Pentru că la ultima zidire a Lumii după Marele Potop Planetar ce a omorât 98 la sută din omenire salvarea a venit din partea turmelor de vite fără de număr ale Geților de Aur primordiali, aceștia au menținut aceeași tradiție milenară a creșterii animalelor și a „aninării” de vârfurile montane ale întregii Europe. „Vlahiile” instituite de cei „botezați” de Potopul Planetar, de cei trecuți prin marele zid de apă („Wall”) au „încununat” Europa (IO-ropa) cu așezările lor montane. Între timp semințiile s-au mișcat în teritoriul continental și nu numai, au și instituind și fixat granițe și hotare ce nu erau.
Astfel s-au trezit prinși vlahii noștri (aromâni, istro-români, megleno-români, etc.) în enclave etnice, recunoscute sau nerecunoscute de popoarele ce s-au „închis” teritorial. Avem și acum sute de mii, dacă nu milioane de urmași ai Geților de Aur primordiali, ce sunt pierduți prin această Europă ce se dorește unită, dar este atât de fragmentată. Din vasta istorie mai mult necunoscută a vlahilor noștri dragi, geți – be – geți, trebuie să ținem minte strălucirea și măreția măreței metropole, numită Moscopole (Voshopole – orașul oierilor), a vlahilor aromâni din sudul Albaniei de astăzi. Populația acestuia era așa de numeroasă, încât depășea în epocă orice alt oraș balcanic, exceptând Istanbulul. Moscopole a fost supranumit și „Atlantida aromânilor”. Acestei „Atlantide” terestre aromânii au dorit să-i închine „Memorialul Moscopole”, un semn care să marcheze trecutul cu care se recomandă contemporanilor și posterității.
În Moscople, oraș populat exclusiv de vlahi (aromâni), existau către sfârșitul secolului al XVIII (la anul 1768) numeroase corporații manufacturiere, zeci de biserici (în jur de 70), instituții comerciale și bancare, numeroase școli comunitare – e drept că în limba greacă, limba culturii bisericești ortodoxe și laice în regiune. Exista de asemenea o tipografie unică în Balcani pe atunci, înființată înainte de anul 1730, dar și o Academie („Noua Academie” – instituție de învățământ superior) datând și aceasta din 1744 (după ce fusese încă de la începutul secolului numai colegiu, deci școală de învățământ secundar), – singura instituție de învățământ de acest grad din zonă în vremea aceea, de tipul Academiilor Domnești de la noi, din Valahia și Moldova timpului. Se înțelege însă că era vorba de școli în limba greacă (limbă impusă), a bisericii oficiale ortodoxe de pe teritoriul fostului imperiu bizantin și apoi otoman. Cum se știe, pe atunci, chiar la Academiile Domnești din Moldova și Țara Românească (Valahia) limba de predare era tot greaca.
La tipografia din Moscopole însă, s-au tipărit și cărți (mai ales cărți de cult bisericesc, dar și de uz școlar) în graiul aromân, dialect românesc local, cu litere grecești – echivalent al scrierii chirilice românești din Țările Românești – așa cum mărturisește unul dintre iluminiștii aromâni ai timpului, învățatul Gheorghe Roja în lucrarea sa în limba germană apărută în anul 1809, tradusă și în românește în 1867 și tipărită la Craiova de aromânul Sergiu Hagiade, sub titlul: „Cercetări despre Românii de dincolo de Dunăre.” (Hristu Candroveanu – „Carte de vacanță pentru aromâni”, vol. II, pag. 3 – 7).
În anii 1760 și 1790, orașul a fost jefuit și ars de Ali Pașa din Ianina și de trupele de albanezi, determinând emigrarea majorității populației. Astăzi, Moscopole este un simplu sat, cu circa 1000 de locuitori. Principalele ocupații ale aromânilor au fost păstoritul, cărăușia, agricultura și comerțul. Distrugerea Moscopolei provoacă împrăștierea aromânilor, în special a familiilor înstărite, în marile centre ale Europei ca: Belgrad, București, Viena, Veneția, Budapesta, etc. Atât prin acest exod, cât și prin legăturile comerciale ale comercianților aromâni, a fost favorizat contactul lor cu românii din țară si, sub influența Școlii Ardelene, de orientare latinistă, aromânii încep să scrie cu caractere latine. Emigrația aromână din România descoperă asemănările frapante dintre limba aromână și limba română și, în rândurile coloniei aromane din București, interesul pentru organizarea unui învățământ în românește, pentru aromâni și meglenoromâni crește din zi în zi. În cazul coloniilor grecești din Imperiu, în toate privilegiile și actele numeroaselor lor comunități bisericești era vorba doar de greci și vlahi (Griechen und Walachen), iar în inscripția de pe biserica din Miskolc este vorba numai și numai despre vlahi. Nimeni nu a avut un interes să caute originea acestui popor numit „vlah” și să-i ofere o identitate, o cultură. Dintre țările străine, fără enclave vlahe, singură Austria s-a arătat interesată de emigrația valahă: „Dintre țările străine, Statul austriac, cunoscând marile însușiri ale românilor pentru comerț și industrie, a încercat pe toate căile să-i atragă, fiindcă pentru acest stat macedoromânii erau de toate: capital, meșteșug, comerț și industrie. Cu un cuvânt, ei aveau toate calitățile pentru ridicarea economică a țării.” Orașul Moscopole (Voscopole), „minunea” vlahă, era situat în sud-estul Albaniei (la sud-vest de lacul Ohrida), la o altitudine de 1150 m.
Astăzi este doar un sat ce se ridică pe ruinele fostului oraș. A fost locuit compact de aromâni (peste 40.000 în anul 1750, 60.000 în 1788 – conform lui Pouqueville), având peste 12.000 de case și 72 biserici. Comercianții aromâni erau considerați greci în toate actele oficiale de până la 1750, pentru ca mai apoi să apară ca și albanezi și chiar turci. Nimeni nu a vrut să dea întâietate acestui popor român băjenar. În anul 1774, istoricul german Johann Thunmann, cel care s-a ocupat de istoria aromânilor, specifica faptul că „locuitorii vorbesc toți românește”. Scrierile referitoare la aromâni, după 1770, arată conștiința latinității la aceste populații (Constantin Hagi Cegani, colonelul englez Leake, francezii Pouqueville și Esprit-Marie Cousinéry). „Moscopolea a fost cel mai mare oraș pe care l-a avut Albania până acum (anul 1935). Astăzi chiar, orașul vecin Corita, locuit de albanezi și de români moscopoleni și fârșeroți, și care a moștenit ceva din însemnătatea Moscopolei, e situat în regiunea cu cea mai mare densitate de populație din Albania”. Vechiul oraș a fost distrus, prin atacuri succesive, de către albanezii musulmani, în perioada cuprinsă între anii 1769-1788. Cauzele distrugerii orașului, explicate de scriitorii străini, au fost, conform consulului Franței la Ianina, Pouqueville, turcii și albanezii („Invidia și fanatismul se uniră pentru a distruge opera înțelepciunii”. „Hoardele mahometane de Daglii și Coloniați au dat cele dintâi semnalul nenorocirilor, începând să jefuiască și să asasineze caravanele care frecventau târgul din Voscopole. La rândul lor, beii din Muzachia, sub pretext de a ajuta pe supușii necăjiți ai Marelui Senior, puseră garnizoană în oraș și, după zece ani de devastări, jafuri și războaie, Voscopolea dispăru de pe suprafața Albaniei.”. Consulul Franței la Salonic, Cousinéry, vedea aceeași autori („În zilele noastre, orașul Voscopole se îmbogățise prin comerțul său cu Germania. Locuitorii clădiseră case foarte frumoase, dar un pașă din Albania, despre care mi s-a spus că era tatăl lui Ali Pașa din Ianina, atacând și jefuind acest oraș, negustorii s-au împrăștiat”). Valeriu Papahagi explica distrugerea orașului, conform documentelor venețiene, prin atitudinea rusofilă din timpul războaielor ruso-turce. Distrugerea Moscopolei a însemnat o grea lovitură pentru aromânii din Imperiul Otoman. Desființarea celui mai important centru comercial din Balcani a fost oare o acțiune deliberată a marilor metropole sau a Imperiului Austro-Ungar? A fost o lovitură dată aromânilor, pentru a atrage capitalurile în centrele comerciale europene? Acesta a fost rezultatul și motivația apare astfel: „Austria … urmărea două obiective: să alunge pe turci din Ungaria și țările slavone și, tot cu aceeași neclintită străduință, să-și creeze o clasă burgheză națională și să-și asigure un imperiu comercial cât mai rentabil. Singura ieșire și unica posibilitate îi rămânea Imperiul turcesc, vast ca întindere, unde, însă, se lovea de rezistența marilor puteri apusene: Anglia, Franța și Olanda, pe de alta, cetățile italiene și Rusia – aceasta ceva mai târziu.” Veneția era implicată încă din secolul al X-lea în comerțul din peninsula balcanică, cu timpul acaparându-l. Ascensiunea Veneției se produce datorită apariției ungurilor în Polonia și blocării traseului comercial în lungul Dunării, ca și libertății navigației pe Mediterana. „Veneția ar fi jucat un rol cu mult mai mare încă, dacă drumul Dunării nu s-ar fi refăcut în secolul al XII-lea. El s-a refăcut prin consolidarea regatului ungar.” Primul stat bulgar, ca și Imperiul Vlaho-Bulgar creat de vlahii Petru și Asan se datoresc celei de-a doua căi comerciale existente în peninsulă, creată de români, Via Egnatia (care lega portul adriatic Durazzo de Constantinopol). Aceste state apărute în Balcani au împiedicat de altfel, pe regii unguri, în spatele cărora se afla imperiul apostolic papal. Existau, la acea vreme, trei state create de necesitatea apărării rutelor comerciale: Veneția, „…doamna mărilor și a drumurilor care plecau de la Mare. Ungaria era regalitatea care, în afară de drepturile sale date de către Papalitate, căuta să se impună în Balcani pentru că ea reprezenta cealaltă cale de comerț, calea transversală, a Belgradului. Statul bulgar se formează, se păstrează și ia titlul imperial ce i se recunoaște, pentru că, având Durazzo, el domină vechea Cale Egnația care ducea direct la Constantinopol.“ În secolul XVIII apare o mare concurență între porturile italiene Veneția, Genova, Livorno, Neapole, Triest, dar și implicarea Austriei în comerțul oriental. Imperiul otoman este confruntat cu o criză economică și urmată de pierderea unor provincii în urma deselor războaie (1701-1715). i„Lupta de concurență (a Veneției) – pe zi ce trecea – devenea din cele mai grele și aprige, contra cetăților italiene, contra Francezilor, Angliei și Olandei, împotriva Raguzei și Turciei, dar mai ales împotriva Imperiului austriac, care își mobiliza toate forțele întru aceasta.” La 1770 apare o reacție antioccidentală (mai ales antifranceză) printre negustorii greci (mișcarea moreota). De exemplu, comerțul dintre Marsilia și Orient stătea astfel: în perioada 1779-1781 doar 150 vase /an. Sau: în anul 1789 comerțul Franței cu Orientul era de 42,41%, iar în anul 1839 ajungea de la 3,1 la sută (vezi N. Iorga, p. 151, apud Demetru Gheorghiadi din Smirna). Asemănător Franței, Veneția este scoasă din comerțul oriental, celelalte porturi italiene impunându-se treptat.
Moscopolenii renunțaseră la comerțul venețian încă cu mult înainte de distrugerea orașului. Valeriu Papahagi, cel care a cercetat arhivele venețiene, dădea următoarele explicații, extrase din corespondența moscopoleno-venețiană: crearea unor drumuri de uscat spre Viena („…căci ața și pielăria se răspândesc pe uscat, prin Belgrad, în Ungaria și Germania, afară de marile cantități de marfă care trec la diferitele schele ale Golfului, fapt care, cu adevărat, aduce pagubă intereselor publice ale Veneției“); legătura cu alte porturi italiene, declarate porturi franceze; taxele prea mari ale venețienilor („Moscopolenii părăsesc comerțul cu Veneția din cauza taxelor mari la care Serenisima Republica le supune mărfurile expediate din Durazzo. Comerțul deviază spre porturile Saiada și Salonic.”); atitudinea rusofilă în războaiele ruso-turce. Devastarea orașului de către albanezii musulmani a dus la un exod masiv al aromânilor în capitalele europene, în special în centrele comerciale unde aceștia aveau legături de afaceri. O mare parte s-a stabilit la Viena și Pesta (Budapesta). Ei erau percepuți ca fiind comercianți greci (afacerile, în mare parte, se desfășurau în limba greacă) și, în scurt timp, au acaparat comerțul din Austro-Ungaria. Această mare emigrație a luat contact cu românii transilvăneni din imperiu, devenind înfocați apărători pentru drepturile românilor. Premergătorii mișcării naționale aromânești au fost scriitorii aromâni moscopoleni din secolul al XVIII-lea, primii care scriu în dialectul aromânesc. Protopopul Th. A. Cavaliotti (originar din Moscopole), a scris în anul 1770 un „Vocabular în trei limbi (aromână, greacă și albaneză)”. Acest vocabular conține 1070 cuvinte și un abecedar latin. Constantin Ucuța Moscopoleanu editează „Noua Pedagogie” la anul 1797, iar Gheorghe Roza (1808) „Cercetari despre Românii de peste Dunăre” (o prima istorie a aromânilor în limba greacă) și „Despre scrierea și lectura aromânească” (1809). Constantin Ucuța îndemna la învățarea limbii materne spunând: „Acceptă lumina aceasta puțină, spre folosul copiilor noștri, căci cred că de mult îți era dor să vezi acest început pentru neamul nostru, ca ușor să priceapă copiii aceea ce cu pierdere de multă vreme și cu greutate o pricep în altă limbă.” (Sterie Diamandi 1940, p. 254).
Daniil Moscopoleanu, aromân, a scris „Învățătură introducătoare”, în patru limbi – greacă, albaneză, bulgară și aromână, cu scopul ca fiecare popor să-și însușească limba greacă. Daniil era un partizan al grecizării, îndemnând pe aromâni să se lepede de limba maternă și să învețe grecește. „Albanezi, Români, Bulgari și voi ceilalți de altă limbă, bucurați-vă cu toții să vă faceți romei. Lăsați limba cea barbară, dialectul și datinile, încât ele să pară ca niște povești strănepoților voștri. Veți cinsti neamul și patriile voastre, prefăcându-le grecești din albano-bulgare.” (S. Diamandi 1940, p. 376). La fel milita și Neofit Duca pentru asimilarea linvistică a aromânilor. Mihai Boiagi, profesor la școala greacă din Viena, își atrage excomunicarea Patriarhului din Constantinopol pentru îndrăzneala de a scrie, în limba greacă și limba germană, „Gramatica” (1813). „Aflu că se răspândește cartea unui rătăcit al bisericii și a unui oarecare Boiagi. Ținta acestuia este de a combate limba greacă din auzul credincioasei noastre turme. Comunicați excomunicarea noastră la toți.” Cartea lui Boiagi răspunde „Scripturii” în dialect. La 1863 C. Negri reeditează „Gramatica “. O noua ediție se realizează în anul 1915. Familiile Sina, Roza, Duca, Malenița, Mangiarli, Capra, Calai Agora, Neaplu, Manasi, Modosu, Dadani, Darvari, Popp, Diaconovici, Zonea Dona, Cociu, Doda, Musteța, Coda, Tolea, Spaici, Angelcu, Marcusu, Dima, Paciurea, Staia, Mihail, Mocioni, Saguna, Dumba, Gojdu, Grabovski erau de origine aromânească. Cel mai renumit descendent al unei astfel de familii a fost Andrei Șaguna, mitropolitul românilor din Ardeal. Rolul capital pe care Șaguna l-a jucat în istoria Transilvaniei l-a făcut pe Sterie Diamandi să scrie: „La temelia dezrobirii Ardealului stă jertfa celui mai însemnat centru de cultură și civilizație aromânească”.
Revenind la marea metropolă moscopoleană, în zilele sale de glorie (anii 1760) era cel mai mare oraș din Balcani, după Istanbul, comparabil cu Veneția și Viena. Avea o populație de peste 60.000 de locuitori, în timp ce Atena avea doar 10.000 locuitori din care doar 3.000 erau greci. Orașul era locuit aproape exclusiv de aromâni. Aromânii trăiau în acea perioadă şi în alte aşezări mari din împrejurimile Moscopolei care ajungeau la rândul lor la zeci de mii de locuitori, precum: Gramostea, Nicea, Linca etc., toate aşezate în zona montană, la peste 1100 m înălţime. Zona era compact aromânească, lacul Ohrid fiind un fel de mare vlahă. Toate localitățile aromânești erau cetăţi înfloritoare atunci, astăzi fiind doar simple comune pline de ruine şi de legende. În 1769 are loc primul jaf turco-albanez (coordonat de Mehmet Paşa) asupra cetăţii. În 1788, trupele turco-albaneze, conduse de Ali Paşa, desfăşoară ultimul asalt asupra acestui faimos oraş. Întreaga Moscopole cade pradă flăcărilor şi va arde zile în şir. Faimoasele biblioteci ale aromânilor, de care se minunau învăţaţii şi călătorii străini ai timpului, sunt distruse. Asemenea şi bisericile.
Cele care au mai rămas până astăzi în picioare, precum Sfântul Ilie, Sfinţii Arhangheli Mihail şi Gavril, Sfântul Ioan Botezătorul ori Sfântul Athanasie, îşi aşteaptă ora redeschiderii. Au mai rămas doar şase. La biserica Sfântul Nicolae (singura care funcţionează) slujeşte un preot aromân, însă slujba se desfăşoară în limba albaneză. Mănăstirea Prodromu, de la marginea actualei comune, a fost reactivată în cursul anului 2005. Singurul loc în care se slujeşte în dialectul aromân (dar şi în româneşte), în întreaga Albanie, este o biserică din oraşul Corcea. Nu există aromân care să nu cunoască de la bunici ori părinţi legende despre fabuloasa Moscopole. Moscopolenii mai ajung şi astăzi la fraţii lor nord-dunăreni. Thanas Nicea este student la Facultatea de Medicină din Bucureşti. La Bitola, dincolo de lacul Ohrid – în Macedonia, s-a deschis de curând o altă biserică ortodoxă aromânească. Preotul din Bitola a studiat la Facultatea de Teologie din Bucureşti. Este greu de crezut că cei aproximativ 500.000 de aromâni, care au mai rămas răspândiţi prin Balcani, vor reuşi să-şi menţină identitatea lor culturală, după zeci de ani de deznaţionalizare. Poate că Bunul Dumnezeu, la acest început de mileniu trei, nu va lăsa pe aceşti fraţi ai noştri, cuminţi dar dârji, pradă asimilării.
Martiriul aromânilor, precum şi rugăciunile lor fierbinţi în care au crezut atât de mult vor face ca aceştia să nu dispară. De la Corcea (în Albania, în aproprierea graniţei cu Grecia) până la Moscopole, drumul durează doar câteva minute. Aceste minute pot recupera o parte din fiinţa noastră românească şi creştină. Vom da glas, să se știe că Geții de Aur primordiali renasc și prin acești păstrători de tradiții și credință strămoșească, prin acești vlahi sau aromâni moscopoleni, ce au avut perioada lor de glorie, de care trebuie să fie mândrii. Noi nu trebuie să îi uităm! Noi trebuie să ne amintim istoria noastră adevărată, a Pomului Vieții pe care strămoșii noștri l-au crescut. Din Stâlpul Get (Copacul jupuit, cel fără de crengi, postapocaliptic; Pilonul Djed egiptean), a răsărit singurul „Ram” ce a salvat omenirea (rasa albă, caucaziană). De aceea „Noi de la Ram ne tragem!”. Suntem Ramani, suntem Români Get-be-Get! Și așa vom rămâne!
Lasă un răspuns