În colecţia de arheologie a Muzeului Naţional de Arheologie şi Istorie a Moldovei se păstrează un tezaur unicat prin componenţa sa pentru întreaga Europă. Acesta a fost descoperit în localitatea Olăneşti, raionul Ştefan Vodă, în anul 1958 şi datează de la sfârşitul sec. IV î Hr. Tezaurul conţine șasecoifuri, opt cnemide şi un opaiţ din bronz (candelabru). La momentul descoperirii tezaurului, coifurile erau puse unul peste altul și ascundeau cea mai importantă piesă din comoară – opaiţul din bronz (candelabru), cel care are o inscripţie în limba greacă veche. Istoricii au concluzionat că piesele acestui tezaur au aparţinut armatei lui Zopyrion, unul dintre conducătorii oştii lui Alexandru Macedon, probabil numit de către ultimul guvernator fie al Traciei, fie al Pontului. În anul 331 î.Hr., alături de treizeci de mii de oşteni, acesta a întreprins o invazie peste Dunăre, pentru a-i aduce la ascultare pe locuitorii polisului grecesc Olbia, situat pe malul drept al Limanului Bugo-Niprean, supus de Alexandru în 334 î.Hr. După un asediu nereuşit, fiind hărţuit de sciții cu care locuitorii Olbiei intraseră în alianţă, rămas şi fără flotă, aceasta fiind distrusă de o furtună pe mare, Zopyrion decide să se retragă. Înfrângerea definitivă îi este aplicată de geți și tribali, ca răzbunare pentru devastările la care s-au dedat armatele lui Alexandru în campania din anul 335 î. Hr. Zopyrion piere, cu cea mai mare parte a trupelor sale, în iarna dintre anii 325-324 î.Hr., conform opiniei arheologului G.V. Vernadski, undeva în Basarabia. Cnemidele (patru pentru piciorul drept şi patru pentru piciorul stâng) sunt confecţionate din plăci subţiri de bronz, care fuseseră aurite în faza de finisare. Acestea au pe părţile laterale perforaţii pentru cureluşele de fixare pe picior. Una din cnemide are incizat pe interior inscripţia „GARME”. Ele nu au alte decorațiuni, având o utilitate mai mult funcțională, decât de paradă sau ritual. Opaiţul de bronz (candelabru) este executat în stil zoomorf, înfăţişând pe un suport circular reprezentări de cocoși (cei care „strigă” trezirea, sau „atenție mărită”) şi găini.
Pe pedunculul vertical sunt gravate trei cuvinte în limba greacă veche, însemnând o dedicaţie făcută pentru templul Artemidei din Efes (una dintre cele șapte minuni ale Lumii antice, aflat în Asia Mică; Philon a spus despre acest templu: „Am văzut zidurile din Babilon, am văzut grădinile din Semiramis, am văzut statuia lui Zeus din Olimp, Colosul din Rodos, piramidele. Dar când am văzut templul din Efes, celelalte minuni au dispărut ca în ceață.”; În scrierile sale, istoricul Pausanias menționa faptul că în templul de la Efes exista o mare statuie a zeiței Artemis acoperită cu aur și argint, dar existau și altele precum o veche statuie a zeiței Nyx realizată de către sculptorul Rhoecus în secolul al VI î.Hr. (Nyx apare ca zeiță și personificare a Nopții (a întunericului, al culorii negre), considerată de cei vechi drept una dintre divinitățile infernale. Ea sălășluia în Hades și era fiica lui Chaos și soră cu Erebus. Zeița Nyx i-a zămislit, la rându-i, pe Aether (Aerul), pe Hemera (Ziua), pe Nemesis (Soarta), pe Eris (Vrajba), pe Aither (Lumina Veșnică), dar și alte divinități alegorice, precum Moartea, Somnul, Bătrânețea ș.a.
În „Theogonia” lui Hesiod ea apare ca una dintre primele divinități, fiică a Haosului primordial.) De asemenea sunt descrise coloanele acoperite cu aur și argint ale acestui templu, dar și picturile ce le reprezentau pe celebrele Amazoane, considerate a fii fondatoarele Efesului). Coifurile de luptă descoperite la Olănești – Ștefan cel Mare sunt din bronz, de tip atic, dar şi frigian (cu forma specifică, asemănătoare căciulii dacice, cu vârful întors; „mesajul” fiind același cu al căciulii cu vârful întors, sabiei cu vârful întors, sceptrului terminat cu forma de cap de pasăre cu ciocul întors, lupoaicei dacice cu capul întors, adică „ne vom întoarce la izvoare” (civilizația nu este veșnică și periodic, omenirea trece prin apocalipse cosmice, care o obligă să reia de la capăt totul), și poartă urmele unor lovituri de arme albe, şi de reparaţii efectuate încă în epoca antică. Unul din coifurile de tip frigian are în frunte o aplică cu chipul zeului Pan (cel care efectuează Hierogamia Sacră, împreună cu Mama Gaia Vultureanca (întâlnirea Cerului cu Pământul, în timpul Marii Metamorfoze Cosmice); Pan apare ca zeu în mitologia greacă veche și este declarat ca fiu al lui Hermes (mesagerul zeilor) și al nimfei Dryopa, socotit ca protector al turmelor și al păstorilor (aceste turme au salvat omenirea la ceas de Apocalipsă). Pan apare jumătate om și jumătate animal, având coarne, barbă și copite de țap, iar corpul îi era acoperit de păr (imaginea Diavolului de mai târziu?). Trăia în desișul codrilor, de unde pândea nimfele. El apare și în cortegiul zeului Dionisos, cel care aducea uitarea (Marea uitare). În mitologia romană era identificat cu Faunus și Lupercus (zei al fecundității, ai procreării). Pe ambele părţi laterale ale acestui coif apare reprezentată imaginea unei pantere în mişcare (Zeița Sarmis, Leoaica, simbolul pentru Forța Vieții din Vechea Biserică Valaho-Egipteană). Tezaurul mai include o aplică cu capul zeiţei Atena cu coif (zeița războinică, derivând din spiritul amazoanelor getice ce au luptat alături de bărbații lor), care are ca frontal chipul unei lebede (Leda, cea care a dat naștere gemenilor divini), dar şi un pandantiv din bronz aurit, reprezentând o palmetă ajurată (Pomul Vieții), cu urechiuşa învârtită sul.
Chiar dacă acest tezaur este considerat ca aparținând generalului macedonean Zopyrion, să nu uităm că și macedoneanii făceau parte din marea familie a urmașilor Geților de Aur primordiali ce au populat la un moment dat întreaga Europă, după Marele Potop Planetar. De aceea, unele elemente ce apar pe acest tezaur au legătură cu o religie primordială, a acestui popor ce a adunat în aria Mării Getice (Marea Neagră) toate celelalte seminții ale rasei albe, caucaziene, la ceas de răstriște planetară. Triburile de geți reprezentau totuși o forță în această zonă dintre Prut și Nistru, dacă au reușit să respingă acestă armată de peste 30.000 de macedoneni. Încă din perioada hallstattiană cultura getică este prezentă în peste 250 de situri. Geții au avut așezări și cetăți fortificate cu valuri de pământ și șanțuri. Fortificații getice au fost descoperite în diverse localități, din care mai reprezentative sunt: Trebujeni, Butuceni, Saharna Mare și Mică, Stolniceni, Mașcați. Ritul funerar dominant al lor era incinerația. Cultura materială a geților cuprinde ceramica, unelte și arme din bronz și fier, fibule, brățări, oglinzi, mărgele de sticlă. Existența relațiilor comerciale cu lumea greacă este reflectată de existența tezaurelor monetare. Întreținerea acestor contacte cultural-economice cu populața coloniilor nord-pontice grecești, începând cu mijlocul mileniului I î. Hr. Se confirmă prin descoperirea în așezări și necropole a pieselor din import – amfore, vase de lux, podoabe de aur.
Amforele grecești constituie cea mai numeroasă categorie de piese din import. Prezența lor a permis evidențierea centrelor producătoare, care exportau marfă, în special vinul și uleiul de măsline în regiune. Colecția amforistică a Muzeului de la Chișinău păstrează amfore confecționate în polisele grecești Chios, Lesbos, Samos, Thasos, Hercaleea, Chersonesul Tauric, Sinope, etc. Cele mai timpurii piese datează de la sfârșitul sec. VI î.hr., iar cele mai târzii – cu începutul sec. II î.Hr. În ultimele secole ale mileniului I dinspre nord-vest pătrund în regiune triburile geto-gotice ale bastarnilor, iar din sec. I î.Hr. în zona pruto-nistreană înaintează dinspre răsărit un nou val de păstori al triburilor samo-getice (denumirea lor latinizată – sarmatice), care în cultura lor materială au multe importuri romane. Una din cele mai reprezentative manifestări cultural-istorice din primele secole ale erei noastre a fost Cultura Sântana de Mureș-Cernjachov, care a fost realizată în special de triburile getice din nordul Dunării. În acest sens sunt cunoscute sute de așezări și necropole cu o diversitate mare a inventarului, vase de diferite forme, podoabe din aur și argint, piese din os, sticlă, bronz și fier. Cu purtătorii acestei culturi preponderent getice, începe epoca marilor migrații a popoarelor, după care vin hunii, slavii, maghiarii, pecenegii și cumanii, mongolii ce se perindă, zăbovind mai mult sau mai puțin în ținut. Din istoria zbuciumată a acestor meleaguri românești ne parvin aceste artefacte ce fac mândria oricărui muzeu de istorie, spre a aduce în contemporaneitate momente importante ale genezei noastre, ca popor.
Lasă un răspuns