Floarea Calotă – regina cântecului din Vlașca și Teleorman

Născută la 27 martie 1956 în Beuca, un sat al Teleormanului, nu departe de Siliştea Gumeşti a lui Marin Preda, Floarea Calotă Lupu, îndrăgita interpretă de muzică populară face parte dintr-o specie rară de artişti. Aici, în apropierea zonei în care se întindea marea Pădure Nebună, atât de îndrăgită de haiduci și căpitanii de plai, se desfășura și șesul încărcat de „tell”-uri, de înălțimi artificiale pe care se așezau vetrele de localități, spre a un fi atinse de vreo inundație catastrofală. Glasul atât de îndrăgit al interpretei Floarea Calotă, cu care ne încântă și ne cântă piesele din repertoriu, vine din adâncul fiinţei sale și astfel se simte legătura specială pe care o are cu pământul natal, ale cărui doruri şi frumuseţi trec, prin intermediul ei, către ceilalţi oameni.

Despre copilaria sa, artista povesteşte cu drag: „Privesc spre satul copilăriei mele cu case cuminţi înconjurate de pomi şi grădiniţe cu flori peste care adiau miresme de busuioc şi pâine caldă. Simt sub tălpile goale ale copilului de atunci, potecile înguste şi năpădite de iarbă ori ţărâna fierbinte a drumului, sub soarele verilor înăbuşitoare. Aceleaşi spaţii hibernau iarna sub zăpezi care cădeau fără contenire. Văd lumea aceea în planuri luminoase, apropiate cât să le ating cu mâna, ori mai depărtate, ascunse în perdeaua uitării. Îi văd pe mama şi pe tata cu palmele crăpate de muncă şi arşi de soare”.

Tatăl artistei a fost cel care a îndemnat-o să cânte. Floarea Calotă obişnuia să se urce pe o masă şi să îi roage pe cei din jur să o asculte. „Am fost binecuvântată cu părinţi care şi-au acceptat condiţia dincolo de oboseală şi lacrimi, au ascultat vocea interioară a destinului. Mama muncea aproape tot timpul, vorbea puţin şi numai când avea ceva de spus. Tata era un spirit liber, cânta, scria versuri, în ciuda faptului că nu a avut şansa să înveţe decât foarte puţin. Cu el am avut o comunicare liberă şi profundă. Din prima copilărie mă îndemna să cânt, să povestesc întâmplări trăite de cei din jur. Mă urca pe o masă şi îi ruga pe cei prezenţi să mă asculte.” Acel prim public format din părinţi, bunici, vecini, rude, îi trimitea un flux de admiraţie pe care îl primea cu multă încântare. În anii copilăriei, visa să ajungă la fel de valoroasă ca Maria Lătăreţu. Floarea Calotă a debutat la emisiunea-concurs „Floarea din grădină”, unde a luat trofeul cel mare.

Interpreta a fost căsătorită cu scriitorul şi pictorul Nicolae Lupu. Floarea Calotă a fost pictată de soţul ei pe tavanul bisericii din localitatea ei natală, Beuca, judeţul Teleorman. Nicolae Lupu a pictat chiar el biserica, iar sătenii spun că atunci când a zugravit chipul Maicii Domnului, acesta a luat-o de model pe Floarea Calotă, pictând-o cu trăsăturile soţiei sale. Astăzi opera nu mai există, întrucât sătenii au cerut recondiționarea șăcașului de cult, revoltați de inițiativa artistului. Cât este adevăr și cât este poveste, rămâne să stabiliți dumneavoastră, cititorii noștri. Dar cum a rămas totuşi prins universul copilăriei artistei în marama vătuită a amintirilor? „Universul copilăriei mele e guvernat de un loc despre care legenda spune că la începuturi s-ar fi numit Smeurani, nume moştenit de la arbuştii de zmeură care creşteau prin pădurile ce înconjurau locul. Prin satul acesta al meu, care pentru mine e un centru al universului, trecea un drum care făcea legătura între oraşele Roşiorii de Vede şi Piteşti, pe atunci târguri înfloritoare, unde mulţi negustori mergeau ca să-şi vândă mărfurile. Pe acelaşi drum treceau şi ciobanii porniţi cu oile în transhumanţă, precum şi călătorii străini veniţi în Ţara Românească. Localnicii au construit un han, unde toată lumea găsea loc de odihnă, mâncare, adăpost pentru animale şi, nu în cele din urmă, un vin foarte bun. Hangiţa, femeie frumoasă, ieşea în faţa hanului cu o oală de vin şi striga:„Bea ocaua!”. Fie că erau răpuşi de oboseala drumului, fie de dragul hangitei, călătorii se opreau şi petreceau îndelung cu taraful de lăutari. În timp, formula de închinare „Bea ocaua!” a înlocuit-o pe cea cunoscută peste tot în satele româneşti: „Hai noroc!”. Şi tot aşa, lumea a uitat să-i mai spună aşezării Smeurani şi i-a zis treptat Beaocaua, apoi Beoca, până s-a ajuns la Beuca de azi. Din vremea aceea, de demult, circulă o baladă, în care se face referire concretă la numele satului: „Verde şi-o lalea/ Mai în jos de Siliştea/ La crama la Beaoca/ De pe vremea lui Cuza/ Beau bogatul şi săracul/ De se minunează satul”. Alţii spun că satul Beuca şi-ar fi luat denumirea de la valea adâncă a pârâului Burdea, pe malul căruia localnicii au construit primele bordeie. Beuca, în limbaj popular, înseamnă loc lăsat ca un ceaun, vale adâncă. Dacă luam în calcul şi faptul că satul este înconjurat de dealuri, atunci aş zice că putem să dăm crezare şi acestei variante.

Artista Floarea Calotă a încercat şi domeniul „politic” în anul 1990, fiind deputat în judeţul atât de drag ei, Teleorman, pe listele partidului FSN, în legislatura 1990 – 1992, iar în perioada 1992 – 1996 pe listele PDSR. Din anul 1996, se dedică exclusiv muzicii populare, pe care o iubeşte atât de mult. Ea apare și în filmul artistic „Începutul adevărului” („Oglinda”), în regia lui Sergiu Nicolaescu.

În perioada în care a fost studentă a Facultăţii de Muzică din cadrul Universităţii Spiru Haret din Bucureşti, cântăreaţa Floarea Calota a căpătat puterea de a înviora mulţimile prin glasul învestit în cântecele populare din zona judeţului Teleorman. Floarea Calotă interpretează cântecul popular în esenţa sa cea mai pură. Piese triste sau vesele, tulburătoare sau pasionale au încântat şi încântă publicul iubitor de folclor românesc autentic. Ca o recunoaştere a valorii sale, tezaurizată în atâţia ani de cercetare a fenomenului folcloric, dar şi ca interpretă unică a cântecelor teleormănene, pe 2 septembrie 2011, Floarea Calotă a primit din partea Consiliului Judeţean Constanţa şi din partea Fundaţiei Fantasio, „Premiul de Excelenţă pentru întreaga carieră”.

De-a lungul carierei sale a oferit admiratoritor mai multe albume cu cântecele cele mai dragi, cum ar fi: Cântece vechi – Vol 1 şi 2 (2004); Tot iubind prin Teleorman (Vinil) şi Luminiţă nouă pe-un pârâu de rouă (2000). Din repertoriul marii artiste putem enumera melodiile: „Picături de untdelemn”; „La Bolintinul din Vale”; „Ioane din Teleorman”; „Spune, măiculiţă, spune”; „Pe uliţa armenească”; „Am iubit şi-am să iubesc”; „Bălănuş, Bălan, Bălan”; „Pelin beau, pelin mănânc”; „Cine mă puse pe mine”; „Pustia de noapte mică”; „Cântecul chirigiului”; „Inimioară, inimioară”; „Un ţigan avea o casă”; „Lume, lume, soro lume„; „Pe vale, ţaţo, pe vale”; „Piatra, piatră, de e piatră”; „Trei focuri ard pe lume”,Constatine, Constatine”, „Fa Dădică”, „Ce am eu de la o vreme”, „Balada lui Iancu Jianu”, „Porumbel cu pene sure”, „Ține-o Doamne, pe Ioana!”, „Aș ofta să-mi iasă focul”, „Cât e Burdea de cotită”, „Măi băiete, băiețele”, „De la moară pân’ la gară”, „Pustia de noapte mică”, „De-ar fi noaptea trei conace”, „Lume, lume, mi-ai fost dragă”, „Cântecul florii de cicoare”, „De când e pământul”, „De oftat ce-am oftat eu”, „Mă culcai în drum-nadins”, „Vino-ncoa, dadă Ioană!”, „Du-te dor, la Roșiori!”, „Așa cu drag mi-a căzut”, „Ce-am auzit, neiculiță”, „Strugurel bătut de brumă”, „Neiculiță, floare dulce”, „Pe dealul cu liliacul”, „Mamă, de-aș mai fi iar fată”, „Lume, lume, ce-ai cu mine”, „Dragoste de mult uitată”, „Ionel al florilor”, „Lasa vântul să mă bată”, „Mă miram, lume, miram”, „Ține-mă, viață, pe lume!”, etc.

Viaţa curge cu bune, sau cu mai puţin bune, dar dacă este să facem un bilanț, interpreta ne spune: „Semnele distincte ale bilanţului meu sunt cântecele propriu-zise şi cele de suflet care îmi întineresc arborele vieţii cu două crengi înflorite numite Ioana şi Mihai. Mă rog să îi văd împliniţi, îi ajut după puteri şi sper că dintr-o altă dimensiune îi veghează şi tatăl lor, scriitorul Nicolae Lupu.”  Familia sa este acum, după cum singură spune „o grămăjoară de trei suflete: eu, Ioana, fiica mea, proaspăt absolventă a U.N.A.T.C., care este actriță la Teatrul Nottara, aflată în fața unei meserii extraordinare, și fiul meu, Mihai”. Ce face în timpul liber Floarea Calotă? „Colectionez artă plastică contemporană, costume populare, îmi place să citesc, să scriu, să călătoresc. Îmi place să ajut oamenii în diverse împrejurări de viață. Am un adevărat cult pentru prietenie. Îmi place să fac fotografii și să le dăruiesc. Cred că sunt un om normal. Iubesc cu pasiune viața – în fiecare zi îi multumesc lui Dumnezeu pentru încă o zi trăită, cu bucurii ori tristeți.” Un chip de icoană, o voce de aur a folclorului autentic din Vlașca și Teleorman, interpreta Floarea Calotă…

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*