Domnitorul Carol I a trecut prin două încercări de a fi detronat de către chiar cel care l-a adus pe tron, liderul absolut al liberalilor Ion C. Brătianu. Recent am recitit memoriile „Amintiri din viața-mi” scrise de Alexandru Candiano-Popescu, cunoscut de români ca autorul „Republicii de la Ploești” din 8 august 1870. Despre Alexandru Candiano Popescu românii au o părere distorsionată datoriă celebrelor piese de teatru ale lui IL Caragiale, care l-au parodiat pe celebrul liberal prin portretul unui Rică Venturiano. Realitatea e alta. Alexandru Candiano Popescu a fost căpitan în armata lui Cuza și un membru al clubului liberal subordonat lui Ion C. Bătianu. Participă la conspirația pentru detronarea Domnului Cuza pe 11 februarie 1866 și la aducerea unui principe străin. Ion C. Brătianu a fost omul politic care a negociat și l-a adus în secret în țară pe Carol I, un prinț din dinastia de Hohenzollern. În loc să fie recunoscător patidei liberale Carol I guvernează țara cu conservatorii, marea boierime și camarila finanțiștilor străini în dauna capitalului autohton și a micii burghezii. Ion C. Brătianu e izolat de domnul străin și ajunge un paria al regimului Carol I. Dar liberalii epocii erau revoluționari prin caracter de la „pașopt încoace”, aici a avut dreptate Caragiale, și pun la cale răsturnarea domnitorului prin violență. Se organizează o conspirație în frunte cu Ion C. Brătianu și șeful ocultei financiare Eugeniu Carada. Speriat de consecințe, radicalul revoluționar de salon CA Rosetti fuge în străinătate să nu aibă de a face cu conspirația.
Conjurații conduși de Ion C. Brătianu urmăreau detronarea domnului străin și urcarea pe tron a unui domnitor român sau de origine franceză. Era în plin război franco-prusian. Carol ținea cu nemții, iar poporul cu francezii. Vârful de lance al răscoalei era căpitanul Alexandru Candiano Popescu, care devenise între timp un avocat de succes și jurnalist de scandal la Ploiești. Lovitura de stat trebuia să-l aducă pe Ion C. Brătianu în fruntea unui guvern provizoriu. Conjurația este descoperită de poliția lui Carol I și Ion C. Brătianu este arestat la Pitești și închis la Câmpulung ca ultimul ocnaș, deși Caol I îi era dator omului politic român. Cu toate acestea Alexandru Candiano Popescu un liberal rebel declanșează revoluția la Ploiești pe 8 august 1870. Falsifică o telegramă a lui Ion C. Brătianu ca premier interimar și se autonumește prefect. Preia controlul miliției locale, primăria și prefectura. Îi pune pe funcționari să-i depună jurământul. Alexandru Candiano-Popescu, autoproclamat prefect de Prahova al guvernului revoluţionar, citeşte mulţimii adunate în piaţă (câteva sute de ploieşteni) o aşa-zisă telegramă de la Brătianu, prin care este anunţată victoria complotiştilor: „Vă anunţ definitivul succes al libertăţii pe tot teritoriul României. Din înaltul ordin al Regentului (g-ral. N. Golescu – n.n.), primiţi, ca prefect al judeţului, jurământul funcţionarilor civili, precum şi al trupelor de acolo. Nesupunerea consideraţi-o ca înaltă trădare către naţie. Ministru I.C. Brătianu“.
În această atmosferă înflăcărată, pompierii şi călăreţii fraternizează cu revoluţionarii. Se începe preluarea puterii locale. Candiano-Popescu împarte funcţii publice în sala mare a Primăriei, unde portretul Principelui Carol este dat jos. Orașul îl susține pe rebel, pentru că nu avea informațiile că la București nu se declanșase revoluția. Până la urmă Eugen Carada trimis de conjurați îi cer lui Alexandru Candiano Popescu să renunțe la revoluție și să fugă. Alexandru Candiano Popescu nu a declarat o republică la Ploești cum a intrat în legendă datorită lui Caragiale și Eminescu, ci a dat o clasică lovitură de stat pentru detronarea lui Carol I, acuzat că persecută burghezia și capitalul autohton în favoarea străinilor. Alexandru Candiano Popescu fuge la Buzău și se predă poliției. Află că Franța a pierdut războiul, fapt ce ar fi dus la dezmembrarea României mici dacă era detronat „domnitorul nemților” în contextul geopolitic al epocii. E arestat cu 41 de revoluționari prahoveni și închis. Procesul a făcut furori în epocă. „Nebunul” de la Ploești e apărat de celebru avocat Nicolae Fleva și curtea cu jurați de la Tîrgoviște îl achită. Carol I e supărat de decizia justiției și vrea să abdice. În continuare domnitorul continuă persecuția liberalilor. Cu permisiunea lui Ion C. Brătianu, „nebunul” de la Ploiești e mutat ca avocat la Craiova pentru a face o nouă revoluție în Bănie și să arunce în aer podul peste Olt pentru ca trupele lui Carol I să nu poată intra în Oltenia izolată.
La 24 mai 1875, Ion C. Bratianu, Mihail Kogalniceanu, A.G. Golescu, Gheorghe Vernescu, Tache Anastasiu, C. Fusea, Alexandru Candiano-Popescu, Anastase Stolojan, Gheorghe Chitu, C.G. Pascov și N.C. Furculescu și-au pus semnătura pe un program politic care atesta fondarea Partidului Național Liberal. Un personaj inedit, care a jucat un rol important în fondarea Partidului Național Liberal, este Mazar Pașa, pe numele său adevărat – Sir Stephen Bartlett Lakeman (1823-1897), ofițer britanic, venit pentru prima oară la București, în timpul Războiului Crimeii, în anul 1854. El avea o casă pe strada Bisericii Enei din București.Partidul Naţional Liberal a luat naștere prin aşa-numita Coaliţie de la Mazar Paşa, din 24 Mai 1875. Tot în locuința sa va avea sediul ziarul „Alegătorul liber”, publicație a liberalilor.
În aprilie 1876, după venirea la putere a liberalilor, se formează guvernul compus din reprezentanții Coaliției de la Mazar Pașa, guvern condus de I.C. Brătianu. Alexandru Candiano Popescu e trimis la domnitorul Carol I să-l amenințe subtil că dacă nu îi aduce pe liberali la putere va avea loc ”o nouă revoluție de la Ploiești”, mult mai bine organizată. Carol I a înțeles mesajul și l-a adus pe Ion C Brătianu la putere, care a și pregătit războiul de independență. Alexandru Candiano Popescu nu a fost un laș, un revoluționar de salon, și a cerut să intre în armată ca să lupte în război.
În Războiul de Independenţă s-a remarcat la comanda Batalionului 2 Vânători (pe care a obţinut-o la cererea sa) în atacul şi cucerirea redutei „Griviţa I” din 30 august 1877. Atunci el şi-a îmbărbătat subordonaţii spunându-le: „De moarte să nu vă sfiiţi, soldaţi, eu sunt fericit a muri astăzi, căci mă bat pentru ţară, pentru lege…”Maiorul Candiano a luat împreună cu un colonel rus steagul turcesc de pe reduta Grivița. Rusul moare răpus de un glonte rărăcit în timp ce se îmbrățișa cu Candiano de fericire că au cucerit reduta.Principele Carol I îl decorează personal cu „Steaua României”, – după ce marele duce Nicolae i-a dat decorația ”Sf. Gheorghe”-, pe revoluționarul care a dorit să-l detroneze, iar maiorul Candiano îi aruncă la picioare steagul turcesc luat de pe reduta Grivița.Începe o relație de prietenie între fostul revoluționar și Regele Carol I care îl face aghiotant regal. La Grivița s-a creat acea chimie între Carol I și țară, iar liberalii nu l-au mai privit ca domn străin. Candiano devine ulterior colonel și general de brigadă. E trimis în Rusia să strângă relațiile cu elitele politice și militare din imperiu vecin. Alexandru Candiano Popescu nu i-a spus niciodată lui Carol I că șeful ”republici de la Ploești” a fost de fapt Ion C. Brătianu care l-a adus în țară. Candiano a lăsat adevărul doar posterității, acesta fiind scris în memorii, care au fost publicate târziu în perioada interbelică. Pe 25 iunie 1901 moare la Târgoviște înconjurat de glorie și favoruri.Puțină lume știe că ”nebunul” de la Ploești a fost și poet. A scris versuri (Când n-aveam ce face – 1866), cântece de război și un volum de memorii „Amintiri din viața-mi”.
Lasă un răspuns