Aşa cum a fost percepută de popor, ziua Micii Uniri a lui 2016 ar putea fi numită şi „Götterdämmerung” (Amurgul zeilor), după titlul celebrei opere a lui Richard Wagner. La 24 ianuarie, Preşedintele României şi Prim-ministrul „guvernului său” au dat bir cu fugiţii din Capitală, unde avea loc – ce-i drept, într-o zi nu tocmai potrivită pentru o astfel de acţiune – un miting al rezerviştilor militari. „Alesul” din noiembrie 2014, între două navete şi două vacanţe de lux, a găsit cu cale să adopte morganatica deviză: „Ein Volk, Ein Reich, Ein Führer”. O succintă şi obiectivă sinteză a modului în care poporul i-a tratat în ziua Micii Uniri, potrivit meritelor pe cei doi „refugiaţi” de conjunctură se regăseşte sub semnătura jurnalistului Cornel Nistorescu: „[…] la un an de la instalare, Klaus Iohannis, în loc să strîngă națiunea în jurul său, a piedut-o cu nepăsare, dovedind de mai multe ori că i se rupe în paișpe de orice neliniște și îngrijorare a acesteia. Cît despre ideea unei întăriri a unității românilor, a unei uniri în jurul cîtorva idei și valori, praf și pulbere! Klaus Iohannis nici n-a înțeles, nici n-a intenționat. Şi, pe cale de consecință, la testul Iași a picat lamentabil, ca și predecesorii săi, deși evenimentele din Moldova i-ar fi oferit prilejul unui moment de mare patriotism. […] televiziunile, ziarele și site-urile au ascuns cu delicatețe acest incident. […] Mai mare tupeu decît acesta jur că n-am văzut niciodată. În loc să joace barbut la Jilava, nemernicii ăștia au încercat să amețească muzical și coregrafic cu Hora Unirii! Patrioți de pomină ce sunteți! Să vă stea în gît și în urechi pînă zburați de pe scaunele pe care le ocupați cu atîtea cîștiguri nemeritate!”.
Pe la sfârşitul anilor ’40, când tovarăşa Hannah Robinsohn, alias Ana Pauker – „Stalin în fustă”, cum i se mai spunea pe la colţuri în perioada postbelică -, tăia şi spânzura pe cine dorea, la propriu, „profesorul de socialism stiinţific Radu Florian, unul dintre cei mai infocaţi stalinişti din anii ’50” (definiţia aparţine unui confratele etnic cu părinte la fel de antiromân ca şi cei doi Florieni) era tare pe poziţie. Astăzi, Alexandru Florian, aflat într-o metastază machiavelică şi faustică asemenea lui Dorian Gray, celebrul personaj al lui Oscar Wilde, a declanşat o ofensivă teroristă nemascată împotriva românilor. Eu, dacă-mi „apăr Ţara şi Nevoile şi Neamul”, se cheamă că sunt naţionalist şi extremist. Eu, fie şi numai pentru că l-aş numi jidan, ar însemna, potrivit dictatorialelor rigori ale unei legi fără-de-lege, că sunt rasist. I.N.S.H.R. îşi permite în mod condamnabil şi rişinos – prin capul său de afiş A.F. să judece şi să condamne români în propria lor ţară, pentru „vina” că au fost sau sunt români, pentru că reprezintă tradiţiile şi valorile naţionale, cu pretenţia că aceasta se cheamă „justiţie”. Ca şi Dorian Gray, Alexandru Florian şi I.N.S.H.R., protejaţi de Guvernul României, rămân de neatins, chiar dacă semnele minciunii şi ale abaterilor de la dreptate, morală şi justiţie sunt evidente. Prim-ministrul nu aude, preşedintele tace… ca de obicei. De ce ne-am mira că România este un fel de lagăr de concentrare cu o instituţie inchizitorială al cărui Führer este odrasla cominternistului Radu Florian.
Institutul Naţional pentru Studierea Holocaustului în România – „Elie Wiesel” (I.N.S.H.R.-E.W.) este o instituţie plătită din banii cetăţenilor României şi adăpostită sub pulpana Guvernului României. De ce? Pentru că aşa au fost ordinele primite de la Înalta Poartă (mă rog, una dintre ele). Conform legilor şi reglementărilor actuale, în mod obligatoriu se interzice ca în conducerea instituţiei să fie numiţi nomenclaturişti sau propagandişti ai comunismului, însă contrar acestor prevederi, la cârma corăbiei de piraţi anti-români „I.N.S.H.R.-E.W”. se află un timonier la fel de nociv ca şi fostul şef al statului român şi la fel de dubios ca patronul instituţiei afişat pe firma de la intrare. Călcând cu sârg pe potecile bătătorite de tatăl său, la vârsta de 21 de ani, abia ieşit de pe băncile liceului, Alexandru Florian făcea propagandă comunistă, pentru ca după 1990 să se adapteze şi să-şi schimbe „părul”, spălându-se pe mâini precum Pilat din Pont. Nu şi-a abandonat pornirile agresive la adresa valorilor naţionale ale poporului român, moştenite din tată-n fiu. Dovadă incontestabilă a extremismului este Legea-fără-de-lege 217/2015, „la redactarea căreia Alexandru Florian a avut un rol primordial”, aşa cum se spune în argumentul iniţiatorilor. „Subtil”, şeful vremelnic al I.N.S.H.R. a condamnat ceva care nu a existat în România – fascismul -, dar a omis să condamne comunismul. Nu din iubire pentru ideologia celor patru apostoli: Marx, Engels, Lenin, Stalin (barbă mare, barbă mică, barbă-cioc, barbă deloc! (aşa erau etichetaţi prin anii ’50 – n.a.), baza ideologică a formării personalităţii inchizitorului-şef, ci din fariseism şi oportunism meschin, din interes personal. Risca să se auto-condamne – pe el ca slujitor al propagandei comuniste, propovăduitor al „făuririi unei civilizaţii ateiste” şi pe tatăl său, Radu Florian, profesor de marxism-leninism în perioada 1949-1989.
„Cocoţat în fruntea Institutului „Elie Wiesel”, instituţie publică de stat, plătită de Guvernul României din bani publici, Alexandru Florian a devenit […] simbolul bolşevismului care vrea să-i vadă la închisoare pe cei care gândesc altfel decât el”! Ultimul nume scris pe lista I.N.S.H.R. – dar nu cel din urmă – este al lui Vintilă Horia. Alexandru Florian cere primarului de la Segarcea retragerea titlului de Cetăţean de Onoare acordat românului Vintilă Horia, fost diplomat, eseist, filosof, jurnalist, pedagog, poet și romancier, pe care îl acuză de comiterea infracţiunii de genocid, crime împotriva umanităţii şi crime de război şi intră sub incidenţa nelegiuitei 217. Cine urmează? Ca şi în cazul schimonositei O.U.G. 31/2002 instaurate de Adrian Năstase, nici Legea 217/2015 nu a fost supusă în prealabil dezbaterii publice, ci votată de adormiţii neamului, în unanimitate şi în marş forţat, mai ceva decât în Marea Adunare Naţională. Pentru a repara dezastrele cauzate de abuziva şi anticonstituţionala Lege 217/2016, aceasta trebuie repusă în discuţia poporului român şi abia apoi, în dezbaterea celor două Camere ale Parlamentului României. Avocatul de paie al Poporului tace… că doar de asta l-au pus acolo, să tacă şi să acopere fără-de-legile. Chiar nu se mai găsesc Români demni în „Sfatul Ţării”?
„Cei mari mari poluatori ai lumii sunt statele puternic industrializate, ceea ce clar, nu este cazul României. Dimpotrivă: după 1989 ţara aceasta a trecut cu fiecare an printr-o dezindustrializare masivă. Din ce interese, asta este o altă poveste. Revenind la subiect, clasamentul poluatorilor lumii este următorul: în funcţie de cantitatea emisiilor de carbon – S.U.A. (care nu au semnat nici Tratatul de la Kyoto), China. În Europa, în funcţie de emisiile eliberate în atmosferă pe cap de locuitor, pe primele locuri se află Luxemburg – fiind un stat mic, Belgia, Olanda, Germania, Marea Britanie, Franţa, Italia. În coada listei se află România. În acest context, se poate ajunge la concluzia clară că nu termocentralele din România se fac vinovate de gaura din ozon… iar Europa, indiferent de măsurile pe care le va lua nu va putea salva singură planeta, după cum a afirmat zilele trecute fostul ministru al Energiei, Răzvan Nicolescu, la o discuţie televizată de profil”.
Dincolo de exegeza cuvintelor mari, europarlamentarii care-şi merită salariile ca membrii ai Parlamentului European sunt cei care slujesc interesele cetăţenilor pe care îi reprezintă şi interesele ţării lor. Astfel, 96 de aleşi europeni din ţări cu industrie a cărbunelui, au votat împotriva măsurilor extreme propuse în U.E. Este vorba despre întreaga delegaţie a Poloniei, delegaţiile Cehiei şi Greciei, şase europarlamentari din Marea Britanie şi alţi câţiva slovaci. Aceştia au votat împotriva măsurilor impuse de Uniunea Europeană. Europarlamentarii din România, echipaţi cu uniforme de gropari ai mineritului energetic au votat pentru desfiinţarea industriei româneşti a cărbunelui. Nedorită excepţie! Restul celor 15 aleşi români în Parlamentul European au fost lipsă la apel. Pe lista ruşinii celor care au votat „pentru” se află nume ce trebuiesc cunoscute şi cioplite pe stâlpul imfamiei: Renate Weber, Mircea Diaconu, Daniel Buda, Marian Jean Marinescu, Siegfried Mureşan, Cristian Preda, Theodor Stolojan, Iuliu Winkler, Viorica Dăncilă, Doru Claudian Frunzulică, Ioan Mircea Paşcu, Emilian Pavel, Dan Nica, Daciana Sârbu, Claudiu Ciprian Tănăsescu, Ana Claudia Ţapardel, Victor Negrescu. Din toată această adunătură de reziduuri europarlamentare, singura care s-a abţinut a fost Maria Grapini. Pe ceilalţi, nu-i ierta, Doamne, că ştiu ce fac!
Ia te uita…ce aflam!?