„Balada celor care nu-s” și „Balada cruciadei à rebours”

Balada celor care nu-s

 

Cândva în carne şi în oase

eraţi cu noi şi printre noi.

Azi ca esenţe, întăriţi

taina vieţii de apoi…

 

Cât suntem pe pământ în viaţă,

luptăm cu moartea-n fel şi chip

pentru o neuitare cât mai lungă

dup-al clipitei arhetip.

 

Căci suntem jucării de lut

în mâna timpului olar –

trecutu-i dus, prezentul fuge,

iar vitoru-i infinit neclar.

 

Din viu-n timp doar omul ştie

că moare tot ce s-a născut

şi c-acel ceas inevitabil

numai de Domnu-i cunoscut.

 

Când moartea-n trup este prezentă

prin boală şi îmbătrânire

din leagăn până la mormânt,

al morţii-nvăţ e-nţelepţire

 

pentru traseul pământesc

şi-absorbţia-n eternitate.

Moartea trupească nu-i sfârşitul,

ci doar păcatele-ngropate!

 

De-abia astfel purificat

duhu-mplinirea dobândeşte –

la Spiritul-Părinte revenit,

el armonia o-ntregeşte.

 

Fiind un tot întreaga lume,

iar El o sferă necuprinsă

cu raza infinit de bună

şi centru-n orice inimă deschisă,

 

avem putinţa garantată

să-i întâlnim pe cei ce nu-s,

numai de-om vrea să devenim

sinceri amici cu Cel de Sus.

*

Balada cruciadei à rebours

 

Încreştinarea Europei

a fost un colosal proces

de seculare frământări

pân’ la-ncheierea cu succes.

 

Căci era vremea plămădirii

a viitoarelor popoare –

localnicii se-ncrucişau

cu păgâneşti oşti migratoare,

 

ce-şi împlineau crudul destin

printr-o feroce pustiire,

oriunde drumul apucau

conduşi de demonul din fire.

 

Din codrii centrului, germanii

în nord şi sud s-au opintit,

iar de la nord pornit-au slavii

spre est şi sudul însorit.

 

Apoi, din hăul asiatic,

au tot venit ordii păgâne,

ce-au călărit Evropa toată

până la apele-atlantine.

 

Dar tot de-acolo a pornit

cuceritorul crez creştin –

un fenomen fără egal

pentru o lume în declin,

 

în care tot se prăbuşea

(imperii, vise, zeităţi),

fiind vitală pentru suflet

zidirea unei noi cetăţi.

 

Încet, încet Mântuitorul

pe continent fu adorat

ca regele atotiubirii

de juzi evrei crucificat.

 

Cum creştinescul sentiment

era la nobili zgândărit

de stăruinţa neuitării,

în cruciade au pornit

 

cu bani şi-ndemn pontifical,

să libereze sfânta ţară

de Semiluna în urcare

prin ofensivă militară,

 

nu dintr-un scop religios

de omenie inspirat,

ci dintr-un calcul economic:

Să-nşface tot ce merită luat!

 

Pe-atunci Imperiul Bizantin

– bogat şi-n artă rafinat –

era tentant pentru barbari,

aşa c-Apusul s-a-nfruptat…

 

Răspunsul otoman veni

prin cuceririle-n Balcani

şi paşalâcul de la Buda

al celui mai măreţ dintre sultani.

 

Un veac şi jumătate mai târziu

la porţile Vienei s-a decis

că Europa islamistă

din strategia turcă-i doar un vis.

 

De-atunci, se spune în istorii,

de la bătaia încasată

imperiul turc a tot bolit

până la moartea-i nefrapantă.

*

Dar iată cum străvechiul vis

cu islamismul şi-a lui stea,

în Europa unitară

a devenit coşmar sadea.

 

De parcă nu erau de-ajuns

acele mari comunităţi

de musulmani fanatizaţi

din tot olatul apusean,

ce-i umilesc la ei acasă

pe băştinaşii timoraţi

prin legea lor nelegiuită

(făţiş atac interior

la ordinea constituită),

că azi

– prin vrerea unor şuţi

la cârmă-n astă făcătură –

Evropa-i cu asalt luată

de neomigratori arabi.

 

Şi-această cruciadă musulmană,

organizată şi duşmană

cu tot ce stă sub semnul crucii

(nici Roşa Cruce nu-i ferită!)

are ca scop să cucerească

în chip aparte Europa

prin rodnicia femeiască,

astfel ca-ntregul continent

în timp s-ajungă califat

şi creştinismul tot mai firav

în el să fie tolerat.

 

Epilog

Preacreştinesc Părinte,

acuma c-ai luat

cârmacilor gândirea,

de-au burduşit Evropa

cu-atâţia musulmani

fanatizaţi şi inumani,

aibi milă de noi cei mulţi

reducându-le fanatismul

şi rodnicia pântecului.

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*