Coiful geto-dac din bronz cu aplice de argint descoperit la Găvojdia (jud. Timiș)

Aflat în Muzeul Banatului din Timișoara și menționat drept Coif Greco – iliric, din Hallstattul târziu (1/2 sec. VI – sec. IV î.Hr.), realizat dintr-o singură bucată de tablă din bronz, groasă de doi-trei milimetri, prin ciocănire la cald, incizare, perforare și aplicare, coiful descoperit în hotarul de nord al comunei Găvojdia, din județul Timiș, este încadrat la categoria Tezaur.

Localitatea Găvojdia se situează în partea de sud-est a județului Timiș, în câmpia Lugojului, la confluența râului Spaia cu râul Timiș. Este străbătută de drumul național DN 6 (E70) și se află la o distanță de 71,6 km de municipiul Timișoara și de 11,6 km de municipiul Lugoj, orașul cel mai apropiat. Are stație de cale ferată la linia Caransebeș – Lugoj – Timișoara. Prima atestare documentară a satului Gavojdia datează din 1363. Primele știri despre existența localității le avem din prima jumătate a secolului al XV-lea, din anul 1447, când guvernatorul Ioan de Hunedoara donează jumătate parte a bunurilor din Găvojdia de Jos și de Sus, din districtul Lugoj, lui Dan și Vlad Temesely, cealaltă parte fiind în posesia lui Petru și Ioan, fii defunctului Deneș.

În unele documente ungurești Gavojdia (Găvojdia) apare sub denumirea de Cuvejdul de Jos și de Sus, iar între anii 1514 – 1516 apare cu numele de Găvojdioara. Are în administrare localitățile: Lugojel, Jena, Sălbăgel și centrul– Găvojdia. Comuna Găvojdia, cu satul Găvojdia ca reședință a comunei, se află așezată în partea de sud – est a județului Timiș și face hotar cu județul Caraș-Severin, fiind la distanță de 12 km. de municipiul Lugoj, dealungul șoselei și căii ferate Timișoara – București. La poalele acestor dealuri, la mică distanță se află valea râului Timiș, cu lunca sa lată de cca. unu-doi kilometri. Până la localitatea Găvojdia, vatra satului are o altitudine de 20 – 30 m. în formă vălurată de deal cu denumirile locale de: Dealul de lângă Caragea, Dealul de lângă Buca, Dealul de lângă Vasii, Blidariu și Dealul de la Trându. Comuna are o cultură și tradiție însemnate, care înglobează obiceiuri din timpuri foarte îndepărtate. Acestea sunt puse în practică în special cu ocazia marilor sărbători creștine.

Coiful descoperit întâmplător la Găvojdia în anul 2003, declarat ca și coif greco-illiric cu motive ale zeităților ctoniene, a fost descoperit pe malul râului Timiș, la nord de comuna Găvojdia, în aval de o balastieră, în nisipul escavat din albia râului, de către un profesor de istorie local, ce l-a predate muzeului în care se află și astăzi. Prezența lui în acea locație a fost interpretată ca o depunere ritualică (ofrandă), fiind o variantă unică în România a tipului de coif Pflug III A1. Acest tip de coif a mai fost descoperit în România la Gostavăț, pe malul Dunării, în apropiere de vărsarea Oltului, la Ocna Mureș și la Berzovia. Piesa are analogii în Grecia, la Olimpia (treisprezece exemplare) și la Isthmia, în spațiul fost iugoslav, în vecinătatea Epirului și a coastei dalmate (Bublin – două exemplare, Pecka Banja, Trebeniste – trei exemplare, Gorica etc.).

Descoperirea confirmă legăturile între spațiul iliric și spațiul nord-dunărean, în secolele VI – V î. Hr. El putea fi importat în forma inițială din bronz, iar apoi i s-au aplicat aplicele – imagini din argint, spre a căpăta alte valențe, în afară de cele inițiale, sau putea fi creat de la început într-un atelier local, după un model importat. Coiful are calota ranforsată de două nervuri cu secţiune triunghiulară, puternic reliefate. Deschiderea frontală este de formă trapezoidală, conturată de cele două obrăzare oblice, care sunt separate de apărătoarea de ceafă printr-o tăietură triunghiulară. Cele două nervuri sunt ornamentate cu câte o linie incizată spre exterior, iar între ele, central, longitudinal pe calotă, sunt incizate trei linii subţiri. Apărătoarea de ceafă este dispusă în unghi drept faţă de calotă. Spre extremităţile celor două obrăzare se află câte o mică perforaţie, pentru prinderea cureluşei de la bărbie. Pe frunte, între cele două nervuri, este fixat un nit cu capul în formă de calotă, căruia îi corespund, spre ceafa coifului, două perforaţii pentru prinderea unei verigi, care în present lipseşte.

Marginea coifului, în întregimea sa, este ornamentată şi delimitată prin două nervuri subţiri paralele, între care s-a realizat din nituri succesive un ornament în formă de perlatură. Deasupra tăieturii în unghi ascuţit ce separă obrăzarul stâng de apărătoarea de ceafă se află un ornament în formă de rozetă, cu şase petale (Trandafirul Heraldic Geto-Dac; Floarea Vieții), realizat dintr-un metal alb (argint), aplicat ulterior. Pe obrăzarul stâng se disting silueta unui cal şi cea a unui călăreţ (?), realizate prin aplicarea ulterioară pe foaia de bronz de metal alb (aplică argint). În partea stângă, deasupra unghiului drept al vizierei, se află un ornament nedesluşit (călăreţ?), realizat în aceeaşi tehnică (sunt imagini ale Cavalerului Trac – Danubian – Zamolxian, apărător al tradițiilor și al nemuririi specie umane, din Vechea Biserică Valaho-Egipteană a Geților de Aur primordiali). Sub butonul frontal este aplicat un ornament din metal alb (argint), din care se distinge bine o nervură şerpuitoare, incizată cu linii scurte paralele (mistreț?; vânătoarea ritualică a mistrețului). În afara aplicelor – imagini din argint ce au fost smulse sau deteriorate în timp, starea de conservare a coifului este bună, fără urme evidente de degradare. La exterior, culoarea este brun-arămie, iar în interior se păstrază o patină gălbui-albicioasă pasivă. Prin aceste adăugiri de ornamente din metal alb (argint?) cu simboluri specifice geto-dace coiful de bronz de la Găvojdia poate intra în categoria Coifurilor de ritual ale Marii Frății Getice (Agighiol (jud. Tulcea), Peteru-Pirum (jud. Teleorman), Coțofenești (jud. Prahova), Băiceni – Cucuteni (jud. Iași), Porțile-de-Fier (Jud. Mehedinți) și Budești (jud. Călărași).

Existența pe cele două obrăzare a aplicelor de argint cu imaginea în relief a unui călăreț sunt asemănătoare cu imaginea existentă pe Coiful princiar de la Agighiol și Cnemida ritualică de la Moghilanska (Bulgaria) ale Frăției Getice. Fiind creat din bronz el se dovedește a fi mai rezistent, comparativ cu coifurile din aur și argint, putând fi folosit și la luptă, nu doar în serviciile de ritual. Astfel, acest coif aparținea unui principe/basileu geto-dac local și putea fi folosit atât la luptă, cât și la ritualurile Vechii Biserici Valaho – Egiptene salvatoare. Aplicele de argint cu simboluri geto-dace aflate pe coif îi dădeau acestuia o strălucire mistică, în contrast cu acea culoare a bronzului de bază, conferindu-i comandantului geto-dac, purtător al acestui coif, un statut aparte, o aură de legendă.