Se clatină Barnevernet! Și nu numai!

Nu ajungi prea departe în acestă lume dacă te bazezi numai pe golurile ireparabile din sufletul tău… Vei crede ce vei vrea, dar, vocea ta interioară îți va spune totdeauna că, niciodată!, fără ieșirea în stradă, nu se poate dobândi ceva! Lumina acestei lumi se va stinge de tot dacă nimeni, nicio ființă nu va veni să-ți confirme vreodată că nu ura și răutatea ar trebui să te călăuzească în drumul tău. Ajută-i, de aceea, și pe alții, să se revadă mai bine pe ei înşişi, metafizic, când, prăbușindu-se printre oameni, nici nu mai știu dacă un om poate să rămână corect chiar și pentru o singură zi…

Miercuri, 27.04.16, a avut loc o dezbatere publică despre Barnevernet la Casa de Cultură Sølvberget, Stavanger, Norvegia, la care a participat chiar ministrul Copilului din Norvegia… Barnevernet a fost făcut praf. (În ciuda manipulărilor, a ziarelor cumpărate, ca

la noi, unde anumite televiziuni au avut de ales între deontologia profesională și sacul cu bani!). Nu este de mirare și nu este nici prima dată când Barnevernet simte că totul nu este decât un joc de-a ruleta în jurul său. Mai devreme sau mai târziu, toată lumea va realiza că, în cadrul acestui serviciu, nimic nu-i la locul său. Nu plânge nimeni după el, dimpotrivă, sunt mulți cei ce cu pietre aruncă. În el. …Unii îi numesc diletanți, maeștri în pierzanie, falsificatori, măști sinistre, aroganți, oameni care intră pe ușa din dos în viața noastră, dar, care, au senzația că, oricât ne-am uita în oglindă, nu ne vedem suficient de bine… Niciodată. Că ei sunt mai presus de Dumnezeu prin puterile discreționare, căpătate.

…Cu câteva zile înainte de acest eveniment-conferință, liderul sindicatului angajaților de la Barnevernet se plângea de relele tratamente din partea oamenilor, a părinților!, cam nerecunoscători, – în opinia lor!- de parcă aceștia ar suferi după cineva drag, Barnevernet, când intră în camerele goale, fără copii!, plângând, îngropați adânc în sine, în durerea lor… …Nu este ușor, desigur, nici pentru ei, cei de la Barnevernet, să se ferească din calea simpatiei populare! A tuturor! Sau să privească în urmă, uneori…

Ce păcat că nu am nicio înțelegere față de migrenele lor!… Mai ales când o privesc pe Ruth Bodnariu, uscându-se pe picioare, pe Mihaela Nan, murind câte puțin în fiecare zi, schilodită de Barnevernet. Mame care-și caută îngerii lor… Copiii luați de Barnevernet!

Niciodată, fără ieșirea în stradă, Oameni!, nu se poate dobândi ceva! N-am să cred, de aceea, în cântecul de lebădă al politicienilor! N-am să cred în promisiuni și în fantome! N-am să cred în aderarea la nu știu ce convenție europeană a Norvegiei! Până acum, politicienii norvegieni au mințit. Au mințit mereu. Au mințit că nu există această realitate ticăloasă, vorbind numai de povești fericite în locul lor… (Nici ai noștri n-au făcut nimic. Cu excepția a câțiva parlamentari, toți au tăcut. Au mers pas cu pas spre nicăieri. Spre neant, adică. Sau spre iad. …Dumnezeule!, îmi spun.)

Vrem să vedem FAPTE, deci. FAPTE. Vrem să vedem familia Bodnariu reunită, vrem să vedem familia Nan reunită! Și, toate celelalte familii, de orice origini!, reunite. Acasă! Toată lumea știe că dosarele întocmite de Barnevernet au fost fabricate. Ce așteptăm de la Justiția norvegiană atunci? Poate ea să descopere Falsul? Pe 17 Mai este ziua națională a Norvegiei. Pentru prima dată în istorie, un politician din Arendal, sudul Norvegiei, – care merită tot respectul! – declară că… „Anul acesta, din păcate, nu am să sărbătoresc 17 Mai. Nu am să arborez nici drapelul, nici să defilez, nici să strig Ura! pentru Norvegia. Nici să țin cuvântarea pe care am fost rugat s-o țin. Norvegia este condusă de un guvern și o politică pe care nu ai cum să le prețuiești și să le sărbătorești.”.

În ciuda manipulărilor, deci, mulți oameni s-au raliat acestui crez. Au conștiință! Norvegia s-a trezit, iar guvernul, nu știu cum va supraviețui… Săptămâna următoare va apărea cartea „Copiii noștri în închisorile lor. Furați de Barnevernet” (Editura Națiunea), care, iar, îi va deranja pe mulți… Grămezile de vorbe se vor surpa. Guvernul norvegian nu are cum să se rezume la ultimatumuri.