Steaua Eminescu – grupaj omagial al unor poeți din Cenaclul Națiunea

Dania Badea – Dor de tine, Eminescu

Eram copilă când, pe sub stele,
Cătând la lună și la carul mare
Imi recitai, privind cu jind, la ele
“Sara pe deal”și -ntre tirade rare,

Clipeam firesc, usor ne’ncrezătoare
Deși imi recitai scandând, cu sentiment
“Junii corupți”, simțeam că versul doare.
Și te- ascultam că -l adoram, în taină, pe poet.

Acum nu- mi mai reciti pe seară poezii,
Dar stelele- s mereu- n același loc
Și mă- nfior de dor, noapte și zi
Oricând pe scena vieții, rolu- mi joc.

Măiestre daruri soarta ne aduce
Ieri imi citeai în vers, duios, refrenul
Azi, comentăm cu iambii, rima- n cruce
Împerecheată, în troheu, catrenul.

Și când copiii -și scriu, pe rând, eseul,
Privesc spre cer și- adanc ii mulțumesc
Cand comentează despre liric eul
Că au crescut cu versul eminesc…

Amalia Năcrin – La mormântul lui Eminescu

Mi-e frică parcă să rostesc !
Să scriu !
Știu ,sună românesc
dar nu mă regăsesc !

Doar să recit din operele lui.

Mă străduiesc
să mă explic.
Atât !
Nu-i eminesc ,
adică etic,
mi-e să nu greșesc !

Cum să scriu o o slovă ,două,
să v-o-ntind și vouă
să mă aplaudați
toată protipendada
musai
la scena mare?

Oare…
cuvintele mele,unul ,nouă,
câte-or fi ,
au vreo valoare ?
Vreo cătare?!

Mă caut agitată-n buzunare .

Să dau în loc de rime doi bănuți .
Să-i pun la candelă de un ulei,
de rugi,
de ascultare !

Mai taceți măi !

Îl simt ,
îl văd „pe lângă plopii fără soț ”…
intru-n mormânt de frică…
e cumplit de viu !

S-a stins feștila .

Trag trapa…
iar mi-e frică de cuvinte .
Cele de prisos.
Mă simt la el făcută peste voi iluminare !

Vasile Coman – Dragă Domnule Eminescu

Află despre noi, românii
– Numele ni-l dau străinii –
Căci noi, tot copii de dac,
Așa vom rămâne în veac.

Țara ni-i vândută vrac.

România-i ciuntită,
De hainul Ribbentrop
Și a fost reîmpărțită
De-un nemernic Molotov.
“De la Nistru până la Tisa,
Tot românul plânsu-mi-s-a.”
Tot așa e, cum ne știi,
Ale lumii sărăcii.
Codrul tău cu păsărele,
L-au tăiat niște lichele,
Iară apa din izvor
Nu e a noastră – e a lor.
Mamele sunt la străini,
Slugărind pe bani puțini,
Trudesc la niște stihii,
Asta n-ai cum s-o știi.
Biet român e pustiit,
Alungat și prigonit
Și într-o Europă Mare,
Noi nu avem loc sub soare.
Alergăm prin întuneric,
Tot ce-a fost, a fost feeric
Într-o țară milenară,

Daci am fost întâia oară.

Am un sentiment puternic
De la tine, e vremelnic,
Dulcea noastră Românie,
Mare a fost și-o să mai fie!

Maria Simion – Steaua Eminescu

O stea ne veghează
Sclipind peste veac.
Tăria-i veghează
Ca brațul de dac.

Căci leagăn i-a fost
Plai frumos, luminat,
Codrul mândru al nost’
În strai verde-mbrăcat.

Și-a iubit…și-a luptat
Pentru limba română
Zi de zi, ne-nfricat,
Cu condeiul în mână.

Tot spunând de nevoi,
De tirani, de mișei,
De bastarzi, de ciocoi
Ce ne-ngroapă-n poveri.

Avea forță în glas,
Energie-n condei.
Peste timp au rămas
Ale lui epopei.

Ca Luceafăr durează
Luminând și acum,
Limba noastră veghează
Să n-o pierdem pe drum.

Ion Forcoș – Omagiu poetului Eminescu

Omagiu pe care ţi-l aducem azi,
E pentru veşnicia de a fi-nălţat la stele
O operă de geniu, în limba-n care arzi,
Luceafar al poeziei din sânul ţării mele .
În care tu, ai fost semănătorul
Unei culturi de neimaginat,
Cu al carui rod ţi s-a hrănit poporul…
Şi educat, şi s-a sfiinţit, şi sa-nălţat!

Biblia operei tale,ce-ai lasat ca moştenire
Peste a carei pagini fruntea,
Cand mi-o plec să mă închin,
Dă fiori în al meu cuget, şi trezeşte acea simţire
De respect şi adorare, pentru geniul tău cel care
Te-a numit evanghelistul poporului tău Român.

Ce ne-ai fost acel apostol peste patrie şi limbă
Ce ne-ai marcat veşnicia, cu pecetea-ţi de neşters
Denunţând nimicnicia celor ce-au vrut să ne-o schimbe
Papi, sultani, ori regi deaiurea, proslăviţi de univers.

Care n-anteles că limba, limba noastră cea română
Este multimilenară, cu întemeieri divine
Muma limbilor latine, dovedită pan la urmă
Limba care niciodata, nimeni nu o va supune!

Limba-n care tu te-ai stins
Şi-n care te-omagiem,
Ca foc etern culturii noastre aprins
Deşi, demult, demult te-ai dus, noi…
totuşi, totusi, totuşi te avem!

Şi te păstrăm adânc în conştiinţă
Şi îţi slavim talentul, şi nemurirea sa
Că ţi-ai iubit poporul cu marea ta credinţă
Ca va veni iar vremea când se va ridica
După cum ţi-a fost gândul şi cel din urmă dor
” Din valurile vremii” să nască nou destin”
Din tercutu-i mare , mare viitor”
Ţării noastre sfinte, pe care o iubim!

Cosmina Cozmean – Eminescu

Eminescu a murit doar aparent
epigonii l-au ucis fără să-l ucidă
fără să-l doboare de puntea spre viitor
vrând să mutileze limba sfântă
Eminescu nu mai e deși mai e
a pierit în genunea uitării fără să piară
precum martirii răstigniţi pe cruce
de către cei fără cruce
Eminescu strigă
de dincolo de spaţiu şi de timp:
– Până când veţi răstigni Cuvântul?
iar glasul lui reverbereaza mereu
în inimile celor care
cu veneraţie îi păstrează:
verbul viu preţ de o veșnică viaţă.

One Response to Steaua Eminescu – grupaj omagial al unor poeți din Cenaclul Națiunea

    Lasă un răspuns

    Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

    *