Să tot fii șparlamentar!

Democrația fără Parlament e ca nunta fără lăutari. Cu atât mai mult într-o democrație originală ca a noastră, unde legile sunt făcute ca Șparlamentul să confirme cu vârf și îndesat spusa lui Lomonosov adaptată la politică: „În societatea românească postdecembristă cam toți pierd ca tot mai puțini să câștige, căci rolul statului aflat la cheremul tâlharilor interni și externi este acela de-a transforma dezordinea în haos total”.

Iată cea mai elocventă dovadă că la noi lucrurile stau în acest chip anapoda: Cu toate că într-un sfert de veac de amarnică democrație iliesciano-originală, populația României a scăzut cu mai bine de patru milioane prin genocidul avorturilor legalizate și al expatrierii, legea electorală este atât de prost concepută și cu atâta sfințenie (sic!) aplicată, încât Șparlamentul rămâne la fel de înfloritor și dăunător pentru omul de rând ca în vremurile de aur ale începutului său postdecembrist.

Vasăzică mergem înainte tot într-o veselie cu hoarda celor 588 de nelegiuți mari și mici (România muribundă și absurdă își permite cu 50 de șparlamentari mai mulți decât totalul congresmenilor americani!), deși în anul 2009, în cadrul unui referendum ignorat de megarăufăcătorii cu putere decizională, românii au optat pentru varianta cu maximum 300 de aflători în treabă și deși – cum spuneam mai sus – noua stare (numerică) a națiunii impune cu stringență acest lucru. Iar respectiva ajustare/diminuare a forului legislativ suprem al țării ar atrage după sine reducerea proporțională, adică la aproape jumătate, a numărului de membri din consiliile județene, municipale, orășenești și comunale, fapt din care ar decurge următoarele două avantaje pentru comunități, implicit pentru țară:

1) O apreciabilă economie la buget (spre deosebire de Elveția, Suedia și alte țări mult mai prospere ca România, unde activitatea de consilier este voluntară, la noi consilierii sunt plătiți după rang – indemnizația unui consilier județean este mai consistentă decât a unui confrate municipal);

2) Într-o asemenea alcătuire, ședințele ar fi nu doar mai scurte, ci și cu mult mai eficiente.

Dar iată o listă luată de pe internet, din care rezultă cu suficientă claritate cât îi costă pe bieții români huzurul unui deputat: Indemnizație: 4800 lei/ Cazare: 4750 lei/ Diurnă (Parlament): 1500 lei/ Diurnă (Circumscripție electorală: 1000 lei Transport: 1900 lei Telefon: 90 lei/ Bunuri/servicii (în colegii): 5000 lei/ Salarii (în colegii): 5000 lei/ Delegații în străinătate: 675 lei; TOTAL: 24.500 lei

Numai că această listă, întocmită după toate probabilitățile anul trecut (la rubrica „Delegații în străinătate” apare luna octombrie), trebuie actualizată după cum urmează:

a) Sumele, îndeosebi cele pentru deplasări în străinătate, arată că-i vorba de un deputat de rând, nicidecum de grangurii cu funcții;

b) 2016 fiind an electoral, cheltuielile cu aleșii vor cunoaște o curbă ascendentă;

c) Cu ajutorul tovărășesc al tehnoneghiobilor, la sfârșitul anului 2015, mai exact la împărțirea bugetului pentru nevoile în creștere ale aleșilor, de n-a mai rămas un sfanț pentru investiții, șparlamentarii și-au mărit strategic pensiile cu 30 la sută. Ale celorlalți pensionari de pe aceste meleaguri au fost mărite democratic, adică pentru nițică îndulcire a cinismului politicianist, doar cu cinci la sută.

Așa da, să tot fii șparlamentar!…