Schengen, o piatră de gâtul României…

Sunt multe lucruri care au eşuat în Europa visurilor noastre!… Nici nu mai ştim de ce nu ne mai regăsim acolo, uneori… Prea multe şi încurcate sunt compromisurile noastre. Prea multe şi întortocheate au devenit şi drumurile care nu mai duc decât spre nicăieri…

Când Germania şi-a negociat reîntregirea, un mare om de stat, cancelarul Helmut Kohl, prin diplomaţie şi tact, a reuşit, în jocul strategic dintre Est şi Vest, să susţină Interesul Naţional! Obţinând ceea ce multora nici nu le venea să creadă: reunificarea poporului german!

…Am trăit şi noi atunci cu iluzia că nimic nu poate fi imposibil!… Că putem merge la fel de departe ca visele noastre. Vă mai aduceţi aminte? Eram şi pe atunci singuri… Noi, poporul, am fost tot timpul şi oriunde acelaşi… Aleşii noştri, însă, pozând în marii descălecători de neam (când, Doamne, nu erau decât nişte pitici!), se rătăciseră pe drumurile europene atunci, plângând în pumni şi suspinând… Aceşti rătăciţi ne explicau persuasiv că „România şi Moldova se vor regăsi cândva… În graniţele Uniunii Europene!”, în veci, de-a pururea! Interesul Nostru Naţional era, deci, încă de pe atunci, pe moarte…

Cu o psihologie de slugă, de majordom siret, uitat undeva, la uşă, în penumbră, ce pretenţii să mai ai într-o Europa, fie ea şi unită?! Tu tot pe dinafară te găseşti…

M-am gândit, sigur, că milioane de români, privindu-i pe gârboviţii care ridicau din umeri a neputinţă… Cum poţi să fii atât de josnic?! Cum poţi să fii atât de las?! Cum poţi să-ţi abandonezi în totalitate trecutul, dar nu numai trecutul, ci şi răspunderea faţă de vreun viitor?! Cum poţi să le laşi în mâinile altora?!

…Iată că timpul a trecut şi noi am rămas exact acolo de unde am pornit. Exact acolo unde am pierdut. Ba chiar, situaţia este şi mai grea! Cu asemenea oameni politici nu experimentăm decât dezastrul neîmplinirii noastre la nesfârşit.

…Trăim, la fel, de nu ştiu câtă vreme, cu iluzia că spaţiul Schengen reprezintă o realizare pentru noi! Indiferent cine ajunge la guvernare, îşi va propune, mai întâi de toate, aceaşi fixaţie: să între neapărat în spaţiul Schengen! Cu orice preţ! Chiar dacă lumea nici nu ne vrea acolo!… Chiar dacă noi, însuşi noi, ne ferim de multe ori să vorbim de funie în casa mortului… Suntem, însă, urcaţi din nou pe eşafod? Ni se leagă o piatră de gât?

Iertaţi-mă dacă nu pot fi de acord cu ceea ce ni se inoculează în fiecare zi, programat! De ce este atât de uluitor să intri în „Schengen”? Curg râuri de lapte şi miere pe-acolo şi noi n-am aflat?! Un conducător luminat ar fi făcut tocmai invers! Şi, chiar odată cu aderarea la UE! Imediat!

Ar fi protejat graniţele ţării… Căci nu poţi să intri – şi nici să rămâi! – în UE mutilat! Nu poţi nici să „integrezi” bucăţi din Ţara ta cu alte state, de dragul intereselor altora, să rămâi fărâmițat… Ar fi protejat firmele româneşti împotriva concurenţei străine! Patrimoniul nostru cultural! Căci, dacă totul este distrus în propria ta ţară, care este sensul, oricărei uniuni, atunci? Devenim vasali? Colonie a cuiva?! Uităm de noi?! Murim?!

Ar fi protejat oamenii într-o Europa unită în care unii sunt bogaţi, iar noi suntem săracii…

A fost vorba, vreodată, că intrăm în vreo uniune şi dispărem ca popor, ca naţiune, suntem asimilaţi de alţii, cumpăraţi, scoşi la mezat sau arătaţi cu degetul totdeauna pentru că nu suntem îndeajuns de ascultători şi plecaţi?!

O ştire apărută în ziare îmi dă fiori… Exasperaţi de refuzul Olandei de a acceptă admiterea României în spaţiul Schengen, decidenţii politici de la noi vor să ofere olandezilor portul Constanţa pe tavă!… Să le-nmoaie inima acestor europeni! Eu sper, însă, să fie numai o glumă sinistră, căci, altfel, ar fi o mare greşeală. Nu cred că românii ar înghiţi-o şi pe-asta! Nu poţi să le dai extremiştilor de-afară, contra şantajului, bucăţi din propria ta Ţară!

…În loc să-i dai afară pe cei care au venit aici să se căpătuiască, să ne acapareze existenţa, tu-decident politic, ne arăţi că nu îţi pasă dacă mai facem încă un pas spre marginea prăpastiei… care ne-aşteaptă. Nu îţi pasă dacă poporul tău o duce bine sau s-a săturat de toate în acest periplu, chiar şi de lalele… Când eşti pe marginea prăpastiei, să nu îţi spună nimeni că nimănui nu-i pasă dacă eşti bine… Sau dacă te stingi încet, pe dinlăuntru, uitând de tine…

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*