Gânduri pentru Țara mea…

De ziua ta – Tatiana Dragotă

Cum te-aş cânta în versuri astăzi, Ţară!
Şi cum m-aş prinde-n joc cu bucurie.
de-ar răsuna o horă la vioară
şi nu o doină-amară, Românie!

Ţi-aş lăuda câmpiile mănoase
şi codrii seculari de brazi şi fagi
şi marea cea cu valuri zgomotoase
şi munţii care-mi sunt atât de dragi!

Ţi-am cercetat povestea cu migală
şi de mândrie m-au trecut fiori –
de hoardele ce-au dat în timp năvală
te-au apărat atâţia domnitori!

N-au îndurat să fii îngenuncheată
şi s-au jertfit cu toţii, mici şi mari
să fii pe zi ce trece mai bogată,
nu ca să-ncapi pe mână de tâlhari!

Tu, Cosânzeană mandră şi vestită,
care-ai născut atâţia pui de lei,
de feţii tăi frumoşi azi părăsită
mai eşti cutreierată doar de zmei

ce-ţi taie părul verde de pădure,
te vând pe îndelete, trunchi cu trunchi,
nu văd cât sânge curge din secure
şi nu-ţi aud oftatul din rărunchi!

Mă iartă că nu cânt de bucurie,
nu pot, mă doare sufletul de om!
De ziua ta, iubită Românie,
eu voi alege să sădesc un pom,

îl voi veghea cu sârg, să crească mare,
ferit de foc, de hoţi şi de călăi,
să-ţi fie pază demnă la hotare
şi umbră pentru toţi românii tăi,

să-adune-n ramuri Soarele şi Luna,
precum stejarul sfânt, odinioară,
şi-n jurul lui să învârtim o horă
în cinstea ta, măreaţă, dragă Ţară!

Țării mele – Dania Badea

Mi-e frig și-am obosit să ascult
Povești cu cai albi, de demult, aș vrea,
De mi-ai da ocrotire și scut,
Țară sfântă, aș vrea să-ți sărut

Aripa-n zbor, pruncul născut,
Din iubire curată, plămada de vise
Dorul din inima tinereții, crescut
Cât inima ta și, poate, mai mult.

Te-au stors de vlagă cruzii dușmani
Și te-au hoțit fiii tăi, avizi de putere
Chiar azi, dar au rămas încă oameni
Ce-ți mângâie sufletul, alină durere,

Țară sub formă de inimă, cred cu tărie
Că ziua aceasta va fi sfântă ofrandă,
Că fecioarele ce-mbracă azi alba lor ie
Vor sta pururi de dreapta-ți, de tine să vadă.

Cu mic și cu mare vin să-ți aducă
Din suflete calde, prinos de simțire,
Trezitu-s-au romanii si-i timp încă
S-aline chipul tău drag, cu sfântă iubire…

Gânduri pentru țara mea – Maria Simion

Românie, plai învăluit în floare,
Tu ne ești mamă îndatoritoare.
Tu ne-ai hrănit și ne-ai ținut cât veacul.
Căci mult te-a mai iubit pe tine dacul!

Ai fost mereu dorită și călcată
Și zi de zi de-avere despuiată!
Căci oameni răi la tine au râvnit,
Să-ți fure frumusețea au poftit.

Ți-au luat dușmanii tot ce mai aveai,
Dar tu, tot mai frumoasă te făceai.
Și ai fi fost frumoasă-n continuare,
Căci tu ai munți, păduri și ape! Ai și mare!

Dar nu știu ce blestem te urmărește!
Acum nici Domnul nu te mai păzește!
De la un timp, dușmanul nu-i de-afară,
Ci se găsește chiar aici,la noi în țară!

El este fiul cel crescut la sân
Și alintat și ocrotit,ce-acum e ”spân”.
Tu mai puteai cu lumea să te bați,
Când omul și cu codrul erau frați.

Dar când copilul tău amarnic te trădează,
Când cel iubit de tine nu te mai veghează,
Ce-ți mai rămâne, țara, ție de făcut?
La vaietele tale, poporu-i surd și mut!

De ziua ta, tu România mea,
Să fii iubită de ai tăi, aș vrea!

Încă – Dora Pascu

Încă mai avem un 1 decembrie
Încă nu ni l-au furat
Încă nu l-au transformat în tragedie
Încă mai avem ceva curat

Încă mai putem să ne bucurăm de unire
Încă o mai simțim ca pe ceva sfânt
Încă mai putem avea această simțire
Încă mai putem avea un cuvânt

Încă mai avem amintiri din bunici
Încă mai avem fotografii în album
Încă mai sunt pagini albe pe aici
Încă mai flutură tricolorul străbun

Încă mai avem uniri de-mplinit
Încă ne mai dor răni din trecut
Încă mai avem frați-surori de iubit
Încă nu avem picioare de lut.

Încă mai avem ceva de spus
Încă România strămoșilor n-a apus!

Dorință de Decembrie – Rodica Grigorie

Pictez pe ceru’-nalt, albastru, Românie,
Conturul tău, cu roșu, galben și albastru,
Mă-mpodobesc cu mândra, înflorata ie,
Că-i ziua ta, lucești precum un astru!

Sărbătorim cu toții Marea Unire
Ce ne-au lăsat-o-n dar înaintașii,
Ăsta a fost visul și a lor menire,
Să fie de ei mândri și mulțumiți urmașii.

Atunci, trei inimi s-au unit în una mare,
Iar clopotele,-n Alba, au dat această veste.
Mărețul și sfântul tricolor flutura în zare,
1 Decembrie, înscris în inimi este!

Dar astăzi, plângi cumplit, cu lacrimi amare,
Că cei ce te conduc, te sfâșie, cu rândul,
Vânzându-te pe bani, prin furt și prin trădare,
Călcându-te-n picioare, uitându-și jurământul.

Podoaba ta cea verde, au smuls-o fără milă
Și-au dat-o sistematic, străinilor hulpavi.
Atâtea bogății ți-au luat și te-au lăsat umilă,
Pe cei care muncesc, i-au transformat în sclavi!

Copiii ne-au plecat în țări îndepărtate,
Goniți de sărăcie și de un trai nedemn,
Poporul geme sub biruri, nedreptate,
Sub zodia minciunii și limba lor de lemn.

Ne-au spulberat speranțe, visuri, idealuri,
Ne dau în schimb, iluzii, durere, lozinci…
În suflet ni s-au strâns atâtea amaruri
Și disperare multă, ce-i grea ca niște stânci!

„Deșteaptă-te, române!”–e imnul nostru drag,
Ce azi, va răsuna mai tare ca oricând
1 Decembrie, ce ne-a venit în prag,
Ne va uni din nou, și-om birui curând!

Deșteaptă-te, române, să alungăm azi fiara,
Să dobândim din nou a noastră demnitate!
Ca Pasărea Phoenix să renască țara
Și să trăim, de-acum, în pace și dreptate!

Omagiu – Luchy Lucia

E ziua ta, frumoasă țara mea
eu sunt copilul care te iubește
și-n piept simt cum ca
o floarea-mi crește
mândria că-s român din
moși și moși străbuni!
Traiască-n veci ROMÂNIA
dragostea mea, și-a ta,
și-al tuturor ce o iubiți
așa cum vă iubește ea!
Căci ea pururi rămâne
în slovă și în scris,
patria dragă,patria mumă,
despre care atâtea
istorii s-au scris.
Cu mic  cu mare,
azi ne-am îmbrăcat
în strai de sărbătoare
în portul strămoșesc,
s-aducem sfânt omagiu,
să facem o urare și
să-i dorim din suflet
să ne întregim
și să fim iară
ceea ce-am fost odată
ROMÂNIA MARE!

De dor de Unire – Lilia Manole, Basarabia

O națiune-avem,
Prin sânge și virtuți,
Ne stă în față-o Lege,
Lipsită de mancurți.
În viitor aprindem
Stindardele durerii
Și prorocind Cuvântul
Drept unica avere.
Strămoșilor, prin soartă,
Le suntem noi, cei veșnici,
Copii, purtați prin groapa
Vândutelor opreliști.
Ne-am ridicat, prin cântec,
Din strâmba săpătură,
În care ne-au călcat
ȘI lege, și scriptură.
Și ca într-un pustiu
În adevăr intrat-am,
În peșteri pân-la brâu
Pe daci tot căutat-am.
Și-n cavernoase lupte
Cu brațul drept ne-am șters
De lacrimi prea durute,
De anii cei perverși.
Și-n trunchiul Națiunii
Ne prindem cu putere,
Noi, crengi de românime,
Cu lacrimi de durere.
Și între Prut și Nistru
E-un timp netrecător-
Ne plânge-aceeași soartă,
Îmbătrânind de dor.
De dor de o Unire
Cu Patria aleasă,
De dor de românimea
Cea vrută și mireasă.

Acrostih Țării – Eugenia Mihu

Laudă ție, țară străbună, rotundă ca pâinea ce-i coaptă în țest,
Arzândă ca trupul copiilor îngeri, frumoasă în toate, din vest până-n est.

Mândră ca bradul ce crește spre soare, mândrâ ca bobul de grâu dintr-un spic,
Urmă lăsată de gheata-n noroaie, spartă în cioburi de “stăpâni de nimic”.
Luptă, frumoaso, cu hulpava gloată, luptă și râde-le-n nas la dușmani,
Ține-le piept cu iubirea din oameni, ține-le piept la bastarzi și tirani!
Inima-n mine și-n tine-i secată, inima-n omul de rând e amară

Amară e pâinea ce-o punem pe masă, aceia de-aici dar amară-i și-afară…
Nalt ne e gândul dar mic ne e pasul, multe am vrea dar puțin făptuim,
Iarnă-i în suflet, iarnă-i în case, iarnă-i pe mese și nu ne-ncălzim.

Râsul ne ține de cald și de foame, de boală, de dor, de iubire,
Oamenii-ți râd, țară frumoasă cu lacrimi de jar, de necaz și mâhnire.
Mamele-și plâng copii plecați la stele, aiurea, hai-hui , nenăscuți,
Anii rămași, în pustie văzuți, anii amari, chinuiți și duruți.
Nimeni, chiar nimeni din clasa de jos nu vrea, Românie iubită
Iluzii să-și facă frumos că va fi. Eu, Țară, de ziua-ți, smerită
Aplec un genunchi la pământ și mă rog: Românie, să fii fericită!

Te înalță popor spre lumină – Gabriela Zidaru

Popor de sorginte latină,
Martirii te-au scos din ruină.
Te-nalță popor și străbate,
Un drum sinuos spre dreptate.

Ți-e sufletul rug și tăciune,
Străbunii prin ani ți-au dat nume.
Te-nalță popor spre lumină,
Străveche ți-e ginta latină.

Îți este trupul rănit și gol.
Spre graniți vin corbii în stol.
Te-nalță popor,ai credință,
Că lupta-ți va fi biruință.

Copii la piept ți adună,
Chemându-i spre vatra străbună.
Te-nalță popor vitregit,
Păstrând al tău pământ îndrăgit.

Ești oază de latinitate
Creată din eternitate.
Te-nalță popor și fi demn,
De țelul spre care eu te chem.

Dacă nu acum – Vasile Coman

Dacă suntem frați, totul e sinistru,
Generații multe sunt în pribegie,
De la Tisa noastră… dincolo de Nistru,
O știu și copiii… E o Românie!

Plânge și suspină Moldova orfană,
Cizma grea rusească încă nu ne lasă;
Suntem neam de daci și avem o mamă.
Te iubim, Moldovă, vino iar acasă!

Robi și peste Nistru și acolo-s frați,
Pod de flori și punți, astăzi ne dorim
Toți același sânge, noi suntem jurați
România Mare… Noi o făurim!

Bucovina plânge după Cernăuți
Și acolo e soră, și acolo e frate,
Și acolo’s dealuri, și acolo’s munți,
Haideți la Unire! Veniți că se poate!

Inima reginei e în Cadrilater
La cetatea Balcik e a ei iubire
Și acolo’s frați, și acolo sper
La o România, la Marea Unire!

Hai să rupem lanțul care ne separă,
Veniți toți românii ce sunteți plecați,
Hai să ne unim că suntem o țară,
Haideți toți acasă, la munții Carpați!

Povestea plaiului – Alexandrina Vlas, Basarabia

La poale de suflet,
Între- al apei cuget
Sub a zării strajă,
Lîngă- a mării vrajă,

Se întinde verde,
Crește și uimește,
Un plai ce nu pierde,
Duruta sa poveste:

Cum fost-a împăratul,
Croind de zori regatul,
Printre lupte-nfrîngeri,
Rîuri de sînge și învingeri.

Cum fost-a un tărîm,
Din evuri vechi divin,
Zdrobind orice păgîn,
Cu mîndru-i zbor creștin.

Urmat-a vreme însorită,
Cu pacea florilor în cîmp,
Cu doina viselor în cînt,
Și lume bună, fericită.

Iar plaiul veșnic fermecat
Sălta în dulcile minuni,
Domnea un rai peste regat,
Păstrat de îngerii străbuni.

Trecut-au valuri clipele,
Pacea și-a-nălțat aripile,
Iar norii negri, tunători,
Adus-au fulgere și ploi.

Tărîmul cade de necaz,
Plîngîndu-și jalea pînă azi,
Că-n bătălii a fost rănit,
Frate de soră despărțit,

Și rana-i s-a făcut un rîu,
Cu lacrimi de durere plin,
Speranțele s-au prins în frîu,
Iar raiul a căzut în chin.

Și astăzi,lîngă vraja mării,
Se-ntinde-n spaimele durerii,
Un plai ce-nveci nu își va pierde,
Trista istorie ce-o vede!

Un neam ce luptă neîncetat,
Pentru a șterge rana,
Pentru a rămâne împăcat,
Frate,soră cu Mama!

De ziua ta – Romeo Tarhon

de ziua ta, țară de jalea
tuturor românilor
ți-ai pierdut muntele, valea
verdele plămânilor

de ziua ta, țară de mila
celor fără milă-n ei
iartă-le ura și sila
uitătura de mișei

de ziua ta, țară de doliul
peste doliul de curând
leapădă-ți doar azi lințoliul
și te fă că râzi plângând

de ziua ta, țară de ura
celor care plâng doar fals
vindecă-ți rana, arsura
și te-ndansă la un vals

de ziua ta, țară de plânsul
celor mulți și blânzi prin veac
te dezprută-n veci prin dânsul
doinitorul fără leac

de ziua ta, țară de visul
ce i-a fost în vis ucis
nu renunța la paradisul
din verb, din inimă și vis

de ziua ta, țară de vina
de-a te duce în exod
mă-nțelege, doar un chin a
fost s-aștept la cap de pod

de ziua ta, țară de țara
fără sfânt și căpitan
te topești, te stingi ca ceara
dezțărată an de an

1 Decembrie – Nicolae Danciu

Doamne, mulțumescu-ți Ție,
C-am avut conducători,
Ce au rămas pe vecie
Neatinși, nemuritori.

Ei au luptat pentru țară,
Pentru a noastră credință,
Ca neamul să nu ne piară
A fost marea lor dorință.

Și ca niște bravi eroi
S-au jertfit scrâșnind din dinți,
N-au dat un pas înapoi
Și-astăzi sunt ai noștri sfinți.

Să le cădem în genunchi
Să le mulțumim fierbinte,
Că nu s-au clintit din trunchi
Și-au apărat cele sfinte.

Și și-au mai dorit cu toții,
Țara a o aduna,
N-au lăsat-o-n voia sorții,
S-avem astăzi ce serba.

Doamne, mulțumescu-ți Ție,
C-am avut conducători,
Astăzi sunt stăpâni pe glie
O ceată de lipitori.

Doamne, nu îi mai lăsa
Să sugă acest popor,
Că-n curând n-om mai serba
Țara noastră ci a lor.

Mesaj pentru Ţara mea (fragment) – Maria Călinescu

Ţară dragă, mult ne-ai dat,
Seva ta, al tău aluat,
Ne-ai dat nume şi mândrie,
Ne-ai dat totul, Românie!

Ne-ai dat frumuseţi divine,
Ne-ai dat haina de pe tine,
Ne-ai dat simţire şi dor,
Ne-ai dat rangul de POPOR!

Braţe lungi tu ai întins
Şi la piaptu-ţi ne-ai cuprins,
Şi-ai păstrat filă cu filă,
Cu istorii fără milă.

Mereu lăcrimezi cu sânge,
Când urgia te atinge,
Râzi, te bucuri, simţi, trăieşti,
Cu mândrie-n zări priveşti,

Când valorile cu nume,
Numele ţi-l poartă-n lume.
Dar, amarnic te-ntristezi,
Îi rechemi la sân, visezi,

Să nu-i pierzi pentru vecie,
Sunt comori din Românie,
Ţi-i doreşti întorşi acasă,
Le eşti mama lor, frumoasă!

………………………………………….

Cei curaţi te-or apăra,
În lanţ cu suflet te-or păstra!
Pe cei răi i-o arde-n foc,
De tine şi-au bătut joc!

Doar, aşa vei fi din nou,
Floare albă, un erou,
Sau o mamă iubitoare,
Veşnică, înfloritoare!

Lăcrima-vei din iubire,
Bucurie, biruire
La re’ntregirea României
Într-o odă, a bucuriei!

Povestea nepoveste – Emilian Oniciuc

Spre zarea țării, răsăritu-i roșu…
Ne luminează în văpăi cărarea;
Pe-acolo și-a târât opincile strămoșul,
Cătând țărmul care străjuiește marea…

Citind prin galbene văpăi de soare,
Galben nisipul mării ne vorbește,
Despre o țară: ROMÂNIA MARE
Care a fost… și nu a fost poveste…!

Nu-i poveste nici cerul cel albastru
Cum doar România noastră, are…
Real a fost și Danil Sihastru,
Sfântul din Putna Ștefanului Cel Mare…

Românie, Românie – Cosmina Cozmean

Românie, plai cu dor
au plecat ai tăi eroi
răstigniți pe Golgota durerii și
pe cea a nemuririi
cu chipul tău icoană vie
în altar de suflet încrustat
și cu visele ucise de satrapii unui neam
născut din bocet de Dochie prigonită
de romani haini la suflet
ce-au voit pământ în Dacia
Dacia noastră prea ferice

Românie, plai de vis
unde sunt eroii tăi?
Rătăcesc pribegi prin cer
și plâng cu lacrimi înghețate
neputința neamului tău de a se trezi
la luptă pentru libertate
din somnu-i ce a devenit etern

Doamne, dă Doamne
bici să biciuiască nesimțirea crasă
Doamne, dă Doamne
un vajic Căpitan să nimicească
cea stirpe câinească
care ne-a asuprit și ne-a îndobitocit
Doamne, dă Doamne
Lumina libertății să învie
în inimile celor bravi români.

(grupaj liric al poeților Curentului Literar Douăzecist, coautori ai volumului  Antologia Antologiilor Națiunea)

*

*                           *

O FLOARE ŢĂRII MELE   – Galina Martea

Astăzi floare îţi voi pune
Peste părul tău crescut
Şi cu ea îţi voi compune
Versul, să te simţi plăcut.              
 
Astăzi floare te voi face
Printre raza de lumină
Şi-a ta inimă să-mbrace
Haine scumpe de regină.
 
Astăzi eşti o mândră floare
Pe meleagul însorit,
Firavă şi sclipitoare,
Cântec din strămoşi dorit.
 
Eşti o stea ce luminează
Viaţa şi ţinutul sfânt
Şi-a ta aripă veghează
Liniştea pe-al meu pământ.
 
Astăzi eşti împărăteasă
Cu-al tău nume scump, etern,
Floare fină-n a mea casă
Cu-ai tăi ani ce se aştern.
 
Azi e mare sărbătoare
Pe pământul meu curat,
Cu a ta aniversare
Steagul sfânt l-am arborat.
 
Azi e soare şi lumină,
Flori frumoase peste ani,
Ţara mea, mândră grădină
Cu poporul suveran.
 
Ţara mea cu flori în pleată
Renăscută prin destin,
Cu români din lumea toată
Am compus un singur Imn.
 
Am unit culori în lume,
Galben, roşu şi albastru,
Şi cu Imnul sfânt la nume
Te cântăm cu viaţa noastră.

One Response to Gânduri pentru Țara mea…

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*