Refugiații istoriei României

Sunt prea bătrân să răspund comenzilor de unu-doi, nu te rupe din convoi, țipate de pe margini de indivizi posesori de una, două limbi de circulație globalistă. Rămân în paguba mea de om al pământului românesc, cât oi viețui.

De Ziua Internațională a Romilor, în Parcul Copou din Iași, m-a emoționat până la lacrimi un copil cu voce de aur (venit de la Moțca), dansatorii (tot copii) de la Crucea sau Zmău, două cătune spânzurate de o cruntă sărăcie, aflate dintotdeauna la capăt de lume. „Să fiți mândri că sunteți cetățeni ai Românie, ai Europei”, clama la microfon un domn din conducerea unei organizații județene a romilor. Și a început brusc să mă doară capul. Suprapuneam, fără de voie, inventarul de-aiurea al Casei Regale (Cît naiba or fi muncit ăștia de au făcut atâta avere și încă o au într-o țară total desprinsă de regalitate?! Ce invenții, ce activități supranaturale cu profit de 100.000 la 1 au avut de și-au tras atâta Românie în srl-ul lor de cinci-șase persoane? Cîte „sălașuri de țigani”, etnici mereu refuzați unei necesare împroprietăriri funciare s-au topit robind pe pământurile ștampilate de coroana regală și, mai spre noi, de secera și ciocanul Ias-urilor, deci domeniul statului comunist? Pe romi cine cu ce i-a despăgubit? Poate doar BOR-ul, că le-a muncit pământurile pe daiboj câteva sute de ani. Aiurea.

La Zmău, citeam undeva, când plouă, trebuie să aștepte mortul și trei-patru zile până se mai dezghiacă noroiul drumului spre cimitir. Și mă doare capul de câte programe de inserție socială se desenează pe deasupra realității romilor pălmași, cei din sate și cătune mereu la marginea lumii, lipsiți de câtimea unui centimetru pătrat de pământ în proprietate personală. Miile de hectare, alea vândute pe nimic, uneori hălci din domeniul public, al statului, de ce n-ar recuperate de la cumpărători, mai ales de la cei exogeni României, (cu plata cuvenită a banilor din înscrisurile notariale, sume aduse la valoarea la zi a leului sau ce-a mai fost la vânzare) și atribuite urmașilor foștilor țigani robi (domnești sau mânăstirești)? Menținerea romilor în stare de crâncenă sărăcie nu poate fi considerată o formă de rasism cultivată prin lipsă de acțiune de toate guvernele post-revoluționare de până acum?

Iohannis și Cioloș, dacă i-ar duce mintea, ar putea spune răspicat în Parlamentul European: Domnilor și doamnelor, România își asumă începând din acest moment al crizei refugiaților obligația de a se ocupa, cu sprijinul vostru, desigur, de situația câtorva sute de mii de refugiați ai istoriei europene, romii din România. După ce rezolvăm această inechitate civică, morală vom discuta și despre alte posibile cote de refugiați alocate României.

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*