Băsescu șah mat la Munteanu sau Băsescu șah mat de la Munteanu …?

Am citit deunăzi un articol proaspăt, matinal, al versatului și controversatului jurnalist George Roncea, care însoțea textul, altminteri abil, apăsat analitic și, aparent, echidistant, cu sintagma „Băsescu șah mat la Munteanu”, dintr-o imagine fotoșopată cu cei doi, și am constatat că ar trebui să fie cam invers, adică „Munteanu șah mat la Băsescu”, sau „Băsescu șah mat de la Munteanu”, după cum reiese evident chiar din articol: „O înfruntare Marian Munteanu – Traian Băsescu, directă, pe tv, a avut loc cu niște ani în urmă, când Băsescu, candidat la președinție, prins în mrejele pidosnice ale Tatianei Alina Mungiu susținea sus și tare că 20 la sută dintre români sunt homosexuali. Munteanu l-a făcut arșice, elegant, în direct, pe Băsescu, mă îndoiesc că vreodată în viață și-a mai luat-o atât de rău Băse de la cineva. Bag de seamă că Băse n-a uitat că trebuie să se ferească de vreo confruntare directă cu Munteanu…”

L-am urmărit recent pe „legionarul” Marian Munteanu la televiziunile de impact, cu ochii maturității mele de acum: a învățat să fie alunecos și să iasă din corzi cu abilitate; asta prinde bine la populime(!), având un discurs de fată mare, de Cristos al adevărurilor, cinstei și sacrificiului. Are debit, are vocabular, are oratorie, are replici, are decibeli… Și la emisiunea lui Rareș Bogdan și și la emisiunea lui Gâdea a prestat bine pentru ochii și urechile orbilor și surzilor unei națiuni oarbe și surde. Chestia cu… i-a iertat pe mineri și nu a depus plângere penală împotriva minerului ciomăgitor care urma să fie trimis în Instanță pentru tentativă de omor și că nu au avut nici o vină că l-a cotonogit și l-a bagat în comă, a pus capac așteptărilor inchizitorilor din studiourile TV, care se așteptau la recunoașterea dorinței de revanșă a fostului lider al Pieței Universității, victima incontestabilă a lui Ion Iliescu, pledând pentru iertăciune și smerenie (!) de parcă ar fi papa Ioan Paul care și-a iertat smerit atentatorul în celula lui de condamnat pe viață.

Ehei, e al naibii de abil Marian Munteanu ăsta după un sfert de veac de la istoricele și istericele evenimente care au întors România la feudalismul mentalului colectiv în Iunie 1990. Ascultîndu-l în postura de candidat, ai putea jura că și pe Iliescu l-a iertat, fiindcă a tot evitat referiri la bolșevicul asasin moral, declarând că lasă în seama Justiției să se pronunțe, el, victima, fiind om bun, iertător, mântuitor precum Iisus… Cert este că universitarul de la Universitate are șanse mari la Primăria Generală și că, întradevăr, a speriat ciurda politrucă iliesco-băsistă & Co… Știindu-se că PSD și aliații au ratat de fiecare dată capitala, cu excepția „independentului” Mircea Sorin Oprescu, cel mai arogant șarlatan din ograda lui Ilici, care a spulberat, de fapt, șansele PSD-ului la alegerile pentru Primăria Generală pe oricine ar fi pus candidat: Gabriela Firea pierde din start din cauza lui Oprescu și a lui Pandele al ei despre care se scot ca murăturile de la saramură potlogăriile din evidențele DNA-ului și ale serviciilor.

Marian Munteanu, în postura de „independent” civic pacifist pe lista PNL are cele mai mari șanse. În vreme ce alții se bat ca zmeii cu paloșul politic, el câștigă prin canalizarea discursului pe principalele obiective (lozincare și aproape imposibil de realizat) care prind la fraierime: eradicarea hoției din Primăria Generală și participarea societății civile prin Consilii Civice la actul de decizie privind proiectele și prioritățile. Și, în fond, de ce nu ar fi Marian Munteanu viitorul Primar General? Pe șoroșistul Dan Nicușor îl va spulbera ca pe un puișor de găină de Crevedia (vorba lui Dan Puric…) în confruntarea directă. La aceste alegeri pentru capitală, bucureștenii vor avea de ales între pseudo-politiciana gălăgioasă și țățoasă (nu am scris „țâțoasă”, ci „țățoasă”…) Gabriela Firea a lui Ponta-Năsase-Iliescu-Pandele și doi băieți care vin (aparent) din societatea civilă.

Ai lui Băsescu aproape că nici nu contează. Ar conta întrucâtva doar dacă Băsescu însuși ar candida pentru Primar General, dar ar fi de decor, spre deliciul alegerilor, dar nu ar câștiga, fiind însuși conștient de acest lucru, de aceea nu se băgă, mulțumit doar să obțină câteva procente pentru Partidul Mișcarea Populară în vederea legislativelor din toamnă. Campania de presă, de partide și de servicii anti-Munteanu va conduce la efectul pervers de creștere a simpatiei pentru acest personaj scos de la naftalina istoriei anilor `90, exact ca efectul anti-Taxi după clipul „Despre smerenie”, care a condus la triplarea donatorilor pentru Catedrala Neamului. C-așa-i românul și – nu mai spun-, bucureșteanul…!