
„Târgul de la sat” a adus arta tradițională din mediul rural în București, prin artizani pricepuţi din Iaşi, Vaslui, Cluj, Bistriţa, Vâlcea, Dolj, Ialomiţa şi Constanţa. Astfel, timp de două zile, între 4 și 5 decembrie 2015, au fost expuse decoraţiuni de Crăciun lucrate manual, bijuterii şi podoabe, cămăşi populare tradiţionale, traiste şi genţi meşteşugite, covoare şi carpete ţesute la război.
Cum „Târgul de la sat” reprezintă și un catalog independent care prezintă celor pasionați de arta populară românească obiecte lucrate manual de meșteri din România, beneficiari ai proiectelor „Atelierul de meșteșuguri” și „Made in rural”, expoziția cu vânzare de la București, care, asemenea oricărui târg, a constituit un spatiu ce a adus laolaltă iubitorul de artă și artizanul, a reprezentat și o bună ocazie ca pasionații de obiecte tradiționale să sprijine, prin cumpărarea ineditelor lucrări, familiile din mediul rural, ca un început pentru dezvoltarea de către aceștia a unor afaceri pentru a nu mai depinde de traiul din agricultură.
Proiectul general „Târgul de la sat” este organizat de Fundaţia World Vision România ca parte a proiectului „Made in rural” care urmăreşte dezvoltarea economică a satelor româneşti prin revitalizarea meşteşugurilor şi stimularea antreprenoriatului. Prin proiectul „Made in rural” au fost deschise 18 ateliere de creaţie şi meşteşuguri în toate regiunile ţării şi peste două mii de oameni ajutaţi au fost să înveţe noi meserii, să se angajeze sau să-şi înceapă o mică afacere.
Artizanii prezenţi la târg au participat anul acesta, prin proiectul „Made in rural”, la cursuri de meşteşuguri populare, consiliere antreprenorială şi vizite de studiu, astfel încât să devină capabili să-şi înceapă şi susţină o mică afacere cu artizanat. Cei mai mulţi dintre ei sunt şi câştigători ai concursului de planuri de afaceri organizat prin proiect şi au fost sprijiniţi de World Vision România pentru a-şi cumpăra primele instrumente şi utilaje de lucru, dar şi materia primă necesară.
De altfel, „Târgul de la sat” a fost și un examen al priceperii lor, prin lucrări precum trăistuţe de colindat ţesute la război, globurile pictate, cărpetuţe cu motive de iarnă şi cămăşi tradiționale.
Lasă un răspuns