Succesoarea unui „tron” fantomă

Răsfoind articolele unei prestigioase publicaţii, rămasă temporar în afara cenzurii, am avut surpriza să iau cunoştinţă de pledoaria unui „consilier privat onorific al familiei regale” a Republicii România. În situaţia dată, am considerat că metoda „cu pielea clientului”, utilizată pentru demontarea aberaţiilor, este mai mult decât adecvată „cauzei” şi analizei, din care extrag câteva elemente definitorii. Poate din lipsă de preocupări aplicabile în viaţa cotidiană, poate din convingere, poate din nostalgie pentru o instituţie caducă, autorul scriiturii respective caută motive şi soluţii în trecutul medieval al umanităţii. Rezultatul? Refularea printr-un „graffiti” juridic cu intenţii persuasive, un fel de scriere S.F. cu trimitere către anacronicii trăitori ai timpurilor apuse.

Printre speculaţiile alambicate cu „arome” de drept şi cu trimiteri la scurta istorie a regilor României, autorul speculaţiilor serveşte meniuri indigeste nostalgicilor urmaşi ai lui Pardaillan: „Coroana este un simbol, dar funcţia pe care purtătorul ei o ocupă are o valoare juridică”. Nu ştiu pe ce raţionament se bazează autorul, dar în cazul de faţă, Michel Zevaco sau Alexandre Dumas-tatăl – cu care se pare că este contemporan prin raţionament – ar comenta că obiectul în discuţie este o „coroană” fără suport, adică fără cap.

În grafitti-ul său, „consilierul privat onorific al familiei regale” menţionează: „Orice transfer de putere, de la puterea unui proprietar asupra unei case, până la puterea Suveranului asupra ţării sale, implică o nestatornicie, un moment de cumpănă şi de sensibilitate, în care continuitatea se poate întrerupe, iar soarta îşi poate spune cuvântul. […] Creatorii Constituţiei din 1866 au dorit ca, prin instituirea unor reguli ferme de succesiune, să oprească zâzania din jurul celei mai înalte poziţii în stat […] excluzând de la succesiune atât femeile, cât şi pe cei ce nu erau de religie ortodoxă”. Sfidând adevărul istoric – gest ce nu-l onorează nici moral, nici profesional -, „consilierul privat onorific al familiei regale” încearcă să basculeze evenimentele incomode şi să estompeze realitatea, reuşind performanţa de a-şi auto-contracara afirmaţiile: „Evenimentele brutale din 30 decembrie 1947, şi exilul dureros al Regelui nu fac obiectul analizei noastre […]. În condiţiile neimplicării Parlamentului României, constituit actualmente sub o constituţie republicană, Regele a luat frâiele Casei sale, şi a acţionat aşa cum a văzut din istoria Dinastiei, preventiv şi dibace (omite să precizeze în ce constau «prevenţia» şi «dibăcia» ex-regelui – n.n). Gesturile sale din 1997, prin care a numit pe Alteţa Sa Regală Principesa Margareta a României în calitate de Principesă Moştenitoare, şi din 2007, prin care a numit-o pe aceasta Custode al Coroanei (şi moştenitoare a unui «tron» imaginar – n.a.) […] Titlul de Principesă Moştenitoare este unul Dinastic, ce ţine de natura poziţiei de Şef al Casei Regale, anume una ereditară. […] Titlul de Custode al Coroanei este însă mai interesant. El reflectă poziţia Casei Regale, deşi Coroana nu este re-instituţionalizată, ea se află încă în Exil. Or, în aceste condiţii, Dinastia continuă în continuare (mare dandana! – s.n.) să existe […]”. Dacă dinastia „continuă să existe în continuare”, în mintea domnului consilier cam certat cu limba română, sunt în mod clar doar pleonasme, precum cel de faţă, şi fantome „regale” care lenevesc în palatele republicii! Imaginaţia maladivă a domnului „consilier privat onorific al familiei regale” pune, la final, bomboana pe coliva coroanei fără suport: „Pronia a făcut ca, în persoana fiicei sale mai mari, Principesa Margareta, Custodele Coroanei, el să aibă nu doar un urmaş, ci un stâlp de rezistenţă, chiar un «buzdugan»”.

În ton cu derularea ultimele ştiri despre cetăţeanul Mihai, mass-media informează că, sâmbătă, 26 martie 2016, „Casa Regală a organizat o întâlnire oficială cu premierul Cioloş şi cu alţi miniştri, la un concert susţinut de Camerata Regală, cu ocazia aniversării celor 67 de ani ai Principesei Margareta, zi de naştere ce coincide cu împlinirea a 135 de ani de la proclamarea Regatului României”, iar „Principesa” Margareta-Buzdugan a transmis românilor să se roage pentru ca tatăl ei să nu sufere şi să aibă zile liniştite… Poate pentru a „încorona” non-evenimentul, poate pentru a-şi demonstra regalele „abilităţi” şi „competenţe”, „Principesa” Margareta-Buzdugan a călcat cu sârg în străchini. Cu mare pompă, „Custodele Coroanei” fantomă, a comis Gafa Mărţişorului, conferind atelui Mircea Cărtărescu decoraţia regală „Nihil Sine Deo” (Nimic fără Dumnezeu!), sau, după cum relatează la „Flux 24” cunoscutul regalist Marius Ghilezan, „Ceremonia de la Palat a fost un non eveniment, o sfidare a dumnezeirii din Coroana română”. Este posibil ca succesoarea la tronul-fantomă să fi fost (ne)inspirată în gafa sa monumentală din scrierile „ilustrului” etern catindat la Premiul Nobel: „Eu am fost crescut fără Dumnezeu. N-am spus niciodată «Înger, îngeraşul meu», îngenuncheat împreună cu mama lângă pat, n-am fost la biserică, n-am cântat colinde creştine. La mine n-a venit niciodată Moş Crăciun. Din primii ani de viaţă am auzit ca Dumnezeu nu există, că sfinţii, îngerii, şi Isus însuşi sunt născociri băbeşti, că preoţii sunt nişte trântori”. Inutil să mai comentez numele celorlalţi decoraţi de „Principesa” Margareta-„Buzdugan” în numele tatălui ei, singura remarcă fiind: Aşa „Tron”, aşa succesoare! „Majestate”, de ziua ei, fiică-ta te-a făcut şi mai mult de cacao!

În concluzie, „casa regală” a Republicii România este o hologramă morganatică, o fantomă care a primit de la statul român moşii, palate şi bunuri care nu au aparţinut niciodată nici cetăţeanului Mihai, nici moştenitoarelor sale, iar „prevenţia” şi „dibăcia” atribuite gratuit de „consilierul privat onorific al familiei regale” unei entităţi demult expirate, ar putea fi definite doar prin scoaterea de pe scenă a tuturor potenţialilor moştenitori ai averii fabuloase, extrasă imoral din munca şi patrimoniul naţional al românilor. În rest… parole, parole, fumigene, invective şi ameninţări furibunde adresate celor care au altă opinie decât a lor faţă de paraziţii sociali, fie ei şi de viţă regală.

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*