Balada celor care nu-s
Cândva în carne şi în oase
eraţi cu noi şi printre noi.
Azi ca esenţe, întăriţi
taina vieţii de apoi…
Cât suntem pe pământ în viaţă,
luptăm cu moartea-n fel şi chip
pentru o neuitare cât mai lungă
dup-al clipitei arhetip.
Căci suntem jucării de lut
în mâna timpului olar –
trecutu-i dus, prezentul fuge,
iar vitoru-i infinit neclar.
Din viu-n timp doar omul ştie
că moare tot ce s-a născut
şi c-acel ceas inevitabil
numai de Domnu-i cunoscut.
Când moartea-n trup este prezentă
prin boală şi îmbătrânire
din leagăn până la mormânt,
al morţii-nvăţ e-nţelepţire
pentru traseul pământesc
şi-absorbţia-n eternitate.
Moartea trupească nu-i sfârşitul,
ci doar păcatele-ngropate!
De-abia astfel purificat
duhu-mplinirea dobândeşte –
la Spiritul-Părinte revenit,
el armonia o-ntregeşte.
Fiind un tot întreaga lume,
iar El o sferă necuprinsă
cu raza infinit de bună
şi centru-n orice inimă deschisă,
avem putinţa garantată
să-i întâlnim pe cei ce nu-s,
numai de-om vrea să devenim
sinceri amici cu Cel de Sus.
*
Balada cruciadei à rebours
Încreştinarea Europei
a fost un colosal proces
de seculare frământări
pân’ la-ncheierea cu succes.
Căci era vremea plămădirii
a viitoarelor popoare –
localnicii se-ncrucişau
cu păgâneşti oşti migratoare,
ce-şi împlineau crudul destin
printr-o feroce pustiire,
oriunde drumul apucau
conduşi de demonul din fire.
Din codrii centrului, germanii
în nord şi sud s-au opintit,
iar de la nord pornit-au slavii
spre est şi sudul însorit.
Apoi, din hăul asiatic,
au tot venit ordii păgâne,
ce-au călărit Evropa toată
până la apele-atlantine.
Dar tot de-acolo a pornit
cuceritorul crez creştin –
un fenomen fără egal
pentru o lume în declin,
în care tot se prăbuşea
(imperii, vise, zeităţi),
fiind vitală pentru suflet
zidirea unei noi cetăţi.
Încet, încet Mântuitorul
pe continent fu adorat
ca regele atotiubirii
de juzi evrei crucificat.
Cum creştinescul sentiment
era la nobili zgândărit
de stăruinţa neuitării,
în cruciade au pornit
cu bani şi-ndemn pontifical,
să libereze sfânta ţară
de Semiluna în urcare
prin ofensivă militară,
nu dintr-un scop religios
de omenie inspirat,
ci dintr-un calcul economic:
Să-nşface tot ce merită luat!
Pe-atunci Imperiul Bizantin
– bogat şi-n artă rafinat –
era tentant pentru barbari,
aşa c-Apusul s-a-nfruptat…
Răspunsul otoman veni
prin cuceririle-n Balcani
şi paşalâcul de la Buda
al celui mai măreţ dintre sultani.
Un veac şi jumătate mai târziu
la porţile Vienei s-a decis
că Europa islamistă
din strategia turcă-i doar un vis.
De-atunci, se spune în istorii,
de la bătaia încasată
imperiul turc a tot bolit
până la moartea-i nefrapantă.
*
Dar iată cum străvechiul vis
cu islamismul şi-a lui stea,
în Europa unitară
a devenit coşmar sadea.
De parcă nu erau de-ajuns
acele mari comunităţi
de musulmani fanatizaţi
din tot olatul apusean,
ce-i umilesc la ei acasă
pe băştinaşii timoraţi
prin legea lor nelegiuită
(făţiş atac interior
la ordinea constituită),
că azi
– prin vrerea unor şuţi
la cârmă-n astă făcătură –
Evropa-i cu asalt luată
de neomigratori arabi.
Şi-această cruciadă musulmană,
organizată şi duşmană
cu tot ce stă sub semnul crucii
(nici Roşa Cruce nu-i ferită!)
are ca scop să cucerească
în chip aparte Europa
prin rodnicia femeiască,
astfel ca-ntregul continent
în timp s-ajungă califat
şi creştinismul tot mai firav
în el să fie tolerat.
Epilog
Preacreştinesc Părinte,
acuma c-ai luat
cârmacilor gândirea,
de-au burduşit Evropa
cu-atâţia musulmani
fanatizaţi şi inumani,
aibi milă de noi cei mulţi
reducându-le fanatismul
şi rodnicia pântecului.
Lasă un răspuns