În centrul vechi al orașului Constanța, se află statuia poetului roman Publius Ovidius Naso. De pe soclu, acesta contemplă Tomisul. Pe faleză, în apropiere de Cazinoul din Constanța, se înalță statuia lui Mihai Eminescu. De pe piedestal, acesta privește și ascultă valurile.
Dacă Ovidius a ajuns la Pontus Euxinus din ordinul împăratului Augustus, care l-a trimis în exil, cea de pe urmă aspirație a lui Mihai Eminescu a fost să se stingă din viață la malul mării. Destinul i-a unit peste timp pe cei doi poeți, pe țărmul Mării Negre. Și astfel, „în liniștea serii”, Ovidius, bardul ce spunea că „deseori am vărsat lacrimi când am scris/ Și am udat scrisul cu plânsul meu”, respiră alături de Eminescu, cel ce mai avea „un singur dor.”
De altfel, un singur dor îl măcina și pe poetul roman. Ovidius, poposit „aici pe țărmuri singuratice”, nealinat în urma despărțirii de casă, de prieteni și de iubita sa, și-a scris „Tristele” suspinând după înțelegere și părtășie spirituală. Muzele, către care surghiunitul își înălța cântul, l-au auzit și i-au împlinit rugăciunea. „În toată lumea, nu poate fi altul mai trist”, își murmura Ovidius jalea, de aceea Muzele au plămădit peste veacuri, din melancolia și lacrimile lui calde, un poet ce avea să îi fie lui Ovidius semen și urmaș pentru totdeauna pe tărâmul poeziei.
Și astfel, din plânsul lui Ovidius și din sarea mării, Muzele l-au întrupat pe Eminescu. Și i-au dăruit meșteșugul lui Ossian și dorul după mare. Eminescu iubește „codrul des”, lacul albastru, „teiul sfânt”, „umbra de cetini”, dar cu toate acestea, nu își poate imagina propriul sfârșit decât lângă mare. Aceasta pentru că în adâncul inimii, în cea mai ascunsă încăpere a sufletului său, este scris că Muzele i-au hotărât soarta chiar acolo, pe malul mării. La Pontus Euxinus, ele au decis că Ovidius va avea un vlăstar în ale literelor și acesta va fi Eminescu. Nu este o întâmplare că Luceafărul poeziei românești se simte urmașul Romei și își întreabă retoric, cu îndurerată mirare, contemporanii: „Voi sunteți urmașii Romei?” Căci nu epigonii sunt coborâtorii din vița „nobilă latină”, ci el, adevăratul urmaș-poet al lui Ovidius.
Publius Ovidius Naso a rămas pentru eternitate la Tomis. Iar Eminescu i s-a alăturat. Sub cerul mării, sub strigătele pescărușilor, sub strălucirea soarelui și a stelelor, Ovidius și Eminescu merg alături, doi visători la Pontul Euxin.
Revin.Toti cei ce l-au vrut si inca il mai vor pe Eminescu sters din memoria fiintei romanesti au dat ordin sa se compuna pe muzica de romanta poezia”Mai am un singur dor”Aceasta poezie nu se canta,ea se plange.Ea este plansul infundat al geniului in fata mortii implacabile pe care i-o pregatesc dusmanii,asemeni ciobanului mioritic,care se pregateste pentru trecerea pe taramul celalat cu seninatate infruntand spiritual hienele salbatice care au invadat Romania din vremea Impartului Traian pana in zilele noastre.Aceast zi de 15 ianuarie este marcata imperceptibil in sfastica Caii Lactee,dar cu o perceptie negandita ci doar simtita de catre cea mai adanca simtire omeneasca pe plaiurile mioritice ale Carpatilor si-n Gradina Maicii Domnului.Eminescu a plutit peste poporul roman venit din Universul infinit,ca si Isus Cristos peste omenire,si s-a intors inapoi sa straluceasca in vecii vecilor.
Eminescu urmasul Romei?Acest semn de intrebare nu a fost pus de Eminescu acolo ci de catre cei ce vor sa-l ingroape pe geniul nostru national,intru poezie,istorie,economie,viata sociala,politica si tot ce poate respira a romanism si a universal pe mapamond.EL CARE A SPUS CA TOT CE E PERFID SI LACOM ,TOATA PLEAVA ,AST GUNOI,A AJUNS A FI STAPANA SI PE TARA SI PE NOI…,bulgaroi cu ceafa groasa,grecotei cu nas subtire,…toate mutrele aceste sant pretinse de Roman,toata greco-bulgarimea e nepoata lui Traian.Eminescu se pretindea Dac .El a vrut sa refaca Dacia Mare nu Roma Mare,el a scris celebrul Juramant al unui Dac nu al unui Roman.El care stia ca Roma imperiala a dus numai nenorociri poporului Dac sa se considere Roman?Ar trebui revizuit acest pasaj cu semnul intrebarii pe care in nici un caz nu la pus Eminescu acolo.