ICR sau serviciul secret de literatură externă?

Recent, am participat la un eveniment cultural de excepție, Zilele Poeziei, organizat la Cluj-Napoca de revista clujeană „Tribuna”… A fost un regal poetic la care a participat ca și co-organizator, unul dintre cei mai valoroși poeți post-decembriști Adrian Suciu, liderul Direcției 9. Pe Adrian Suciu nu-l mai întâlnisem din anii 90, când participam la cenaclurile de poezie Echinox și Zalmoxis, fiind un idol al generației 90. La întâlnire, filosoful Mircea Arman, managerul revistei „Tribuna” și poetul IP Azap, redactorul șef al publicației, aceștia au reușit să creeze o atmosferă specifică întâlnirilor poetice ale avangardei interbelice. S-a citit poezie de calitate și s-a vorbit despre miracolul poeziei care nu poate fi castrat de definiții teoretice uscate și impotente.

La întrebarea pusă de Mircea Arman: ce este poezia: artă sau filosofie, poetul Adrian Suciu și subsemnatul am susținut ideea că poezia nu poate avea o definiție matematică, ideologică sau teoretică: poezia e emoție, sensibilitate, trăire, respirație, intimitate, o stare poetică dinspre particular spre general. Mircea Dumitrescu, Sorin Grecu, Ștefan Manasia, Dan Herciu sau Adrian Suciu s-au duelat în versuri memorabile, care au dat o direcție, vorba romancierului Grigore Zanc, prezent la întâlnire „dincolo de vârste și generații”. Până la urmă la Zilele Poeziei putem vorbi de o școală poetică non-conformistă și avangardistă de la revista Tribuna, dincolo de cutume și ierarhii osificate impuse de Uniunea Scriitorilor. S-a discutat despre forța metaforei și lirism la poeții ardeleni, ca despre manifestul poetic „intimist” de la Hotel Seven, că „poezia e dincolo de definiții și încorsetări” pentru o poezie pură și liberă de direcții tiranice instituționale. Întâlnirea a dovedit că poezia nu a murit la Cluj-Napoca și nu are nicio legătură cu titlurile pompoase europene de capitală europeană culturală a orașului, ce au devenit mai mult o metodă de sifonat banii publici decât de promovare și încurajare a noii mișcări poetice clujene ce oferă o excelență specifică Clujului perioadei blagiene. Așteptăm și pe alți poeți clujeni să se alăture: Adrian Bumb, Dorin Crișan, Dumitru cerna, Marius Țion sau Daniel Moșoiu.

În întâlnirea istorico-literară, aș putea spune, filosoful Constantin Barbu, care a coordonat proiectul „Integrala Manuscriselor Dimitrie Cantemir”, a ridicat o problemă stringentă pentru cultura de azi: înființarea și transformarea literaturii române pentru străinătate în oficină a serviciului secret român de externe, care continuă o tradiție din perioada comunistă, când „dizidenții” Pleșu, Blandiana sau Dinescu erau trimiși de ofițerii DIE pe la congrese internaționale în țări capitaliste sau Indonezia să reprezinte cultura oficială de partid comunist. Asta dacă nu venea mașina ambasadei sovietice cu portbagajul plin de icre negre să nu crape unii ”dizidenți” de foame.

În 1989, dizidenta Ana Blandiana participa, ne spunea Constantin Barbu, la Congresul mondial de poezie de la Macao din Asia, așa „rezistenți” ar fi vrut să fie tot poetul român muritor de foame care stătea la coadă pentru un salam cu soia în România comunistă. Această tradiție letală, o conspirație a mediocrității securiste, care ucide cultura și literatura română astăzi o continuă ICR, înființat sub oblăduirea SIE, unde se sifonează și cheltuie inutil banul public al românilor promovându-se tot felul de scriitori ratați și fără talent sau har. S-a ajuns ca tot felul de ofițerași, informatori, turnători de duzină și agenți mediocrii să publice o carte pe banii sau influența serviciului secret extern și să fie trimiși pe banii publici la tot felul de sindrofii culturale foarte scumpe în capitalele lumii Paris, New York, Madrid, Roma sau Viena, ca să reprezinte cultura română, de fapt să o compromită. S-a ajuns ca ICR să devină o filială a SIE unde mediocritatea, lipsa talentului și a valorilor, să reprezinte rușinos și suburban cultura română în străinătate.

Trăim un capitol tragic al culturii române în străinătate, unde ofițerașii SIE se folosesc de scribi ratați sau promovează mediocritatea pentru a mai ciupi și sifona bani de la bugetul național. Dezbaterea deschisă de filosoful Constantin Barbu a iscat vii discuții și o singură concluzie: literatura română pentru străinătate nu poate fi apanajul unui serviciu secret extern, care compromite proza, poezia, arta și cultura română, în general, ducând-o în mediocritate, derizoriu și ridicol. Vocea poeților ardeleni de la Zilele Poeziei din jurul Revistei „Tribuna” arată clar și distinct, încă o dată, vorba poetului că „nu mor caii când vor câinii”. Manifestul liber al poeților, paradoxal fără să fie un manifest scris, descrie o stare de spirit intimă a valoroșilor poeți ardeleni, care doresc să scoată literatura română din mediocritate, dar și din controlul serviciul secret extern de sifonat banii românilor pentru promovarea plagiatorilor și secăturilor literare. „Ridică-te Eminescu, Ridică-te Nichita Stănescu!”

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*