De ce Catedrala Mântuirii Neamului vs. ,,Cuminţenia Pământului”?

Reacţiile pline de venin şi de răutăţi ale celor fără credinţă şi fără Dumnezeu – să-i numesc păgâni? – sunt tot mai multe şi tot mai vehemente, îmbrăcând forme diverse, unele de-a dreptul stupide. Aşa cum este cea mai recentă găselniţă a celor ce contestă necesitatea construirii Catedralei Neamului. Vezi Doamne, românii nu se înghesuie să contribuie la colecta publică, iniţiată de Guvern, fiindcă dau mai degrabă banii pentru construirea Catedralei! Dacă nu s-ar construi aceasta, ar fi cu totul alteva, ar fi atunci bani pentru „Cuminţenia Pământului” a lui Brâncuşi. Oare aşa să fie?… Oare chiar ar da românii bani mai mulţi pentru achiziţionarea operei lui Brâncuşi?… Oare chiar nu are statul român atâţi bai, încât trebuie să recurgă la colectă publică?

Nu prea cred să fie chiar aşa. În primul rând, Brâncuşi, cât o fi el de celebru – şi este într-adevăr celebru, din moment ce pe plan mondial este recunoscut a fi întemeietul artei moderne! – mă îndoiesc că toate cele 18 sau 20 se milioane de români – Dumnezeu ştie câţi mai suntem! – ştiu foarte multe, ori măcar suficient de multe, despre Constntin Brâncuşi, încât să dea bani pentru „Cuminţenia Pământului”.

Sigur, alte sunt mijloacele de informare azi, în lumea contemporană, faţă de cele existente în urmă cu o jumătate de secol. Atunci, efectuându-mi stagiul militar la Târgu Jiu, vă asigur că erau foarte puţini dintre locuitorii oraşului care au auzit ceva despre Constantin Brâncuşi şi opera sa. Pe maidanul din jurul „stâlpului”, pe care păşteau curcile, gâştele şi porcii, noi făceam zilnic „salt înainte” şi „târâş marş”. Ne uitam la „stâlpul” acela, cu gurile căscate, şi nu priceam cine l-o fi înfipt acolo. Întrebam pe localnici, dar nu ştiau nici ei. Toţi îl denumeau cu un apelativ ce nu se poate reproduce, legat de numele unui polician cunoscut din perioada interbelică.

Trist este că valoarea mondială a operei lui Brâncuşi a fost descoperită de alţii, nu de noi. Numai după aceea ne-am trezit şi ne-am umflat în pene, precum curcanul, că este român şi e al nostru.

Acum cârcotaşii şi protestatarii de profesie au găsit momentul potrivit să aducă drept argument că românii nu dau bani pentru a se cumpăra celebra operă a lui Brâncuşi fiindcă dau bani pentru construirea Catedralei. La fel, Guvernul nu are bani să dea fiindcă dă şi el tot pentru aceast edificiu. De ce nu întreabă ei, contestatarii, unde sunt banii ţării? Pe ce se cheltuie ei? Fiindcă banii Guvernului nu sunt, de fapt, banii ai lui, sunt ai ţării, ai celor mulţi, care plătesc din greu taxe şi impozite, ai celor îi fac prin munca lor şi pe care Guvernul nu face altceva decât să-i jegmănească, fără să le dea nimic în schimb.

Bani sunt destui în visteria ţării, numai că ei se îndreaptă spre alte direcţii şi interese necunoscute nouă, cu toate că se tot vorbeşte de o „totală transparenţă”! Iar adunătura aceea ce se cheamă „parlament”, care ar trebui să fie un adevărat „Sfat al Ţării”, în realitate nu face altceva decât să ne facă legi şi să ne pună biruri – vorba marelui Eminescu-, având însă grijă să-şi asigure pensii şi salarii nesimţite, de parcă banii – zecile şi sutele de mii de lei – i-ar avea moştenire, ar avea dreptul la ei. Ba, mai mult, au grijă şi de aleşii locali, de primari, în primul rând, fiindcă acolo jos „se fierbe mărgeau” la alegerile locale, ba chiar şi la cele parlamentare. Fiindcă, din păcate, mai sunt mulţi care nu-şi dau seama că indivizii respectivi au devenit stăpâni „şi pe ţară şi pe noi”. În schimb, noi am rămas tot ca pe vremea lui Tănase. Vorba ceea: „vin ai noştri, pleacă-ai noştri,/ noi rămânem tot ca proştii”!..

Oare chiar nimeni dintre indivizi cu nas subţire, „dar cu creeri de copil”, nu-şi dă seama că ar trebui să se războiască cu „fonfii şi flecarii, găuţii şi guşaţii, panglicari în ale ţării, care ne fac legi şi ne pun biruri”? Nu, ei au ce au cu Biserica, cea care a fost şi a rămas stâlpul de nădejde al neamului românesc. Biserica Ortodoxă Română este Altarul Sfânt la care se închină poporul român! Fără ea ce am fi fost oare astăzi? Un neica nimeni, vorba lui Eugen Barbu. Un neica nimeni sunt, în realitate, cei ce uită că poporul român s-a născut creştin şi şi-a păstrat cu străşnicie credinţa sa strămoşescă.

De altfel, campania furibună îndreptată împotriv Bisericii Ortodoxe Române s-a întors, ca un bumerang, chiar împotriva denigratorilor ei. Într-un timp foarte scurt sumele donate pentru Catedrala Neamului au crescut considerabil! Este răspunsul prompt al poporului român, credincios, celor care susţin ideile cretine că nu avem nevoie de biserici, că ne putem ruga şi în grote, ca pe vremea creştinismului primitiv ori, în cel mai bun caz, în bisericuţe mici, din lemn, ceea ce aminteşte, mai ales aici în Transilvania, de vremurile triste în care românii transilvăneni nu aveau voie să-şi ridice biserici din zid, ci numai de lemn.

Poporul îşi doreşte deci o Catedrală a Mântuirii Neamului! Din banii săi. Iar banii pentru „Cuminţenia Pământului” să-i dea Guvernul, că tot banii poporului sunt şi aceia. Fiindcă este ruşinos ca el să recurgă la o chetă publică pentru achiziţionarea unei celebre opere, creată de un celebru artist, fiu al poporului român, în condiţiile în care ni se trâmbiţă mereu creşterea economică substaţială pe care România a înregistrat-o în ultimii ani. Unde se vede aceasta? Prin ce se concretizează ea? Oare numai prin zecile şi sutele de milioane de lei care continuă se fure din banii ţării?

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*