Cele nouă topoare getice din bronz ale Zeului Suprem IO, vechi de 3.500 de ani, descoperite la Iași

Un tânăr arheolog amator din Iași a făcut o descoperire arheologică deosebită: în luna decembrie 2015, a scos din colbul Moldovei un depozit alcătuit din nouă topoare de bronz, denumite de specialiști „celturi” (după mine ar fi trebuit să se numească „găituri” (sau „găitane”, ornamente cu „ochiuri”, cu „urechi” (de la Mama Gaya Vulturanca)), vechi de 3.500 de ani. El le-a predat direcției muzeistice din localitate. Reprezentanții Muzeului de Istorie a Moldovei sunt deosebit de încântați de această descoperire și spun că un astfel de depozit de bronz lipsea din colecțía Complexului Muzeal Iași.

După un binevenit proces de conservare a topoarelor din bronz, publicul va putea să admire „celturile” în luna aprilie, la redeschiderea oficială a Palatului Culturii, aflat acum într-un process de reconstrucție și consolidare. Cezar Cioran este acel pasionat de istorie care și-a încercat norocul cu propriul detector de metale într-un șanț săpat de un localnic într-o localitate din apropierea Iașiului. Șansa i-a surâs din prima, astfel că a reușit să identifice și să scoată la lumină nouă topoare din bronz cu o vechime estimată la 3.400-3.500 de ani, de la sfârșitul epocii bronzului. Acest mic depozit – complex arheologic se pare că a avut și un alt rol. „Celturile” se aflau așezate în cerc, ca niște raze de soare, ceea ce sugerează o depunere și o dispunere cu o semnificație ritualică, masculină. Toporul de luptă era arma zeului suprem (Zeu al războiului), alături de sabia încovoiată (Sica sau Falx Dacica; arma Zeului Paloș, Zeul fără de chip), cel care ne poate da lovitura fatală, lovitură neașteptată și fulgerătoare (Apocalipsa).

Arheologii l-au identificat pe zeul Zalmoxe într-o pictură funerară din complexul tumular al geților sudici (sud – dunăreni). Dacă vorbim despre acest zeu, pe lângă impresia vie pe care textul lui Herodot a produs-o în lumea antică, Eliade observă și coerența legendei relatate de Herodot: „Grecii din Hellespont sau Herodot însuși integraseră tot ce aflaseră despre Zalmoxis, despre doctrina și cultul său într-un orizont spiritual de structură pitagoriciană. Or aceasta însemna că cultul zeului geto-dac comporta credința în imortalitatea sufletului și anumite rituri de tip inițiatic. Dincolo de raționalismul și evhemerismul lui Herodot, sau a informatorilor săi, se ghicește caracterul misteric al cultului. Acesta este poate motivul pentru care Herodot ezită să dea amănunte (dacă – ceea ce nu e însă sigur – cei de la care aflase aceste lucruri i le spuseseră cu adevărat): discreția sa à propos de Mistere este bine cunoscută. Dar Herodot recunoaște că el nu crede în istoria cu Zalmoxis sclav a lui Pitagora, și că, dimpotrivă, el e convins de anterioritatea daimonului get, și acest detaliu este important.” (Mircea Eliade – Istoria credințelor și ideilor religioase, vol II).

Cu privire la credința geților în nemurire menționată de Herodot, Eliade, urmând studiile lui Linforth, face o precizare esențială în înțelegerea cultului zalmoxian, anume că „áthanatizein” nu înseamnă „a se crede nemuritor”, ci „a se face nemuritor”. Această „imortalizare”, după termenul folosit de Eliade, „se dobândea prin intermediul unei inițieri, ceea ce apropie cultul instaurat de Zalmoxis de Misterele grecești și eleniste”. Deși ceremoniile propriu-zise nu au fost transcrise de către istorici, informațiile transmise de Herodot indică, potrivit interpretării lui Eliade, un scenariu mitico-ritual al morții (ocultare) și reîntoarcerii pe pământ (epifanie). Iar, cât privește semnificația magică a singurului ritual transcris de către Herodot, sacrificiul, Eliade îl interpretează drept menit pentru a „reactualiza raporturile dintre geți și zeul lor, așa cum fuseseră ele inițial, când Zalmoxis se afla printre ei”, constituind, astfel, o „repetiție simbolică a întemeierii cultului”, similară, doar din punct de vedere funcțional, cu reactualizarea Căii Crucii în creștinism. Caracterul htonic al zeului a fost evidențiat de anumiți autori antici, precum și de către mulți savanți moderni, care l-au pus pe acesta în relație, pe de o parte, cu Dionis și Orfeu, și, pe de altă parte, cu personaje mitice sau puternic mitologizate, a căror trăsătură principală era fie o tehnică șamanică, fie mantică, fie coborârile în Infern. Mircea Eliade, însă, vede în relatările lui Herodot despre cultul lui Zalmoxis elemente  ce îl apropie pe zeul dac de Mistere.

O frescă din acest mormânt al geților sudici (traci) din gorganul Aleksandrovo (Bulgaria), îl înfățișează pe Zalmoxis, înarmat cu celebrul său topor de luptă, topor preluat și de către conducătorii noștri militari din Casta IO (Zece), de după cataclismul planetar al Marelui Potop ce a distrus lumea, pâna la Mihai Viteazul, cel cunoscut pentru celebra bardă cu care lovea în dușmani. Acest simbol ancestral al lui IO de acum 3.500 de ani face referire la conceptul mistic al Vechii Biserici Valaho – Egiptene postapocaliptice ce spune că „Din zece, dacă unul se învârtește, celelalte nouă curg”. De aceea cele nouă topoare de bronz erau așezare în cerc, în centru aflându-se centrul lor de putere (Negru Vodă, sau Celălalt Soare).

Descoperirea este de o mare valoare istorică și spirituală, dar și din punct de vedere al faptului că acest tip de obiecte este extrem de rar în afara Arcului Carpatic, loc ancestral al Ariei getice primordiale, a Geților de Aur inițiali.