Sunt poate prea puțin cunoscute preocupările fostei Securității pentru salvarea și conservarea unor documente care, altminteri, ar fi riscat să ajungă unde nu le era locul. Acum, aceste documente se află în depozitele Arhivei Naționale! Printre aceste documente se află și arhiva donată de Pan Halipa în 1972, în urma unui efort susținut al „organelor” pentru a-l convinge pe marele român să aibă încredere în Securitate că se va îngriji cel mai bine de soarta arhivei adunate de Pan Halipa într-o viață de om, arhivă atât de importantă pentru tot Neamul românesc. Printre altele, această arhivă a fost cu mare folos național pusă în valoare în lucrările dlui Ion Constantin. A se vedea în primul rând cartea Pantelimon Halipa neînfricat pentru Basarabia, editura Biblioteca Bucureștilor, 2003. Cum precizează domnul general Vasile Mălureanu, în volumul „Apărarea Ordinii Constituționale – Perspectiva unui ofițer de informați”, cartea respectivă a putut fi „scrisă și în baza studierii dosarului de securitate al lui Pantelimon Halipa în arhiva CNSAS.”
Așadar, tovarășa Securitate a făcut și astfel de servicii… Nu mă miră! Cunoșteam aceste preocupări încă de pe vremea când se desfășurau propriu zis, adică înainte de 1990. Una din surse a fost Mihai Cîrciog, care, printr-o întâmplare aflase de acțiunea codificată sub numele MAZĂRE, și având ca țintă încercarea Securității de a contracara și anihila o rețea de agenți care scotoceau prin arhivele și muzeele României pentru a sustrage documente și artefacte de mare valoare pentru istoria Neamului. Iar când nu puteau sustrage, acești agenți sau cozile lor de topor aveau misiunea să distrugă respectivele obiecte!… Măcar să le distrugă!… Țin minte bine că aceste informații furnizate de Mihai au fost îndelung comentate la Casa Scriitorilor, masa din stânga, cum intrai…
Sunt relatate în cartea dlui general Mălureanu (Apărarea Ordinii Constituționale – Perspectiva unui ofițer de informați) etapele Unirii Basarabiei cu Țara. Datele sunt luate din diverse surse, dar mai ales din lucrările dlui Ion Constantin, bine întemeiate pe arhiva salvată de Securitate de la Pan Halipa. Termenul „salvate” este corect în măsura în care mai multă lume a știut de arhiva respectivă și s-a interesat de ea, cum să și-o însușească…
Dar există o mențiune pe care o face autorul, mențiune care pare că vede prima oară lumina tiparului acum. O mențiune extrem de importantă. La pagina 61. Aflăm că la 27 Martie 1918 Sfatul Țării de la Chișinău pusese niscai condiții pentru Unirea cu Țara, dar că „la 27 noiembrie 1918, Sfatul Țării a renunțat la condițiile formulate la 27 martie, proclamând „unirea desăvârșită și necondiționată cu Patria-mamă”. Formula „unirea desăvârșită și necondiționată cu Patria-mamă” este luată din documentul emanat la 27 noiembrie, adică cu numai trei zile înaintea Marii Adunări de la Alba Iulia…
Și acum urmează paragraful probabil cel mai important din toată cartea, scris de domnul Mălureanu fără să mai apeleze la alte surse, ci ne oferă mărturia sa directă, ca persoană care a stat multe ore de vorbă cu Pan Halipa:
„Această renunțare trebuie pusă în legătură cu actele de unire de la Cernăuți (28 noiembrie 1918) și Alba Iulia (1 decembrie 1918). Menționez că ilustrul om politic Pantelimon Halipa mi-a relatat explicit în anii 1970 că renunțarea de către Basarabia la condițiile puse la unirea cu România s-a produs special pentru a nu apela la ondiționări și bucovinenii și transilvănenii. Mai mult, a precizat că prezența delegației basarabene, din care a făcut și el parte, la Cernăuți (28 noiembrie) și Alba Iulia (1 decembrie), a avut, pe lângă o semnificație simbolică și un scop definit – să convingă fruntașii bucovineni și transilvăneni să voteze unirea necodiționată cu țara.”
Nu sunt istoric, am citit și eu destul de multă literatură de specialitate privind Unirea de la 1918, îndeosebi episodul final, dar nu-mi aduc aminte să mai fi citit despre (1) prezența unei delegații basarabene la Cernăuți și Alba Iulia, cu atât mai puțin nu am știut de (2) rostul acestei delegații. Și care a fost rostul prezenței basarabenilor printre fruntașii bucovineni și ardeleni?
Așadar, la 27 martie 1918 fruntașii basarabeni proclamaseră unirea cu Țara, dar puseseră niște condiții pe care Țara, adică guvernanții de la București, trebuia să le accepte… Nu știm dacă după exemplul basarabean sau de capul lor, dar și ceilalți fruntași români, din Bucovina și Transilvania, se pregăteau să pună niște condiții. Dar ce este sigur acum este că după modelul basarabean au renunțat la condiții și celelalte două entități geografice românești!
Cartea domnului general Mălureanu ne oferă aceste informații pe cât de importante, pe atât de certe:
- fruntașii basarabeni își dau seama că a face o Unire condiționată de pretenții și revendicări înseamnă a compromite Unirea, anulându-i și estompându-i frumusețea, componenta sublimă, de generozitate fără margini! Ca-ntre frații cei mai frați!
- Se întrunesc basarabenii noștri și renunță la condiții, căci numai „unirea desăvârșită și necondiționată cu Patria-mamă” avea cea mai mare putere de a se înscrie în istorie printre înfăptuirile de maximă importanță ale Neamului.
- Apoi o delegație de basarabeni, în frunte cu Pan Halipa, pleacă imediat la Cernăuți, unde a doua zi se întrunea alt Sfat, al Țării de Sus, pentru a decide asupra Unirii. Nu știu dacă ni s-au păstrat documente privind intervenția la Cernăuți a românilor abia sosiți de la Chișinău! Dar de acum înainte avem acest document: mărturia domnului general Mălureanu! Conform acestui document, basarabenii au pledat în fața celorlalți fruntași români să renunțe la condiții și au reușit să-i „convingă”!
Am scris zeci de pagini, poate sute, pentru a comenta Unirea, îndeosebi cea de la Alba Iulia. De câteva ori am elogiat detaliul care singularizează pe plan internațional Unirea de la 1918, anume că românii ardeleni sau bucovineni ori basarabeni nu s-au târguit când au proclamat Unirea, nu au pus condiții și nici nu au avut vreo revendicare. S-au arătat încrezători, așa cum stă în tradiția românească cea mai veche și mai autentică: relațiile umane cele mai trainice se bazează pe încredere! Acea încredere pe care au avut-o unii într-alții românii și în ianuarie 1859….
De încredere va fi fost vorba și în relația domnului general Mălureanu cu Pan Halipa. În 1972 se schimbară multe față de vremea când Pan Halipa a trecut prin temnițele cominterniste. Am aflat cu plăcere de intervenția lui Iorgu Iordan, a guvernului român deci, vizând salvarea lui Pan Halipa din Gulagul siberian. Iată un subiect care merită toată atenția noastră. Autorul cărții de care ne ocupăm credem că mai are multe de scos din fișetul personal, de pe vremea când era organ de securitate, aripa „naționalistă”, precizez eu!
*
Revin și repet: este cam fără pereche la alte popoare generozitatea cu care au acționat românii în ianuarie 1859 și în toamna lui 1918. Tabloul complet al celor petrecute în 1918 nu se mai poate lipsi de mărturia pe care Pan Halipa i-a făcut-o domnului general Vasile Mălureanu. Această mărturie intră în circuitul public de informații grație cărții domnului general. Este probabil punctul de impact maxim pe care această carte îl are pentru istoriografia română și pentru cititori!
Despre alte motive de interes maxim pentru istoria recentă a României vom vorbi cu altă ocazie. Deocamdată înregistrăm cu satisfacție această „realizare” de excepție a hulitei noastre Securități: am aflat detalii decisive privind rolul de model de comportament românesc pe care Basarabia, fruntașii români de la Chișinău, l-au avut în anul de grație 1918 pentru toți politicienii români! Dar și pentru noi, cei de azi, în mai puțin fericitul leat 2016…
Lasă un răspuns