Pe zi ce trece, noi dovezi de locuire milenară ies la iveală în nordul județului Botoșani. Aici, în comuna Concești, câțiva localnici au făcut o descoperire foarte importantă care va ajuta la o mai bună înțelegere a preistoriei pe aceste meleaguri. Descoperirea a numeroase fragmente ceramice și a unei statuete antropomorfe arată că în zonă au locuit comunități care au aparținut celebrei culturi Cucuteni. Daniel Ciucălău, arheolog în cadrul Muzeului Judeţean Botoşani, a confirmat că, din punct de vedere istoric, a fost descoperită o adevărată comoară. Specialiştii botoşăneni ajunși la fața locului au studiat situl arheologic nou descoperit la Conceşti. Comuna Concești este situată în nord-estul județului Botoșani, pe cursurile văilor Coneasca și Langa. Comuna are în componență două sate: Concești, reședința de comună și Movileni.
Prima atestare documentară a satului Concești datează din anul 1637 și se referă la vânzarea satului și moșiei Concești. Numele de „Concești” vine de la „conci” = coc de păr, sau cerc de lemn, de lână împletită etc., învelit în pânză sau într-o împletitură de păr, pe care, în unele regiuni de la ţară, îl poartă femeile măritate pe creştetul capului, sub basma (acest lucru se făcea pentru protejarea capului de radiațiile cosmice postapocaliptice, ce încă influențau viața oamenilor; femeile prin această protecție asigurau și sănătatea copiilor pe care urmau să îi nască; de aceea femeile măritate nu umblau cu capul descoperit). „Conci” se mai numeşte și pieptănătura tipică femeilor românce din Vidin (geții sudici; Bulgaria). Așa cum bărbații purtau căciula specifică cu vârful întors (ca și sabia cu vârful întors, ca și Lupoaica dacică cu capul întors; semn al Apocalipsei care se va întoarce) și femeile purtau conciul, basmaua sau comănacul. Ca istorie, sunt menționate pe teritoriul comunei Concești așezări omenești din paleolitic, neolitic, epoca metalelor, așezări de tip roman, dar și așa zisul „Mormânt de la Concești”, cunoscut ca „Mormântul Craiului”, cu un foarte bogat tezaur, care a aparținut probabil unei căpetenii hunice din secolul al-IV-lea, e.n, sau unei căpetenii locale geto-dace. Cea mai mare parte a tezaurului se găsește în prezent la Muzeul Ermitaj din St. Petersburg (Rusia).
Luni, 8 septembrie 2014, câțiva localnici din comuna Concești aflați pe câmp, în zona „La Iezuț”, între Conceşti şi Movila, pentru supravegherea lucrărilor agricole de toamnă, au observat că în urma plugului tractorului au răsărit fragmente ceramice. Surprins de acest lucru, Raul Teioşanu a căutat printre aceste fragmente și nu mică i-a fost mirarea când, pe lângă părți de vase, a descoperit și o statuetă antropomorfă, care o reprezintă pe zeița fertilității sau zeița-mamă. Ceramica este una de foarte bună calitate, finisată la exterior, fapt care o încadrează cronologic în celebra cultură Cucuteni (circa 3000-4000 î.Hr.). Pe lângă statuetă, care este un artefact deosebit de valoros, tânărul a mai descoperit torți de vase ceramice, fragmente de dimensiuni mari, care pot fi reconstituite ulterior, dar și un vârf de săgeată de silex. Arheologul Daniel Ciucălău a ținut să menționeze: „Toate aceste piese sunt foarte interesante, mai ales statueta. Din punctul meu de vedere, reprezintă o comoară. Pentru cine caută aur, argint, nu. E o descoperire deosebită. Locul respectiv este o așezare aparținând Culturii Cucuteni.” La o primă vedere, arheologul crede că una dintre piese ar putea fi piciorul unei mese de cult, restul fiind fragmente de vase din epoca neolitică. Despre statuetă, muzeograful a spus că este foarte rară, diferită față de celelate piese pe care le deține deja Muzeul Județean, Zeița – Mamă de la Concești având brațe și o formă mai plată. Cultura Cucuteni reprezintă una din cele mai importante civilizații preistorice din Europa. Aria sa geografică cuprinde nord-estul Munteniei, estul Transilvaniei, Moldova și Basarabia, dar și teritorii din actuala Ucraină (Marea Aria Getică). Principala caracteristică a acestei culturi neolitice este ceramica de foarte bună calitate, finisaje extraordinare, bogat și variat pictate. De asemenea, în această cultură au apărut și forme de locuire preurbană, populația ocupându-se cu agricultura, vânătoarea, țesutul sau alte meșteșuguri. Specific acestei culturi este cultul Zeiței Mamă, reprezentat de nenumărate statuete antropomorfe.
O importantă descoperire arheologică făcută de-a lungul timpului la Concești este Mormântul Craiului. La începutul secolului al XIX-lea, între anii 1811 și 1812, la 6 km. de Darabani, o surpare de pământ a deschis calea către un mormânt antic uluitor. Istoricul Alexandru Odobescu relatează în cartea sa „Note de călătorie” episodul descoperirii „mormântului crăiesc” de la Concești: „… un băiat de 13 ani, numit Vasile al Pachiței, din cătunul Langa, împreună cu alți copii din sat, păscând oile pe coasta stângă a pârâului Podriga (…) aflară într-o zi, subt o surpătură proaspătă a malului, o tablă rotundă de argint și mai multe pietre scumpe, precum rubine și smaragde. Copiii obținură pe acele pietricele covrigi și smochine de la un evreu din Darabani, dar proprietarii moșiei, fiind îndată înștiințați, puseră să caute printre năruiturile malului, și găsiră (…) o boltă zidită de piatră cioplită și pardoseală cu lespezi, în care se văzu un mormânt cu osemintele unui om, înconjurate de numeroase și bogate podoabe, precum și un schelet de cal.” Se pare că în „mormântul crăiesc”, pe lângă osemintele „craiului” și ale calului său credincios, s-ar fi găsit un arc cu săgeți, o spadă, un corn „buciumător”, un sceptru și un scut, „…toate de argint, decorate cu poleiuri și pietre prețioase”. În aceeași criptă s-ar fi aflat un coif aurit, cu o coroană de aur împrejur, dar și statuetele unei cloști cu pui de aur. Se pare că descoperitorii tezaurului au luat acasă două catarame de aur de la șaua calului, dar și mai multe pahare de aur, „…din care au avut până în anii din urmă două, pe care le-au stricat spre a le preface în alte obiecte”.
Din relatările vremii, consemnate în studiile lui Al. Odobescu și V. Pârvan, mai aflăm că mormântul adăpostea trei obiecte prețioase, foarte bine conservate și care astăzi pot fi văzute la Muzeul Ermitaj din St. Petersburg. Primul – o tavă de argint (discus), sculptată cu portretele unor centauri și ale unor soldați luptându-se cu fiarele sălbatice. Al doilea – un vas de argint (situla), de forma unei găletușe, purtând la exterior trei basoreliefuri cu scene din mitologia greacă. Al treilea – o urnă din argint aurit (hydria), de aproape jumătate de metru înălțime și grea de cinci kilograme, ornată cu centauri și scene de vânătoare. Istoricii afirmă că aceste obiecte aparțin secolului al II –lea d. Hr. Dacă despre cele trei vase se poate spune fără îndoială că sunt de proveniență romană sau grecească, adevărul despre sorgintea proprietarului lor, căpetenia îngropată la Concești, este dispus între două teorii. Prima teorie spune că podoabele ar fi putut fi luate drept pradă de război de către un trib mongolic, după lupte cu romanii și apoi îngropate alături de căpetenia tribului, după obicei. Cealaltă versiune afirmă că mormântul aparține neamurilor de barbari care au jefuit imperiul bizantin la începuturile creștinismului. Deocamdată dovezi clare pentru veridicitatea descoperirii de la Concești avem numai în cazul celor trei vase romane sau grecești păstrate la Ermitaj, în timp ce despre existența podoabelor aurite și a armelor de luptă (care ar avea sorginte mongolică, dacă e să ne luăm după descrierile lăsate moștenire de contemporanii descoperirii, ele fiind pierdute) istoria nu păstrează nici un argument de netăgăduit. În aceste condiții, e mai probabil ca „mormântul crăiesc” să fie al unei căpetenii dacice din nord, al uneia ce a condus grupurilor de legionari romani sau a goților care, în primele secole ale erei noastre, și-au întins pentru o vreme împărăția de la Caucaz la Tisa. În tot cazul, numai prin cele trei vase de argint găsite atunci și păstrate la Muzeul Ermitaj din Sankt Petersburg, dar și prin descrierile amănunțite asupra mormântului păstrate în însemnările vremii, „mormântul crăiesc” rămâne pentru specialiști una dintre descoperirile arheologice importante de pe teritoriul României de azi. În urma unor cercetări personale am descoperit în arhivele virtuale ale muzeului sus amintit vasul de argint aurit cunoscut ca „amforă”, provenit din Moldova (în prezent România) și aparținând secolului patru d.Hr. Materialul din care este realizat: argint aurit. Tehnica: relief. Dimensiuni: h. 42,5 cm. Numărul de inventar: 2160-1. Locul și data descoperirii: „Satul de Kontseshty (Conceşti), malul drept al râului Prut, găsit în 1812.” Descrirea ce însoțește acest artefact este cea care urmează: „Această amforă a fost destinată pentru vin. Suprafața de corpul său este împărțită în trei frize de benzi ornamentale. Friza superioară prezinta scene de vânătoare, cea centrală o scenă de luptă cu războinici greci și amazoane, iar friza inferioară prezintă trei nereide plutitoare pe animale fabuloase cu cozi de pește, un tigru, un cal și un ibex. Frizele sunt abil executate într-o manieră tipică a artei greco-romane distinsă pentru compozițiile sale dinamice și imagini expresive. Subiectele și tratamentul lor detaliat, precum și forma de navă, sunt tipice pentru arta greacă. Cu toate acestea, vasul a fost produs în epoca bizantină timpurie și într-o anumită măsură reflectă cultura Bizanțului, care se vede în unele motive decorative și detalii privind forma în mod clar. Amfora a fost găsită în mormântul bogat al unui șef barbar. Este atribuit momentului în care hunii au dominat Europa de Est.”
Pe lângă acest „Mormânt al Craiului”, Darabaniul a mai oferit șansa unor descoperiri spectaculoase. Astfel „Într-un ogor din satul Teioasa, comuna Darabani, s-a descoperit un mormânt preistoric, care se pare a fi fost al unui șef de războinici (tot un Crai). În el s-au găsit arme (scut, lance, vârfuri de suliți și de săgeți de fier și de bronz), o piatră funerară hexagonală, fragmente de os, urne de cenușă funerară, bucăți dintr-o amforă rudimentar arsă la interior și altele.” Așa începe un articol publicat în anul 1939 în ziarul „Cuvântul nostru”, prin care se anunță o descoperire arheologică de excepție la Darabani. Restul articolului este o apologie pentru încredințarea obiectelor descoperite la Teioasa căminului cultural „Lumina”, condus de avocatul Emil Costeanu, „…mare și asiduu cercetător al trecutului Darabanilor, care nu se poate împăca cu ideea acesta, de a i se lua comunei tezaurul arheologic cel mai de preț aflat pe pământul ei.” Mai multe detalii despre acestă descoperire aflăm dintr-un manuscris al lui Emil Costeanu, datând din toamna anului 1939. Mormântul a fost descoperit „incidental, cu ocazia unor săpături făcute în o culme a țarinei cetățeanului David Th. Matei. Mormântul a fost descoperit la o adâncime de aproximativ un metru. Majoritatea obiectelor, forma lor și restul amănuntelor creditează prezumția că mormântul descoperit însușește toate caracteristicile incinerărilor preistorice. Comparația obiectelor găsite la Darabani cu similarele lor fotografii din diferitele tratate de istorie, arheologie și studii speciale, duce odată mai mult la confirmarea că mormântul de la Darabani este un mormânt preistoric (î.Hr.), rămânând specialiștilor inițiați îndatorirea de a-i fixa definitiv originea istorică și timpul.”, conchide Costeanu în manuscrisul său, publicat mai apoi în ziarul „Curentul”. Nu știm cui a fost încredințată până la urmă mica comoară găsită în 1939 la Teioasa. Cert este însă că ea n-a mai ajuns până la noi și, asemenea arhivelor oficiale ale Darabanilor, pierdute într-un bombardament din timpul celui de al doilea război mondial, ne dăruiește peste generații, doar umbra presupunerilor și, mai ales, frumusețea legendelor. În aceeași zonă de interes istoric (la Horodiștea), s-a descoperit un sit arheologic important („În Bâtcă”), pe malul drept al Prutului, constând într-o așezare civilă din perioada de tranziție de la eneolitic la bronz (aprox. 3500 – 2500 ani).
Toate aceste descoperiri arheologice importante din județul Botoșani, dintre care se evidențiază tezaurul de la Concești, împreună cu descoperirile arheologice de la Teioasa și Horodiștea, sunt dovezi clare de atestare a peste două milenii de viață pe aceste meleaguri moldave de nord.
Lasă un răspuns