„Paharul cu reprezentări mitologice” – „exponatul lunii ianuarie 2016” la Muzeul de Istorie Naţională şi Arheologie Constanţa

„Paharul cu reprezentări mitologice”, este de obicei inclus în expoziţia permanentă a muzeului, aflat expus în prima sală a secţiunii de Tezaur. Evidenţierea piesei ca exponat al lunii ianuarie se leagă nu numai de calitatea sa artistică extraordinară, ci şi de personificarea anotimpului „Iarna” în unul dintre cele patru registre ale paharului, potrivită anotimpului în care ne aflăm acum.

Originea legendară a sticlei ne este transmisă de Plinius cel Bătrân, cel care o pune pe seama întâmplării. În timpul unui popas, câţiva negustori şi-au sprijinit vasele în care făceau mâncare pe bulgări de silitră luați din încărcătura vaporului cu care călătoreau și au constatat că aceștia, aprinzându-se în contact cu focul, s-au amestecat cu nisipul de pe ţărm şi au dat astfel naştere şuvoiului lichid din care s-a solidificat sticla. Informaţia, dovedită a fi neconformă cu realitatea, este corectată de cercetători, care conchid că apariţia prelucrării materialului vitric îşi are începuturile în ultima etapă a Epocii Bronzului târziu, undeva prin Mesopotamia, de unde cele mai vechi descoperiri datează din secolul XV î.Hr. Cum era firesc, din acelaşi areal provine şi cel mai vechi text referitor la procesul tehnologic aplicat pentru prelucrarea specializată a sticlei, a celei de culoare roşie mai exact.

Un alt spaţiu important pentru istoria prelucrării sticlei a fost Egiptul, unde meşteşugul pare să fi pătruns ca urmare a campaniilor faraonului Tutmosis III în Siria şi Mesopotamia. În centrele europene, meşteşugul a ajuns prin intermediul rutelor comerciale din Mediterana, insula Rhodos având un rol deosebit de important în dezvoltarea producţiei locale şi difuzarea meşteşugului, începând cu sec. VI î.Hr. Conform reprezentanților Muzeului de Istorie Naţională şi Arheologie Constanţa, în spaţiul tomitan descoperirile de obiecte din sticlă sunt numeroase. Istoricii consideră că obiectele din sticlă mai complexe, de bună calitate, care pot fi cu uşurinţă considerate artefacte de lux, provin din import, iar altele lucrate mai neîngrijit, cu defecte de prelucrare, sugerează şi posibilitatea producţiei locale. Mă întreb de ce oare doar produsele inferioare calitativ le produceau localnicii, iar tot ce era de calitate venea din afară? Așa părere bună avem despre tomitani? Totuşi, în rândul descoperirilor arheologice de până acum nu au apărut cuptoare de producere a sticlei, sau instalaţii de acest gen. Cel mult, putem menționa o descoperire mai veche, din zona actualului Muzeu de Artă Populară din Constanța, drept cuptor pentru reducerea minereului, adică pentru îndeplinirea primului pas în producţia sticlei: obţinerea baghetelor de materie primă, care la următoarea topire căpătau forma finală a recipientului pentru care erau destinate.

Ceea ce ne poate îndemna să credem că şi următorul pas al procesului tehnologic putea fi îndeplinit undeva în apropiere, fără însă a putea preciza exact locul. „Paharul cu reprezentări figurate” datează din al doilea sfert al secolului I d. Hr. şi a fost descoperit în mediul funerar al anticului oraş Tomis. Este o piesă rară, cu siguranţă provenită din import (?). Face parte dintr-un grup puţin numeros de astfel de piese, descoperite în mai multe părţi ale Imperiului Roman. A fost lucrat prin tehnica suflării în tipar în unul dintre centrele specializate de pe coasta Asiei Mici (Vechea Ionie). Un astfel de vas putea fi prelucrat cu succes prin folosirea unui tipar din metal (bronz de obicei), format din mai multe valve (cel puțin patru). Alcătuirea tiparului în sine era o operațiune complicată, existând ipoteza că acesta era confecționat de un meșter diferit decât cel specializat în prelucrarea sticlei. Aparţine categoriei produselor de lux, din cauza costului ridicat de producţie şi a manoperei laborioase. Decorul paharului constă din patru reprezentări figurate în relief, care au fost asimilate de-a lungul timpului mai multor personaje mitologice.

Consensul la care au ajuns cercetătorii este acela că grupul de personaje îi reprezintă pe Mercur, Iarna, Hercules şi Hymen, fiecare registru fiind încadrat de câte o aediculă sprijinită pe două coloane (un mic templu în miniatură), cu stil schematizat, deci neidentificabil. Imaginile reliefate sunt ale lui: 1. Mercurius (Hermes), zeul comerțului (mesagerul zeilor), cel care apare înfățișat în profil, seminud, acoperit parțial de o manta drapată (chlamys), trecută peste umărul stâng. Ține în mâna stângă un animal greu de identificat din cauza schematismului pronunțat, probabil o broască țestoasă sau poate unul dintre atributele lui uzuale – punga pentru bani, iar în dreapta caduceul, ușor coborât; 2. Iarna, este reprezentată în aceeași poziție, întoarsă spre stânga sa. Poartă chiton lung și himation (pelerină), capul său fiind de asemenea acoperit. Toiagul pe care îl susține pe umeri, cu cele două animale moarte în capete, un iepure și o pasăre, este atributul cel mai relevant pentru identificarea personajului.

Personificarea unor concepte abstracte este des întâlnită în arta decorativă romană. Printre motivele utilizate în pictarea pereților, în mozaicuri, pe vase, etc., întâlnim personificări ale vânturilor, ale zilelor săptămânii, ale lunilor anului sau ale anotimpurilor, precum în cazul de față; 3. Hercules (Herakles) este înfățișat nud, în mers, ducând cu greu pe umeri un vițel. Lipsa pieii Leului din Nemeea pe umerii eroului i-a făcut pe unii cercetători să numească reprezentarea, întâlnită și pe alte pahare de acest gen, „purtătorul de vițel” (puterea lui crește pe măsură ce vițelul se maturizează). Păreri recente pledează însă tot pentru identificarea sa cu Hercules; 4. Hymen (sau Hymeneus), zeul căsătoriei, des invocat în cântecele nupțiale, este redat în profil, întors spre stânga sa, la fel ca toate celelalte personaje. Poartă tunică până la genunchi (chiton) și mantaua drapată (chlamys). Părul lung îi este împletit într-o coadă. Unul dintre atributele sale, torța nupțială, figurează în mâna dreaptă, alături de amforetă. Toate cele patru personaje sunt reprezentate în mers, în aceeași direcție, ceea ce sugerează integrarea lor într-un alai omogen, integrat probabil cortegiului nupțial al invitaților la nunta dintre Zeița Thetis și muritorul Peleu (unirea Cerului cu Pământul; Hierogamia sacră). Thetis, ca divinitate marină, apare ca una dintre fiicele lui Nereus și ale lui Doris și nepoată a titanidei Tethys, cu care e adeseori confundată. Thetis a fost crescută în copilărie de Hera, de care o va lega întotdeauna – ca și pe bunica ei, titanida – o strânsă prietenie. Ea a fost curtată atât de Poseidon, cât și de Zeus, dar, aflând că soarta îi urzise nereidei să nască un fiu care avea să fie mai puternic decât tatăl său, cei doi zei, temători pentru puterea lor, s-au retras, cedându-i locul unui muritor de rând, Peleus. La nunta lui Thetis cu Peleus au fost poftiți toți zeii, în afară de o singură zeiță, a vrajbei. Din unirea lui Thetis cu Peleus s-a născut Achilles.