Chirnogi este o comună în județul Călărași, Muntenia, România, formată numai din satul de reședință. Comuna se află în sud-vestul județului, pe malul stâng al Dunării și pe cel drept al Argeșului, la confluența celor două râuri, la limita cu regiunea Silistra din Bulgaria. Localitatea este traversată de șoseaua națională DN41, care leagă orașul Oltenița de orașul Giurgiu. La Chirnogi, din acest drum se ramifică șoseaua județeană DJ411, care duce spre nord-vest la Radovanu, Crivăț și mai departe în județul Giurgiu la Hotarele (unde se termină în DN5A. Numele comunei provine cel mai probabil din limba turcă („kirnak”, cu sens de „roabă”, „sclavă”), ori din bulgară („kirnoga/kirnozi”, însemnând „picior” ori „picioare murdare”). Originea numelui acestei localităţi ar putea să vină și de la „Chir Hogea” sau de la numele marilor proprietari de pământ din zonă, fraţii Neagu (Neagu, Neaga, Naga = cu sens de „înțelepciune, păstrători ai tainei”; „Negi” la plural), care sub influenţă grecească își ziceau „Chir Negi” (Sursa: profesor Robu Maria în a sa „Scurtă monografie a comunei Chirnogi”).
La sfârșitul secolului al XIX-lea, comuna făcea parte din plasa Oltenița a județului Ilfov și era a doua cea mai mare comună din județ, după comuna Lipia-Bojdani. Era formată numai din satul de reședință, cu 4620 de locuitori, ce trăiau în 778 de case și opt bordeie. În comună funcționau trei biserici, două mori cu aburi, două mașini de treierat cu aburi, o școală de băieți cu 128 de elevi și o școală de fete cu 42 de eleve. Anuarul Socec din 1925 o consemnează în aceeași plasă, cu o populație de 6187 de locuitori. În anul 1950, comuna a fost transferată raionului Oltenița din regiunea București, până în 1968, când a revenit la județul Ilfov, reînființat. În 1981, o reorganizare administrativă regională a dus la transferarea comunei la județul Călărași, unde se află și astăzi. Ca și elemente de atracție turistică sunt cele opt obiective din comuna Chirnogi incluse în Lista Monumentelor Istorice din Județul Călărași, ca monumente de interes local. Cinci dintre acestea sunt situri arheologice: așezarea din punctul „Rudari” (secolele al III-lea–I î.Hr.); necropola din nord-estul acesteia; așezarea din punctul „Șuvița lui Vulpe” (secolele al IV-lea–al și al III-lea î.Hr.) și cele două așezări din perioada Latène, una aflată la „Cariera de Lut” (500 m est de punctul „Cișmeaua Mare”) și cealaltă aflată la „Șuvița Hotarului”, în via lui Codin Stanca Bănățeanu.
Celelalte trei obiective sunt cruci de piatră (troițe), clasificate ca monumente memoriale sau funerare, toate aflate în cimitirul vechi: două dintre acestea datează din anii 1804, respectiv 1897, și una, aflată mai aproape de biserica din cimitir, datează din 1876. Cele mai vechi urme de locuire umană aparţin neoliticului. Cu prilejul cercetărilor arheologice au fost descoperite fragmente ceramice aparţinând culturilor Boian şi Gumelniţa. Descoperirile ulterioare din punctele „Șuviţa lui Vulpe” şi „Șuviţa lui Iorgulescu” au atestat locuirea comunei şi în timpul epocii fierului. În apropierea „Șuviţei lui Ghiţan” s-au găsit un număr de șapte morminte din epoca bronzului. Aşezată în locul de confluenţă a Argeşului cu Dunărea, zona a oferit din cele mai vechi timpuri terenuri bune pentru agricultură, iar cele două ape au constituit căi lesnicioase pentru dezvoltarea schimbului de bunuri. Descoperirile monetare din 1921 (un vas de lut care conţinea monezi de argint, descoperit în grădina şcolii) atestă şi ele schimburile comerciale intense. Cel mai important obiectiv arheologic rămâne mormântul tumular princiar getic descoperit în anul 1961 la marginea de nord-vest a comunei, în incinta fostei unităţi agricole „8 Martie”.
Acesta avea un aspect tumular (movilă), cu un diametru de peste 30m. În urma săpăturilor, în acesta s-au găsit şi s-au recuperat din inventarul funerar șapte obiecte (o cană, un urcior, o strachină, un vas askos, o amforă, o situlă şi o aplică de aur reprezentând un cap de leu). Obiectele se află în present în Colecția Muzeului Civilizației Gumelnița, din Oltenița. Mormântul princiar getic de la Chirnogi este fixat temporal în cea de a doua epocă a fierului, respective sfârșitul secolului al IV-lea î.Hr. Dintre toate obiectele descoperite în inventarul funerar al mormântului princiar getic de la Chirnogi, cea mai valoroasă se dovedește a fi aplica de aur cu chipul Zeiței Sarmis (Leoaica, Forța Vieții) din triada principală a Vechii Biserici Valaho-Egiptene, a Geților de Aur primordiali. Aplica este de formă rotundă, fiind realizată din două foi de aur cu grosimea de 0,55 mm. Foaia care formează aversul piesei este lucrată din tablă de aur, prin batere la rece, în tehnica „au repoussé”. Suprafața sa poartă imprimat în relief un cap de leu, înconjurat de un cerc de perle, mărginite, la rândul lor, de un șir de ove.
În centrul foii de pe revers este fixată o verigă de prindere realizată dintr-o bandă lată de un centimetru. Această aplică prezintă clare similitudini cu mai multe exemplare asemănătoare descoperite în prezumtivul mormânt al regelui Macedoniei, Filip al II-lea, de la Vergina (numit și „Aigai”, „Orașul Caprelor” sau al „Zeului Pan”, cel care sare în sus, căutând sfânta hierogamie cu Mama Gaya Vultureanca –întâlnirea Cerului cu Pământul, în apocalips) din nordul Greciei. Să nu uităm că geții locuiau în întreaga peninsulă Balcanică până la venirea grecilor și slavilor, așa că „macedoneanul” Filip al II-lea era un get sud-dunărean (trac), get-be-get. Prin apariția „fenomenului” Alexandru Macedon, grecii au avut de grijă și și-au mai însușit o parte din Peninsula Balcanică (Macedonia) și un trecut istoric care nu le aparține (Imperiul lui Alexandru Macedon), așa cum nu recunoaște în present sutele de mii de vlahi și aromâni, urmașii geților antici. Uimiți de extazul în care au căzut occidentalii la descoperirea elementelor civilizatoare elene (nu grecești, pentru că timp de peste 1000 de ani grecii au fost „romaioi” sau „romei”, aparținând de Imperiul Romaion (așa zis Bizantin)). Bogăția inventarului funerar al mormântului de la Chirnogi și mărimea tumulului funerar (diametru de peste 30 de metri), face ca noi să presupunem că aici a fost îngropat un basileu get al locului, un principe, un conducător. Prin descoperirea acestui mormânt princiar getic de la Chirnogi se reîntregește imaginea organizării teritoriate a geților de acum 2.400 de ani și se aduce încă o dovadă a perenității acestui popor românesc milenar ce, la un moment dat a influențat o suprafață teritorială mult mai mare (Peninsula Balcanică).
Lasă un răspuns