Valori de patrimoniu naţional precum Mihai Eminescu, Ion Creangă, Mihail Sadoveanu, Constantin Noica, Mircea Vulcănescu, Petre Ţuţea, Mircea Eliade, Emil Cioran, Ion Antonescu, Nicolae Iorga, C.Z. Codreanu, Octavian Goga, de ce nu şi Nicolae Ceasuşescu… şi din nou, Eminescu au ajuns, în postdecembrism, să fie interzise la cererea discreţionarului Institut Pentru Studierea Holocaustului „Elie Wiesel” (I.N.S.H.R.-E.W.), eliminate din manualele şcolare, călcate în picioare şi aşezate pe catafalcul deznaţionalizării şi al globalismului agresiv al Noii Ordini Mondiale. Ministerul (ne)Educaţiei îşi permite reducerea până la excludere din programele şcolilor din România orele de Limba Română, Istoria Românilor, Geografie şi de Limba latină. În contrapartidă, la comanda Bruxelles-ului, şi cu susţinerea preşedintelui navetist -, „tehnocraţii” din „Guvernul meu”, introduc în marş forţat: (ne)educaţia multiculturalismului, educaţia (?) sexuală, (ne)educaţia pentru drepturile copilului (a se citi „norvegializarea” ţării şi instaurarea Barnevernetului în România sau „suedificarea” grădiniţelor; în presupusa zonă a „civilizaţiei”, copiii de gradiniţă, sunt scoşi pe stradă la parada gay din Göteborg, Suedia), (ne)educaţia pentru cetăţenie „democratică”.
Se pare că, administraţia Iohannis-Cioloş a declanşat război total împotriva Neamului Românesc şi a intereselor sale. Nu-i suficientă prădarea Ţării de bogăţiile materiale şi transferarea lor în conturile structurilor transnaţionale şi ale specialiştilor în jaful internaţional organizat: F.M.I., B.M. C.E. Miliţienii planetari, cozile lor de topor autohtone, colaboraţioniştii şi marionetele oportuniste au în plan să distrugă, până la dispariţie, valorile spiritului românesc. O probă de necontestat a infracţionismului ministerial al Guvernului Cioloş este Circulara 377/2016, emisă de ministrul Tineretului și Sportului, Elisabeta Lipă, prin care – mai mult decât probabil pentru a atrage simpatia şi sprijinul formaţiunii anti-constituţionale etnice numită U.D.M.R. – se interzice intonarea Imnului Național la începutul manifestărilor sportive interne, justifiând că acest act excede cadrul legal. Un act antinaţional condamnabil! Cât va mai trebui să fie rău, ca să fie bine? Veleitarii de la pupitrele de comandă se joacă de prea mult timp cu detonatorul mămăligii!
Deşi au trecut câteva zile bune de la Bobotează, prea luminatul Pleşu încă mai umblă cu agheasma şi busuiocul. Nu pe la casele prostimii, că de, pe lângă faptul că s-ar compromite, ar fi şi nerentabil. „Luminăţia sa” s-a apucat de magie şi vrea să facă minuni. Cum? Ipocrit de simplu: pe barba sa practică iluzionismul în masă, dorind să-i surclaseze pe David Copperfield, Doug Henning, Jeff McBride, Siegfried și Roy, (i-am numit pe primii, cei mai mari iluzionişti contemporani recunoscuţi), adăugând şi pe regretatul maestru autohton, Jozefini de la Circul de Stat din Bucureşti. Dacă, totuşi, analizez mai profund, Conu Pleşu-iluzionistu’ şi-a luat în serios rolul de magician de serviciu, pledoaria sa din (ne)adevărul.ro potrivindu-se mai degrabă cu prestaţia lui Harry Anderson, vedeta de televiziune, care, în emisiunile sale a creat și prezentat personajul unui om-escroc, pe care l-a spălat de păcate precum Apa Iordanului. Tot cam aşa, de ziua lui Eminescu, „la TVR s-au dat în stambă nişte mârţoage, nişte nume răsuflate, precum Roman Patapievici, Lucian Boia, Dan Mihăilescu, asistaţi de un moderator modest (Cătălin Ştefănescu), saturat şi plin de el, care le punea invitaţilor întrebarea „cheie”, ce trebuie făcut pentru a-l reda pe Eminescu circuitului public?! […] Mihăilescu turuia, bătea câmpii, nici el nu înţelegea ce vrea să spună […] nu avea nici o idee, dar ceilalţi doi împăiaţi veniseră acolo de pe poziţia celor care dau lecţii, adică ei erau importanţi, nu Eminescu […] veniseră acolo ca vedete, se slujeau pe ei ca în Scrisoarea I: « Iar deasupra tuturora va vorbi vrun mititel,/ Nu slăvindu-te pe tine… lustruindu-se pe el »”.
În cazul de faţă, „Luminăţia sa” Pleşu-iluzionistu’ dă cu busuiocul şi aghiasma, se ţine de iordane, mai ceva ca marii artişti menţionaţi, încercând să-i transforme pe călăi în victime. Şi dă-i şi mi-l spală cu cel mai parşiv detergent pe antiromânul consacrat, Ho Ro Patapievici, prezentându-l miel nevinovat, având grijă să-l menajeze, sărind peste „generozitatea” cu care ipochimenul a aruncat jetul de urină deasupra românilor şi i-a pricopsit cu „structura fecalei”. Pentru că, aşa cum spune românul, corb la corb nu-şi scoate ochii, barba serenisimului Pleşu-iluzionistu’ omite să amintească de filosofica şi prea bine cunoscuta meditaţie spurcată a caiafei, cu referire la Eminescu: „cadavrul din debaraua românilor”, busuiocind-o drept „un fals grosolan, dar un fals «de succes». (Concluzionând suveran – n.n.) Prostia şi agresivitatea au învins”. Iertare cer Celui de Sus, dar mai cadavru în devenire – eufemistic vorbind – este chiar emitentul blasfemiei, pe care Conu Pleşu-iluzionistu’ vrea să-l scalde de mizerie, să-l primenească şi să îl scoată basma curată, mai ceva decât un nou-născut. Conu Pleşu-iluzionistu’ metamorfozează prin magia mistificării „critica în postumitate”, şi falsele susţineri ale Roller-ului contemporan, Lucian Boia, ponegritorul Istoriei Românilor. Pe Dan C. Mihăilescu, Conu Pleşu-iluzionistu îl cocoaţă pe un piedestal, nu de alta, dar să se poată uşor observa diferenţa dintre „exersatul magistru al şarmului hermeneutic, mereu proaspăt, reactiv, hazos, hiper-sensibil”şi „cadavrul din debaraua românilor”, adică nu slăvindu-l pe Eminescu, ci lustruindu-se pe el.
Ei, bine, pentru a da greutate pledoariei apărării mârţoagelor, prea luminatul Pleşu-iluzionistu’ face şi trimiteri la Constantin Noica, citându-l: „a vorbit şi despre «miracolul» eminescian. Dar miracolul e altceva decît mitul. Mitul e statuie, miracolul e mister. Iar «mitizarea»” dizolvă misterul, reducîndu-l la prestigiul «autorităţii»”. Filosofia ca filosofia, dar murdar şi grotesc „iluzionism” practici, Coane Pleşule! Ce mai lipsea ? Afirmaţia Conului Pleşu-iluzionistu’ că mârţoagele din platou au dat dovadă de curaj „pentru că n-au recurs la poncifele omagiale obosite, cu care îl sufocăm, de obicei, pe marele nostru poet”. Curaj? Ioc! Neobrăzare? Cât cuprinde! Păcat! Mare păcat că din gaşcă au lipsit beneficiarul tunului de la Editura Politică şi Mandebilului-Solenoid. Gaşca ar fi fost completă, iar pledoaria apărării pleşiluzioniste ar fi atins culmile agoniei şi extazului. Ghinionul lor şi norocul nostru! După ce schiţează un elogiu la adresa lui Eminescu, Conu Pleşu nu omite să menţioneze, dându-şi arama pe faţă: „Modelul acesta nu mai pare să fie, azi, de actualitate”. Că nu-l putem acuza pe Conu Pleşu de autism, este o certitudine. Dar nici de sinceritate şi corectitudine nu-l putem învinovăţi. Nu ne rămâne decât să-l „felicităm” pentru tentativa nereuşită de iluzionism gratuit.
Lasă un răspuns