Neacoperiții și acoperiții, între Kafka, Urmuz și parodoxul cvasinonsensului…

Încercând să rezolve problema „acoperiților”, pentru a da bine în raportul MCV pe Justiție (dar ce ne mai interesează MCV-ul într-o Europă în disoluție instituțională?!), CSAT-ul a cam dat-o în gard. Pentru că demonstrarea inexistenței „acoperiților” în Justiție a reușit să înfunde și mai abitir chestiunea în domeniul teoriilor conspiraționiste. În fapt, a intrat într-un sens giratoriu public-instituțional, din care nu va putea ieși cu o decizie lămuritoare pentru toate părțile. Și asta pentru că ar trebui să demonstreze că a reușit să facă aceste verificări. Legea îi dă voie, dar metodologia și instrumentele de verificare sunt lăsate „în aer”, într-un eter legislativ al absurdului urmuzian.

Apoi, cum explică CSAT-ul verificarea magistraților fără nici o hârtie? Nu a apelat oare, într-un non-sens perpetuu (așa cum se ramifică multe aspecte din legislația românească), tocmai la „acoperiți”? Pentru că, atâta timp cât nu a solicitat organizațiilor din magistratură datele necesare, este de presupus că a obținut aceste informații prin „mijloace operative”. Adică, tocmai prin instrumentele de lucru ale „acoperiților”!

De aceea, reacția șefei Uniunii Naționale a Judecătorilor din România, de a avertiza că va da în judecată CSAT-ul  pentru a obliga Consiliul să pună la dispoziție documentele prin care s-au făcut aceste cercetări, recte „mijloacele”, are o logică mult mai pertinentă decât „rezultatul” anunțat de CSAT. Inexistența „acoperiților”. Măcar pentru a scoate UNJR de sub posibila suspiciune de a fi furnizat aceste acte!

În fapt, este cât se poate de evident: UNJR nu a colaborat cu CSAT-ul pe acest subiect, ba, chiar pare a fi fost luat prin suprindere de anunțul președintelui Iohannis! Iar CSAT nu a obținut documentele neceserare verificării, în speță, declarațiile pe proprie răspundere ale magistraților, de la Uniune. Și atunci, nu este de presupus că aceste documente au fost culese din interiorul magistraturii tocmai de „acoperiții” pe care trebuia să-i dovedească CSAT-ul? Sau poate că aceste verificări s-au făcut direct prin intermediul serviciilor secrete, ceea ce înseamnă că acestea au oameni infiltrați în rândul magistraților. Adică, din nou „acoperiți”!

De aceea, decizia lui Klaus Iohannis de a anunța inexistența constatată de CSAT a ceea ce se știe că există, măcar la nivel de cutumă, dar nu se poate dovedi la nivelul nici unei instituții a statului, a fost o mișcare total neinspirată. Mai ales că, prin referatul de apostilare a inexistenței acoperiților din Justiție, lapidar și necredibil, nefiind menționată nici măcar perioada în care s-au făcute aceste verificări, darămite „instrumentele”, Președinția s-a acuzat singură.

E drept, șeful cancelariei prezidențiale a punctat, ulterior, traseul „verificărilor” făcute de CSAT. Trimiterea declarațiilor pe propria răspundere (și aici, apare prima întrebare: colectate cum?) către instituțiile abilitate („pentru a vedea dacă în rândul judecătorilor sunt şi ofiţeri acoperiţi”). Or, dacă UNJR și-a asumat public că nu a făcut parte dintre instituțiile „abilitate”, măcar din perspectiva contactării de către CSAT, atunci singurele instituții ale statului care s-au… autoabilitat nu pot fi decât omniprezentele serviciile.

Dar, dacă tot suntem în țara lui Urmuz, cu decizii instituționale kafkaniene, ar fi mult mai simplu să se verifice dacă agenții acoperiți sunt… magistrații! Desigur, ar fi de preferat un serviciu secret intern kafkian și urmuzian decât suspiciunea reprezentării de către nonabsurdul iohannesian a vreunui serviciu străin, nu?!

P.S.:

Evident, s-ar putea apela la o metodologie mult mai simplă pentru efectuarea legală a acestor verificări. Și care să nu se bazeze pe declarațiile pe propria răspundere, individuale, ale magistraților, pentru că ele nu au valoare (în primul rând, sunt subiective și a priori clar non auto-demascare, apoi, dacă persoanele în cauză ar fi acoperite, primele acoperiri s-ar face la nivelul declarațiile pe propria răspundere!), În fapt, șefii serviciilor secrete ar trebui să dea o declarație pe propria răspundere, depusă la comisiile de specialitate din Parlament și în CSAT, prin care să-și asume faptul că, în urma verificărilor interne, nici un subaltern nu este infiltrat în magistratură. Evident, o asemenea declarație ar desființa românismul urmuzian…

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*