Uniunea Europeana, o organizație a cooperării și a prosperității comunitare, nu a prezumat nicicum în statutul său amenințările. Dar prin forța evenimentelor cu care s-a confruntat ulterior și numai incidental trebuie să caute totuși un raspuns. Sistemul ei de relații, firește, rămâne perfectibil. Terorismul însă nu a fost luat în calcul nici măcar ca ipoteză. Or, ca totdeauna, excesul de libertate și-a arătat insuficiențele și vulnerabilitățile printr-un procent de toleranță implicită care a avertizat dur numai Franța de două ori, mai întâi la sediul revistei pariziene Charlie Hebdo și foarte recent la sala de concerte Bataclan. Islamul, prin extremismul său jihadist, ține cu tot dinadinsul să afirme Statul islamic ISIS după regulile agresiunii inclusiv împingând prin recul spre țările dezvoltate ale UE zeci de mii de refugiați din ținuturile musulmane căzute pradă anarhiei generalizate.
Intervenția militară a unor mari puteri armate în Siria lui Bashar al-Assad, fără a fi armonizate în bune intenții, a condus implicit la competiția pentru supremație în zonă. Rusia lui Putin, dornică de revenire, după ce a făcut ce a vrut în spațiul ex-sovietic, arată un Putin grăbit să surclaseze imaginea SUA și a NATO. Liderul rus urcă impetuos, după strategia lui, spre o poziție avantajoasă și, la fiecare mutare, el are cel puțin două intenții: una evidentă și una implicită ‒ de fiecare dată însă e în ofensivă. Succesul ofensivei lui este asigurat pe de altă parte și de un Barack Obama care ar putea să-și piardă în 2016 fotoliul de la Casa Albă fie în favoarea lui Hillary Clinton, fie a mai tânărului republican Marco Rubio.Defensivul Obama, după ce a pierdut momentul optim de a ajunge în Siria înaintea lui Putin, s-a mulțumit să facă pe arbitrul în conflictul stârnit de doborârea, săptămâna trecută, a unui avion militar rusesc Suhoi-24 care a fost somat că intrase în spațiul aerian al Turciei.
Țară membră NATO, Turcia se află în vecinătatea imediată a zonei de conflict și suportă consecințe de tot soiul din această cauză, cele mai presante fiind atentatele, valurile de refugiați și totodată și cele privind apărarea propriilor granițe. Întâlnirea lui Barack Obama la Casa Albă cu Francois Hollande a delegat președintelui francez misiunea de a media cu Rusia incidentul, fiindcă Putin a refuzat să discute direct cu Recep Erdogan condițiile în care a fost doborât avionul rusesc la granița cu Siria. Rusia s-a folosit însă și de acest prilej ca sub evidențierea distorsionată a gravitatății incidentului să mai facă încă un pas spre consolidarea propriei poziții în zona de conflict unde a instalat o bază antirachetă la limita, iată, sensibilă dinspre Turcia a Siriei și a declarat că vor fi atacate instalațiile prin care ISIS transportă petrol prin Turcia asigurându-și resursele pentru cheltuielile militare, pentru care Turcia a fost invinuită că face un joc duplicitar, favorizând cumva ISIS. Evenimentul acesta a fost însă unul cu trei valențe; cea de a treia, una implicită, i-a permis lui Putin să respingă vanitos telefonul lui Erdogan, iar pe Obama l-a exclus de la discuții fiindcă președintele america ar fi putut pleda și de această dată cauza Ucrainei. Or dacă Putin a evitat astfel această chestiune, nu a putut-o evita în schimb președintele Dumei de Stat a Rusiei, Serghei Narâșkin, venit vineri la București pentru preluarea în Senat a președinției Adunării Parlamentare a Cooperării Economice a Mării Negre. Parlamentarii de la Kiev, și ei membri ai APCE, au arborat tot timpul discursului lui Narâșkin două pancarte pe care scria: „În 2008 – Georgia, în 2014 – Ucraina. Cine urmează? Putin, Oprește-te!”. Iar celălalt mesaj spunea: „Putin, dă-ne Crimeea înapoi!”. Președintele Senatului de la București, Călin Popescu Tăriceanu, a fost rugat să-i îndepărteze pe protestatari de lângă tribună, dar inter arma silent leges! De fapt, evenimentele din ultima vreme din Orientul Apropiat îndreptățesc și mai mult temerea suveranului pontif, Papa Francisc, care vedea deja declanșată o a treia conflagrație mondială. Și ar putea fi întocmai așa, fiindcă războiul modern presupune răpiri, acte de terorism asupra populației neînarmate, a copiilor, asupra unor obiective de interes major (ex.: temerea liderilor UE de la Bruxelles), precum și acte de panică induse în rândul populației civile, daune aduse turismului, resurselor etc.
Un coșmar al conflagrației, în fond, nici nu este greu de provocat în psihologia sensibilă a mulțimilor de pretutindeni și așa confruntate cu tot mai multe boli incurabile, cu perturbări iremediabile ale climei la scară mondială, cu criza resurselor. Iar dacă la toate acestea mai adăugăm și criza religiilor, nu în raport cu raționalismul, ci în raport cu extremismele, avem deja dimensiuni cuprinse doar de Apocalipsa lui Ioan. Astfel, ca să reproducem ceea ce îndelung s-a răstălmăcit din André Maraux: dacă umanitatea secolului XXI nu găseşte nicăieri un model exemplar de om, va fi rău. Dacă asta va fi soluția, aș vrea să cred că acel om nu e extremist.
Lasă un răspuns