Atât și-au rupt din timpul lor „prețios”, și prea scump plătit de fiecare dintre noi, „aleșii”… Aceste jivine care, măcar pentru această batjocură la adresa Eroilor Noștri, își merită din plin acest apelativ. 35 de minute dedicate omagierii Revoluției! Cronometrate pe ceas să nu îndure carecumva burțile lor de dihanii nesătule prea mult lipsa hranei.
Pesemne, dacă s-ar fi organizat omagierea momentului la restaurantul Parlamentului, ar fi stat ore în șir. Cu platouri de fripturi și mici, carafe cu vinuri și domnișore „alese” să le servească meniul comemorării Revoluției. Așa, lipsiți de vreun interes, aleșii au grăbit punctarea efortului de a mima omagierea Revoluției.
35 de minute în care ar fi putut face atâtea alte lucruri, nu?! Pentru ei… Sau, să fi așezat ședința solemnă înaintea minutului de autovotare a acordării de pensii speciale și măririi de indemnizații. Să-i fi văzut atunci cum stăteau cu ochii câte cepele chiar și până în miez de noapte! Dar așa, primeniți cu daruri pe sângele jertfiților în Decembrie 89 și tolăniți la și mai bine pe sărăcia noastră, interesul de a-și mai fi risipit un minut în plus în plen era lipsit de orice noimă…
La aniversarea a 26 de ani, efortul lor de aleși, trântiți în catifeaua fotoliilor și cu ochii beliți în tablete și telefoane, a însumat 35 de minute de discursuri. Pe care, cei din sală oricum nu le ascultau, iar cei ce le-au rostit oricum nu le adresau țării, morților din Decembrie, urmașilor lor, nouă cei ce încă mai avem tupeul de a crede că într-o zi se va restaura Dreptatea.
Discursuri cu normă de polițe plătite, de la nesimțirea maghiarimii politice de a concluziona Revoluția ca metamorfozarea vechii securității în actualul SRI, de la dreptatea cerută de alți aleși, „liberali” doar în felul de a-și purta pretențiile, în invocarea dreptului Statului de a afla adevărul, nu al țării, nu al nostru, și alte mojicii în care nici măcar un nume dintre cele ale jertifiților nu a fost rostit.
Pentru aleși, tăierea porcilor în prag de ignat era mai importantă! „Ignatul” lor, ca politicieni, acest „sacrificiu” de a mima aplecarea spre un omagiu era mult prea mare pentru a-i acorda mai mult de 35 de minute… Și acelea, de vorbărie…
Dar, fie!, să fi avut parte și doar de vorbe goale, politicianiste, dar măcar să-și fi rupt o zi pentru cei ce nu mai sunt. Pentru cei ce au putrezit DEGEABA sub lespezile de beton, pentru noi ce am fost devorați de așteptare, tot DEGEABA, două decenii jumătate trecute.
35 de minute… Și cel mai descărnat documentar despre Revoluție ar fi durat mai mult! Și cea mai stearpă memorie de politruc ar fi găsit gânduri penru câteva ceasuri închinate celor ce nu mai sunt, dar și pentru cei ce încă sunt, dar sunt roși pe dinăuntru de atâta dezamăgire.
Și ar trebui să-l punem pe fiecare dintre acești parlamentari, dintre aceste animale politice sinistre, să stea cu tâmpla lipită de lespezile mormintelor eroilor… Dacă în fața crucilor nu și-au găsit vreme de o lacrimă… Să stea acolo, nu până vor fi reușit să audă murmurul de dejamăgire, căci oricum sunt surzi, ci măcar 35 de minute… Pentru că așa trebuie tratați trădătorii Istoriei. A unei Istorii pe care o vor comprimată la câteva minute de bâbâială pe an, dar din care să-și tragă spuza pentru anii de bătrâneți în care, probabil, nici nu își vor mai aminti pentru ce au stat ei, în 2015, 35 de minute în sala plenului…
P.S.:
99 de jivine într-un plen imens… Și nici unul dintre șefii de cameră (!) a acestor viitori pușcăriași! De aceea, adevărații ALEȘI rămân oamenii simplii care au ieșit la adevăratele monumente ale Revoluției. Acolo, în stradă, unde s-au jerfit Eroii… Și care au mers în stradă pentru a-i omagia, rupându-și din puținul lor pentru o jerbă, o floare, o lumânare. Și care nu au stat cu ochii pe ceas, grăbiți să nu piardă carecumva ora de îmbuibare…
Lasă un răspuns