ioneşti, din judeţul Vâlcea. Forţa glasului ei, expresia muzicală, restituiau profund o mare ardere interioară şi se asemăna ca o copie vocală cu ale Mariei Tănase. Răsunetul cântecelor Mariei Dragomiroiu avea şi are o francheţe, o tensiune cu laborioase intonaţii şi vocalize dintr-o arie a propriei trăiri în care sunt acumulate trăirile ţăranilor de pe zonele riverane ale Oltului. Mişcările scenice ale Mariei Dragomiroiu, ca o coregrafie de balet popular, liric, sporit în desfăşurare cu valurile părului ei castaniu, revărsat ca o cascadă peste umeri, sunt încântătoare, motivate în acţiune ca parte decupată în iureş, dintr-un joc popular oltenesc. Cântecele Mariei Dragomiroiu redau povestiri de viaţă emoţională şi convingătoare, sunt pătrunse de un simfonism al vieţii şi culturii ţărăneşti, dar nu numai. În fiecare dintre ele rezonează o picătură din veridicitatea operei perene a genului folcloric. Toate au claritate, echilibru, o coloratură de efect şi fantezie debordantă; de la primele audiţii, când s-a prezentat la „Floarea din grădină”, i-au fost remarcate vivacitatea, dinamismul scenic, sensibilitatea flexibilă emisă cu inegalabilă competenţă tehnică, o impecabilitate a frazării, intensitate şi convingere muzicală. Dacă s-ar putea picta cântecul Mariei Dragomiroiu, s-ar oglindi în el fabuloasele peisaje ale României şi adâncile clocote din sufletul omului…!”

Maria Dragomiroiu e un nume clădit prin muncă, talent, respect şi modestie. O carieră frumoasă, trudită, pornită dintr-un vis, visul unei fiinţe dornice să dăruiască lumii întregi cea mai mare avere a ei, talentul şi sensibilitatea. Pas cu pas, întâmpinând şi bune şi rele, artista a izbutit să ofere din bunătatea sufletului ei şi celor care au vrut să-i audă vocea blândă şi să-i vadă chipul aparte. De la primul album, „Floricică de pe coastă“, şi până la cel mai recent, „Femeia este trandafir (2013), oamenii au îndrăgit-o din ce în ce mai mult. Un artist ce iubeşte cântecul, un om ce iubeşte viaţa. „Cui îi datoraţi ceea ce sunteţi astăzi?” . „În primul rând mamei mele, părinţilor mei. Apoi, sunt foarte mulţi oameni care m-au susţinut şi cărora le-am mulţumit mereu: naşa mea, Ileana Sărăroiu; realizatoarea Florentina Satmari; etnomuzicologul Harry Brauner, care, în calitate de preşedinte de juriu la concursuri de interpretare, m-a remarcat şi m-a prezentat lui Adrian Păunescu, la Cenaclul Flacăra; jurnalistul George Stanca, ce mi-a făcut o cronică frumoasă după ce m-a urmărit la o emisiune; Dinu Săraru, care m-a ajutat să fac primul meu album; Tudor Vornicu, cel ce m-a pus în valoare în emisiunile lui. Sunt foarte mulţi oameni care m-au ajutat şi mi-au dat şansa să fiu ceea ce sunt astăzi. Eu am 19 albume. Nu mă pot lăuda, ca alţi solişti, cu 40 de CD-uri, dar eu sunt de părere că nu este bine să lansezi materiale atât de des. Marii artişti au trăit şi cu un singur cântec! E bine să laşi omul să înţeleagă piesele tale mai bine. Apoi, nu cantitatea contează, ci calitatea. Ce mi-a fost mie mai drag în viaţă? Păi, chiar viaţa! Îmi sunt dragi soţul, copiii, nepoţii, tot neamul meu. Îmi pasă de fiecare şi i-am ajutat, atât cât am putut, să se bucure de viaţă. Marea mea bucurie e să pot dărui. Am foarte multe costume populare cu care apar la concertele mele şi mi-e foarte drag de ele. Fiecare are povestea lui. Unele sunt cumpărate de mine, altele sunt primite de la oamenii din satele pe unde merg să cânt, cele mai vechi având cu mult peste suta de ani. Multe sunt refăcute şi remodelate, întărite, dar sunt atât de firave, ca foaia de ceapă, încât nu le mai pot purta oriunde. Unul dintre cele mai dragi sufletului meu este cel făcut de mine, început în anul 1971 şi pe care l-am purtat la concursul “Floarea din grădină”. Pe cele noi, stilizate, le imaginez şi le lucrez împreună cu croitoreasa mea. Nu-mi lipseşte nimic, mă simt foarte bine. Singurul lucru cu care m-am luptat toată viaţa şi de care n-am putut scăpa sunt emoţiile prea puternice. Sunt constructive, dar foarte mari, la fiecare apariţie. În plan familial, mi-aş dori şi un nepoţel de la fata mea, Ileana. Îmi place să fim mulţi la masă şi să ne bucurăm de orice lucru împreună. Plecam foarte des în turnee alături de soţul meu şi cel mai mult îmi era dor de copiii mei, Mircea şi Ileana. Şi ei mi-au mărturisit cât de mult îmi simţeau lipsa. Mie, cel mai mult, îmi place să stau acasă, unde e cel mai liniştitor şi sigur loc, de aceea mi-era greu să stau mai mult de o săptămână plecată. Dar spectacolele erau sursa noastră de venit şi trebuia să rezistăm. Fiecare îşi alege calea în viaţa personală şi profesională, aşa că i-am lăsat pe copii să decidă ce vor să facă în viaţă. Acum am două nepoţele, de care mă bucur mult: Ilinca-Nicole, care are 5 ani (din partea Ilenei) şi Maria Alessandra, de 1 an şi 2 luni (fetiţa lui Mircea). La începutul anului viitor, voi mai avea o nepoţică din partea fetei mele. Peste 10 ani tot pe scenă îmi doresc să fiu, dacă voi avea sănătate. Dar, cu o condiţie: să pot cânta live. Pentru că, vă spun cu sinceritate, mi-e ruşine când sunt nevoită să fac playback. Nu mă simt bine în această postură şi nu pot transmite mesajul la adevărata lui valoare. Părerea mea este că tinerii privesc muzica populară foarte frumos. Cânt tot timpul pentru tineri, toate genurile: muzică de petrecere, tangouri, romanţe şi muzică mai modernă. Am şi un CD cu piese în stil etno, de care tinerii s-au apropiat mai mult. Nu trebuie să faci orice de dragul promovării. Orice solist trebuie să aibă o limită. Eu înţeleg că societatea s-a schimbat foarte mult şi e normal să te adaptezi. În limita bunului simţ! Artiştii nu ar trebui să facă orice de dragul audienţei, nu ar trebui să intre în orice scandal pentru a deveni mai cunoscuţi. Ar trebui să aibă grijă de personalitatea lor, de munca lor. E păcat să arunci la gunoi tot ce ai muncit, pentru o clipă de publicitate. Am fost plecată în foarte multe turnee. Şi fiecare are povestea lui! Orice apariţie în faţa publicului român din diaspora este emoţionantă. Oamenii se regăsesc în cântecele noastre şi apreciază mai mult muzica populară de când sunt plecaţi. Spectacolele noastre sunt ca nişte şezători româneşti, unde ne întâlnim să cântăm, să jucăm, să depănăm amintiri. Ca între prieteni! Eu ascult orice fel de muzică bună. Îmi place muzica spaniolă, muzica clasică, liniştitoare, Pavarotti sau Andrea Bocelli. Nu prea înţeleg muzica asta agitată, pe care o ascultă tinerii. De felul meu sunt liniştită, nu-mi plac nici discuţiile aprinse, îmi place ca toată lumea să fie veselă. De altfel, în copilărie, îmi plăceau numai poveştile cu final fericit! În numele copilăriei am înregistrat şi câteva colinde, dar parcă e prea mult să fac un CD întreg. Oricum, pe Ştefan Hruşcă nu-l întrece nimeni, el este “părintele colindelor”. Fiecare artist dă interpretarea lui, uneori prea modernă, orchestraţiile diferă şi parcă nu orice colind înregistrat transmite atmosfera aceea de Crăciun. Cel mai frumos era în copilărie şi ca atunci nu va mai fi niciodată. Pasiunea mea este cântecul. Dar, dacă aş avea mai mult timp, mi-ar plăcea să citesc cât se poate de multe cărţi. Mă pasionează grădinăritul, îmi place să am grijă de florile mele din curte şi să le aranjez. Mă relaxez când fac curat. Îmi place să gătesc, dar nu prea am timp. Sunt o gurmandă, mănânc orice, nu sunt pretenţioasă! Cea mai bună mâncare este cea pe care o ai pe masă când ţi-e foame, chiar dacă asta înseamnă o ceapă cu pâine. Noi, artiştii, mâncăm dezordonat şi la ore nepotrivite, de aceea ne şi dăm organismul peste cap. Pe de altă parte, mă interesează felul în care arăt şi sunt într-o continuă cură de slăbire. Urc şi cobor zilnic sute de trepte, pentru că am foarte multă treabă! Pentru că nu am uitat de copilărie, casa părintească este chiar în curte, la ţară, lângă casa mare, are două camere, o bucătărie de vară şi o magazie. Tanti Mărioara, care are 80 de ani, să-i dea Dumnezeu sănătate, are grijă de ea. Mereu ne aşteaptă cu pui fript şi plânge de bucurie când venim şi de tristeţe când plecăm. Fratele meu locuieşte tot acolo, în comună, şi are grijă să fie curat, măturat, iar livada şi via să fie îngrijite. Din păcate, eu nu pot merge prea des acolo, dar, când ajung, îmi încarc bateriile măturând frunzele sau tăind prunii de uscături. Nu mă interesează oamenii politici din ţară sau din comună. Ei vin şi pleacă, eu rămân. Pentru mine, importanţi sunt doar oamenii din satul meu şi ceea ce simt eu pentru ei. Pentru mine, acasă e tot acolo. Pădurile şi dealurile cu salcâmi, islazul de la deal şi de la vale, unde păşteam oile şi unde am văzut cum lupul ne-a furat mioara, asta e important. Pe cei care nu m-au apreciat, i-am şi iertat! Sunt un om credincios şi nu fac rău niciodată, nimănui. Meseria mea îmi dă putere. Orice apariţie este un examen, pe care vreau să-l trec cu 10, o notă dată de public. Aprecierea oamenilor este bucuria şi împlinirea mea. Câteodată, lumea are impresia că sunt intangibilă. Dimpotrivă, eu nu cânt pe scenă, eu cânt în mijlocul oamenilor, pentru că aşa mă simt bine. Mi-aş dori să nu mai fie acea barieră dintre artist şi spectator. Eu joc alături de ei, mă prind în horă, pentru că asta este atmosfera care îmi place mie. Atunci când oamenii nu-mi vor mai spune că i-am bucurat şi când nu vor mai fi atenţi la mesajul meu, înseamnă că va fi timpul să mă opresc.”

În decursul deosebitei sale cariere Doamna Maria Dragomiroiu a primit numeroase diplome si premii, dintre care:Diploma Cecilia Cuțescu-Stork acordată cu ocazia Centenarului Academiei de Studii Economice din București (2013), Diploma pentru 30 de ani de activitate în slujba folclorului românesc, acordata de TVR (2009); „Premiul de Excelenţă – pentru dragostea şi devotamentul cu care a slujit muzica populară românească pe parcursul a 30 de ani de carieră” din partea Asociației Cultural-Artistice BEST ART (2009); „Discul de Aur” pentru albumul „Cântecul şi Dragostea”, apărut la Casa de discuri „DMB Music Records” (2009); „Zece pentru România”– nominalizată la categoria Cel mai bun interpret vocal pentru anul 2009, în urma cercetării sociologice întreprinse de CURS, TNS-CSOP, IMAS şi ISOMAR şi reprezentând opinia tuturor românilor (2009); „Zece pentru România”– nominalizat la categoria Cel mai bun interpret vocal pentru anul 2008, în urma cercetării sociologice întreprinse de CURS, TNS-CSOP, IMAS şi ISOMAR şi reprezentând opinia tuturor românilor (2008);Diploma „Simfonia Lalelelor” – pentru Doamna Cântecului Popular Românesc, din partea Primăriei Municipiului Piteşti (2007); Diploma de excelenţă – cu ocazia jubileului TVR 50, pentru rolul avut în istoria Televiziunii Române (2006); Diploma de excelenţă – pentru „Vocea de aur a folclorului românesc” – din partea Primăriei Sector 2 Bucureşti (2006); Diploma jubiliară – cu prilejul „Zilelor Municipiului Călăraşi” – la 410 ani de atestare documentară, în semn de aleasă prețuire, pentru merite deosebite în întreaga activitate, din partea Primăriei Municipiului Călăraşi (2005);Diploma pentru Doamna cântecului popular românesc – din partea Primăriei Oraşului Urlaţi – Consiliul Local Urlaţi (2005); Premiul Meritul cultural în grad de Comandor, din parteaPreşedinţiei României (2004);Premiul special Societatea Academică „Titu Maiorescu” (2000);Premiul Criticii Muzicale – pentru „Arta interpretării cântecului românesc”, din partea Uniunii Criticilor, Redactorilor şi Realizatorilor Muzicali din România „Mihail Jora” – Colegiul Criticilor Muzicali (1996); Diploma „Vedeta Cântecului Popular” din parteaRevistei ilustrate a celebrităţilor „Vedete” (1995);Trofeul „Floarea din Grădină” – în cadrul concursului naţional de folclor „Floarea din grădină” – TVR (1977); Premiul I şi Trofeul festivalului – în cadrul Festivalului muzical – coregrafic „Toamna muzicală Băcăuană” – ediţia a V-a, din partea Consiliului Județean şi Municipal al Sindicatelor, Comitetul Judeţean şi Municipal pentru Cultură şi Educaţie Socialistă (1976);Premiul special – în cadrul Festivalului – concurs „Toamnă culturală buzoiană” – Centrul de îndrumare a creaţiei populare Buzău (1976);Premiul Flacăra – acordat pentru „Păstrarea purităţii folclorului”Cenaclul Flacăra – Adrian Păunescu (1974), Premiul special – în cadrul Festivalului Cântecului Popular „Maria Tănase”, din partea Comitetului pentru cultură şi artă al Județului Dolj (1973); Premiul I – solist vocal muzică populară, în cadrul concursului cultural-artistic al elevilor faza pe Municipiu, din partea Inspectoratului Şcolar al Municipiului Bucureşti (1972);Premiul „Frumoasa Oltului”– la Festivalul folcloric Cântecele Oltului (1972).

Discurile şi CD-urile marii noastre privighetori, ce adăpostesc cântecele înregistrate din inimă și suflet, ne încântă momentele deosebire ale vieţii. Dintre acestea putem menţiona: Floricică de pe coastă – 1983; Maria Dragomiroiu – 1985; Maria Dragomiroiu – 1987; Maria Dragomiroiu – 1988; Of, lume, cum eşti făcută – 1990; Viaţa-i un noroc – 1994; Lume dragă – 1996; Omule, om bun să fii – 1997; Cine iubeşte şi lasă – 1997; Doamne, multe trag – 1998; Dragoste, otravă dulce – 1999; Cântecul şi dragostea – 2002; Viaţă, viaţă – 2003; Cântece de petrecere – Mai întoarce, Doamne, roata – 2004; Inimă – 2006; Cântece de petrecere, volumul 2, Aşa trec zilele mele – 2006; De la suflet. Cântece de petrecere – 2009; Omule, eu nu-ți port pică (2009) și Femeia este trandafir (2013).

Pe lângă atâtea merite deosebite pe care le are marea interpretă a cântecului popular românesc Maria Dragomiroiu, ea este și absolventa Facultății de muzică, specializarea Pedagogie muzicală, din cadrul Universității Spiru Haret din București. Toate cadrele didactice, angajaţii şi asociaţii, dar şi colegii studenţi din cadrul acestei facultăți nu pot uita că au avut un student eminent în persoana marii noastre cântăreţe, cea care ne-a onorat cu prezenţa sa şi cu dorinţa sa de perfecţionare, de cercetare a fenomenului muzical popular, adăugând valenţe cosmice izvorului pur al folclorului românesc. Ne vom mândri întotdeauna cu astfel de absolvenţi care ne fac cinste, pentru că numai prin muncă, respect, talent şi modestie cineva îşi poate clădi un nume ca cel al Mariei Dragomiroiu.

Daţi-mi de doi lei un vis / Pentru noaptea următoare, / Verde -albastru, / mov deschis / Şi-mpletit c-un fir de soare”.

Dar visurile chiar pot deveni dorințe împlinite.

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*