Suntem ce-am fost, ba chiar mai mult
lichele vrednice-n urcare –
din bolșevism ne tragem seva
și vrem a sa restaurare.
Dar – lucru lesne de-nțeles –
nu-n orice chip, ci inspirat,
cum dialectica pretinde
în comunismul luminat
și cum unita Europă
de formă-i doar preocupată,
căci e știut că în esență
democrația ei e moartă.
(În confruntarea cu a noastră
democrație carpatină,
democrația apuseană
pare uzată și haínă…
Corul lătrătorilor:
Deși sporește an de an
a datoriei grea povară,
putem oricând să dovedim
că nu-i vândută-ntreaga țară.)
Ni se impută lichelismul
din care am făcut o artă,
când statului încăpușat
noi i-am croit o altă soartă?
S-avem pardon, dar nu se spune
când rău-n trup e peste poate
de moartea își ascute coasa,
că numai cui pe cui se scoate?!…
Așa și noi. Din lichelism
făcut-am zale pentru țară,
ca-n socoteli să nu-ncurce
toți nepoftiții din afară.
Ba și mai și – clară dovadă
că statu-i bine cârmuit:
Pe băgăcioși îi mazilim,
iar chiorii-nvață ce să vadă!
Știind prea bine că-n istorii
se-amestecă bunul cu răul
cum însuși omu-i plămădit,
și-abia când sensu-n fapt istoric e zidit
divinul deget granițe trasează
între sublim și detestabil,
întreb atunci:
Ce-i de dorit,
ca alții pentru noi să facă
și, resemnați, fărâme să primim
de la festinul lor
peste atâtea veacuri arcuit,
ori să-ndrăznim
– nepricepuți dar cu elan –
căruța românească s-o mișcăm,
chiar de-o luăm pe-un drum cotit?…
Oricât de tare ne-ar durea
parte avem de tristul adevăr:
Au fost sfinți mii și vor mai fi,
dar nu ei trag istoria de păr!
Istoria umană-i dusă mai departe
– astfel plinind a timpului menire –
de-aceia toți ce-s torturați de-un scop
și nu se tem de-a vulgului cârtire.
Cum scopu-nalt se folosește
de mijloacele deocheate,
noi ne-nlțăm și ne menținem
prin lucrătură ca la carte:
Minciuni, trădări, sluj cât încape
și multe alte josnicii,
fără de care-i imposibil
lichea faimoasă să devii.
Le rabzi pe toate, totul trece
când te-ai ales cu vreun folos,
dar orice-ai face, mori lichea
chiar de-ai întors haina pe dos…
Lasă un răspuns