Nu e bine, doamna… chestor!

Zic unii să-i fie iertată „greșeala”… Sau prostia… Dar de unde știm că nu a fost, de fapt, o treabă intenționată? Că, și dacă îi dădea vâslașa Lipă cu bâta în baltă, cineva trebuie să sesizeze neghiobia! Că de aia au ministerele departamente juridice, nu? Să vegheze să nu își vândă tehnocratul de baltă ministerul. Ori poate chiar țara… Păi dacă dadea vâslașa Lipă un ordin de reconfigurare a malurilor apelor pe care s-a dat cu barca? Sau a fluviilor? Sau direct a granițelor că, deh, e ditamai chestorul!

Și poate i-am fi iertat clipa de pripeală când a dat ordin de ministru, bine că nu de armată, doamna general echivalent!, să nu se mai intoneze imnul la competițiile sportive interne! Dar să vii să demonstrezi că așa spune legea e încă o dovadă că tehnocanotoarea Lipă ne ia de proști. Să încerci să convingi o țară, aia care te-a susținut frenetic la competiții, că legea nu permite intonarea Imnul Național în cadrul competițiile interne, și, deci, ea nu a greșit, nici măcar emoțional, ci a respectat legea, e o manipulare ordinară.

Doamna Elisabeta Lipă ar fi fost o adevărată campioană dacă își recunoștea greșeala, eroarea, neghiobia sau, poate, făcătura celor care au pus-o să semneze un asemenea ordin, și spunea adevărul1 Faptul că legea nu precizează obligația intonării Imnului Național în competițiile interne. Dar nici nu îl interzice! Ar fi și aberant. Pentru că imnul, drapelul și toate celelalte repere de identitate țin de sufletul românesc, iar afișarea acestora nu se face cu țidulă de dezlegare ori de aparteneță competițională!

Desigur, dacă doamna chestor ar fi simțit ceea ce spune că trăia, (doar!) în competițiile internaționale, când i se cânta imnul, ar fi venit cu rezolvarea problemei. Și ar fi dat un ordin de ministru, măcar din frustarea celor 25 de titluri de campionă națională (când nu i s-a cântat imnul!) ca intonarea Imnului Național să fie prevăzută în toate competițiile și manifestările interne.

Atunci, nu am mai fi parafrazat zicerile băsiste, spunându-i: „Ați mințit! Nu e bine doamna chestor!”, ci i-am fi făcut dovada respectului și admirației pentru toate acele competiții la care nu i-a fost dat să audă „Deșteaptă-te, române!”.

De aceea, doamna chestor, canotor tehnocrat prin apele politicilor de guvernare, trebuie să plece! Dar nu singură, ci dimpreună cu toți vinovații din ministerul de resort care au permis promovarea unui ordin-adresă care să interzică intonarea Imnului Național în România! Pentru că o asemenea interpretare dată legii arată, de fapt, cât de mic, ca om, poate fi un fost mare sportiv…

Și ar trebui să plece și năpărcile din CNA-ul care au respins inițiativa parlamentară pentru modificarea Legii audiovizualului, ce prevedea că „toţi furnizorii de servicii media audiovizuale aflaţi sub jurisdicţia României au obligaţia să difuzeze în fiecare zi de la ora 7.00 Imnul Naţional al României, varianta integrală”. Mai ales că, în H.G. 1157/2001 (privind „arborarea drapelului României, intonarea imnului naţional şi folosirea sigiliilor cu stema României”) se menționează obligativitatea intonării imnului „la deschiderea şi închiderea emisiunilor posturilor naţionale de radiodifuziune şi televiziune, în interpretare vocală”, dar, având în vedere caracterul predominant al emisiilor radio-TV non-stop, se impunea o revizuire, meționarea intonării imnului „la „deschiderea și închiderea programelor” devenind un non-sens tehnic).

De altfel, în condițiile respingerii de către CNA a acestui amendament, gestul Elisabetei Lipă vine ca o confirmare a nevoii de a se lua de urgență astfel de măsuri!

Și, de fapt, oare guvernul nu ar trebui și el amendat pentru că nu audiază Imnul Național la începutul ședințelor sale de guvern? Pentru că, similar obligației difuzprii imnului la „deschiderea fiecărei sesiuni a Camerelor Parlamentului” (H.G. 1157/2001), se poate considera că ședințele de guvern sunt activități oficiale care se încadrează în normele de aplicare a prevederii legislative ce menționează obligativitatea acțiunilor care încep cu Imnul Național. Sau, fiind sedințe „interne”, Elisabeta Lipă a făcut prozeliți și la vârful Executivului?

P.S.:

Doamna vâslaș ar trebui să-și piardă și epoleții de pe haina de chestor de poliție! Prea seamănă a milițiancă de tip cominternist! Apoi, chestorul e egal practic generalului de Armată! Or, nu putem pleca la război, împotriva celor ce ne sfidează simbolurile fundamentale, cu astfel de tablagiste!

Un răspuns la “Nu e bine, doamna… chestor!”

  1. ionel spune:

    Ce mare campioana si ce om de nimic.Sa-ti fie rusine saveta,ai devenit atat de mica incat e greu sa te mai zareasca romanul.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*