Ani de zile m-a frământat contextul istoric al abdicării Regelui Mihai I pe 30 decembrie 1947. Am trăit ca adolescent propaganda, atât a regimului comunist, cât şi a Radio Europa Liberă privind alungarea din ţară a suveranului. De liceean nu mi s-a părut credibilă nici varianta comunistă oficială că Mihai I a abdicat şi a plecat din ţară cu un tren plin de tablouri şi bunuri de patrimoniu, dar nici cea occidentală via Europa Liberă că Mihai I a abdicat pentru că 1000 de tineri urmau să fie împuşcaţi.
Istoria a dovedit că Regele Mihai I a abdicat extrem de uşor, iar cei 1000 de tineri au devenit în timpul gulagului comunist un număr de zeci de mii care au murit în închisori sau la Canal. Ca în orice istorie adevărul e undeva la mijloc. Regele Mihai I a abdicat uşor în schimbul unei înţelegeri financiare onorabile. Stalin şi sovieticii nu au uitat că Regele Mihai I a întors armele la 23 augucet 1944 scurtând războiul antihitlerist şi pentru că a oferit Basarabia pe tavă Moscvovei. Conform documentelor, în răsturnarea Monarhiei comuniştii români au avut numai un rol de executanţi ai ordinelor Kremlinului, care dorea o plecare a Regelui Mihai de pe tronul României într-un mod amiabil. Totul a început când Mareşalul Josif Broz Tito din Iugoslavia a vizitat oraşul Bucureşti, în decembrie 1947, în timp ce Regele Mihai era plecat din ţară. Tito a anunţat guvernul lui Petru Groza că URSS doreşte înlăturarea Regelui. Aşa că, la întoarcerea în ţară a Regelui, pe 21 decembrie 1947, decizia de abolire a monarhiei şi instaurarea unei republici populare, ca în restul ţărilor sovietice din Balcani, era deja hotărâtă.
Abdicarea tânărului Rege Mihai I la finele anului 1947 era un eveniment previzibil pentru majoritatea contemporanilor. În fond, el era ultimul lider care reprezenta regimul de dinainte de al Doilea Război Mondial în întreaga Europă Centrală şi de Est. În noiembrie 1947, Mihai a călătorit la Londra la nunta viitoarei Regine Elisabeta a II‑a, ocazie cu care a cunoscut-o pe Prinţesa Ana de Bourbon-Parma, care urma să-i devină soţie. Potrivit propriei sale declaraţii, Mihai a revenit acasă „la sfatul expres al lui Winston Churchill”, care se spune că l-ar fi sfătuit pe Mihai că, „mai presus de orice, un rege trebuie să fie curajos”. După întoarcerea sa în România, Mihai a fost silit să abdice la 30 decembrie 1947. În şedinţa extraordinară din 30 decembrie 1947 a Cabinetului, Petru Groza a declarat: „…monarhia era o piedică serioasă în calea dezvoltării poporului nostru şi că (…) poporul a făcut azi un divorţ şi decent, şi elegant de monarhie. (…) Vom îngriji ca fostul rege să plece liniştit pentru ca nimeni să nu poată avea un cuvânt de reproş pentru acela care, înţelegând glasul vremurilor, s-a retras”. La 3 ianuarie 1948, Mihai a fost silit să părăsească ţara, urmat la peste o săptămână, de principesele Elisabeta de România şi Ileana de Habsburg. E interesant că regale Mihai I a plecat din ţară cu un tren special însoţit de peste 42 de tablouri de patrimoniu şi 200 de angajaţi ai Casei Regale. În această perioadă Maniu sau Brătianu cu alte câteva sute de mii de români putrezeau în puşcării sau la Canal. Abdicarea Regelui Mihai I este controversată. Potrivit acestuia, prim-ministrul comunist Petru Groza l-ar fi ameninţat cu un pistol şi cu şantajul că urma să execute 1.000 de deţinuţi studenţi dacă nu abdică. Revista „Time” scria că guvernul comunist ar fi ameninţat cu arestări a mii de oameni şi că apoi va scufunda ţara în sânge dacă Mihai nu abdică. Arhivele Securităţii Române menţionează că abdicarea regelui Mihai ar fi fost rodul negocierilor sale cu guvernul comunist, nu al vreunui şantaj, negocieri în urma cărora i s-a permis să plece din ţară însoţit de bunurile solicitate şi de o parte din suita regală. Lucrurile devin şi mai încâlcite dacă amintim declaraţia făcută de Pavel Sudoplatov, fostul şef al spionajului NKVD, în cartea autobiografică Misiuni Speciale. Memoriile unui martor nedorit: un şef sovietic de spioni, potrivit căreia ministrul adjunct de Externe sovietic Andrei Vâşinski ar fi purtat personal negocieri cu Regele Mihai în vederea abdicării, garantându-i o parte dintr-o pensie ce urma să-i fie plătită lui Mihai în Mexic. La această acuzaţie, Regele a spus că nu a fost niciodată în Mexic, însă tatăl său Regele Carol al II-lea, da. Nu se ştie exact cu ce bunuri a plecat din România. Declaraţiile variază, de la un tren plin cu valori până la patru automobile, 3.000 de dolari şi o decoraţie, şi de la bunuri în valoare de 500.000 de franci elveţieni până la 42 de tablouri, în funcţie de cei care le emit. Cu toate că s-au lansat diverse ipoteze conform cărora Regele Mihai ar fi plecat cu averi mari din ţară, relatările despre viaţa sa din exil dovedesc că acesta a trebuit să-şi câştige existenţa prin propria-i muncă şi nu a dus un trai luxos pe baza vreunei averi cu care ar fi părăsit România.
Reputatul arhitect Camil Roguski susţine că Regele Mihai l-a urât pe tatăl său, regele Carol al II-lea, deoarece i-a lăsat doar 30 la sută din avere şi a refuzat să ia parte la înhumarea rămăşiţelor pămînteşti ale tatălui său. „Eu am trăit acele vremuri şi susţin cu argumente tot ceea ce vă spun”, afirmă fostul arhitect al lui Ceauşescu, veteran doborît în război de un Messerschmit german şi care şi-a pus semnătura pe sute de construcţii de excepţie. „Regele Mihai poate fi considerat trădător al Interesului Naţional, deoarece a abdicat doar de dragul banilor. Dacă ar fi refuzat să abdice, era dat afară din România, fără să primească nici un ban. Nu păţea nimic altceva. Cei care spun că ar fi fost băgat în puşcăriile comuniste sau ar fi fost omorît, nu au nici cea mai vagă idee. Venise la putere Kominternul şi Ana Pauker era reprezentanta ruşilor. Ruşii nu aveau nevoie de probleme şi de scandal diplomatic. Nimeni nu s-ar fi atins nici măcar de un fir de păr din capul regelui Mihai. Problema s-a rezumat întotdeauna la bani. Dacă nu ar fi fost avid de avere, ar fi putut să se opună abdicării şi să plece cu fruntea sus, ca un rege. El nu a vrut să facă asta. De neînţeles este şi ura regelui Mihai pentru tatăl său, Carol al II-lea. Care copil mai este în stare să refuze să ia parte la înhumarea tatălui său? El nu s-a dus la înmormîntare deoarece şi-a urât tatăl, că i-a lăsat doar 30% din avere. Din cauza banilor, regele Mihai a refuzat să ia parte la înhumarea tatălui său, cînd i-a fost adus corpul. Aşadar, este doar o problemă de bani. Nimic mai mult”, susţinea renumitul arhitect, care a afirmat, încă de acum cîţiva ani, că regele Mihai s-a aflat permanent pe statele de plată ale regimului comunist, banii fiindu-i viraţi la Versoix, periodic, de către Victor Atanasie Stănculescu. Reputatul grafician și om politic Eugen Mihăescu a acuzat într-o carte de la Editura RAO pe fostul Ministru al Muncii Dan Ioan Popescu că a fost misteriosul personaj însărcinat de Ceaușescu, înainte de revoluție, cu plata salariului lunar către Regele Mihai, la Versoix, în schimbul tăcerii acestuia în legătură cu regimul ceaușist. Indirect, e de la sine înțeles că, dacă asemenea dezvăluire ar fi reală, Dan Mircea Popescu, fost cercetător la Academia de Studii Politice ”Ștefan Gheorghiu”, nu avea cum să nu fie ofițer acoperit al fostei Securități. ”Prin anii 90, am aflat ce l-a făcut pe Rege să păstreze tăcerea în faţa regimului ceauşist. Dan-Mircea Popescu, ministrul muncii în guvernele Stolojan, Văcăroiu şi Năstase, mi-a mărturisit că a fost unul dintre mesagerii care, fiind în misiune oficială la Berna, îi ducea personal regelui cei 10 mii de dolari, renta lunară pe care i-au plătit-o comuniştii de la Groza la Ceauşescu. Până în 1985 când, obsedat să facă economii, dictatorul a decis să nu-i mai plătească nimic. Din acel moment, nici Mihai nu a mai tăcut”, afirmă în carte Mihăescu. Casa Regală a României s-a aflat în perioada exilului sub o atentă supraveghere a unităţilor de informaţii externe ale Securităţii române, iar semnarea, la 15 iunie 1989, a “Declaraţiei de la Budapesta”, de către Regele Mihai I, a însemnat sfârşitul “neutralităţii binevoitoare” care exista între regimul de la Bucureşti şi locatarul de la Versoix.
Scriitorii Mihai Pelin și Petru Romoşan au scos la iveală un fapt senzational, necunoscut, care amestecă numele Regelui Mihai în dispariţia a 42 de tablouri din Colectia Coroanei Regale. Este vorba despre picturi care valoreaza in prezent sute de milioane de dolari, opere ale unor artisti celebri precum Rembrant, El Greco sau Caravagio. Conform scriitorului Mihai Pelin, care citează documente din arhivele Securitatii, tablourile au fost scoase din tara de Regele Mihai, in portbagajul masinii personale cu care se deplasa in Anglia, la nunta Reginei Elisabeta. Se intimpla in noiembrie 1947, cu o luna inainte de abdicare. Trei dintre cele 42 de pânze au fost identificate de scriitorul Petru Romosan in colectii private din Franta, SUA si Italia, desi, potrivit legii, tablourile care apartin patrimoniului public nu pot fi instrainate. Atit pe vremea lui Ceausescu, cât si imediat după revoluţie, guvernul roman a incercat zadarnic sa dea de urma acestor valori publice si sa le recupereze. Procesul intentat, la Geneva, de guvernul Petre Roman fostului suveran a fost abandonat din motive necunoscute. În 1997, ziarul francez “Le Monde” a scris pe prima pagina un articol despre cel mai mare comerciant de obiecte de arta din lume, Alec Wildenstein, care era acuzat ca a cumparat ilegal, de la Regele Mihai tablouri apartinind statului roman, pe care apoi le-a vândut pe bani grei. Trei tablouri extrem de valoroase din Colectia Coroanei Romane, incluse în patrimoniul national, dar dispărute după 1947, au fost identificate de scriitorul Petru Romoşan în Franţa, SUA si Italia. Doua dintre cele trei pânze – “Sfintul Sebastian” si “Portretul lui Giacomo Bosio” – sint opere ale celebrului pictor El Greco. Prima figureaza intr-o colectie privata din Franta, iar cea de-a doua la Kimbell Art Museum, in Fort Worth, Statele Unite ale Americii. Al treilea tablou, intitulat “Concerto” si pictat de artistul italian Tintoretto, se gaseste in Colectia Labadini din Milano. Colectia Coroanei Romane a fost constituita prin achizitii facute din bani publici de guvernul Bratianu, la sfirsitul secolului al XIX-lea. Acest lucru a fost recunoscut şi de primul rege al României, Carol I, care a precizat în testamentul sau ca valorile instimabile din aceasta colectie de arta sunt ale poporului român şi nu vor fi înstrăinate niciodată.
Pentru români data de 30 decembrie 1947 este o zi tristă şi nu neapărat pentru abdicarea Regelui Mihai I şi proclamarea Republicii Populare Române, ci datorită compromisului istoric şi a trocului financiar între monarhie şi comunişti. Un rege moare pe tron şi nu abdică la presiuni externe. La noi s-a preferat o înţelegere amiabilă la iniţiativa şi presiunea Moscovei ca Regele Mihai I să abdice aşa uşor, fără luptă, în schimbul unor bunuri materiale, a garantării securităţii anturajului regal şi a unui trai comod în exil. Românii s-au simţit trădaţi de două ori, atât de regele Mihai I, care reprezenta monarhia cu atâtea lucruri bune de-a lungul istoriei, pentru că a abdicat, şi de către comunişti ce au instaurat o republică populară străină de spiritul democratic românesc. În timp ce trenul regal părăsea România, încărcat de bunuri de patrimoniu, spre libertate, alte trenuri plecau încărcate din gări cu zeci de mii te tineri şi intelectuali români, elita naţională, spre drumul fără de întoarcere al gulagului. Victimele nu aveau privilegiul să negocieze cu comuniştii, ci numai să moară prin înfometare şi muncă în puşcării. Pe 30 decembrie 1947 Regele Mihai I părăsea fără luptă România lăsând milioanele de români fără nicio speranţă în ghearele comunismului. Numai în munţi nişte tineri patrioţi cu arma în mână au înţeles că ţară nu se poate preda comuniştilor fără luptă şi sânge. Azi, cazul Tovarăşului Principe Radu Duda, care controlează Casa Regală poate explică indirect multe necunoscute!
Pe lângă subiectul dezbătut în articol, să mai evidențiem un aspect din acea vreme, cu repercursiuni pt neamul românesc până în ziua de astăzi …
Efectele trădării regelui Mihai. (eseu)
Pagini de istorie adevărată de la sfărșitul Celui de-al doilea Război Mondial în care a fost implicat regele Mihai și consecințele trădării sale pentru România.
În noiembrie 1942 , după o întâlnire cu Hitler, Antonescu a spus: “Germania a pierdut războiul, acum trebuie să ne concentrăm să nu-l pierdem pe al nostru.” Mai târziu el (Antonescu) avea să înceapă o serie de tratative cu aliații pentru a obține un armistițiu bun pentru România. In noiembrie 1943 el a început negocieri secrete cu americanii și englezii. La negocierile din Cairo aliații au cerut României să se predea necondiționat, dar Antonescu și principalii lideri politici au refuzat o capitulare necondiționată. Partea română le-a transmis clar aliaților că o capitulare ar avea consecințe serioase pentru România de vreme ce Germania o ocupă și controlul resurselor românești era esențial pentru Hitler. Americanii, precum secretarul de stat Cordell Hull și armata, erau cu toții în favoarea semnării armistițiului dorit de Antonescu, cu excepția președintelui Roosevelt care avea alte planuri pentru România și insista asupra unei capitulări necondiționate și nu dorea ca România să devină un partener cu drepturi egale. Simultan, Antonescu făcea negocieri cu sovieticii, în 1944, în Stokholm. Aceștia garantau independența, integritatea teritorială și neutralitatea României, cu condiția ca România să abandoneze permanent teritoriile ocupate de ruși în 1940. Armatei germane urma să i se dea un terment de 15 zile ca să evacueze România în ordine. La acea data rușii erau disperați pentru că in vest americanii avansau și dacă România nu ieșea din război, rușii nu ar fi putut ajunge in Germania înaintea aliaților. (…)Majoritatea armatei române a stat în România în timpul războiului și Antonescu avea resurse suficiente pentru a întârzia avansul rușilor îndeajuns de mult pentru ca americanii să ajunga în Germania, Ungaria și apoi România. Deci la acel moment dat aliații aveau 2 opțiuni. Ori să semneze armistițiul cu România permițând astfel rușilor un avans rapid înspre Germania, ori să refuze armistițiul și astfel să dea amercanilor ocazia să ocupe întreaga Europă. După cum era de așteptat americanii nu erau de accord cu armistițiul, dar rușii aveau nevoie disperată de el pentru a ocupa cât mai mult din Europa înainte de sfârșitul războiului. Așa că pe 23 august 1944 un Armistițiu era gata să se fie semnat între România și URSS și singurul care mai trebuia înstiințat era regele Mihai din familia germană de Hohenzolern care ocupa tronul României. Dar ca și tatăl său înaintea lui (Carol II), și el, regele Mihai, avea să trădeze România în acea zi fatidică. 23 august 1944 e cea mai neagră zi din istoria României, când națiunea română a fost condamnată la moarte spirituală, intelectuală și sclavie sub bolșevici pănă astăzi. 23 august era ziua când Antonescu și liderii politici importanți au decis să semneze armistițiul și urmau să-l informeze pe rege. Secretarul particular al regelui, Mircea Ioanițiu, scria că în acea dimineață a fost trezit de vice-prim-ministrul Mihai Antonescu (neînrudit cu mareșalul Antonescu), care îl sunase să îi ceară ca regele să îl primească pe mareșalul Antonescu în audiență în acea zi. În ziarul Curierul din 13 octombrie 1944 generalul Aurel Aldea, unul din trădătorii care îl ajuta pe rege, confirma că Antonescu urma să-l vadă pe rege în acea zi pentru a semna armistițiul și de asemenea mărturisea că ei plănuiau o lovitură de stat in 26 august. Deaceea ei au hotărât să-l aresteze pe Antonescu chiar pe 23 august. La mascarada de proces a mareșalului Antonescu din 1946, liderul politic Gheorghe Brătianu a confirmat de asemeni că Antonescu urma să semneze armistițiul în acea zi. Trimisul special american la Moscova Averell Harriman avea mai târziu să confirme și el. Împreună cu aliații regelui, partidul comunist reprezentat de Lucrețiu Pătrășcanu a fost și el implicat. Până la acea dată evreii bolșevici din România conduși de Ana Pauker (cu numele real de Hannah Robinsohn) reușiseră să recruteze un mic grup de comuniști români care s-au alăturat evreilor bolșevici formând astfel partidul comunist.
Cât despre motivele din spatele trădării regelui, secretarul său privat Mircea Ioanițiu scria că regelui nu-i plăcea de Antonescu pentru că acesta îl trata ca pe un copil incompetent și îl ținea sub papuc. Regele îi spunea lui Gheorghe Brătianu „Dacă-l lăsăm pe Ion Antonescu să facă el singur armistițiul, ne va ține iar sub papuc”, .Practic, regele vroia să continue sa trăiască în stil extravagant și austeritatea la care îl supunea Antonescu nu îi convenea. Când Antonescu a venit la palatul regelui pentru a discuta armistițiul, el a fost arestat de regele trădător împreună cu 5 complici. Regele apoi a citit o proclamație către țară la radio, în care practic a mințit poporul spunând că un armistițiu a fost semnat, care garanta independența și suzeranitatea României. Aceasta era bineînțeles o minciună sfruntată și regele nu semnase nici un armistițiu. Apoi, pur și simplu a ordonat armatei să depună armele și să-i primească pe bolșevici. De abia pe 12 septembrie el avea să semneze un armistițiu. Intre 23 august și 12 septembrie armatei române i-a fost interzis să lupte, dar rușii încă considerau România un inamic și au invadat-o. În urma trădării regelui Mihai peste 150.000 de soldați români au fost luați prizonieri în acea perioadă și trimiși toți în gulaguri. Mulți alții au fost uciși pe loc. Din moment ce România fusese lăsată fără apărare de trădarea regelui, bolșevicii erau liberi să jefuiască România. Ca și in 1919 când bolșevicii au furat întreaga trezorerie română, ei au încercat din nou să o fure dar de data aceasta ea fusese ascunsă intr-o mănăstire și chiar dacă au fost torturați, cei care cunoșteau locația au refuzat să o divulge. Nici unul din punctele negociate de Antonescu nu se regăseau în armistițiul încheiat de regele trădător și astfel România s-a trezit sub dominație bolșevică. ,”Armistițiul”, regelui era ceea ce practic atât bolșevicii vestici, cât și cei estici vroiau –o capitulare necondiționată. Mai mult la tratatul de pace de la Paris din 1947 România fost considerată stat agresor din cauza trădării regelui Mihai și a fost forțată să semneze un tratat de pace care impunea sancțiuni economice mai grele ca cele pe care Germania le primise dupa primul R.M. Trădarea regelui a șocat soldații și comandanții români. Ioan Tobă ,”Hatmanul”,unul din cei mai mari soldați români din al 2-lea R.M., care va continua războiul în armata germană, scria în jurnalul său în 24 august : “Mareșalul înlocuit, regele trădează, armata se revoltă, guvern comunist etc. Nu mai înțeleg nimic!”.Generalul Platon Chirnoagă scria și el mai târziu: “Există aici un rege care își predă armata dușmanului? În ce țară din lume mai poate fi găsit un șef de stat asemănător? Pe 20 iulie 1945, i s-a decernat regelui trădător prin mareșalul Tolbukhin, din ordinal lui Stalin, “Ordinul Victoriei Sovietice”, Tristă onoare de a fi decorat de către dușmanul de moarte al poporului său!“. Ca întodeauna, trupele rusești au început să jefuiască România, să violeze femei și să abuzeze de civili, iar în Basarabia și în Bucovina au reînceput asasinatele, deportările și foametea. Femeile din satele românești erau atât de speriate de violatorii ruși încât fetele tinere se ascundeau pe câmp și împrumutau hainele bunicilor pentru a păcăli rușii. Acesta era comportamentul tipic al rușilor de două secole de când începuseră să ocupe teritorii românești, dar în timpul celui de-al 2-lea R.M. aceștia au afișat cel mai sălbatic comportament. În Germania de exemplu 2milioane de femei au fost violate de la 8 la 80 de ani (!). Această campanie de asasinate, jafuri și violuri era partial influențată de ministrul evreu al propagandei Ilia Ehrenburg, ale cărui texte sadistice erau distribuite printre soldații sovietici. De exemplu, un fluturaș intitulat “Ucide“, conținea aceste fraze: “germanii nu sunt ființe umane (…) Dacă nu ați ucis măcar un german pe zi, acea zi e irosită (…). Nu există nimic mai muzant pentru noi decât o grămadă de cadavre germane”. Din cauza trădării regelui armata română se afla la acea data sub control bolșevic și avea să fie forțată să lupte împotriva germanilor până la sfârșit, rezultând de aici alte 21.000 de pierderi omenești. Aceia dintre ei care au luptat și pe frontal de est, aveau după aceea să fie aruncați in pușcării si persecutați. Jaful sovietic bolșevic al României, genocidele, deportările, persecuțiile, munca forțată, distrugerea culturii și etnografiei milenare românești și cei 50 de ani de comunism și spalarea pe creier și îndobitocirea care a rezultat, nu au fost singurele efecte ale trădării regelui Mihai. Prin scoaterea României din război, frontul de est a intrat în colaps și asta a scurtat războiul și i-a ajutat pe bolșevici să ajungă în Germania. Mareșalul Antonescu avea destule resurse pentru a întârzia avansul bolșevic, astfel încât Europa să fie ocupată de americani. Trădarea regelui a permis bolșevicilor nu numai să distrugă România și poporul Român în următorii 50 de ani, ci și distrugerea multor altor națiuni est-europene care au fost și ele ocupate de bolșevici. Mareșalul Antonescu avea să fie executat după o mascaradă de proces în 1946, ca și multe alte mii de membri ai elitei românești și cadavrul său a fost distrus pentru a nu avea mormânt. Ultimele sale cuvinte au fost “Trăiască România!”.Regele Mihai a continuat să colaboreze cu prietenii lui bolșevici încă trei ani. Mii de români s-au retras în munți după invazia bolșevică și au luptat împotriva comuniștilor timp de decenii. Regele trădător nu se afla printre ei. La 6 martie 1945 el a semnat actele de formare a unui nou guvern bolșevic condus de dr. Petru Groza, ceea ce a însemnat o condamnare la moarte pentru societatea românească. Deci, 6 martie 1945 reprezintă începutul dezastruos al prăbușirii neamului, a Țării și mai ales a Credinței Strămoșești în prăpastia comunistă. Ce-i păsa regelui trădătpr ! Imediat el a organizat un banchet regal unde toată elita armatei rusești și a bolșevicilor evrei și români a fost invitată. Într-adevăr, diplomatul sovietic Andrei Vyshinsky trimitea la 1 martie 1945 o telegramă lui Stalin în care spunea: “Regele a subliniat în repetate rânduri dorința sa de a păstra pe deplin cele mai bune relații cu guvernul sovietic”. Pe tot parcursul acaparării României de către bolșevicii conduși de evreica Ana Pauker (Hannah Robinsohn), regele trădător nu a refuzat niciodată să semneze vreo lege de care aveau nevoie bolșevicii și care aveau să ducă la moartea a zeci de mii de români nevinovați, la deportări și arestări, tortură și asasinat, a tuturor celor care se credea că ar fi, sau ar putea constitui o amenințare pentru noua ordine bolșevică. El a refuzat de asemenea să grațieze soldații care au luptat pe frontul de est și care fuseseră închiși după război. După alegerile falsificate din 1946, el s-a adresat parlamentului la 16 noiembrie 1946 susținând dezastrul produs de bolșevici. Printre altele el a spus atunci: “exprimăm simțămintele noastre de recunoștință către glorioasa armată sovietică și către eroii ei, căzuți pe pământul țării noastre, pentru eliberarea poporului nostru și a Ardealului de Nord și pentru libertatea tuturor popoarelor”. Pentru trădarea lui, Stalin l-a recompensat cu ordinal Pobeda, cea mai mare disticție bolșevică. El avea să îl poarte cu mândrie la fiecare ocazie. Stalin i-a mai făcut cadou și 2 avioane. Până în 1947 regele trădător și bolșevicii s-au tratat reciproc cu curtoazie. Generalul sovietic Susaikov era partenerul de vânătoare al regelui, în timp ce generalul sovietic Malinovski era decorat de către rege cu ordinul Mihai Viteazul. Susaikov în schimb îi procura regelui piese pentru automobile. Care erau pasiunea sa. În tot acest timp, după cum vom vedea mai târziu, România iși dădea ultima suflare. În sfârșit, după ce bolșevicii au transformat România și nu mai exista nici o amenințare serioasă anti-comunistă, regele trădător a abdicat și a părăsit țara. Când este întrebat astăzi dece a abdicat, trădătorul minte fără jenă spunând că: “mii de studenți erau ținuți ostatici de către comuniști”. Până azi, nici măcar un singur “student” nu i-a susținut această poveste, nici măcar sub anonimat. Regele a părăsit țara cu un tren încărcat cu bunuri personale. Conținutul acelui tren nu este cunoscut. Totuși, exista o listă de tablouri valoroase ale unor pictori faimoși ca Rembrandt, aparținînd statului Român, care au dispărut odată cu plecarea regelui. După aceea, pe tot parcursul șederii sale în vest, el nu a făcut nimic pentru națiunea română, rămasă distrusă în urmă. El nici măcar nu s-a obosit să-și învețe copii limba română și când aceștia au venit în România în 1990, după căderea comunismului, nu puteau vorbi românește. După ce a trădat din nou România alăturându-se trădătorilor din 1989 și semnând Declarația de la Budapesta, el s-a întors în România în 1990 și a început să revendice tot felul de palate, bunuri și bogății. Astăzi trăiește din aceste bogății și din taxele românilor sărăciți care trebuie să-i plătească și pensie. Conform declaraţiilor făcute de Ion Tucă, directorul Casei Regale a României, pentru Forbes România, totalul ar ajunge la aproximativ 22.100 de euro pe lună. El este azi unul din cei mai bogați oameni din România, dar tot nu face nimic pentru națiunea română. După trădarea regelui, patrioții români s-au înrolat în armata germană și au continuat lupta, sau s-au retras în munți unde au continuat să lupte împotriva bolșevicilor încă 2 decenii.
Majoritatea implementării postbelice a bolșevismului în Europa de Est, a fost făcută de evrei comuniști. Exemplu: Marx (Mordechai), Lenin (Ulianov), Trotsky (Bronstein), Stalin (Djugashvili), Kaganovich (Kogan).
Acesta era și cazul în România, unde evreica Ana Pauker (Hannah Robinsohn) a devenit dictator suprem și trăgea sforile în spatele păpușilor române din guvern. În anii ‘50 România era deja condusă numai de alogeni, ca de exemplu:
Silviu Brucan (Saul Bruckner) – responsabil cu propaganda, deasemenea important în “revoluția” bolșevică din 1989.
Leonte Tismăneanu (Leonid Tisminetscki) – șef al editurii comuniste, șef al organizației marxist-leniniste de la Universitatea București, tatăl lui Vladimir Tismăneanu – falsificator al adevărului despre communism.
Valter Roman (Ernest Neulader), – șef al propagandei în armată, ministru de comunicații, tatăl lui Petre Roman – membru important al “revoluției” bolșevice din decembrie 1989.
Dionisie Patapievici (Denys Patapiewicsz) – director în Banca Centrală, tatăl lui Horia Patapevici – șeful Institutului Cultural Român și un protector al foștilor comunști.
Iosif Chișinevschi (Iosif Broitman) – vice președinte al Consiliului de Miniștri
Miron Constantinescu (Meir Khon) – șef al Comisiei de Stat Planificări, Ministrul Învățământului.
Alexandru Nicolschi (Boris Grunberg) – criminal maniac, șef al Securității, cap al “Terorii Roșii”, organizator al “Experimentului Pitești”, s-a alăturat ocupației bolșevice a Basarabiei in ‘40-’41.
Gheorghe Gaston Marin (Gheorghe Grossman) – Ministru al Economiei, a “negociat” la Tratatul de Pace de la Paris din 1947, un dezastru economic pentru România.
Gheorghe Pintilie (Pantelei Bodnarenko) – director al Securității, organizator al deportărilor, arestărilor, persecuțiilor, muncii forțate, asasinatelor, etc…
Baranga Aurel (Aurel Leibovici) – Inspector General al Artelor
Leonte Răutu (Lev Nikolayevich Oigenstein) – membru AgitProp (agitație & propaganda), înainte de 44 –șef al direcției pentru Propagandă și Cultură, distrugător al culturii și etnografiei românești.
Ghizela Vass – șefa Secției de Relații Externe, bunica lui Bogdan Olteanu – președinte al Camerei Deputaților.
Alexandru Bârlădeanu (Sașa Goldenberg) – secretar general al Ministerului Economiei, s-a alăturat ocupației bolșevice a Basarabiei în ‘40-‘41 , membru important al “revoluției” bolșevice din decembrie 1989.
Lotar Rădăceanu (Lothar Wurzer) – Ministrul Muncii
Mihail Roller – președinte al Academiei Române și coordonator al falsificării istoriei României, a ditrus istoricii onești.
Și mulți, mulți alții…! În mâna ăstora a lăsat trădătorul rege țara și neamul Românesc! Și în mâna copiilor și nepților lor, ne mai aflăm încă. Acestea sunt rezultatele TRĂDĂRII regelui Mihai ! Vai de sufletul lui! Că îi dă Dumnezeu ani mulți de viață dar oare ”mai poți fi om dupa ce ai anchilozat cu întreaga ființă în poziție patrupedă?”
Motto: Karl Marx (Mordechai) spunea despre sine: “sufletul meu, cândva aparținând lui Dumnezeu, e acum destinat iadului”
Este un articol murdar, contrafăcut de la un capăt la altul, care se autocontrazice în toate afirmațiile și care este contrazis de toate faptele istorice. Este rușinos pentru un ziar numit Rațiunea să publice asemenea minciuni care ar fi putut verificate foarte ușor.
Documentele secrete ale tradarii Regelui Mihai.
De la Visinski la Stalin, Molotov si Beria. EXCLUSIV
http://www.ziaristionline.ro/2011/06/23/documentele-secrete-ale-tradarii-regelui-mihai-de-la-visinski-la-stalin-molotov-si-beria-exclusiv/