Ce imensă aberaţie a acestei lumi ca nelumea
Pesimiştii spun că nu poate fi mai rău ca acum. Vin, însă, optimiştii şi argumentează că poate fi şi mai rău. Şi să recunoaştem că este o constatare nu numai surprinzător de adevărată, dar şi nefiresc de tristă. Pentru că cine ar fi putut anticipa, în urmă cu doar câţiva ani, că prin nechibzuita lor politică de segregare socială şi ghetoizare a săracilor şi sărăciei două mari capitale europene vor fi generatoare şi exportatoare de terorişti islamişti! Este Parisul tot mai nefranţuzesc, multietnic şi multicultural, ca şi Bruxellesul belgian al diplomaţiei internaţionale şi sediul organismelor militare NATO. Atentatele şi atentatorii sinucigaşi încearcă acum înlocuirea liberei circulaţii din spaţiul Schengen cu o barieră ideologică de netrecut, între musulmani şi europeni. Astfel că e la îndemâna oricui să îşi imagineze cum vor evolua lucrurile de acum înainte. Pentru că se pare că nici gardurile de sârmă ghimpată şi nici rechemarea la vechile lor posturi a grănicerilor nu vor putea aduce aparenta linişte a acestei lumi ca nelumea!
Oricum, viaţa omului începutului secolului al 21-lea nu va mai fi cum a fost! Fi-va mult mai alfel, din moment ce totul trebuie încuiat, păzit şi controlat: străzile, parcurile, drumurile terestre şi cele din aer; instituţiile, restaurantele, pieţele, magazinele, toaletele, şcolile, grădiniţele. Aşa stând lucrurile, vi şi te întrebi retoric: Când şi unde să fugi, pentru a te ascunde de centurile explozive ale sinucigaşilor?! Pentru că pare nesfârşit puhoiul spre Europa a lumii arabe şi nord-africane.
Lucrurile fiind atât de complicate, vin şi te întreb pe tine, cititorule: Cu ce ne-am alege dacă şi-ar recunoaşte vina cei care nu vor să se opresc nici acum din perisuloasa şi costisitoarea lor „îndeletnicire” de a zgândări furnicarul imensului şi neliniştitului muşuroi al acestei lumi?!
Când hoţul pare a fi om cinstit
Se spune că de mult de tot un oarecare mare împărat, stăpân peste multe popoare ale lumii, ar fi dorit cu tot dinadinsul să afle tainele furtului, pentru a şti să împartă şi mai drept dreptatea în rândul supuşilor săi. Ca urmare l-a chemat la el pe cel mai vestit dintre hoţi imperiului, cerându-i să-i dea lecţii. Omul s-a arătat nu numai mirat, ba chiar tare supărat: „Eu, hoţ? Cine ţi-a spus o asemenea minciună? Am trăit cinstit de când mă ştiu: cum să-ţi dau lecţii de furat?”…
Văzând că susţine fără încetare că este nevinovat şi arătându-se deosebit de indignat de răutatea vecinilor săi, care-l pârâseră, fireşte, pentru a-i strica bunul renume, omul a fost lăsat să plece. Nu trecuse decât câteva clipe de la plecarea lui şi împăratul a băgat de seamă că-i lipsea de pe deget un inel tare scump. A poruncit ca omul să fie prins şi cercetat, dar inelul nu a fost găsit. Poate îl dădese vreunui ucenic de-al său în ale hoţiei, se gândiră gardienii împăratului, hotărând să-l arunce în închisoare, până în ziua următoare când va fi tras în ţeapă. Numai că mai marele împărat, cât fusese acea noapte de lungă, nu-şi găsise tihna somnului odihnitor, aflând de la slugile sale că omul susţine sus şi tare că este nevinovat. Ca urmare, împăratul se sculă din patul lui şi se strecură, ca o umbră, în ascunzişul tainic al celulei celui întemniţat, pe care îl aude cum se roagă cu râvnă în întuneric, plângând încetişor şi spunând ce mare nedreptate i se făcuse. Plecat pe furiş, aşa cum şi venise, şi adânc mişcat de bocetul şi ruga celui întemniţat şi condamnat la moarte pe nedrept, împăratul a hotărât să-i dea drumul. Apoi a adormit. În ziua următoare, omul a fost eliberat şi dus în faţa împăratului. Şi-a trecut ca un scamator de repede o mână peste alta şi a scos la iveală inelul. L-a apuctat cu două degete şi i l-a înmânat, cu toate semnele de supunere şi respect. Umit, împăratul l-a întrebat de ce se purtase astfel. „Mi-ai cerut să te învăţ, i-a spus hoţul. Iată prima lecţie: un hoţ trebuie să se poarte întotdeauna ca şi cum ar fi un om cinstit, care ascultă de lege şi de credinţă. Iat-o şi pe a doua: trebuie neapărat să spună că este nevinovat, chiar şi atunci când nu mai are nicio scăpare. Când vrei să te învăţ şi a treia lecţie?”.
Notă: Eu cred că toate cele două lecţii, inclusiv cea subînţeleasă din a treia întrebare a hoţului profesionist, trebuie învăţate şi reînvăţate în toate facultăţile şi insituţiile de drept ale acestei ţări, inclusiv de procurorii de la DNA şi de recuperatorii valorilor şi averilor furate. Numai aşa putem înlocui injustiţia cu aplicarea dreaptă a justiţiei! Până nu se fac toate aceste lucruri, fundamentale într-o societate democratică, nu putem aspira şi vorbi de Stat de Drept!
Lasă un răspuns