A treia întâlnire!

23 Ianuarie 2016 – zi memorabilă pentru viața tânărului cenaclu „Națiunea” al Curentului Literar Douăzecist și al grupului „Terapie prin poezie și proză”, aflat la a treia întâlnire a membrilor în cadrul spectacolului de mare succes „El a iubit valorile”, în memoria poetului patriot Adrian Păunescu, eveniment la care au cântat artiști de seamă ai muzicii folk: ANDREI PĂUNESCU și MARIA MARIA alături de inegabile voci ale venerabilului Cenaclu Flacara: EMERIC IMRE, VALI MOLDOVAN, MAGDA PUȘCAȘ, RAREȘ SUCIU, NICU NICUȘOR și alții.

Desfășurat în ziua premergătoare sărbătoririi Unirii Principatelor Române, la reuniunea membrilor și colaboratorilor Cenaclului Națiunea cu artiștii, reprezentanții și susținătorii vechiului și răsunătorului Cenaclu Flacăra, au participat peste 250 de suflete care au trăit și simțit românește mai bine de patru ore cât a durat spectacolul animat de cântece pe versuri patriotice marca Păunescu-Flacăra, într-o după-amiază de magie muzicală.

La cea de-a treia reuniune a Cenaclului Națiunea s-au reîntâlnit și manifestat Maria Simion, poeta care a pus suflet în organizarea evenimentului alături de Ziarul și Editura Națiunea prezente prin scriitorul și editorul Romeo Tarhon în calitate de co-organizator, alături de poeții prieteni Lucia Barbu, Virginia Pârvu, Rozalia Groza, Maria Udrea, Amalia Năcrin, Ion Forcoș, Petre Chelu, Vasile Lihat, Vasile Coman și alții.

Spectacolul muzical patriotic a fost o reușită de excepție, animând sufletele și chipurile bucuroase ale participanților mai ales prin cântecele „Lancea lui Horea”, „Capul de la Torda”, „Treceți batalioane române Carpații”, „Cu căciulile pe frunte”, Trăiască România”, „Doamne, ocrotește-i pe români”.

A fost o întâlnire memorabilă cu muzica folk dar și o revedere emoționantă la început de nou an pentru fiecare dintre participanți, o zi specială care va rămâne vie, în inimile scriitorilor și artiștilor „Națiunii”, peste timp, așa cum, cu litere de glorie și de aur, a rămas înscrisă în conștiința națională Unirea Principatelor Române.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*