Și, în fond: la ce i-ar trebui un birou atât de mare?! O ditamai clădirea, eventual cu terasă și locuri de fumat pentru angajați, nu?! Avocatul Poporului ar trebui să lucreze în și din mijlocul oamenilor. Nu închis într-un turn de fildeș. Eventual unul poleit în porceala de lux a aleșilor. Ar trebui să umble în mijlocul poporului căruia îi apără, zice el, interesele. Și de care, se laudă cu rama ochelarilor în părți, precum balanța Justiției, că îi pasă. Dar dacă i-ar păsa cu adevărat de țară, de oamenii ăia care își strigă necazul și nu îi aude nimeni (nici măcar el, iar asta e și mai grav!) ar lucra și într-o debara.
Vorba aceea, sunt judecători în țara asta care împart dreptatea în spații insalubre. Și nu se plâng. Pentru că au o menire. La ce îi trebuie lui dară ditamai sediul?
A, da!, la el funcția nu e de suflet… Nu s-a dus acolo să apere poporul ăsta necăjit… Nu l-a apărat el nici măcar pe segmentele profesionale pe care se vântura ca lider de sindicat. Și nici măcar ca primar al Bucureștilor.
El s-a dus acolo pentru o sinecură. Că nu mai era loc prin alte părți. Și cum norocul nu și l-a mai făcut el, nu pe de-a întregul, că dacă e ceva în viață cu adevărat „pro bono” atunci e vorba tocmai de „repartiția” de noroc (!), a nimerit-o într-o „bojdeucă”. Deși numai bojdeucă nu i se poate spune actualului sediu!
Și chiar de ar fi fost așa, ar fi trebuit să fie mândru că e mai aproape de situația reală a poporului. Și ce poate fi mai motivant decât să lupți pentru interesele norodului chiar așa, din „Bojdeuca Poporului, avocat putând fi, în cele din urmă, și pe pardoselile de marmură, și pe ulițele desfundate ale satelor! În fond, țara stă în sedii de lux, aripi de Casa Poporului (!) ori în felurite clădiri monumentale? Și atunci, de ce să stea el, ca apărător direct al intereselor acestui popor, în lux? Să-și facă lux acasă, nu-i bai că îl are!, nu să transforme locul de muncă într-un sanatoriu al lemurianilor în robă!
Și apoi, ce a făcut el pentru acest popor, ca pretins Avocat al dânsului, să merite ceva mai mult de o „bojdeucă”? Deși, bojdeuca poporului a dat nume mari în literatură, a creat haz și nemurire. Ce a făcut el atât de înălțător pentru noi, ceilalți, să aibă nesimțirea de a se „autosesiza” în interes… personal? Ce, ăsta nu e trafic de influență, e drept între personalitățile lui, după modelul celuilalt Victoraș, ăla care l-a pus acolo?!
El și toți ceilalți plângăcioși de la instituția (ne)poporului nu creează nici măcar oleacă de prezent. Pentru că nu sunt prezenți. Și, de fapt ar trebui să-i se spună chiar așa: Absentul Poporului. Marele absent în rang de sinecură. Iar dacă nu-și încape pe locul lui, ca instituție, de grandomanie, că treburi pentru popor sunt prea puține pe masa lui, să se ducă acolo unde îl poartă treburile când se mai afișează ca Avocat. Ca avocat al deținuților. Nu al poporului necăjit din pușcării, ci al deținuților cu ștaif. Că și acolo se împarte „poporul”. Iar micul popor de pușcărie, ăla de la „talpă”, care poate să doarmă și pe cuie ruginite și să bea apă stătută, nu e de fel totuna cu marele popor al lui Vlădică de la pușcărie. Ăla cu aer condiționat în celulă și care se uită la televizorul de pe al cărui ecran a descălecat în mijlocul „norodului” vărgat.
De fapt, supa asta lungă de sinecură, încălzită și reîncălzită în prelingeri de bărbi, nu e bună nici măcar de avocat pentru „poporul” din instituția pe care o conduce. S-a afișat și el așa, ca „apărător”, doar acum, și doar pentru imagine, cum face și cu celălat popor pe care ar trebuie să-l apere de abuzuri, că se tot întrebau unii prin ce oale se mai învârte Victoraș Meniu?!
Lasă un răspuns