În Dobrogea, în ținutul unic dintre Dunăre și Mare, cel care a fermecat dintotdeauna călătorul, care l-a îmbiat cu peisaje dintre cele mai spectaculoase, cu pitorescul așezărilor în care de veacuri oameni dintre cei mai diferiți ca etnie au învățat să își construiască existența, împletindu-și obiceiurile și respectându-și credințele, urmele de locuire sunt din cele mai vechi. Aici, la Galeșu ( „galeș”, conform dicționarului înseamnă „iubitor, drăgăstos, duios, melancolic, trist”), s-a descoperit și tezaurul despre care vom scrie.
Comuna Poarta Albă din județul Constanța se află la 23 km de Municipiul Constanța și, respectiv 15 km de Municipiul Medgidia, în partea estică a județului. În componența sa intră satele Poarta Albă (reședința de comună) și Nazarcea (sau Galeșu), aflat la o distanță de 3 km. Situarea comunei pe linia ferată Constanța – București îi crează bune mijloace de comunicație cu alte comune din zonă și chiar cu întreg județul. Încă din cele mai vechi timpuri aici au avut loc schimburi de produse între diferite culturi şi popoare vecine. Aşadar, nu există o linie de demarcaţie între bijuteriile din spaţiul carpato – dunărean şi altele străine, şi există interferenţe, mai ales în domeniul artistic şi religios. Dintre cele mai vechi obiecte din aur, găsite pe teritoriul ţării noastre putem menționa tezaurele de figurine plate de la Moigrad, prelucrate prin ciocănire, din foiţă de aur, şi Perşinari.
Cele mai vechi dovezi ale prelucrării aurului în spaţiul carpato – dunărean sunt din epoca pietrei şlefuite, din mileniul V – IV, î.Hr. Aici putem aminti podoabele şi piesele de ritual de la Lungoci, Balaci şi Moigrad. La daci, arta prelucrării aurului a început să se remarce încă din mileniul II, î. Hr., în perioada mijlocie şi târzie a epocii bronzului şi la începutul epocii fierului. Dovadă stă tezaurul de la Perşinari, diademele de la Galeşu (Poarta Albă), tezaurele de la Ostrovu Mare, Hinova, vasul de aur descoperit la Biia și tezaurul de la Stânceşti (jud. Botoşani). Extragerea şi prelucrarea metalelor preţioase au o tradiţie veche, moştenită din epoca bronzului. Atunci a înflorit o artă specială, de prelucrare a metalelor preţioase, numită arta traco – geto – dacă. În epoca romană, aurul a fost folosit în special pentru confecţionarea bijuteriilor de uz personal, precum inele, brăţări, cercei şi pandantive, dar și a monedelor pentru schimb și tezaurizare. Citându-l pe Criton, medicul lui Traian, Ioanes Lydus spune despre împăratul roman, că „a luat drept pradă de război de la daci 165,5 tone de aur şi 331 tone de argint.”
Tezaurul descoperit în apropiere de satul Galeşu, în comuna Poarta Albă (jud. Constanţa), în anul 1951, conţine două manșoane tronconice din aur, cu aspect de clepsidră, asemănătoare ca formă Cupelor Getice ale Marii Uitări (cupele tip Agighiol descoperite în România și Bulgaria). Aceste coroane princiare getice din aur erau însoțite și de 37 de „tutuli” din tablă de bronz. Coroanele, din care una este fragmentată, sunt lucrate din tablă simplă de aur modelată prin batere, cu extremităţile evazate şi ornamentate cu şiruri orizontale şi paralele de „perle” realizate „au repousse”. Diademele au fost realizate în perioada finală a bronzului carpatic, sau prima vârstă a fierului (anul 500 î.Hr.); orizontul Hodiş-Poarta Albă.
Prima diademă are următoarele caracteristici: înălţime-15,20 cm; diametru superior-19,20 cm; diametru inferior-16,00 cm; greutate-242,106 g. Cea de a doua are și ea următoarele caracteristici: Înălţime-15,50 cm; diametru superior-17,00 cm; diametru inferior-16,00 cm; greutate-234,500 g. Minunata pereche de diademe de aur putea împodobi capetele unui preafrumos cuplu princiar getic ce avea în grijă și stăpânire meleagurile însorite ale Dobrogei noastre milenare, acum peste 2500 de ani. Astăzi ele licăresc în lumina difuză a Sălii de Tezaur, din cadrul Muzeului Naţional de Istorie al României din Bucureşti, așteptând cuminți ca noi să „citim” mesajul lor ancestral, de a ne apăra cu adevărat pământul și valorile naționale, de a fi mândrii că suntem români.
Lasă un răspuns