Legătura organică dintre individ și societate ține în concordanță un ansamblu de acțiuni și activități cu caracter evolutiv la care participă nemijlocit atât individul cât și societatea. Contribuția reciprocă se bazează pe faptul că atât individul cât și societatea, fiind într-o corelație a proceselor de mișcare continuă, tind mereu spre a obține în dinamică o dezvoltare cât mai pozitivă cu accent pe îmbogățirea performanțelor proprii. Ulterior, cu performanțele obținute din activitățile curente individul în pas cu societatea formează interacțiunea bazată în exclusivitate pe fenomenul de recunoaștere a identității personale. Fiind un segment caracteristic ființei umane, personalitatea acesteia se manifestă prin orice acțiune realizată, astfel fiind marcată de nivelul său de originalitate și individualitate. Cu aceste caracteristici individul își valorifică în permanență însușirile morale și intelectuale pentru a deveni și a fi în societate o personalitate cu o anumită identitate.
Ființa umană sub raportul dezvoltării depline și al recunoașterii ca individualitate autentică în procesul evolutiv al transformărilor are nevoie permanent de suportul reciproc al societății. În acest proces de reciprocitate societatea cu toate componentele sale urmează să se prezinte ca o adevarată personalitate, astfel contribuind la formarea cât mai benefică a individului, oferindu-i acestuia șanse și posibilități reale în dezvoltarea multilaterală și concomitent de a se regăsi cu ușurință prin noțiunile identității și personalității. În procesul respectiv, individul urmează și trebuie să fie considerat ca figură importantă și centrală a societății, iar societatea ulterior să-i recunoască individualitatea, oferindu-i asistența necesară în a se dezvolta și evolua permanent. În același rând, societatea activând sub bagheta nenumăratelor structuri instituționale este obligată să mențină echilibrul necesar în crearea relațiilor reciproce de colaborare ale acestora cu individul. Din diversitatea structurilor instituționale ale societății face parte și unitatea de învățământ (școala) cu rolul de a forma, educa și instrui omul. Școala cu o acțiune specială în activitatea sa atrage în sine rolul esențial prin care se formează o societate și, inclusiv, omul societății.
Școala, fiind o instituție publică cu proprietate de stat sau privată, își are locul său prioritar în orice societate. Instruirea și educația, fiind segmentul de bază al unității de învățământ, este acea latură și contribuție prin care se formează omul ca personalitate pentru societatea corespunzătoare. Societatea contemporană, în special, nu poate exista separat fără sistemul de învățământ. În acest joc al existenței anume sistemul de învățământ este eroul principal al schimbărilor și transformărilor evolutive, fundamentate pe identificarea personalității individului și a societății. Anume școala este acel mediu social unde se formează omul pentru o nouă societate mereu în schimbare. Activând în numele comunității, unitatea de învățământ trebuie să fie cât mai eficientă și flexibilă la transformările impuse de societatea în creștere. Evoluția individului în raport cu cerințele epocii contemporane poate fi obținută doar în cazul, când școala este privită de societate ca o valoare de preț în sistemul de valori. Prin cultura educațională individul se formează ca Om și Personalitate și, totodată, conștientizează faptul că orice acțiune realizată de el poate fi utilă societății. Individul prin procesul educațional de asemenea conștientizează că învățarea și educația este procesul prin care se dobândește identitatea personală, iar cu respectiva identitate își poate crea o viață socială pentru un prezent și un viitor. Respectiv, prin procesul instruirii (dacă școala este capabilă să ofere individului autonomia și încrederea deplină în sine) individul reușește să-și formeze personalitatea, indiferent de complexitatea în dinamică a realității sociale. Precum omul este componentul vieții sociale așa și personalitatea sa se formează din factorii ce se intersectează cu relațiile și dialogul social. Cu capacitatea de a se perfecționa în continuu, omul este acela care menține echilibrul social prin dialog și comunicare, și este acela care modifică la nesfârșit viața personală și socială a comunității.
În permanență preocupat de propria existență, individul prin orice acțiune caută să se identifice ca personalitate și, în același timp, se străduie să identifice și să promoveze identitatea propriei societăți. Cu această obligație destul de grea omul deseori cade în dificultate, creându-și probleme serioase de conștiință. Sentimentul de responsabilitate morală față de propria sa conduită în societate îl plasează uneori pe individ în condiții de reflectare a realității obiective. Realitatea obiectivă deseori fiind contradictorie voințelor și tendințelor sale, îl induce pe individ în situații de dezechilibre și stări de neîncredere în sine și lumea înconjurătoare. În asemenea cazuri, condiția respectivă se produce din interacțiunea fenomenelor cauzate atât în cadrul societății cât și în cadrul propriei personalități. În rezultat, acțiunea respectivă își poate modifica sau obține forma atât cu caracter pozitiv cât și negativ. În acest caz, de regulă, totul depinde de mediul social prin care individul își realizează acțiunile. Cu cât mediul social este mai oportun (sănătos) cu atât omul își menține echilibrul în scopul stabilit. Însă când mediul social este orientat spre negativism, atunci și individul devine dezorientat în acțiuni și își pierde sau încetinează procesul determinat. Respectiv și tendința de a-și forma identitatea personală își pierde funcția autentică. Indiferent de toate, cu unica tendință de a-și găsi locul potrivit în societate individul se întrece mereu cu sine însuși de a se regăsi în tot ceea ce este fundamental în viața socială. Efortul depus în obținerea valorilor spirituale și materiale îl provoacă pe om mereu la marile încercări de a se forma ca personalitate, astfel îmbunătățindu-și permanent performanțele. Necesitatea de a se regăsi prin formula de personalitate cu identitatea respectivă este acțiunea prin care ființa umană își interpretează rolul său în viața socială.
La formarea personalității individului un rol aparte și deosebit de important îl are procesul de instruire și educație și de integrare socială. Procesele respective sunt necesare omului pe tot parcursul vieții. Perfecționarea continuă a individului determină imaginea și nivelul de cultură al acestuia în societate și stabilește acțiunea prin care respectivul își poate realiza scopul, identificându-se cu propria personalitate. Cât priveste procesul de integrare socială este sistemul de socializare prin care omul își satisface necesitățile cotidiene ale existenței, punând, în același timp, și accentul pe însușirea valorilor sociale și menținerea echilibrului de interacțiune cu societatea. Prin procesul de integrare socială omul în permanență își supune comportamentul regulilor existente din societate. Societatea bazată pe valori autentice orientează individul către acele acțiuni și obligații care să respecte și să mențină fucționalitatea pozitivă a sistemului de socializare. La rândul lui, sistemul de socializare, fiind un proces destul de productiv pentru ființa umană, este acel factor care reglează și dă posibilitatea atât individului cât și societății să-și realizeze obiectivele propuse. Prin relațiile de socializare omul vine încadrat din primii ani de viață, începând cu familia și mai apoi într-un proces mai avansat cu instituția de învățământ (inițial cu instituția preșcolară, ulterior cu școala). Aici omul-copilul se implică într-un proces de cunoaștere pe sine însuși și de cunoaștere a modalităților de a trăi în comunitate. Astfel copilul-omul începe să se recunoască ca personalitate prin propriul comportament și ca personalitate în relațiile cu semenii săi. Totodată, socializarea îl face pe om să accepte și să se readapteze la regulile sociale prin care se manifestă ca personalitate. Integrarea socială deschide individului porțile pentru a se forma ca individualitate și personalitate, astfel participând cu propriile interese în procesele de cunoaștere și recunoaștere pe sine însuși și a vieții sociale.
Procesul de cunoaștere și recunoaștere pe sine însuși și a vieții sociale variază de la o persoană la alta. În acest proces al comunicării sociale omul urmează să se dezvolte și să se manifeste în acțiuni conform propriilor mijloace de gândire. Aceasta este o formă a valorilor sociale autentice care nu impune individul să gândească în mod mecanic doar ca să satisfacă cerințele comune ale societății. În asemenea cazuri este necesar doar ca omul să se readapteze la condițiile mediului social respectiv. Este vorba de faptul, că existând într-un mediu social omul tinde și trebuie să obțină un model propriu al individualității potrivit societății în care există. Totodată, omul cu individualitatea și personalitatea sa urmează să conștientizeze care este nivelul de dezvoltare al propriei societăți, care sunt problemele prioritare ce încetinesc progresul și bunăstarea socială, astfel implicându-se într-o luptă continuă de modificare al acesteia. Pentru ființa umană influiența mediului social este un proces extrem de important. Formarea corectă și pozitivă a omului depinde în totalitate de nivelul de cultură și de dezvoltare al propriei societăți. Anume societatea este acea parte a valorilor care formează omul și îi dă posibilitatea să se recunoască prin acțiuni ca individualitate socială, indiferent de poziția socială pe care o ocupă în societate. La acest proces de formare a omului nemijlocit participă instituția de învățământ, având la bază totalitatea valorilor spirituale și culturale. Unitatea de învățământ (grădinița, școala) este elementul de bază prin care se dezvoltă și se aprofundează acțiunea de comunicare a individului cu mediul social, formând în esență procesul de integrare socială. Relația cu mediul social și cu toți factorii implicați în acest proces (precum comunicarea, informația) îl completează pe om-copil ca personalitate, astfel implicându-l tot mai mult în relațiile interumane a vieții sociale.
Sistemul sau mediul social, bazat pe acțiunea reciprocă dintre individ și societate, este terenul în care individul se poate identifica ca personalitate cu conținutul de a fi și de a se recunoaște. Conform acestora “de a fi”, “de a se recunoaște” omul prin traiectoria vieții sociale își menține echilibrul existențial, indiferent de factorii ce influentează pozitiv sau negativ asupra dezvoltării acestuia. La rândul lui, factorii negativi sau pozitivi ce pot influenza dezvoltarea personalității individului sunt în corelație directă cu identitatea contextului social. Sub influenza contextului social individul luptă pentru a dobândi identitatea personală și identitatea de a fi recunoscut ca personalitate. În țările unde sunt respectate drepturile omului (Marea Britanie, SUA, Danemarca, Olanda, Australia, etc.) dobândirea sau redobândirea unei dezvoltări personale și a unei identități personale este un element care poate fi realizat cu usurință în parametri de echitate socială. Pe când în țările unde nu se respectă principul de drept al omului (Afganistan, Siria, Irak, Iran, Pakistan, țările continentului african și altele), atunci alinierea la obținerea unei dezvoltări personale cu identitatea respectivă devine un obstacol de neînvins pentru individ, care, în rezultat, devine victima acestui proces. Ţinând cont de legătura organică dintre individ și societate, în rezultat, conștientizăm că o relație autentică se bazează pe “principiul de drept care este și echilibrul autentic al identității dintre individ și societate”. Anume prin noțiunea de drept, cu poziția sa verticală, se stabilește relația individului cu societatea, astfel promovând și dezvoltarea autentică a identității personale. Fiecare individ al societății, indiferent de voința autorităților, are dreptul la un sistem deschis al existenței bazat pe principii pozitive. Concomitent, omul în viața socială este deschis și la un sistem de obligații și responsabilități pe care trebuie să le execute prin relația de respect față de sine și propria societate. Numai așa se formează coexistența unei comunicări și dezvoltări pozitive, având la bază cultura autentică, acordându-i individului un anumit statut social cu identitatea respectivă. Respectiv, statutul social îi dă posibilitate omului de a se recunoaște ca personalitate în societate cu rolul și dreptul la viața privată și publică. Prin dimensiunea acestor elemente cu acțiunea vieții private și publice ființa umană se definește în societate ca Om, Personalitate și Identitate.
Dreptul la identitatea personală este un proces natural care demonstrează și caracterizează individualitatea fiecărui om în parte. Prin diversitatea acestei individualități se dezvoltă relația și comunicarea reciprocă dintre indivizi și societate, care, în rezultat, produc schimbări esențiale în procesul evolutiv al existenței umane. Conținutul schimbărilor sociale se îmbogățește și se perfecționează treptat de-a lungul timpului datorită faptului că omul este în permanentă gândire și căutare, motivat în permanență de a realiza lucruri noi și cât mai avansate în raport cu cele anterioare și, în același timp, de a se evidenția cu ele ca individualitate personală. În așa mod se dezvoltă imaginea societății și a individului cu accent pe acțiunea de recunoaștere a identității.
La formarea și recunoașterea personalității individului într-o societate trebuie să participe întreaga comunitate cu toate componentele sale. Totalitatea elementelor existente în societate, fiind parte componentă a acțiunii de formare a individului, este statul cu personalul respectiv ce administrează societatea; subdiviziunile statului cu întreaga rețea de instituții; unitatea de învățământ care este forța principală a societății; și, nu în ultimul rând, ființa umană-omul cu natura și personalitatea sa. Omul, existând într-un spațiu social, este acel care formulează și interpretează în cuvinte, fapte, idei, acțiuni, comportament, sentimente, etc. viața umană (cu legile sale din care este creată) și, totodată, se autoreglează cu diversitatea componentelor promovate de societate.
Lasă un răspuns