În săptămâna 21-27 februarie, Severinul a fost gazda unor manifestări culturale de excepție. După îndelungi strădanii, Primarul urbei a reușit să redea Palatului Cultural „Theodor Costescu” splendoarea lui adevărată, ca templu al culturii și artei. În fiecare zi au fost manifestări care mai de care mai de prestigiu. Duminică a avut loc inaugurarea palatului, dezvelirea bustului „Th. Costescu”, inaugurarea cetății medievale din vecinătatea palatului, ediția a VII-a a Galei Premiilor de Excelență, expoziția Popa Popaʹs, recitalul actorului Virgil Ogășanu, concertul de gală al Orchestrei Filarmonicii „Oltenia” din Craiova. Luni au fost lansări de cărți, vernisajul unei expoziții de pictură, spectacolul „Don Giovanni”, susținut de Opera Română din Craiova. Marți, „tânărul” actor Radu Beligan, la cei 97 de ani ai săi, a jucat în piesa „Egoistul”. Miercuri a fost spectacolul de gală al Ansamblului Folcloric ,,Doina Gorjului” din Tg. Jiu, cu protagoniști de talia lui Petrică Mâțu-Stoian, Constantin Enceanu și alții. Joi a conferențiat actorul Dan Puric pe tema „Identitatea românească”. Ziua de Vineri a fost dedicată copiilor, care au putut vedea piesa „Vrăjitorul din Oz” jucată de Teatrul pentru copii „Colibri” din Craiova. Sâmbătă a fost încununarea acestei săptămâni-maraton, prin concertul susținut de inegalabilul Gheorghe Zamfir și formația sa.
În toate acestea seri, sau cel puțin în cele în care am participat și eu, sala și balconul, cu cele peste 800 locuri, au fost arhipline. Cu îngăduința organizatorilor, au mai stat câte unii și în picioare pe margini. În fiecare seară au rămas la ușă zeci și zeci de oameni, care ar fi dorit să vadă spectacolele respective, dar capacitatea sălii nu a mai permis. Au venit și mulți sârbi la aceste spectacole. În serile în care am participat și eu, cu o mică excepție, publicul s-a comportat excelent, dovedind cu prisosință că este apt ca să perceapă fiorul artei adevărate.
În 2 iunie 1995, publicam în „Datina” articolul „Incultura la spectacol”, în care criticam comportamentul unor indivizi, care participau la un concert de muzică populară și se manifestau zgomotos, prin tropăituri și prin fluierături. Între timp, lucrurile au mai evoluat, dar Incultura tot a fost prezentă. Fiica ei, Tropăitura, n-a mai venit anul acesta. Probabil a murit sau a plecat în străinătate, dar a venit Fluierătura cu doi frați gemeni: Mârlanul și Mârlănița. Aceștia și-au dovedit aptitudinile sâmbătă seară, la concertul lui Gheorghe Zamfir. Eram la balcon. Acolo găsisem un loc pe un scaun împrumutat de o supraveghetoare de sală. În mai multe rânduri, când majoritatea am aplaudat pe marele artist, Fluierătura și-a manifestat admirația… fluierând strident, ca un vardist în panică. În apropierea mea, însă, ședeau, pe scaune, Mârlănița și Mârlanul.
În timp ce Gheorghe Zamfir își dădea sufletul pe scenă, ca să ne înfioare și pe noi de măreția folclorului românesc, Mârlănița a vizionat, pe telefon, de mai multe ori, un filmuleț „Mickey-Mouse”. Asta în timp ce zeci de oameni așteptau la ușă, poate-poate, s-o mai elibera vreun loc, ca să poată intra și ei! Mârlanul era de vreo 25-27 ani. Era însoțit de o tinerică. Aceasta a stat nemișcată pe scaun și n-a deschis gura. În schimb, în tot timpul spectacolului, Mârlanul a vorbit pentru tinerică, cu o voce care se făcea auzită doi-trei metri în jur. Am reținut din „judecățile lui de valoare”: „Domʹle, omul ăsta (adică Gheorghe Zamfir) e bolnav, e în pragul nebuniei. Uită-te la el cum se bâțâie! La asta am venit eu, să-l văd dând din fund, aplecându-se, strâmbându-se, schelălăind? Muzica e cu totul altceva! E o treabă serioasă, nu e circ, așa cum face individul ăsta! Nu neg faptul că are o oarecare amiciție cu naiul, dar face repetiție la același instrument, cu aceleași melodii, de peste cincizeci de ani, timp în care și un prost ar fi învățat, după ureche…!”
O oarecare amiciție cu buna-cuviință m-a reținut să nu aplic câteva perechi de ștampile pe obrăjorii aceia de ,,critic muzical” de ocazie ai Mârlanului! Oricum, e mult până departe!
Lasă un răspuns